Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Corneliu LeuInterviu cu Corneliu LEU

SE DĂDEAU DREPT MARI PATRIOŢI AI REZISTENŢEI,

IAR EI ERAU OAMENII SECURITĂŢII ŞI CHIAR AI KGB-ului

 

Florian BICHIR, ziarist-teolog

editor la ziarul «Evenimentul zilei»

 

 

Florian Bichir:. Aţi publicat „Cartea Episcopilor Cruciaţi”, despre martiriul celor din familia dumneavoastră: Episcopul Grigorie Leu al Argeşului şi al Huşilor şi fiul acestuia, Arhiepiscopul Victor-Vasile Leu care a fost la un moment dat întâistătătorul ortodox al emigraţiei române. Dacă nu mă înşel, a fost o primă ediţie în anii 1999 – 2000, iar o a doua, adăugită, în 2005.

 

Corneliu Leu. Da. Mai precis, prima ediţie conţine materiale obţinute din arhivele securităţii  în anii 1995 – 1996, precum şi alte documente, mărturii, extrase de presă, hrisoave de familie, etc. iar a doua ediţie a fost completată cu tot ce a mai ieşit la iveală, s-a publicat, mi s-a semnalat sau mi-au fost date din noua arhivă a CNSAS în următorii zece ani. Acum...

 

Florian Bichir:. Asta voiam să vă întreb: Acum mai aveţi elemente noi?

 

Corneliu Leu. Foarte multe, pentru a completa o a treia ediţie.

 

Florian Bichir:. Puteţi să ne spuneţi din ce domenii?

 

Corneliu Leu. Din domeniul caracteristic adâncirii cercetării. În primul rând, ele provin din măsura benefică de desecretizare a majorităţii arhivelor care, nu ştiu de ce, guvernările din primii zece ani le considerau „clasificate” ţinându-le la secret când ele ar fi putut servi la timp, şi nu târziu, cum s-a făcut, procesului comunismului.

 

Florian Bichir:. Chiar nu ştiţi de ce?

 

Corneliu Leu. Să zicem că ştiu, dar nu vreau să mă gândesc la ceea ce vă gândiţi dumneavoastră. Sau, mai bine zis, mă interesează mai mult adevărul despre martiriul familiei mele decât micile ticăloşii ale unora care reuşiseră fie să-şi păstreze ierarhia, fie să capete una mai mare acum şi aveau nevoie de această „clasificare” pentru menţinerea imaculării lor prin necunoaşterea adevărată a documentelor oribilei instituţii cu care lucraseră sau pe care o acceptaseră.

 

Florian Bichir:. Scuzaţi de întrerupere. Vorbeaţi de documentele noi.

 

Corneliu Leu. Da. Deci: îmbogăţirea arhivelor prin declasificare, noile cărţi de memorii şi documente apărute între timp în ţară, arhivele BBC, ale Centrului Ecumenic de la Geneva, ale Patriarhiei Constantinopolelui şi ale Comitetului Naţional Român de la Washigton D.C. iar, acum, pentru o nouă edţie, se adaugă şi dosarele de urmărire a mea, a tatălui meu, a celor doi înalţi prelaţi câtă vreme au mai trăit şi ale altora cu care au avut ei contacte, a altor rude ale mele şi ale multor intelectuali, cărturari, ierarhi sau politicieni ai vremii în mijlocul cărora  şi-a dus viaţa familia mea, dosarul provenit de la DIE care pregătea defăimarea şi anihilarea Arhiepiscopului Victor Leu ce devenea o voce distinctă în occident privind demascarea comunismului, apoi altul, tot de la DIE, în care se colabora cu KGB-ul care-l răpise şi i se fabricau acte pentru condamnarea la moarte cerută de Beria care-l anchetase personal, ca şi extrase semnificative pentru cercetarea ce o întreprind, găsite în dosarele altor oameni ai vremii cu care rudele mele avuseseră de-a face. Toate acestea  mi-au parvenit mai uşor acum când, prin înfiinţarea Arhivei proprii a CNSAS, „clasificarea” nu mai are doar sensul poliţist foarte plăcut de unii politicieni, care înseamnă „secretizare”, ci revine şi la înţelesul curent al vocabulei de „punere în ordine”. Ei bine, începutul acesta de  punere în ordine a unor documente în nişte arhive libere la acces, cum sunt cele ale CNSAS, este un lucru foarte mare. Şi zău că nu mă refer la cei care le folosesc meschin, pentru ranchune, ascunzişuri sau răzbunări politice; vorbesc în calitate de om care cercetează istoria şi are nevoie de cercetare tocmai pentru obiectivitatea informaţiei. Exemplul concret, sunt ediţiile cărţii despre care aţi vorbit, modul cum cresc şi se aprofundează ele de la o apariţie la alta. Dacă ne-ar ajuta Dumnezeu să putem avea acces şi la arhivele KGB-ului – acces asemănător, vreau să spun, precum la toate arhivele din ţări civilizate despre care am vorbit şi la care, iată, ne aliniem şi noi, cred că aş putea scoate la iveală adevărul complet. Pentru că, în cazul lui Vasile-Victor Leu este vorba de răpirea unui patriot nevinovat care încerca în lumea liberă să salveze cât putea din credinţa şi libertăţile poporului său, a cărui compromitere prin zvonuri lansate între emigranţii pe care-i păstorea nereuşindu-se, s-a recurs la răpirea lui şi la fabricarea, chiar în teribila închisoare Lubianka din Moscova, a dosarului de condamnare la moarte pe care, apoi, un tribunal-marionetă din Bucureşti l-a parafat pronunţând sentinţa.

 

 Florian Bichir:. Mă bucur că, mai greu, cu divagaţii, am ajuns totuşi aici, pentru că acesta era motivul interviului pe care vi l-am cerut  O veste foarte gravă a cutremurat în ultima vreme lumea interesată în acest domeniu: Un număr impresionant de dosare recent scoase la iveală din arhivele DIE demonstrează că Silviu Crăciunaş, unul dintre cei mai vechi emigranţi dizidenţi, considerat stâlp al rezistenţei în străinătate şi ajuns vicepreşedinte în mişcarea românilor dinafară condusă de Ion Raţiu, era o cârtiţă a securităţii, informator constant al ei din interiorul serviciilor secrete occidentale unde se infiltrase şi important agent pentru lansarea de provocări care să compromită personalităţi româneşti ce căpătau credibilitate în lumea liberă, să creeze discordie în comunităţile româneşti, să destabilizeze acţiunile de rezistenţă ale românilor dinafară şi, mai ales, să profite şi de încrederea  unor agenturi străine şi de încrederea unor români care-l credeau fidel acelora, făcând servicii dictate de securitatea din ţară şi chiar de KGB în perioada în care Moscova controla Bucureştiul.

 

Corneliu Leu. E adevărat. Încă de pe vremea când nu se ştiau aceste lucruri şi când, prin continuarea unor interese dubioase după 1989, unii îi frăceau lui Crăciunaş portret de erou, eu am publicat depoziţia lui ca martor în procesul lui Vasile-Victor Leu,  care era cea mai importantă piesă din dosar pentru condamnarea la moarte a acestuia, acuzându-l de orice, de la legionarism, până la faptul că voia să provoace răscoale în ţară ca să-i găsească pe rezistenţii care mai rămăseseră în munţi. La o primă impresie, se pare că de mărturia lui Crăciunaş trimisă încă din 1953 la Moscova şi adusă în acel proces din anul 1954 (fără prezenţa lui, pentru a nu se devoala modul secret în care el trăia bine fiind la dispoziţia securităţii) nici n-ar mai fi fost nevoie, de vreme ce vărul meu recunoştea sus şi tare, în plină instanţă, că este duşman al comunismului şi ar face orice cu mijloacele sale pentru salvarea României de „această cămaşă de forţă”. Dar mijloacele sale erau mijloace intelectuale şi politice; el străduise pentru coagularea emigraţiei române, pentru întărirea parohiilor ei cu preoţi dreptcredincioşi şi salvarea de provocatorii în sutană trimişi de ortodoxia moscovită, pentru adunarea la un loc a liderilor ei, între care erau disensiuni; ba chiar străduise foarte mult pentru organizarea acelei divizii de militari români din cadrul Armatei Atlanticului, care să vină şi să elibereze ţara; chiar petrecuse aproape o jumătate de an printre macedo-românii din Grecia mobilizându-le preoţii şi pe alţi înalţi ierarhi din lumea greacă pentru a nu se mai da crezare generalului Markos care făcea jocurile Kremlinului şi pentru ca patriarhiile ortodoxe din Orientul Apropiat să nu se lase atrase de banii pompaţi prin Alexei al Moscovei. Pentru asta devenise duşmanul nr. 1 al KGB-ului care l-a răpit cum n-a făcut cu niciun altul dintre liderii noştri refugiaţi în occident. La proces, el recunoştea cu mândrie toate acestea şi lupta politică dusă cu mijloacele sale de propovăduitor. Dar, pentru că asemenea mijloace ar fi fost cât de cât discutabile, condamnate de presa liberă şi de vreo instanţă internaţională, s-a recurs la depoziţia lui Crăciunaş care-l acuză că ar fi vrut să vină pe teritoriul românesc şi să înceapă rezistenţa în munţi, ceea ce era o faptă concretă de arme, condamnabilă pe teritoriul oricărui stat suveran. De asta era necesar Crăciunaş care, cine ştie câte alte provocări îi mai lansase în străinătate. Declaraţia lui este adusă sub formă scrisă în instanţă. Daţi-vă seama de asta: Un proces grav, în care concluzia rechizitoriului este de condamnare la moarte, iar inculpatul nu are dreptul nici măcar să se confrunte cu principalul martor al acuzării!... Asta e mai mult decât mârşăvia unui năimit precum Crăciunaş; asta e una dintre crimele de injustiţie cele mai grave din procesul comunismului.

 

Florian Bichir:. Şi, chiar dacă se afla în lanţuri în faţa instanţei, vărul dumneavoastră cum a reacţionat?

 

Corneliu Leu. Avem procesul verbal de şedinţă: Subliniindu-şi calitatea de înalt prelat, arhiepiscop al românilor dinafară şi general confesor militar al diviziei române din Armata Atlanticului. El nu cerea vreo îngăduinţă. El declara singur că a făcut chiar lucruri mai grave decât se spun în rechizitoriu, împotriva comunismului şi pentru salvarea Bisericii lui; ba şi-a cerut singur condamnarea la moarte spunând că „singura soluţie demnă atât pentru el cât şi pentru instanţă, în acest proces care este o luptă pe faţă între el şi judecători, este condamnarea la moarte”. Da: rostea asta fără teamă sau  preget; dar, pentru adevăr, respingea minciunile lui Crăciunaş.

 

Florian Bichir:. Şi s-a ţinut seama de această respingere?

 

Corneliu Leu. Nicidecum. Aveţi în carte, încă de la prima ediţie, atât sentinţa de condamnare la moarte cu motivările ei, cât şi depoziţia condamnatului faţă de afirmaţiile din depoziţia lui Crăciunaş.

 

Florian Bichir:. Se dezvăluie acolo activitatea de provocator a lui Crăciunaş?

 

Corneliu Leu. Evident! Şi chiar am încercat o discuţie cu Ion Raţiu, dar acesta s-a stins până când am publicat eu cartea în documentele căreia este pomenit. Am remarcat limpede  poziţia de unealtă a lui Crăciunaş; dar, pe atunci, nu era important  pentru mine  lucrul acesta. Acum însă, când stăm în faţă cu toate documentele  întregii sale vieţi de provocator-destabilizator  infiltrat atât de perfid, având funcţii atât de importante ca agent al securităţii, se explică mult mai multe lucruri.... Cu toate că sunt grave aceste lucruri şi, în faţa lor, ar fi nevoie de sentimente austere precum pioşenia în direcţia martiriului unui personaj şi ura în direcţia detractorului care pune accentul tocmai pe minciuna ce poate argumenta condamnarea la moarte, fiind romancier nu mă pot dezbăra de tehnicile meseriei mele şi îndrăznesc să spun că, deabia acum se descâlcesc iţele romanului poliţist (sau „criminal”, cum îl mai numesc unii) cu alte amănunte de pe parcurs care îl fac pe personajul-iudă (în speţă Crăciunaş) să nu mai aibă nici un scrupul pentru aceasta gravă afirmaţie finală, de vreme ce, pe parcursul întregii „acţiuni”, a procedat la tot felul de acte de provocare şi chiar anihilare morală sau fizică a Arhiepiscopului;  din ce în ce mai grave, până când minciuna care conduce spre pedeapsa capitală nu i se mai pare o gravitate. Bazându-ne pe asemenea documente, tot aşa cum e clar că Silviu Crăciunaş a lansat în lumea occidentală minciunile că, în ţară, Vasile - Victor ar fi fost un detracat certat cu tatăl său, că furase tablă de la episcopia Huşilor şi că a făcut parte dintr-o delegaţie care a vizitat Moscova, am putea bănui şi că, la Paris, tocmai când episcopul se ducea cu Generalul Rădescu să deschidă biserica română sigilată de guvernul francez, a lansat zvonul că Vasile-Victor ar fi fost  omul lui Petru Groza şi putem fi aproape siguri că  tot el este personajul necunoscut din gara Insbruck, „vorbind prost nemţeşte” despre care ucigaşul prins când voia să-l împingă pe episcop în faţa trenului, declară că l-a plătit să facă aceasta.

 

Florian Bichir:. Înseamnă că dumneavoastră avansaţi spre a demonstra că n-au fost adevărate nici aşa zisele păcate ale tinereţii arhiepiscopului emigraţiei române, pe care securitatea le-a tot pompat spre occident ca să-l compromită.

 

Corneliu Leu. S-ar putea să fie şi adevărate. Adică i-au scormonit toate datele, i-au ascuns meritele care-i aduseseră funcţii şi decoraţii foarte mari la vârstă tânără şi au speculat un moment în care el şi-a apărat soţia căreia, de la şcoala unde era directoare i s-au furat nişte lucruri şi un altul, când a fost trimis disciplinar pe front deoarece conlucrase cu nişte evrei. Am documente că securiştii din jurul patriarhiei roşii de pe vremuri au lucrat mult ca „să pună în valoare asemenea documente” prin ţările pe care le colinda el ca ierarh al emigraţiei române.

 

Florian Bichir:. Deci, erau acele binecunoscute metode de compromitere.

 

Corneliu Leu. Mai mult decât atât, vă spun eu, care ştiu bine că n-a fost nicicum un infractor şi că a fost foarte iubit şi apreciat de tatăl său care era foarte auster: Ce motiv am avea să căutăm adevărul sau neadevărul unor provocări, de ce ne-am mai strădui să-i demonstrăm nevinovăţia dacă suntem buni creştini şi credem în ispăşirea păcatelor? În răscumpărarea de către om a greşelilor prin fapte bune. Păi, toată zbaterea lui în străinătate şi tot calvarul lui în temniţele anchetelor până la pedeapsa capitală, ce spun?! Toată strădania lui de când ajunge la vârstă matură este de o mare responsabilitate naţională, iar tot supliciul la care este supus după răpirea de către KGB înseamnă ani întregi de martiraj crunt, dar şi de  neîngenunchere!... Bunul creştin, nu că nu păcătuieşte sau n-a păcătuit, dar ajunge la marea luminare de a se căi de păcat şi a se concentra pe fapta bună şi pe mărturisirea întrutotul a lui Hristos-Dumnezeul. El găseşte tăria de a se pocăi ajungând la luciditatea poruncilor Credinţei. Dimpotrivă; periculoşi sunt cei care nu se pocăiesc, nu-şi recunosc păcatul şi şi-l neagă stând de mână cu minciuna diavolului. Cei care au învăţat ceva din păcat au tăria să-l recunoască, iar Dumnezeu cântăreşte asta şi-i ajută. Ce contează păcatele din tinereţe ale vărului meu Vasile,  pe care  securiştii i le-au exagerat ca să i le speculeze, pe lângă mârşăvia de a nu-şi recunoaşte păcate mai grave, de colaboraţionism, ale unora care, prin asta, vor să-şi păstreze ierarhiile lumeşti?!... Chiar dacă a avut în tinereţe păcate tot lumeşti, el s-a  curăţat şi s-a sfinţit prin martiriul în care s-a dovedit nu numai mare patriot, ci şi consecvent mărturisitor al sacrificiului Cristic, al Crezului Bisericii sale, al destinului nostru naţional.

 

Florian Bichir:. Apropo de aceasta: Nu aţi cerut în justiţie reabilitarea lui prin revizuirea procesului  şi a condamnării la moarte?

 

Corneliu Leu. Eu ştiu că un stat de drept, dacă vrea să se reabiliteze, trebuie, prin însăşi guvernarea sa să ia atitudine pentru revizuirea injustiţiilor istorice. Există cutuma ca Ministrul Justiţiei dintr-o guvernare care se dezice de alta să atace hotărârile judecătoreşti ce i se par nedemne.

 

Florian Bichir:. Şi ce-aţi făcut pentru asta?

 

Corneliu Leu. Când mi-a apărut cartea bazată pe documentele din arhiva securităţii, i-am trimis-o ministrului justiţiei de atunci. Dar n-am primit nici un răspuns. Mai târziu am aflat că  persoana care ocupase acel fotoliu avea ea însăşi dosar de colaborator al securităţii, precum mulţi alţii, chiar mai apropiaţi misiunii lui, care ar fi avut datoria să-i cinstească memoria. Asta m-a hotărât să las în grija Judecăţii Domnului demnitatea  familiei mele şi naţionalismul ei de bun simţ creştinesc.

 

Florian Bichir:. Să revenim la documetele descoperite recent.

 

Corneliu Leu. V-am spus că, pentru mine, informaţiile din ele nu sunt chiar recente. Poftiţi, vă citez din carte atât depoziţia lui Silviu Crăciunaş, aflată la dosar cât şi audierea inculpatului pe această temă. Deschideţi la pagina 207.

 

 

Dată în faţa noastră.

Lt. de Securitate, indescifrabil.

DECLARAŢIE

Subsemnatul Silviu Crăciunaş declar următoarele despre Leu Vasile:

În tară nu am stiut nimic despre acesta.

În străinătate la Paris, l-am cunoscut personal pe Leu Vasile în oct. 1949, prin mijlocirea colonelului Iliescu - Londra. Vasile Leu mi-a vorbit personal despre faptul că în timpul regimului antonescian a fost arestat si condamnat la închisoare, trimis pe front în detasamente de pedeapsă, reabilitat după ce a fost rănit grav pe front; mi-a vorbit fără să-mi dea date precise, despre marile legături pe care le-a avut în tară la palatul regal, la Bucuresti si în tară în general; mi-a vorbit de faptul că a fost trimis la Moscova în 1948 cu delegatia bisericii ortodoxe române, care a vizitat în acel an Uniunea Sovietică; mi-a spus că a avut în tară legături cu grupurile de rezistentă din muntii judetului Neamt, cărora le-a furnizat arme si munitiuni, mi-a spus că pentru a i se pierde urmele a simulat o sinucidere la Constanta, la mare, si că apoi a fugit cu popa Florian  Gâldău peste Jugoslavia, Triest în Austria, la Gratz, zona engleză, unde s-au prezentat autoritătilor engleze de ocupatie. De aici a plecat în Italia unde a luat legătura cu generalul Puiu Petrescu, cu aviatoru Vasiliu Cluj si cu alti reactionari români. De aici a plecat în Germania unde a avut o întrevedere cu H. Sima; apoi a plecat în zona engleză din Germania, unde a înfiintat <episcopia românilor ortodocsi din Europa de Apus>; de aici a plecat în Anglia...

... De la inginerul Titi Constantinescu, acelasi Petrică Bogdan, agent american la Salzburg, am aflat că Vasile Leu i-a cerut să-i mijlocească legătura cu tara. Aici voia Vasile Leu să se înapoieze pentru a relua legătura cu grupurile de partizani din muntii Neamtului.

De la popa Boldeanu am aflat în septembrie 1949, la Paris, că Vasile Leu a făcut excrocherii în tară, fapt pentru care a fost condamnat la închisoare în timpul regimului antonescian; l-a acuzat pe Vasile Leu că este agent comunist, fuga lui clandestină fiind făcută cu ajutorul autoritătilor din RPR.

Chiar de la Vasile Leu am aflat la Paris că trăieste în concubinaj cu Sanda Stătescu, pe care vroia să o ducă cu el în Anglia, ca secretară personală.

Vasile Leu mi-a spus că a făcut o legături cu francmasoneria engleză; si cu cea franceză prin Vintilă Betala, prin care a reusit să obtină sprijinul francmasoneriei în favoarea bisericii ortodoxe, si pentru înfiintarea episcopatului proectat.

Nu cunosc altceva despre viata particulară murdară, despre activitatea si legăturile lui Vasile Leu.

ss/ Silviu Crăciunas

Pentru conformitate,

Horn Adelina

………………….

 

Lt. De securitate Dumitrăşconiu Niculae

Interogatoriu Leu Vasile din 14 aprilie 1953 :

 

... Tot la Moscova, am citit o declaratie dată de Crăciunas recunoscându-i scrisul, si o declaratie dată de un oarecare Olaru.

Crăciunas spunea în acea declaratie că eu as fi adăpostit niste material si muntii în tară si alte inventii de ale sale. Olaru, pe care nici nu l-am cunoscut vreodată, a dat si el o declaratie pe care am citit-o, plină de inventii si de lucruri care nu-mi apartin....

ss/ Leu Vasile

............

 

Florian Bichir:. Va să zică Silviu Crăciunaş se afla la Paris când şi prea sfinţitul Vasile-Victor ajunsese acolo pentru redeschiderea bisericii române. Mi se pare că ea fusese închisă de statul francez în urma unor conflicte dintre două tabere care voiau să pună mâna pe biserică.

 

Corneliu Leu. Eu cred că erau mai multe tabere. Prima dată s-a vorbit numai de legionari şi nelegionari, dar eu cred că mai erau şi infiltraţi din ţară care voiau să pună mâna pe biserică pentru interesele KGB-ului  ce începuse o ofensivă cu preoţi-agenţi, împotriva ierarhiei pravoslavnice a ruşilor albi, iar acum o continuau pentru a domina şi emigraţiile din ţările satelite. La invitaţia generalului Rădescu, vărul meu vine atunci de la Londra unde îşi avea sediul eparhiei, pentru a calma lucrurile şi a aduce înţelegere între români. Tot atunci, fiindcă Rădescu pleca înapoi în America, el a preluat şi grija de a-i ajuta pe ofiţerii români refugiaţi la Paris, care erau în nevoie aşteptând să li se organizeze acea mult sperată divizie de rezistenţă în cadrul Armatei Atlanticului.

 

Florian Bichir:. Cum comentaţi depoziţia lui Crăciunaş?

 

Corneliu Leu. Rezultă că acesta l-a cunoscut pe Vasile-Victor când era în înalta sa ierarhie la Londra, venind la Paris a cărui biserică ortodoxă română îi era subordonată teritorial, iar generalul Rădescu, în calitatea sa de lider al emigraţiei şi preşedinte al guvernului român din exil, venea din SUA ca să i-o încredinţeze şi să-l instaleze. De notat că la pomenirea oficiată de vărul meu pentru Niculescu-Buzeşti participă toţi membrii Comitetului Naţional Român aflaţi în mai multe ţări din Europa şi că, după acest serviciu religios, aceştia  au avut adunarea prezidată de Rădescu, în care s-au luat hotărâri importante privind viitoarele activităţi ale Comitetului Naţional Român. Nu am documente care să ateste infiltrarea lui Crăciunaş în această adunare, dar informarea despre conţinutul ei a ajuns la securitate destul de prompt ca şi cea că, întrucât conducerea Comitetului îşi avea sediul în SUA, lui Vasile-Victor Leu i se cere să-şi mute sediul eparhiei la Paris, ca arhiepiscopie, unde poate fi mai eficient în coagularea tuturor forţelor româneşti, reprezentându-i pe Rădescu şi Vişoianu care locuiau în SUA. În felul acesta, vărul meu a luat legătura şi cu generalul Puiu Petrescu implicându-se în divizia română a Armatei Atlanticului, s-a ocupat de căminul ofiţerilor români de la Paris,  de burse în Franţa pentru studenţii români, de certificate, acte de naştere, de căsătorie, chiar şi de garanţie morală a Bisericii pentru sute de refugiaţi români care aveau nevoie de ele ca să se stabilească în diverse ţări; ca să nu mai vorbim de medierile între diverse grupuri de români care, conform blestematului nostru specific se contraziceau unii pe alţii în toate straturile, de la regi (să nu uităm că triau şi Carol şi Mihai şi Niculae cu surorile lui şi Elena şi Lupeasca)  până la bieţi oameni în bejenie; şi toţi trebuiau atraşi pe calea creştină a înţelegerii. Devenise într-adevăr păstorul unei turme care se cerea adusă pe un drum comun al rezistenţei şi avea cu atât mai multe îndatoriri cu cât trebuia să se roage de mai multe guverne, din mai multe ţări să-l sprijine în ajutarea emigranţilor români. Căpăta tot mai multă popularitate, influenţă şi autoritate, ataca tot mai vehement guvernul promoscovit de la Bucureşti în emisiunile sale duminicale, aşa că începea a fi inamicul nr. 1 al comunismului din România şi al serviciilor lui poliţieneşti supuse KGB-ului. Iar acestea acţionau pentru compromiterea şi anihilarea lui.

 

Florian Bichir:. Iar Crăciunaş?

 

Corneliu Leu. Aici voiam s-ajung: Pe de altă parte, Crăciunaş, care devenise omul securităţii încă din 1948, când îi făcea scăpaţi pe unii din ţară şi-i dădea legaţi pe alţii care voiau să fugă cu adevărat, ajunge la Paris „cu voie de la poliţie” şi caută să se infiltreze în sferele cele mai înalte ale emigraţiei. Vasile nu-l prea pomeneşte în declaraţiile sale, fiind pe atunci, pesemne, un element secundar; dar îl pomeneşte de pe Horaţiu Comăniciu, ca legătură directă cu Horia Sima şi cu cercuri pariziene, despre care ştim că era şi a rămas mereu, chiar mai mult decât Ion Raţiu, în strânse relaţii cu Crăciunaş. Astfel, acesta ajunge în atenţia Comitetului Naţional Român, ca şi al serviciilor secrete americane care îl consideră de bună credinţă şi îl pregătesc pentru a fi trimis în ţară să organizeze rezistenţa şi pornirea unei răscoale. Vă daţi seama: pentru asta el primea din occident toate legăturile posibile cu cei din munţi şi cu cei paraşutaţi mai înainte, fapt pentru care, după întoarcerea lui, acele biete victime au şi căzut. În momentul în care îl cunoaşte pe Vasile, el făcea primii paşi spre căpătarea încrederii occidentale, dar trebuia să demonstreze şi stăpânilor din România că le face servicii. Aşa că se explică foarte bine modul cum, cel devenit acum arhiepiscop al emigraţiei este placat şi urmărit peste tot cu provocări, lansări de informaţii care să-l discrediteze şi chiar încercări de crimă precum cea din  gara Innsbruck sau, mai târziu, în Turcia şi la Brucke. Poate fi doar Crăciunaş, pot fi mai mulţi ejusdem farinae dar, oricum, acesta e implicat serios de vreme ce, mai tîrziu, când KGB-ul caută mărturii despre Vasile, securitatea îi pune pe tavă declaraţia lui Crăciunaş şi, parafată de Beria, aceasta rămâne mărturia definitivă de acuzare.

 

Florian Bichir:. De unde avea Crăciunaş toate informaţiile din depoziţie?

 

Corneliu Leu. O spune chiar el evocând perioada pariziană în care, e posibil să fi avut contacte mult mai dese cu arhiepiscopul care, mutându-şi eparhia, avea nevoie de o suită şi liturgică şi de cancelarie. Aceste contacte pe care Vasile nu le pomeneşte pentru că nu-l consideră important ca personaj, sunt sigur că le vom găsi în cele 90 de dosare venite recent dintre „clasificările” DIE, dar să nu omitem un amănunt: Vasile spune în ancheta de la Bucureşti că i s-a arătat la Moscova depoziţia „în care a recunoscut scrisul lui Crăciunaş”. Deci avuseseră relaţii suficiente ca să-i poată cunoaşte scrisul. Poate că, întgr-o vreme, Crăciunaş l-a „asistat” în cancelaria arhiepiscopiei pe care el şi-a instituit-o la Paris; poate că, fiu de preot fiind şi ştiind troparele, l-a luat pe acest Crăciunaş să-i ţină strana la unele slujbe...

 

Florian Bichir:. În legătură cu această cancelarie şi cu problemele de secretariat, cele două documente prezentate de dumneavoastră mai conţin un nume.

 

Corneliu Leu. Exactissim!... Pomenirea acelui nume este lovitura, marea lovitură de teatru din această foarte dramatică întâmplare. E vorba de Sanda Stătescu, pe care arhiepiscopul o găseşte ca apropiată a parohiei române din Paris şi o utilizează ca secretară a cancelariei arhiepiscopale.

 

Florian Bichir:. Iar, despre care, în delaţiunea sa, Crăciunaş spune că devenise amanta arhiepiscopului care voia s-o ia cu el la Londra.

 

Corneliu Leu. Da; spune şi asta tocmai pentru că aici urmează lovitura de teatru.

 

Florian Bichir:. Vă ascult.

 

Corneliu Leu. În baza delaţiunii lui, cum bine aţi numit-o (eu îi spuneam politicos „depoziţie”) şi, bine-nţeles, a recunoaşterii cu sfidare de către acest arhiepiscop martir a tuturor actelor sale anticomuniste, are loc procesul şi condamnarea la moarte a lui Vasile; iar Silviu Crăciunaş, după ce a petrecut vreo doi-trei ani în ţară până la lichidarea întregii rezistenţe din munţi şi mai buna instruire a lui în şcolile securităţii, reuşeşte iarăşi să „scape” şi să „fugă în lumea liberă” primind şi nişte bani de la Ion Raţiu şi toată încrederea serviciilor occidentale care (nu pot să-mi închipui cum!) îl cred cu naivitate salvat din misiunea în care-l trimiseseră.

Şi, ţineţi-vă: Pentru a se putea infiltra mai rapid, fără a divorţa de soţia din ţară,  el se căsătoreşte la Paris chiar cu aceeaşi Sanda Stătescu pe care o turnase în delaţiunea despre care am vorbit. Ea fiind bine cunoscută în relaţiile cu oamenii serioşi ai emigraţiei, i-a conferit şi lui mai multă credibilitate, fără să ştie de insinuarea sa din delaţiunea care a susţinut o condamnare la moarte. Aşa începe cariera lui de mare reprezentant al dizidenţei române în lume...

 

Florian Bichir:. Un adevărat roman poliţist!

 

Corneliu Leu. Da; dar trăit pe pielea mea şi a familiei mele!

 

Florian Bichir:. Aveţi de gând să-l scrieţi?

 

Corneliu Leu. Să nu ne grăbim cu literatura, când mai sunt atâtea fapte şi atâtea personaje de descifrat. Deocamdată am cerut la cercetare cele 90 de dosare apărute recent, precum şi altele, ale unor personalităţi adiacente mai noi sau mai vechi, din care cine ştie ce mai răsare!

 

 

N.R.    pentru mai multe amănunte puteţi descărca gratuit „CARTEA EPISCOPILOR CRUCIAŢI” din download-ul portalului www.cartesiarte.ro

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)