Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interviu cu compozitorul

Cristian Bence-Muk

 

Portret muzical

Manuel Bălaj

 

 

"... muzica este pentru oameni şi trebuie să fie pentru oameni"

 

Cristian Bence este unul dintre tinerii muzicieni ai şcolii muzicale contemporane, a cărui contribuţie atât sub aspect componistic cât şi educaţional, reprezintă fără echivoc un aport considerabil asupra universului cultural-artistic actual şi atât de necesar.

 

Născut în ultima zi a lunii august, 1978, în cetatea Hunedoarei, Cristian-Antoniu Bence-Muk a urmat cursurile Liceului de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă din Deva, secţia Muzică Instrumentală, clasa de vioară, promoţia 1997. Continuă apoi studiul muzicii la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca la clasa de Compoziţie din cadrul Facultăţii Teoretice şi în acelaşi timp modulul Vioară, studii absolvite în 2002. Obţine titlul de doctor în muzică cu distincţia summa cum laudae în urma tezei Aspecte actuale ale operei şi oratoriul în creaţia proprie, lucrare susţinută public în 13 mai 2005 şi realizată sub coordonarea ştiinţifică a maestrului acad. prof. univ. dr. Cornel Ţăranu.

 

Dintre activităţile pe care le-a desfăşurat în ultimii ani ţin să amintesc colaborările - ca şi corist - în corul Filarmonicii Transilvania, având cu acesta spectacole în Cluj Napoca, Chişinău, Koblenz (Germania) şi Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, colaborarea în corul de cameră Cappella Transylvanica cu spectacole în România, Italia şi Germania în acea perioadă, avându-l la pupitru în ambele situaţii pe reputatul dirijor, maestrul Cornel Groza, decanul Facultăţii Teoretice. În perioada 1999-2000 obţine bursa Sigismund Toduţă. Participă la cea de a V-a ediţie a Cursurilor Internaţionale de Vară pentru Tinerii Compozitori în 2000, Ceskz Krumlov din Cehia, studiind cu Marek Kopelent şi Petr Kotik. Un an mai târziu este prezent la cursurile de vară ale Academie Internaţionale Bach din Stuttgart. În anul 2002 îl găsim cu lucrarea Psalmi în cadrul proiectului cultural româno-elveţian Muzică în linişte. În acelaşi an Cristian Bence are un recital de autor în cadrul concertului clasei de compoziţie a domnului prof. univ. dr. Hans Peter Türk.  Participă în 2003 la Atelierul de compoziţie Opera de cameră (UNMB, sub îndrumarea compozitorilor Pascal Bentoiu, Aurel Stroie şi Dan Dediu), apoi la Cursurile de Vară de la Breaza pentru tinerii compozitori (sub îndrumarea compozitorilor Octavian Nemescu şi Dan Dediu). Ia parte şi se implică în realizare de evenimente artistice, muzicologice sau de cercetare. În iunie 2004 îi este interpretat de către corul şi orchestra radio în Studioul de concerte Mihail Jora al Radiodifuziunii publice, oratoriul Apocalipsa pentru cor mixt, solişti şi orchestră p.a.a., avându-l la pupitru pe dirijorul Ludovic Bács. În mai 2007 interpretează într-o orchestraţie proprie piesa De Romeria, în cadrul unor concerte susţinute în Spania. Editează în acelaşi an suporturi de curs necesare pentru studiul formelor muzicale. În octombrie, la Ateneul Român în Sala Mică, organizează cenaclul Baletul de cameră - provocare şi direcţie în muzica contemporană românească şi universală. Devine membru al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană şi de asemenea, membru al comisiei pentru asigurarea calităţii educaţiei din AMGD. Este invitat pentru a acorda interviuri în cadrul emisiunilor de gen la postul Radio România Cultural şi la alte posturi radio. Este membru UCMR.

 

Creaţia muzicală a compozitorului Cristian Bence, cuprinde lucrări camerale (operă de cameră, simfonie de cameră, balet de cameră, coruri, piese instrumentale), dar şi lucrări din sfera muzicii vocal-simfonice, susţinute în spectacole publice în centre importante, majoritatea editate ulterior şi pe suport audio.

 

Obţine importante premii la concursuri de gen şi distincţii, dintre acestea din urmă amintesc doar Premiul UCMR pe 2005 pentru opera de cameră Moara lui Califar, asociaţia Cluj.

 

Manuel Bălaj: Domnule compozitor Cristian Bence-Muk, sunteţi de formaţie violonist cu performanţe în această direcţie. Totuşi la un moment dat în viaţa Dvs. a existat un moment de cotitură care v-a schimbat ordinea priorităţilor şi v-aţi concentrat astfel spre compoziţie. Care a fost acel moment, acel element?

 

Cristian Bence-Muk: Referitor la performanţele violonistice, pot spune că au fost relativ modeste, deci nu am excelat. M-am prezentat la destul de multe concursuri, dar nu am avut rezultate notabile cel puţin în ultimii ani ai şcolii generale şi în liceului. Observând că nu merg lucrurile pe partea de interpretare, am simţit nevoia unei reorientări. În acelaşi timp, mergând bine cu materiile teoretice (teorie-solfegiu-dicteu, armonie şi aşa mai departe), profesorul de teorie de la Deva, domnul profesor Tiberiu Bardan, m-a remarcat şi m-a încurajat să fac compoziţie. În acest sens m-a pus în legătură cu domnul profesor Valentin Timaru. Acesta a fost momentul de cotitură. Pot spune că a fost o conjunctură fericită, fără să ştiu de intenţiile domnului profesor Bardan de a mă pune în legătură cu domnul profesor Timaru şi de a mă încuraja să fac compoziţie, am descoperit în primii ani de liceu, în clasa a IX-a sau a X-a, înclinaţii înspre această subprofesie muzicală, să spunem aşa. Deci am descoperit în mine dorinţa de a scrie şi atunci propunerea profesorului meu de teorie a venit ca o mănuşă pentru ceea ce vroiam să fac.

 

Sigur că primele încercări de compoziţie au reprezentat palide tentative de a scrie muzică uşoară şi în special muzică rock. Era sigur, în atmosfera anilor de liceu. După întâlnirea cu domnul profesor Valentin Timaru, alături de care am început studiul compoziţiei în clasa a X-a, m-am canalizat spre cea cultă şi pe lângă exerciţiile pe liniile barocului şi a clasicului, în special baroc, au rezultat şi nişte prelucrări de colinde pentru cor mixt. Prima lucrare a fost colinda În oraşul Vifleem pentru cor mixt. Am avut bucuria în anul II sau III de facultate, să fie interpretată la Deva de corul liceului. Colinda a fost scrisă în 1997 când eram în clasa a XII-a şi după doi sau trei ani, cred că totuşi trei, a fost interpretată în concertul de Crăciun de corul Liceului de Artă Sigismund Toduţă din Deva. A fost o mare bucurie pentru mine, prima lucrare interpretată.

 

Am observat că majoritatea creaţiei Dvs. - cu unele excepţii - este orientată spre cea camerală. Această opţiune are şi o componentă din punctul de vedere al resurselor?

 

Cristian Bence-Muk: Aş nuanţa puţin. Într-adevăr, dacă ne gândim la ultimele lucrări pe care le-am scris - balet de cameră şi simfonie de cameră.

 

Dar şi operă de cameră...

 

 Cristian Bence-Muk: Exact. Problema este mai degrabă de ordin practic. Pentru a putea fi interpretate acestea, este nevoie de un număr mai restrâns de artişti. Opera de cameră Moara lui Califar de care aţi amintit, a fost o comandă a Fundaţiei Ernst von Siemens din München. Era prevăzută o durată de doar 30 de minute şi doar şapte instrumente. Deci din start a fost o limitare. În ceea ce priveşte baletul de cameră şi simfonia de cameră, care au făcut parte dintr-un grant de cercetare finanţat de CNCSIS desfăşurat între anii 2006-2007, program pe care l-am iniţiat şi condus, tot necesităţile practice au fost cele ce ne-au condus înspre limitarea numărului de interpreţi. Mă simt mai bine într-o desfăşurare orchestrală, dar condiţiile social-culturale impun orientarea înspre genuri camerale, restrânse şi ca durată, restrânse şi ca număr de interpreţi, pentru a putea fi finalizate. Am încercat atât în operă cât şi în balet şi în simfonie, cu toate că erau doar puţini interpreţi, în balet şi-n simfonie - trebuie menţionat - erau doar cincisprezece, am încercat ca acest ansamblu cameral pe alocuri să sune aproape de o orchestră simfonică, deci exploatat în sensul simfonic. Aceasta a fost dorinţa mea şi doresc în continuare să scriu lucrări simfonice, dar în măsura în care va fi posibil... (n.n. sub aspectul resurselor). Înclinaţia mea - cred eu - ar fi spre lucrări simfonice, chiar dacă realitatea arată altceva. Poate oratoriul pentru cor mixt, orchestră şi solişti, Apocalipsa, subliniază ceea ce am spus, orientarea spre ansambluri mari.

 

Vis ŕ vis de programul pe care l-aţi coordonat, v-aş ruga să ne daţi câteva detalii: cu cine aţi lucrat, cine a participat, evident concluziile acestei experienţe.

 

Cristian Bence-Muk: Sigur. A fost un proiect de cercetare, finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS). Proiectul a avut o durată de doi ani - 2006 şi 2007 - şi în fiecare an a abordat un gen, un subgen mai bine zis, baletul de cameră în primul an, respectiv simfonia de cameră în cel de-al doilea an. Pe fiecare subgen muzical pe care s-a lucrat împreună cu echipa de cercetare, am fost trei direcţii: o direcţie componistică, una muzicologică şi una de interpretare dirijorală. În acest sens s-au scris patru balete de cameră în primul an, de către Şerban Marcu, Răzvan Metea, Ciprian Pop şi eu. Cei patru muzicologi care erau în echipa de cercetare au realizat un volum de studii muzicologice despre baletul de cameră, volum ce are două părţi: prima parte, studii despre balet în contextul secolului al XX-lea şi partea a doua, analizele baletelor compuse în grant. Cei patru muzicologi sunt Fodor Attila, Tatiana Olteanu (n.n. Marcu), Oana Andreica şi Lucian Ghişa. Sigur că baletele realizate au fost şi interpretate, lucru materializat într-un spectacol public pe scena Operei Române în 18 decembrie 2007, prin colaborarea cu Liceul de Coregrafie  (şi Artă Dramatică Octavian Stroia), al Liceului de Muzică (Sigismund Toduţă Cluj Napoca) şi aşa mai departe. Acest spectacol public a pus foarte bine în lumină pe cei trei dirijori, membrii ai echipei de cercetare şi anume, Jankó Zsolt, Cristian Sandu şi Vladimir Lungu. Să nu fim doar unsprezece, a existat şi al doisprezecelea membru că să împlinim cifra simbolică, Ovidiu Barbu, care nu doar din raţiuni simbolice se află în proiect; ca redactor muzical, s-a ocupat de înregistrarea şi procesarea celor patru balete de cameră şi a rezultat astfel un dvd, ce se numeşte ca şi spectacolul, Seară de balet contemporan clujean.

 

În cel de-al doilea an demersul s-a repetat, cu simfonia de cameră. Deci au rezultat patru simfonii de cameră de aceeaşi compozitori, un volum de muzicologie de aceeaşi patru muzicologi, tot împărţit în două părţi: studii despre simfonie şi simfonia de cameră în contextul secolului XX, respectiv analizele simfoniilor scrise în acest grant. Pe lângă dirijorii, membrii în grant, în anul al doilea am apelat şi la dirijorii conf. univ. dr. Ciprian Para (dirijoul corului Ave Musica) şi Mihaela Cesa-Goje. Sigur, a rezultat un cd, Simfonia Redivivus, aşa cum s-a numit şi spectacolul public din 28 ianuarie 2008 de la Academia de Muzică (Sala de concerte Studio).

 

Continuând pe aceeaşi linie a proiectelor, aţi fost unul dintre participanţii în cadrul unui proiect ce viza muzica dedicată copiilor, mai exact muzica pentru cor de copii. Care au fost concluziile Dvs. vis á vis de acest tip de creaţie?

 

Cristian Bence-Muk: Proiectul despre care vorbiţi a fost iniţiat de către prof. Gabriela Munteanu în cadrul studiilor de doctorat şi a lansat o invitaţie către mai mulţi tineri compozitori să scrie cântece pentru copii, pentru a înnoi această creaţie; am realizat şi o piesă pe o singură voce. Ca şi concluzii pot să vă spun că nu este foarte uşor pe cât pare, să scrii pentru copii. Ei sunt foarte pretenţioşi, atât ca public cât şi ca interpreţi. Dacă nu le place, nu vor cânta. Dacă în sfera oamenilor maturi şi a profesioniştilor se pot realiza şi lucruri fără participarea totală afectivă a lor, în zona copiilor este aproape imposibil. Deci trebuie găsit modul de adresare pe care copii să-l perceapă, să-l înţeleagă şi să-l accepte. Şi în acelaşi timp trebuie să le placă şi deci a fost o provocare. Eu cred că oricând se scrie pentru copii este o mare provocare, aşa cum scriitura pe două voci de tip Anna Magdalena Bach este una dintre cele mai grele scriituri - sigur, în contextul barocului - unde în două voci trebuie concentrată substanţa armonică a patru voci. Trebuie să fie totul la locul lor şi elementele cele mai caracteristice selecţionate. Este foarte greu să scrii pentru copii, dar a fost o experienţă binevenită şi sper să mai scriu şi în viitor pentru copii.

 

Aveţi în vedere pentru viitor să vă aduceţi aportul componistic în această direcţie, respectiv a repertoriului pentru copii? Spun asta întrucât am constat că acest interstiţiu dintre muzică şi preocupările pedagogice, respectiv corul pentru copii, este considerat - conştient sau nu - un spaţiu artistic mai puţin important, unul minor, deşi prin prisma educaţiei iniţiale, primordiale a copiilor este esenţială, pentru că aşează la nivelul subconştient primele noţiuni ale valorilor fundamentale umane, dar şi declanşează şi activează simţuri de ordin estetic, etic, civic etc.

 

Cristian Bence-Muk: Sigur. Sper să scriu atât lucrări vocale, corale, cât şi instrumentale - poate vioară, pian - destinate elevilor.

 

Ce ne puteţi spune despre şcoala componistică actuală?

 

Cristian Bence-Muk: Nu ştiu dacă am competenţa să  vorbesc despre actuala şcoală componistică, dar după opinia mea, referitor la tinerii compozitori care au rezultat în ultimii ani din şcoala clujeană, i-aş menţiona în primul rând pe cei trei colegi alături de care am realizat proiectul de cercetare, dar mai sunt şi alţii. Eu cred că în contextul naţional, şcoala de compoziţie clujeană este o şcoală foarte puternică, o şcoală care nu rupe legătura cu tradiţia total. În educare, în învăţarea meşteşugului componistic se porneşte de la exerciţii stilistice în spirit baroc, clasic, romantic şi după ce tradiţia este însuşită studentul este încurajat să-şi găsească un limbaj propriu. Sigur că această şcoală, este şcoala fundamentată de maestrul Sigismund Toduţă. Cred că este foarte important că lucrurile merg în acest sens şi nu se începe direct cu muzică de avangardă, cu muzica secolului XX - chiar XXI acum - pentru că secolul XX a fost o epocă muzicală atât de diversă şi de bogată în orientări stilistice muzicale, în limbaje sonore şi nu se ştie încotro va merge în secolul XXI. Nu cred în supremaţia unui limbaj sau a unui stil, de aceea consider că este bine ca studenţii de la compoziţie să-şi însuşească tradiţia şi având meşteşugul însuşit din tradiţie, pot să scrie în orice stil doresc sau în orice stil simt atât avangardă, cât şi poate muzicii neo. În momentul în care porneşti studiul doar cu avangardă, cred că te limitează şi nu poţi să scrii altfel de muzici.

 

Continuând în această idee, din punctul Dvs. de vedere la ce ar trebui să se aştepte auditoriul, publicul spectator  în următorii ani?

 

Cristian Bence-Muk: Din ce am observat din tendinţele actuale, cred că publicul nu trebuie să se sperie, pentru că în rândul tinerilor deocamdată, există o dorinţă de a face muzică, nu de a şoca prin experimente sonore, nu de a scrie doar pentru confraţii lor compozitori, ci de a scrie pentru public. Asta este şi părerea mea, că muzica este pentru oameni şi trebuie să fie pentru oameni. Asta nu înseamnă concesii de ordin comercial, ci o zonă stilistică în care muzica să-şi păstreze principalele ei caracteristici: să mai existe melodie, să mai existe pulsaţie ritmică, nu doar o muzică extraordinar de abstractă pe care numai câţiva colegi compozitori pot să o aprecieze la nivel mental. Deocamdată aşa întrevăd lucrurile. Suntem tineri, avem o viaţă înainte de creaţie şi ne putem schimba. De asemenea, nu ştiu care va fi cursul muzical naţional şi internaţional - nu neapărat în sensul racordării la o modă - dar fenomenul acesta al evoluţiei limbajului muzical este un fenomen complex, care influenţează - vrei, nu vrei - pe fiecare.

 

O altă responsabilitate pe care v-aţi asumat-o este cea de formare a viitorilor muzicieni; este o altă formă de creaţie. În această privinţă care ar fi perspectivele, prin prisma faptul că vă aduceţi contribuţia la construcţia viitorilor artişti profesionişti în acest domeniu, respectiv muzica?

 

Cristian Bence-Muk: Într-adevăr, munca de educaţie e o altă  componentă a activităţii mele. Pot spune că îmi place foarte mult să lucrez cu studenţii. În acelaşi timp este o provocare pentru că fiecare generaţie de studenţi este diferită, mai ales fiecare student este diferit şi la acest nivel academic trebuie făcut un efort continuu de a te adapta nevoilor şi cerinţelor lor şi ale fiecăruia. Nu se poate preda aceeaşi materie în fiecare an la fel. Discutând şi cu actualul rector al academiei domnul prof. univ. dr. Adrian Pop, şi dânsul din experienţa infinit mai vastă a domniei sale, concluziona la fel că după atâţia ani de predare ajungi la un moment dat să-ţi dai seama că un aspect al unei anume lecţii poate fi predat ideal în felul cutare, după foarte mulţi ani de predare. Şi este mult mai lesne de asimilat de către studenţi. Deci este o luptă continuă de autoperfecţionare a profesorului, în încercarea de a comunica cu studenţii care sigur că oferă înapoi foarte multă prospeţime şi provocare; te împiedică să rămâi pe loc, pentru că în permanenţă lansează întrebări şi trebuie să fii foarte documentat sau să te străduieşti să te documentezi în permanenţă şi să faci mai bine decât ai făcut. Într-adevăr este o muncă de creare putem spune, foarte necesară. Sperăm să le oferim toate datele şi în ceea ce mă priveşte, predând Forme şi analiză muzicală, analize ale capodoperelor muzicale din creaţia universală şi sigur, cu deschideri şi înspre muzicile contemporane, muzica secolului XX, chiar XXI.

 

Faptul că educaţia academică, desfăşurată până nu demult pe o perioadă de 5 ani, este comprimată acum în 3 ani, respectiv 4 ani de studiu îl vedeţi ca un factor pozitiv sau efectul în timp va fi un derapaj calitativ prin prisma profesionalismului artistic?

 

Cristian Bence-Muk:  În nici un caz nu cred că este un lucru pozitiv. Nu se poate comprima ceea ce se făcea în cinci ani să se concentreze în trei sau în patru ani. Eu cred că - sigur, e o părere personală - ne grăbim foarte mult să ne aliniem la norme europene care, în acest caz, nu sunt cele mai bune. Integrarea europeană nu cred că obligă la aşa ceva neapărat. Eu nu cred că este cel mai bun model, din contră, cred că venind într-o comunitate internaţională - cum este Uniunea Europeană - trebuie să ne aducem şi noi aportul la îmbunătăţirea generală. Deci, am putea să aducem modelul nostru. Era infinit mai bine cu cinci ani de studiu, lucrurile se aşezau, se fundamentau. Acum tot deceniul acesta este o alergătură continuă - cât mai repede să intri în câmpul muncii, cât mai repede să produci - dar această grabă împiedică o formare profundă a individului; nu mai avem timp pentru nimic şi practic ne îndreptam înspre ce? Înspre moarte ne grăbim pentru că asta e ultima staţie. Graba aceasta este foarte dăunătoare, deci nu este un element pozitiv din punctul meu de vedere.

 

Revenind la fenomenul cultural comtemporan, vorbiţi-ne vă rog despre activitatea pe care o aveţi la Cappella Transilvanica.

 

Cristian Bence-Muk:  Pot spune că activez în Cappella de 10 ani. Am fost acceptat de către d-l prof. conf. univ. dr. Cornel Groza, dirijorul corului (n.n. de asemenea dirijorul permanent al corului Filarmonicii Transilvania) în anul I, cum am intrat la Academia de Muzică. Au fost momente deosebit de plăcute. Vedeţi dumneavoastră, m-am axat pe compoziţie care este o muncă solitară, doar în procesul repetiţiilor nu mai este muncă solitară, este colectivă. După terminarea facultăţii renunţând la cântatul la vioară, simţi nevoia de a face muzică la nivelul cel mai evident, acela de a cânta. Am nevoia să cânt, pentru că acesta e cel mai important lucru. Sunt muzician pentru că îmi place muzica. Am nevoie de multe ori pur şi simplu să cânt, iar Cappella Transilvanica îmi satisface această nevoie de a face muzică, de a mă dedica muzicii şi de a da naştere împreună cu ceilalţi corişti diferitelor creaţii muzicale deosebite, de a uita că sunt compozitor şi de a mă cufunda într-o mare de „necunoscuţi” corişti, din care o piesă muzicală să iasă o bijuterie.

 

Şi acum pe final, oferiţi-ne câteva detalii despre planurile de viitor pe care le aveţi în vedere, vis á vis de calitatea Dvs. esenţială, respectiv cea de compozitor.

 

Cristian Bence-Muk:  Aşa cum aţi precizat, chiar dacă nu am fost de acord, tot înspre creaţia camerală o să mă îndrept, acestea fiind comenzile actuale. Probabil o piesă pentru trombon şi pian, o piesă pentru vioară şi pian...  pentru a onora anumite comenzi lansate deocamdată, dar mă gândesc deja şi la o piesă orchestrală amplă din dorinţa de a mă manifesta şi în acest sens.

 

Domnule compozitor Cristian Bence, vă mulţumesc pentru timpul acordat.

 

Cristian Bence-Muk:  Şi eu vă mulţumesc foarte mult.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)