Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

„PRESA ROMÂNEASCĂ NU ARE OCHI PENTRU ŞTIINŢĂ”

 

 Cristian ROMÂN de la TVRM în vizită la AGERO

 

Seria: Dialoguri privilegiate

Maria Diana POPESCU

 

 

MDP: Sînteţi redactor-şef la „bătrîna” revista “Ştiinţă şi tehnică”. Ce trebuie să ştie cititorul?

 

Cristian ROMÂN: Dacă aş spune că „Ştiinţă şi tehnică” reprezintă absolut totul pentru mine, ar fi un răspuns complet? Probabil că nu. Este o revistă care şi-a impus o misiune aproape sinucigaşă într-o lume a senzaţionalului, o lume în care pseudoştiinţificii acaparează mass-media (nu am să pricep succesul lor la români), o lume în care nimicul e mai important ca orice. „Ştiinţă şi tehnică” popularizează ştiinţa. Nu orice ştiinţă, ci aceea produsă cu o secundă înainte de plecarea la tipar. Sunt atâtea lucruri de consemnat din ştiinţă, încât mă miră absenţa paginilor specializate din presa cotidiană. Şi încă ceva. În „Ştiinţă şi tehnică”, alături de noutatea subiectelor, încercăm să povestim ştiinţa. Ca şi în cărţile pe care am început să le publicăm, punem accentul pe valoarea literară a textului. Nu vă imaginaţi cât de greu poate fi. Dar fiţi sigură, nimic nu poate fi mai frumos pe această lume!

 

MDP: Domnule Cristian Român, mai are mass-media ochiul atent către ştiinţă?

 

Cristian ROMÂN: Către popularizarea ştiinţei? Nu are niciun ochi. E oarbă presa românească. Nu spun acum mai mult, căci mă apucă furia...

 

MDP: Domnule Cristian Român, cum vedeţi arta viitorului din perspectiva celui care propovăduieşte ştiinţa?

 

Cristian ROMÂN: Arta viitorului? Pot sări peste acest răspuns? Dacă nu, atunci aş spune că eu văd un viitor în care între ştiinţă şi artă nu vor mai exista multe diferenţe. Cred, lumea viitorului va fi presărată de oameni care vor stăpâni la fel de bine arta, ştiinţa cât şi tehnologia. O lume de Leonardo da Vinci. Vă rog, nu îmi cereţi argumente.  Dacă ar veni un soi de haos, de colaps, v-ar fi, cum, de folos teoria pe care o manipulaţi ştiinţific? Am certitudinea că orice s-ar întâmpla omul va depăşi toate ameninţările pe care ni le imaginăm acum. La mai toate pericolele care pasc planeta putem găsi soluţii. Cu tehnologiile de acum ne putem apăra de asteroizi (dinozaurii nu au avut această şansă), putem rezolva ce am stricat (tocmai din neştiinţă am stricat) în clima terestră. Putem salva specii pe cale de dispariţie, putem să le reînviem pe cele dispărute. Putem pleca în marea călătorie prin Univers şi asta ar face ca umanitatea să nu mai depindă de o mică şi fragilă planetă albastră. Vă rog să mă credeţi, omul este foarte puternic prin ştiinţa şi prin tehnologia sa. Pentru ca această putere să se manifeste e nevoie de ceva, ce lipseşte acum. Umanitatea are nevoie de înţelepciune.

 

„ÎN LUMINA ATENTĂ A ŞTIINŢEI OMUL DEVINE UN MECANISM”

 

MDP: Ce îi lipseşte, ce are în plus tehnologia ştiinţifică modernă, ce ar trebui evacuat din ştiinţă ca aceasta să facă fructe noi?

 

Cristian ROMÂN: Cred că ştiinţa şi tehnologia au intrat pe un drum de-a lungul căruia vor apărea mereu fructe surprinzătoare. Totuşi ceva lipseşte. O spun eu, cel care sunt de-a dreptul îndrăgostit de ceea ce spune ştiinţa, de ceea ce face tehnologia modernă. Am senzaţia că din toate aceste realizări lipseşte omul. În lumina atentă a ştiinţei, omul devine un mecanism, o sumă (minunată, e drept) de celule care îndeplinesc funcţii precise. Omul ca întreg dispare. Putem cunoaşte tot ce s-a întâmplat în Univers de la începuturi până hăt departe în viitor, dar (doar un exemplu) despre sentimentele omului nu ştim altceva decât că reprezintă o sumă de reacţii chimice. Edington (un uriaş al fizicii) spunea aşa: „La ţărmul cunoaşterii am descoperit ciudate urme de paşi. Am elaborat teorii din ce în ce mai sofisticate, una după alta, pentru a ni le explica. În cele din urmă am înţeles. Erau urmele paşilor noştri.” Înspre aceasta va trebui să ne poarte ştiinţa. Înspre împlinirea omului. Dacă cineva m-ar întreba ce vrea să însemne „împlinirea omului” n-aş îndrăzni să dau vreun răspuns. O să pară paradoxal ce voi spune, dar omul împlinit este cel care ştie...

 

MDP: Să facem un execiţiu de vizionarism. Cum ar fi lumea anului 3000?

 

„ÎN 2060 UNICII LUCRĂTORI VOR FI NIŞTE NANOROBOŢI”

 

Cristian ROMÂN: Lumea anului 3000. Puteaţi să mă mutaţi într-o lume mai apropiată: cea a anului 2060, când omenirea va fi spusă şocului cunoaşterii. Atunci vom fi dobândit atât de multe cunoştinţe încât ele vor depăşi puterea de înţelegere a creierului uman. Nu este un scenariu s.f. Vom trăi un mare şoc atunci, peste care vom trece cu bine. Dar vom avea o mare şansă: aceea de a reconstrui umanitatea. Cred că vom trece dincolo de tehnologii. Ele vor exista în continuare, dar vor fi „subtile”. Nu vom mai vedea fabrici. Vom vedea peisaje ca la începuturile omenirii. Nu ne va lipsi nimic, pentru că undeva, ascunse în subterane, vom avea industrii întregi în care unicii lucrători vor fi nişte nanoroboţi care, imitând bacteriile, se vor pune pe asamblat atomi... Vom călători printre stele şi cu greu vom fi opriţi să colonizăm galaxia. Şi va mai fi ceva... pentru a deveni nemuritori, unii dintre noi îşi vor muta conştiinţa, amintirile, tot ceea ce defineşte spiritul unui om în ceva pe are acum îl numim calculator...

 

MDP: Şi unul de istorie. Ce va rămîne din lumea douămiistă?

 

Cristian ROMÂN: Va rămâne totul! Mail-urile, blog-urile, discuţiile pe chat, revistele, cărţile... totul este deja stocat în calculatoare pe tot globul. Nimic nu se va pierde. Singura problema va fi dorinţa de a accesa aceste informaţii.

 

MDP: Un scriitor S.F. spunea odată despre el că spune minciuni despre ştiinţă şi inventeză reguli. Cu dvs. cum e?

 

Cristian ROMÂN: Nu sunt scriitor de S.F.. Eu povestesc despre cele aflate de ştiinţă. Repet, ştiinţa e cu mult înaintea S.F.-ului. Aş enunţa un exemplu în acest sens. Am citit de curând articolul „Quantum gravity computers: On the theory of computation with indefinite causal structure” (o traducere aproximativă ar fi: Calculatoare gravitaţional cuantice: teoria calculului cu structură cauzală nedefinită) semnat de Lucien Hardy, un matematician canadian. El încearcă să elaboreze teoria (strict matematică) a calculatorului suprem, care ar funcţiona la cea mai mică scară a Universului, la scara pentru care până şi electronii ar fi mai mari decât ne par nouă galaxiile. Ei bine, la această scară, arată Lucien Hardy, cauzalitatea nu mai funcţionează decât vag. Se întâmplă la această scară ca unele cauze să urmeze efectelor. Un asemenea calculator ar putea oferi răspunsuri înainte de a primi datele. Un asemenea calculator ar avea intuiţie. Şi, continuă Hardy, nu cumva intuiţia noastră provine tot de acolo, de la scara cea mai mică a Universului? Aici l-aş cita pe Freeman Dyson, un mare fizician, care avea curajul să afirme că „inteligenţa umană este ţesută în structura Universului”... Mai trebuie să argumentez?

 

MDP: Spuneţi-mi, vă rog, literatura S.F. caută răspunsuri, atrage atenţia sau propune perspective inedite?

 

Cristian ROMÂN: Nu mă consider scriitor de S.F, ci doar un umil vorbitor în numele ştiinţei şi un mare consumator de literatură de anticipaţie, pentru că ea mă poartă către o parte din visurile ştiinţei. Cred că literatura S.F. caută în primul rând libertatea ieşirii din lumi trecute sau prezente, pentru a încerca o privire către cele ce vor fi cândva. Nu întâmplător mulţi dintre autorii de s.f. au la bază o puternică pregătire ştiinţifică. Unii oameni de ştiinţă simt nevoia să trăiască ştiinţa ieşind din canoanele adevărurilor acceptate de cunoaşterea de acum. Dacă s.f.-ul caută răspunsuri..., asta încearcă orice fel de literatură. Uneori trage şi semnale de alarmă, dar, personal, prefer S.F.- ul optimist, în care ştiinţa şi tehnologia nu fac altceva decât să îmbogăţească omul. Orice gen literar propune perspective inedite. Numai că, atunci când vine vorba despre S.F., se încearcă ceva mai mult decât atât. Se încearcă abordarea unor lumi care ar putea să existe cândva. Ce va fi omul de atunci? Cum va vedea el, cel al viitorului, relaţia cu o lume plină de obiecte stranii şi reguli sociale pe care omenirea nu le-a trăit niciodată. Nu vreau să intru acum în prea multe detalii. Simt că multe din cele nespuse în acest răspuns vor putea fi expuse ceva mai încolo, când voi răspunde la celelalte întrebări.

 

MDP: Nu cumva scriitorul S.F. umblă ştiinţific la actul creţiei supreme? Unde stă aşezată divinitatea în concepţia dvs.?

 

„RELIGIA ŞI ŞTIINŢA SUNT ASPECTE DIFERITE ALE CUNOAŞTERII UMANE”

 

Cristian ROMÂN: Este genul de întrebare la care răspunsul ar trebui să constituie subiectul unei cărţi. Am spus mai devreme, eu sunt un vorbitor în numele ştiinţei. Cel mai adesea se consideră că ştiinţa şi spiritualitatea se află într-un conflict ireconciliabil. Nu pot să cred aşa ceva. Divinitatea nu este accesibilă ştiinţei, care are nevoie de dovezi obiective pentru a enunţa o afirmaţie. Ştiinţa ne dezvăluie lumea care este accesibilă experimentului obiectiv. Sunt stânjenit când mi se cer dovezi ştiinţifice pentru existenţa divinităţii. Divinitatea nu aparţine acestei lumi, ea transcende lumea aceasta. Şi sunt furios atunci când mi se aduc argumente religioase împotriva adevărurilor ştiinţei. Mă înfurie când mi se spune că Universul are vreo 10.000 de ani sau că darwinismul este o minciună. Şi mi se spun toate astea cu argumente extrase (şi interpretate greşit) din Biblie. Locul divinităţii? Nu cred că are un loc anume. Dar cred că atât ştiinţa cât şi religia sunt aspecte diferite ale cunoaşterii umane, între care ar trebui să se stabilească un dialog cu adevărat sincer. În fond, aşa cum spunea o înaltă faţă bisericească, adevărul este sfânt!

 

MDP: „Contradicţiile nasc progrese”, spune un citat celebru (Marx?!  - ups). Îmi plac dialogurile contradictorii, sa mergem mai departe. Puteţi eticheta genul S.F. ca fiind subprodusul ştiinţei, imaginea ei sau ce anume?

 

„GENUL S.F. ESTE MAI BATRÎN DECÎT ŞTIINŢA”

 

Cristian ROMÂN: Din punctul meu de vedere, nu este nici un subprodus al ştiinţei, nici o imagine a ei. Iată argumentele în sprijinul afirmaţiei mele. Genul S.F. este mult mai bătrân decât se crede în general. A apărut cu mult înainte ca ştiinţa, aşa cum o înţelegem noi acum, să se fi născut. Primul autor de S.F. este Lucian din Samosata (120-190) care imaginează, în „Poveste adevărată”, o extraordinară călătorie către Lună! Nu trebuie scăpat din vedere faptul că însăşi ştiinţa este, uneori, produsul S.F.-ului. Exemplul evident ne este oferit de Jules Verne, care prin „De la Pământ la Lună” a creat condiţiile aventurii spaţiale din zilele noastre. Toţi pionierii ştiinţei spaţiale (Ţiolkovski, Oberth, Von Braun, Koroliov) au fost fermecaţi în adolescenţă de faimosul roman al lui Verne. Cu toţii au mărturisit că au încercat să materializeze visul scriitorului francez. O altă paranteză, proiectilul lui Jules Verne lansat din Florida (foarte aproape de Cape Canaveral, locul de plecare către Lună al astronauţilor americani) avea un echipaj format din trei persoane (acelaşi număr de membri îl aveau şi echipajele misiunilor Apollo) şi se numea Colombiada (modulul de comandă al misiunii Apollo 11, cea care a dus la debarcarea omului pe Lună se numea... Columbia). S.F.-ul, oricât s-ar inspira din ştiinţă, are o existenţă independentă. Ar fi păcat să i se impună unui creator regulile rigide ale ştiinţei. Ştiinţa nu creează nimic, ea doar descoperă tainele naturii. Spre deosebire de ea, scriitorul creează prin fiecare din cuvintele aşternute pe hârtie. În cazul S.F.-ului, singura constrângere pe care o văd, ar purta numele de credibilitate. Oricât de imposibil, din punctul de vedere al ştiinţei prezentului, ar fi viitorul din paginile unei cărţi, el trebuie să fie cât se poate credibil. Acest lucru ţine mai degrabă de magie, de talentul scriitoricesc, decât de cunoaştere ştiinţifică.

 

MDP: Despre tendinţele, orientările pe care le promovaţi în cartea de debut, „Ultima aventură, universul”, ce ne puteţi spune?

 

„NU PESTE MULTĂ VREME VOM PLECA ÎNSPRE MARTE!”

 

Cristian ROMÂN: În „Ultima aventură, Universul” susţin că ştiinţa poartă cu ea dimensiunea unei frumuseţi profunde. Şi dă o dimensiune aparte visurilor noastre. Pentru a demonstra aceasta, port cititorul către cele mai noi descoperiri din ştiinţă. În fiecare zi aflăm lucruri noi şi extraordinare. Avem, aproape, certitudinea că Universul nostru este numai unul din nenumăratele universuri existente „simultan” cu cel de ale cărui stele ne bucurăm cu toţii. Am pus ghilimele pe simultan pentru că timpul, banalul timp, ar putea să aibă o cu totul altă semnificaţie într-un univers paralel (păstrez U pentru Universul nostru, singurul accesibil simţurilor noastre). Pentru că am pomenit de timp, îl citez pe Hawking care afirma într-o lucrare în care îşi explică teoria sa privitoare la Univers, că „dacă am privi din afara lumii, am putea vedea cum prezentul influenţează trecutul”. O asemenea aserţiune dă de gândit. În prezent există o mare necunoscută în lumea astrofizicienilor. Am descoperit că materia din care suntem făcuţi noi, stelele şi planetele nu reprezintă decât vreo 4% din Univers. Mai există o formă de materie, căreia i s-a dat numele de materie întunecată, despre care nu ştim mai nimic. Este o materie stranie care nu reflectă şi nu emite lumină şi care reprezintă circa 24% din Univers. Ea nu interacţionează decât gravitaţional cu materia obişnuită. Făcînd o analogie, aş spune că dacă prin dumneavoastră ar trece un obuz fabricat din materie întunecată, nu aţi simţi nimic. În schimb, dacă prin vecinătatea noastră ar trece un obiect masiv, o planetă, alcătuită din materie întunecată atunci am constata că orbita Terrei ar fi modificată. Deocamdată nu ştim mai multe despre materia întunecată. Dar, pentru ca lucrurile să se mai complice un pic, în Univers mai există ceva straniu, ceva ce a primit numele de energie întunecată, o formă de energie care se manifestă ca o forţă de antigravitaţie la scara mare a Universului. Iată, ştiinţa, dezvăluindu-ne taine, ne oferă, ca pe un dar, mistere din ce în ce mai mari. În carte am un capitol special dedicat celor ce vor fi. Nu peste multă vreme vom pleca înspre Marte. Această viitoare aventură mi-a oferit prilejul analizării tehnologiilor care vor face ca omul să ia în stăpânire un nou continent: Marte. Cred că explorarea marţiană, dincolo de provocarea tehnologică, ar putea oferi umanităţii şansa de a declanşa programe pe termen lung. Pentru ca o parte dintre semenii noştri să se poată muta pe Marte, este nevoie ca Planeta Roşie să devină locuibilă, pentru aceasta trebuie să o terraformăm, iar un program complet de terraformare s-ar întinde pe vreo zece milenii? Vi se pare S.F. asta? Nu! Este ştiinţă curată!

 

MDP: În toată această grabă contemporană, care ar fi, să zicem, opinia dvs. cu privire la literatura de gen şi la nivelul fandomului românesc?

 

Cristian ROMÂN: S.F-ul, nu numai cel românesc, are o mare problemă. Ştiinţa a început să o ia iute înainte imaginaţiei scriitorilor. Cele mai puternice romane S.F. sunt cele scrise de oamenii de ştiinţă. Imaginaţi-vă doar Universul când, peste 10 la puterea 100 miliarde de ani (adică un unu urmat de o sută de zerouri) îşi va fi epuizat tot hidrogenul. Atunci se vor stinge toate stelele. Vi se pare tema unui roman S.F.? Ei bine, există numeroase lucrări ştiinţifice care încearcă să vadă într-un viitor atât de îndepărtat. Se încearcă să se înţeleagă, în limita celor ce le ştim acum, ce va fi atunci existenţa inteligenţei. (Nu am folosit cuvântul „om” pentru că este posibil ca, nu peste multe decenii, să ne putem muta inteligenţa şi conştiinţa pe suporturi electronice. Nu este S.F., este prognoză tehnologică.)

 

MDP: Cum sînteţi receptat ca moderator de emisiune, ca slujitor al condeiului de gen de către contemporaneitate?

 

Cristian ROMÂN: Vai! Greu de răspuns. Nu am făcut cercetări în acest sens. Dar am descoperit că am mulţi prieteni în urma celor scrise sau spuse de mine. Am descoperit oameni care acum îmi sunt buni prieteni şi  au ales o carieră ştiinţifică tocmai datorită cuvintelor mele. Mai mult nu ştiu. Şi atât cât ştiu îmi produce multă bucurie.

 

 

MDP: A fost un dialog extraordinar, imi repugnă platitudinea şi acel interlocutor mereu de acord cu întrebările mele. Aşadar, pe final, dincolo de televiziune, dincolo de condei, cum vă stăpîneşte timpul? Sau este luat în stăpînire de către dumneavoastră?

 

Cristian ROMÂN: Dincolo de scris, dincolo de ecran sau de difuzorul aparatului de radio încerc să nu exist. Nu cred să existe multe clipe în care să respir altceva decât ştiinţă. Nu o spun spre laudă. La mine ştiinţa este un drog, căreia îi dedic tot timpul. Acum, de când cu internetul, călătoresc mereu în lumi extraordinare, încercând să îmi imaginez conştiinţe în alte universuri şi să trăiesc prin ele.

 

Maria Diana Popescu

 

 

 

 

 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)