Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

„Botoşaniul rămâne de neînlocuit. Un câmp de cultură unde poţi să înfloreşti.”

Interviu cu Dan Puric

 Florentina Toniţă

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

Dan Puric„Totul se petrece în mintea omului; păcatul este păcat al raţiunii, nu trupesc. Astfel, căpetenia grupului îl duce pe acesta la prosperitate sau la mizerie, la victorie sau la dezastru, la păcat sau la milostenie. Masa n-are nici o autonomie.” (Ioan Petru Culianu)

Reporter: Aş vrea să aşezăm discuţia noastră sub semnul spuselor lui Dimitri Merejkovski, „în libertate suntem păcătoşi, în robie, sfinţi”. Şi să aducem aproape personalitatea părintelui Dimitrie Bejan, moldovean din Hârlău, care a pătimit aproape douăzeci de ani în lagărele ruseşti şi în închisorile comuniste. Părintele spunea că în închisoare a fost fericit, că acolo l-a simţit pe Dumnezeu ca niciunde în altă parte. Poate fi suferinţa, pentru un om care a trăit în comunism, o şansă de a-şi înţelege propriul destin, propriul rol în societatea de astăzi?

Dan Puric: Cuvintele de la început, în conjunctura zilelor noastre, ar putea suna altfel, „în libertinaj suntem păcătoşi, în robie, sfinţi”. Ce trăim noi astăzi nu e libertate, în sensul creştin al cuvântului. Pentru că liberi suntem doar în faţa lui Dumnezeu. Vedeţi, scrie sus, pe pagina unui ziar, „nimeni nu e mai presus de lege!” Culmea! Normal ar fi „nimeni nu e mai presus de Dumnezeu!” Hristos nu a dat legi. Hristos este deasupra legii şi oamenii nu ştiu acest lucru. Hristos nu zice să nu ucizi, să nu furi…, acesta e Decalogul. El zice „Iubeşte!” Pentru că iubirea este adevărata libertate. De asta spune, mult mai târziu, şi Fericitul Augustin: „iubeşte şi fă ce vrei!”

 

„Marea suferinţă a poporului român este populaţia României”

 

Părintele Bejan a fost mulţi ani în lagărele ruseşti, după care a intrat la Aiud, Gherla şi în celelalte închisori comuniste, alături de Părintele Iustin Pârvu, Nichifor Crainic sau Radu Gyr. Povestea că nu se compară cruzimea torţionarilor români cu atitudinea celor ruşi. Diferenţa consta tocmai în spiritul creştin impregnat în sufletul rusesc, indiferent de locul în care acesta se manifestă. Adică, puţin măcar, ruşii întorceau capul în timp ce deţinuţii se rugau, deşi aveau ordine clare să nu le dea voie la rugăciune. Torţionarii români, însă, s-au dovedit a fi de o cruzime nemaiîntâlnită, aproape diabolică. De ce au fost românii călăi pentru români?

Dan Puric: O întrebare pe care mi-o pun de foarte mult timp şi parcă nu găsesc răspuns. Comunismul a ucis în masă. E diabolic, e adevărat. A fost cel mai mare rău al românilor, şi mai este încă. Chiar şi acum, în timp ce vorbim, comunismul mai ucide încă în masă. Am spus mereu că marea suferinţă a poporului român este populaţia României. Este, probabil, ultima năvălire barbară asupra acestui neam, o autoinvazie, de fapt. Un virus care a năpădit întregul trup şi care a distrus tot sistemul imunitar. E cumplit de unde vine această genă criminală a poporului român. Au murit foarte mulţi oameni, au pătimit cu sutele. Părintele Bejan este un martir, ar trebui sanctificat. Aşa cum unul dintre marii opozanţi ai comunismului, Ion Gavrilă Ogoranu, a murit într-un anonimat cumplit (n.r.: Ion Gavrilă Ogoranu a murit la 1 mai 2006, la vârsta de 83 de ani). Dacă era în Occident, acest om ar fi avut parte de funeralii naţionale. La noi nu a interesat pe nimeni, a fost o tăcere sumbră. Nu trebuie să ne mai jucăm cu chestia asta cu democraţia. Nu avem voie să mai spunem că în România, astăzi, este democraţie!

 

„Televiziunile române se oligofrenizează şi oligofrenizează populaţia”

 

Referitor la admiraţia aproape patologică a tinerilor faţă de tot ce vine din afară, inclusiv englezismele care abundă şi sufocă limba română, mofturile vedetelor internaţionale, mediatizate peste tot în mass-media şi respingerea autenticului românesc. Sunt tinerii mai greu de mulţumit sau doar superficiali?

Dan Puric: Sigur, mai există în România oameni de calitate, însă aceştia nu au autoritate. Vedeţi toate aceste posturi de televiziune… Inclusiv televiziunea publică este invadată şi condusă de neocomunişti.  Până şi această mitocanizare cu „cei mai mari români”. O onanie intelectuală, penibilă, gen „Surprize, surprize”. E o hârtie de turnesol, care ne arată cât de proastă poate fi calitatea intelectualităţii româneşti, de vreme ce acceptă aşa ceva. Mai zilele trecute spuneam cuiva: cum e posibil să pui pe linia de alergare la o sută de metri un alergător, un poet, un halterofil şi un cosmonaut… Când Lucian Blaga vorbea mult despre paralelisme, iar Hegel despre verticala valorilor şi orizontala marilor valori! De asta apare, lângă Eminescu, Adrian Copilu Minune. În astfel de situaţii, îi iei unui popor toate reperele! Televiziunile române se oligofrenizează şi oligofrenizează populaţia. Ultima întâmplare, vedeţi ce a reuşit să facă acest ministru al Culturii, Iorgulescu, care a aruncat cu noroi în preoţi, a acuzat preoţii că ar fi trădat taina spovedaniei. Este cea mai grea lovitură sub centură dată bisericii şi creştinismului.

 

Totuşi, un drum înainte trebuie să existe!

Dan Puric: Nu avem voie să deznădăjduim! Este cel mai mare păcat în faţa lui Dumnezeu. Nu au deznădăjduit cei care au făcut puşcărie, canal. Trebuie să-i deconspirăm în continuare pe comunişti. Pentru că astăzi comuniştii şi informatorii sunt la putere. O putere economică, nu neapărat politică. Important este ca ei să ştie că noi îi ştim şi că Dumnezeu decide dacă vor mai fi sau nu. Important este că noi îi ştim şi că nu acceptăm lucrul acesta, decât, poate, cel mult aşa, cu o compasiune creştină… Poporul român este, în continuare, persecutat de populaţia României, subspecia aceasta care a rămas să ne conducă.

 

 

„Scena de la Botoşani rămâne pentru mine o icoană”

 

Câteva cuvinte despre Botoşani, despre anii petrecuţi în Teatrul „Mihai Eminescu”?

Dan Puric: De Botoşani sunt foarte legat, pentru că Botoşaniul înseamnă începutul meu artistic, climatul care m-a marcat profund, într-un mod discret şi cu mare calitate. Botoşaniul are un public de teatru cu mare tradiţie. Am de acolo cele mai frumoase amintiri, multe legate de actorii de excepţie lângă care am jucat. Îmi amintesc de Doru Buzea, un om de o deontologie profesională rar întâlnită, care m-a ocrotit şi m-a crescut, de Ionel Plăeşanu, care m-a iniţiat în primii paşi de step, Silvia Brăescu, domnul Glăvan, Dumnezeu să-l odihnească, secretarul literar al Teatrului, un erudit, Costică Adam, care m-a apropiat definitiv de Eminescu… Deşi erau ultimii ani ai comunismului, Botoşaniul era mult înainte, nu se pusese stop la istorie. Acolo am făcut primele experienţe teatrale. Sub directoratul doamnei Lucia Olaru Nenati am pus în scenă „Visul”, „Jocul”, cu care am colindat satele şi comunele judeţului şi mai apoi lumea întreagă.

 

Au rămas undeva, în suflet, aceste locuri?

Dan Puric: Am umblat, de atunci, în vreo 36 de ţări, am jucat spectacole care mi-au dat o putere extraordinară. Cu toate acestea, nu pot fi comparate cu turneele făcute cu maşinuţa veche de la Botoşani, cu nea Calfa şi cu neuitata doamnă Ligi…(râde) Mai aveam puţin şi am fi mers cu căruţa prin comune… Începutul, ştiţi cum se spune, e prima dragoste. Scena de la Botoşani rămâne pentru mine o icoană. Experienţa de la Botoşani a fost dată de Dumnezeu tocmai ca să cunosc mai adânc, mai profund. Atunci am cunoscut toată ideea de jertfă artistică, de sacrificiu artistic, sub formele cele mai umilitoare ale condiţiei artistice, dar şi cele mai nobile. Deşi condiţiile erau foarte sărace…

 

 

„Cu ce-am făcut la Botoşani i-am civilizat după mulţi ani pe bucureşteni”

 

Amintiţi undeva spusele actorului Sacha Guitry, „şi publicul trebuie să aibă talent!”.

Dan Puric: Publicul din Botoşani este de o sensibilitate aparte, a botezat primele forme de teatru experimental, non-verbal. Cu ce-am făcut la Botoşani i-am civilizat după mulţi ani pe bucureşteni. Acolo, la Botoşani, am făcut prima mea trupă de teatru, cu tineri care acum sunt, la rândul lor, mari actori în Bucureşti. Trebuie să aveţi mare încredere în forţa voastră artistică! Ceea ce am realizat se leagă de Botoşani, pentru că acolo am inventat acest limbaj teatral. Am avut o sărăcie curată acolo. Schimbul cu publicul din Botoşani era firesc. Nu era un public provincial!

 

Înţelegea limbajul sau doar recepta actul artistic?

Dan Puric: Reacţiile publicului erau extraordinare! Mergeam la Săveni, la Dorohoi… Prezentam aceste spectacole în limbaj experimental, iar publicul nu numai că înţelegea, ci aprecia ceea ce vedea pe scenă. Am simţit locurile acelea ca pe un centru fertil extraordinar.

Botoşaniul rămâne pentru mine de neînlocuit. Un câmp de cultură unde poţi să înfloreşti.

 

 Dan Puric s-a născut la Bucureşti, în 12 februarie 1959. Este actor, scenarist, regizor şi dansator de step. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, în 1985, a activat trei ani, până în 1988, ca actor al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. Din 1988 este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Este şi preşedinte-fondator al Asociaţiei Compania de Teatru Pass-Partout DP. Trupa strânsă în jurul său colindă lumea cu spectacolele realizate de el. A construit numeroase spectacole în care îmbină elemente de pantomimă, dans şi mişcare scenică. Prima regie în teatru o semnează cu „Secvenţe”, spectacol de pantomimă şi dans, la Teatrul din Botoşani. Joacă roluri principale în piese de teatru, sub îndrumarea unor mari regizori români, între care Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Radu Beligan, Vlad Mugur sau Grigore Gonţa. Face nenumărate turnee internaţionale, cu trupa Teatrului Naţional sau cu cea proprie, Passe Partout, şi obţine premii şi distincţii diverse. A susţinut rolul principal într-un film co-producţie româno-sârbă, în regia Mariei Marek, pentru care a obţinut premiul Golden Arena la Festivalul Internaţional de Film de la Pola, Iugoslavia.

După 2000, în amfiteatrul ipoteştean a fost prezent cu trupa Passe Partout, prezentând publicului spectacolul Made in Romania, sau împreună cu actorii Teatrului Naţional, în piesa „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”, unde a interpretat rolul lui Mihai Eminescu, alături de Gheorghe Dinică.

 

Florentina Toniţă

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)