Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Cu Thea în China, la Stuttgart şi în pampasul românesc

Mărturisirile unei pictoriţe de succes din Germania

Interviu cu Dorothea Fleiss de Dani Rockhoff

 

 

In restaurantele mongoleze, adie a capră. In China, Partidul e în toate. In pampa Romaniei, la Carei, cu paşaport diplomatic nu intri, dacă n-ai viză, iar la Stuttgart se fac cărţile, cu Cărtărescu. Despre toate acestea şi încă multe altele, mi-a povestit Dorothea Fleiss, artistă plastica trăind în Germania, prin creaţia ei însă, o prezenţă globală. Nemţoaică sau româncă de succes? Şi ce face statul român pentru proiectele ei în ţară?

 

Artişti internaţionali în pampa României

 

La Carei, timp de zece zile, în cadrul Simpozionului de artă contemporană organizat în august 2006, Dorothea Fleiss a reunit 55 de artisti din 26 de ţări ale lumii. Proiectul are deja o tradiţie de nouă ani, însă doar de doi ani este organizat în incinta Castelului de la Carei, situat chiar în centrul oraşului. Evenimentul e complex, se organizează ateliere de lucru şi expoziţii, excursii şi spectacole, cu sprijinul autorităţilor – primăria din Carei şi prefectura din Satu-Mare şi al postului de radio local Radio Transilvania, care mediatizează evenimentul şi atrage vizitatori.

 

Anul acesta, între 25 august-3 septembrie, evenimentul va fi însoţit de Academia estivală, la care se pot înscrie artişti, dar şi studenţi din toată lumea, cei admişi primind burse în valoare de 500 de dolari.

 

Dani Rockhoff: S-au implicat în proiect Institutul Cultural Român sau departamentul MAE pentru românii din străinătate?

 

Dorothea Fleiss: Nu. Nici nu ştiu dacă acesta ştie de proiect. Am facut anul trecut invitaţii la Muzeul National de Artă -secţia artă contemporană-, la Ministerul Culturii, alte muzee şi institutii culturale din Bucureşti. Insă nu-i interesează, dacă nu se organizează în Capitală. La Bucureşti, cred că proiectul meu este mai puţin luat în serios, fiindcă el se desfasoară în pampa României, unde niciodată nu se întâmplă nimic. Este un proiect finanţat privat, de familia mea. Insă, chiar dacă el nu este susţinut la nivel de stat, se bucură de ajutor de la oficialităţile locale şi judeţene şi de la firme private. Fiind la a noua ediţie, cu artişti profesionisti din toată lumea, cu critici de artă şi scriitori, cred că proiectul nu va trece până la urmă neobservat.

 

 

Thea în atelier

 

D:R.: Cât e de simplu să te ocupi la Carei, timp de zece zile, de 55 de artişti din lumea întreagă?

 

D.F. Uşor nu e. Câteva exemple din trecut: sunt probleme cu vize, daca în invitaţie nu se scrie un anumit paragraf, cu suportarea, în caz de probleme, a costurilor de repatriere, atunci unor invitati nu li se dă viza. Cu Italia e simplu, nu însă cu Turcia şi Egiptul, iar pe patru invitaţi arabi nu i-au lasat în ţară. Eu, din Germania, nu pot face invitaţiile, acestea trebuie făcute din Romania, care, chiar daca a intrat un Europa, nu face parte dintre statele Schengen. Uneori, e de râsul lumii: împreună cu un prieten din Budapesta, care l-a luat de la aeroport, a venit un coleg din Thailanda, cu paşaport diplomatic. La vama de la Urziceni, o vamă mică la şapte kilometri de Carei, n-au vrut să-l lase în ţară! M-am urcat în maşină şi m-am dus acolo, să văd ce se întâmplă. Mi s-a spus că „N-are viză!”. „Păi cum să-i trebuiască viza dacă are paşaport diplomatic?”, am întrebat eu. Dacă nu mergeam la vamă, musafirul de peste mări şi ţări nu intra în ţară. Iar pe parcursul celor zece zile, de mai multe ori l-a oprit politia pe stradă. Castelul din Carei fiind în centrul oraşului, artistii se plimbă prin oraş, merg la cumpărături, la piaţă. Deci prind un pic de „feeling” de România. Adevarul e, că niciodată nu ştii cu cine ai de-a face. Chiar dacă majoritatea invitaţilor sunt artişti renumiţi, nu ştii, fiecare cum este implicat în politică. In fond, ce ştim despre fiecare dintre noi? Insă, în cadrul proiectului Carei, mai ales universităţile trimit aceşti artişti.

 

 

Jurnal din Italia

 

D.R. Există, prin urmare, un garant moral?

 

D.F.: Bineînţeles, acesta există, în orice caz. Iar dacă România n-ar avea şi oameni excelenţi la consulatele şi ambasadele din ţările respective, multi artişti n-ar fi venit, niciodată, la Carei. Mi s-a întâmplat că o doamnă consul să îmi facă la ora 11 noaptea vizele şi astfel chinezii n-au pierdut biletele de avion. Anul trecut însă, doamna directoare Nga de la Muzeul de Arta din Ho Chi Minh (Saigon) din Vietnam, nu a primit viză. Tot aşa şi cubanezii, soţ- soţie, artişti cu lucrări la multe art-fair-uri şi galerii din Germania, care nu aveau nici un fel de funcţie oficială, cum avea doamna Nga. E greu, pentru o astfel de manifestare ar fi, în mod normal, nevoie de douăzeci de curatori, iar eu o fac singură.

 

D.R. Ce se întâmplă la nivel local?

 

 

Singurătate pe text de Cărtărescu

 

D.F. Există încă clişee în instituţii: „dacă sunt secretară la un anumit muzeu, atunci n-o să scriu titluri pentru lucrările artistilor, pentru că nu este jobul meu”. Dar jobul meu este să duc atâţia artişti în România, să lucrăm împreună? Pentru că, totuşi, lucrările rămân acolo. Artiştii primesc material de lucru şi donează lucrări, care nu se vând. E un schimb cultural, lucrările nu sunt destinate vânzării. Insă, în fiecare an, se donează dupa evenimentul de la Carei, minimum 12 lucrări Consiliului Carei şi Muzeului Judeţean de la Satu-Mare. Asta mă doare pe mine: lucrările sunt depozitate şi nu beneficiază de un spaţiu expoziţional ulterior. Mai e ceva: mulţi dintre artiştii participanţi fac performance, instalaţii sau video-art. Alţii sunt scriitori sau poeţi, am invitaţi din tot spectrul artistic. Insă cei de acolo vor doar pictură. Imbucurător este, totuşi, că se încearcă la Muzeul din Satu-Mare, să mi se dea o sală de expoziţie permanentă, cu aceste lucrări ale artiştilor internaţionali. Eu sper şi întotdeauna am spus, că lucrurile bune au nevoie de timp.

 

Cu antene la chinezi

 

Dorothea Fleiss e cea mai veselă pictoriţă pe care am întâlnit-o vreodată. Energia ei debordează în comunicativitatea faţă de oameni, în ambiţia cu care realizează proiecte culturale internaţionale, în ţipătul liric din volumul său de versuri „Jurnal caligrafic” (ed. Europrint Satu-Mare, 2005), în pânzele sale pline de sevă şi culoare. Descendentă a expresionismului târziu, Fleiss sublimează tensiunea expresiei plastice într-un abstract, în care cromatica folosită reda contrastul stărilor sale de spirit. Intre enorm şi miniatural, pânzele pictoriţei pot acoperi pereţi sau nişe în cotloane retrase. Galben, turcoaz, verde, roşu, portocaliu, totul în „tare”, pe alocuri înmuiat de tuşe delicate, aceasta e partitura cromatică „Thea”.

 

 

 

Et caetara

 

Coloristica intensă o datorează pictorita romancă nu doar firii sale debordante, ci şi unui repetat contact cu arta Extremului Orient. Cu itinerarii expoziţionale pe tot globul (România, Ungaria, Olanda, Belgia, Argentina, Italia, Finlanda, Brazilia, Franţa, Germania, India, Israel, Mexic, Noua Zeelandă, Filipine, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Taiwan, Bosnia, Vietnam, Turcia, China, Cuba, Japonia) Dorothea Fleiss este curator şi profesor-oaspete, în fiecare an, la Belearte in Huhhot (Mongolia Interioară ) şi Beijing.

 

„Care e relaţia ta cu provincia autonomă chineză Mongolia Interioară şi...caprele ei?” am întrebat-o pe Dorothea.

 

„Intr-adevăr, mirosul de capra e prezent in mai toate restaurantele din sudul istoric al Mongoliei. Am fost invitată de mai multe ori acolo, sunt profesor asociat al Universitatii din Hohhot, capitala Mongoliei Interioare. Am avut, acum cinci ani, expoziţie personală la Muzeul de artă, cu foarte mare succes. Sunt în continuă legatură cu Institutul lor de relaţii internaţionale şi în fiecare an invit artişti la proiectele mele, artişti pe care îi trimite Universitatea lor. Au fost şi la Carei, anul trecut. China e foarte ospitalieră şi deschisă spre colaborări culturale, însă fara pile la partid nu faci nimic”.

 

„Visul meu este sa fac cunoscută cultura din Est în Vest şi să fac mai bine înţeleasă cultura din Vest în Est” ne spune Dorothea, în atelierul său de lucru din centrul Stuttgartului. „ In acest sens, am fondat Asociaţia „d.f.e.w.a” din Stuttgart, împreună cu alti artişti, internaţionali. La inceput a fost foarte greu să-mi realizez proiectele, însă dupa câţiva ani, am început să colaborez şi cu Academii estivale, cu programe de schimburi interculturale, cum e Transcultural Exchange al Universităţii, Colegiului de Arte şi Institutului de Tehnologie din Boston”.

 

Cărţi-obiect cu Braun şi Cărtărescu

 

Pornim de la realitatea că orice carte este un obiect care se citeşte. Cartea-obiect este însă o creatie artistica ce modifica actul propriu-zis al lecturii, activand si altfel de perceptii, decat cele intelectual-cognitive. „Legată cu sfoară, arsă, lipită, decupată, din hartie, carton, marmură, plumb, sticlă sau plastic, cartea-obiect e un ‘parti pris’ pictural şi sculptural“, sună o definiţie.

 

 

Pânză de Dorothea Fleiss, ca fond de performance

 

„Am început să lucrez cu ele în anul 2000, primul fiind un jurnal de călătorie” spune Dorothea. „Am cumpărat o carte de la librărie cu oraşul Salzburg -tocmai eram acolo cu un proiect- si, pentru ca tot scriam jurnale, am inceput sa pictez jurnale. Unele carti-obiect intra in cutii. De exemplu aceasta, una dintre cele mai noi, in colaborare cu Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie, care sunt acum în Stuttgart. Eu prepar o coală pictată, iar Cărtărescu scrie textul, de mână”.

 

„In 2002, la Lago Maggiore, am făcut o carte -obiect cu lucrările şi impresiile artistilor cu care am lucrat impreuna. Tehnic, cu greu se poate face in fiecare zi o pagina, fiecare foaie trebuie preparata si lasata la uscat. Nu e ca un jurnal, in care ai libertatea sa creezi cum simti. Scriitorii imi dau un text si eu lucrez cu acel text. Cu un poem, fac mai multe carti-obiecte, interpretandu-le plastic textul. Am inceput cu Volker Braun din Berlin, continuand cu Uli Rothfuss, Tahar Bekri -poet tunisian care traieste la Paris-, cu Rodica Draghincescu -careia ii ilustrez si o carte de poeme, ce va aparea in curand la o editura din Luxemburg”.

 

 „Nu este o directie noua, sunt mulţi în lume care fac cărţi-obiect. Recent s-a organizat un festival la Varşovia, în Polonia, însoţit de o expozitie itinerantă de cărţi-obiect cu tema „Timpul”. Anul trecut, la Seoul, în cadrul târgului de carte, o întreagă hală expozitională a fost dedicată cărţilor-obiect. Am participat şi eu la acest proiect, ca artistă plastică reprezentând Germania, iar Ministerul Culturii din Coreea de Sud mi-a plătit standul şi drumul”.

 

„Cartile mele obiect sunt unicate, sau mie îmi rămâne una, scriitorului una. Este ceva foarte personal, foarte intim, ca un jurnal şi nu sunt de vânzare. Am însă creatii expuse în colecţii: in Biblioteca de la Alexandria, în muzeul din Washington, în colecţia Babylon din Orlando, în Australia la Victoria State Library, sau la Cambridge Library in Boston”.

 

Am întrebat-o pe Dorothea dacă nu i se pare egoist gestul ei artistic, de a nu vinde aceste lucrări.Da, oarecum” mi-a răspuns. „E foarte interesantă aceasta relaţie, între artist şi operă. La începutul carierei mele de artist plastic, pur şi simplu nu voiam să îmi vând lucrările, le vedeam ca pe copiii mei. Cu anii, iţi dai seama că trebuie să se şi vadă ceea ce crezi”.

 

Katmandu, Boston si burse pentru studenti la Carei

 

Dani Rockhoff: Ce deplasări ai în viitorul apropiat?

 

Dorothea Fleiss: La sfârşitul lui martie şi începutul lunii aprilie, va avea loc bienala din Cuenca (Ecuador) unde reprezint Germania. La sfârşitul lui aprilie particip la o Conferinţă la Boston, unde este invitat si d-l Joly, de la Academia  şi rezidenta artistică  Schloss Solitude, din Stuttgart. La conferinţa voi prezenta proiectul meu de la Carei şi un nou proiect, la care pot participa şi studenţi. Bursele nu sunt prea mari, o bursă e de 500 USD. Dolari, pentru ca prezentarea proiectului Carei o fac cu ajutorul unei fundaţii din America, de la Boston, în care sunt membru şi reprezentant european. Pe websitul lor, dupa inserarea proiectului, se pot trimite şi aplicaţiile celor interesaţi.

 

Apoi, tot anul acesta, voi avea expoziţii la Katmandu in Nepal, la Dakar in Senegal, la Lvov (Lemberg) în Ucraina, la galeria Yume din Tokyo, iar în septembrie plec în China, pentru schimburi scolare între universităţi. Baden-Wurttembergul  are un program în acest sens, iar eu particip ca docentă a Universităţii de la Calw şi pentru că am multe relaţii cu universităţi din China. In decembrie, particip ca membru de juriu la Bienala de la Adana, din Turcia. Intre 25 august şi 3 septembrie, fac proiectul de la Carei, din România, prezentarea Academiei estivale am şi am făcut-o la Institutul din Calw. E un prim început al acestui proiect suplimentar pentru Carei. Dar acreditarea la cursurile pentru Academia estivală de la Carei se va face la Universitatea din Germania, nu în România. Vor putea însă să participe studenţi din România, Germania sau de oriunde.

 

Intre două lumi

 

Dani Rockhoff: Ce te consideri, artist român sau german?

 

 

Pictoriţa Dorothea Fleiss

 

Dorothea Fleiss: Este o întrebare foarte grea. Eu cred că, în multe locuri, particip ca artist roman, depinde de proiect. Este şi aceasta o politica, cum toată viaţa e politică: au nevoie de reprezentant român, sau de unul german? Dar eu trăiesc in Germania si o reprezint. Acum câţiva ani am avut o expoziţie de grup, cu artişti internaţionali, în America, la Institutul Cultural Român, East- West Gallery din New York. Eu am participat invitată de o fundaţie americană, nu de reprezentanţii ICR sau ai Ambasadei României la New-York. Deci sunt forţată oarecum să reprezint Germania, deşi nu eu am decis asta. Adevărul este că, de exemplu, nici nu mi se pare potrivit ca la bienala de la Veneţia, România sa fie reprezentată de un artist român care trăieşte la Londra. Pentru mine asta e nedreptate, faţă de artiştii din România.

 

D.R.: Atunci, pe Dorothea Fleiss nu o putem include în categoria români în străinătate, cu care ne mândrim !? Este un adevarată modă, la nivel de instituţii ale statului român şi în mass-media românească, în direcţia acestei acţiuni recuperatorii, prin exemple.

 

D.F.:Eu sunt mandră că sunt româncă, că m-am născut şi am trait acolo, însă sunt lucruri pe care nu eu le decid. Trăiesc şi creez în Germania, încercând să demonstrez lumii că se poate face ceva şi de nivel internaţional, cum sunt proiectele organizate în România, în speţă proiectul de la Carei.

 

D.R.:Odată cu intrarea României în UE, putem spune că cetaţeniile se atenuează, că suntem cu toţii europeni?

 

D.F.:Eu zic că am fost europeni şi până acum. Pentru mine, uşurarea va fi probabil din punct de vedere organizatoric şi prin eliminarea unor vize. Nu numai că ai nevoie de bani şi energie, ci şi mult suflet şi sprijin din partea familiei, cum am avut şi până acum. Artiştii invitaţi se simt onoraţi, nu contează atât locul unde se organizează proiectul. Prin prezenţa noastră în România, noi facem ca locul să fie important şi lumea să se uite într-acolo şi să vadă ce se întâmplă. Nu doar pe maidane, ci şi la alt nivel.  

 

02.03.07 © Text & foto

Dani Rockhoff

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)