Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

„NUMAI POETUL, FIE ŞI ANONIM,

ESTE CU ADEVĂRAT SINGULAR”

 

DUMITRU CHIOARU –

poet, redactor şef al revistei „Euphorion”

 

Maria Diana Popescu, Agero

Grafica de Hetco (Agero)

 

 

MDP: Cenaclul „Echinox”, adevărată şcoală de literatură „al cărei imperativ – conform afirmaţiei lui Ion Pop – este calitatea literară”, a  lansat, prin paginile revistei omonime, scriitori de seamă. Cât şi cum şi-a pus amprenta pe creaţia Dvs. experienţa dobândită în perioada clujeană?

 

DUMITRU CHIOARU: Echinox-ul a fost în anii studenţiei mele o şcoală ludică de literatură, bazată pe ceea ce Ion Pop numea „prietenie exigentă”, de aceea, el n-a putut fi, în ciuda ruşinoaselor încercări, anexat ideologic. Acolo m-am format spiritual, învăţând să fac o revistă şi înţelegând că,  pentru a fi scriitor, nu-i suficient să ai talent ci şi o temeinică cultură literar-filosofică, împreună cu un sistem de valori controlat numai de conştiinţa morală. Eu m-am dus la Echinox încă din primele zile de facultate, având o recomandare din partea lui Ion Mircea, căruia îi datorez descoperirea mea ca poet încă din liceu şi debutul în revista Transilvania. Mentorii revistei, Ion Pop, Marian Papahagi şi Ion Vartic mă primiseră – am mai spus-o şi în alte împrejurări – aşa puţin format cum eram, dar fiind mai mult absent decât prezent la activităţi şi veşnic îndrăgostit, am fost suspendat din redacţie după vacanţa de iarnă. Am fost însă  recuperat de Ion Vartic care, fiind sibian prin naştere, a fost mentorul echinoxist care a contat pe mine. Am revenit în redacţie în iarna anului II, devenind mai activ ca redactor şi autor nu numai de poezie ci şi de articole sau eseuri critice. Eu nu m-am maturizat decât în ultimii ani de studenţie şi rolul decisiv în formarea mea ca scriitor l-a avut Echinox-ul. La sfârşitul facultăţii aveam deja multe cunoştinţe printre scriitori din toată ţara, mai ales optzecişti, şi un volum de versuri în căutarea unui editor.

 

 MDP: Dacă acceptăm ca valabilă sintagma „mari teme ale  literaturii”,  care ar fi ele pentru poetul Dumitru Chioaru?

        

DUMITRU CHIOARU: Pentru generaţia mea, „temele mari ale literaturii” din toate timpurile îşi pierduseră importanţa, deşi poţi găsi în poezia optzecistă   natura, iubirea, moartea etc., aşa cum sunt ele prezente în banalitatea cotidiană. Cred că banalitatea cotidiană şi poezia/literatura însăşi rămân temele obsedante pentru optzecişti, inclusiv pentru mine.

 

MDP: Care credeţi că e starea „instituţiei” POEZIE la ora actuală? Mai avem poeţi a căror creaţie rezistă vremuirii? Îi puteţi nominaliza?

 

DUMITRU CHIOARU:  Dacă generaţia mea a marcat „criza” poeziei, încercând una sau două soluţii, postmodernismul şi neoexpresionismul, de ieşire din această criză, mai tinerii noştri confraţi douămiişti s-au grăbit să-i constate decesul. Fracturismul reprezintă, în mitul lui Orfeu, momentul sfârtecării poetului de către Bachante, dar să nu uităm: cântecul său a continuat să răsune peste timp. Poezia continuă să existe chiar şi ca antipoezie. Există câţiva tineri poeţi în care cred şi despre care tocmai scriu acum la rubrica mea Developări în perspectivă din revista Euphorion, dintre care îi amintesc pe Dan Coman, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, Daniela Popa, Dan Sociu, Radu Vancu ş.a. Poate că dintre ei se vor alege cei doi-trei mari poeţi ai începutului de secol şi de mileniu.

      

MDP: Se pare că lirica patriotică a amuţit. Cine se teme de un subiect atât de exploatat până în decembrie `89? Ce ne puteţi spune despre această „schimbare la faţă” a poeziei postdecembriste?

 

DUMITRU CHIOARU: Există foarte puţină poezie patriotică bună. În anii comunismului s-a scris multă la comandă, de regulă convenţională, dacă nu puerilă/penibilă. După Decembrie 1989, dispărând comanda socială, a fost uitată şi tema, nu pentru că patria şi patriotismul n-ar mai conta, ci pentru că prea a căzut în deriziune prin supralicitarea ei în poezia patriotardă. Poeţii contemporani, în individualismul lor, manifestă suspiciune faţă de un fior ce provine din străfundul unui eu colectiv, reprimându-l ironic sau tratându-l cu dispreţ, chiar cu sarcasm. Trebuie să treacă un timp pentru ca, recuperând conştiinţa noastră colectivă împreună cu acest sfânt fior, să reînvie lirica patriotică într-o retorică pe cât de proaspătă, tot pe atât de autentică. Mi-e dor de o poezie patriotică înălţătoare. Şi tare m-aş bucura s-o pot scrie eu.

       

MDP: Aţi publicat „Radiografiile timpului” la editura Axa, colecţia „La Steaua – Poeţi optzecişti”. Vă rog – câteva cuvinte despre conceptul de generaţie literară.

        

DUMITRU CHIOARU: Am fost întotdeauna reţinut faţă de conceptul de generaţie literară, pentru că ea se confundă – din păcate – cu cea biologică, iar în literatură ea nu există decât, dându-i dreptate lui Tudor Vianu, ca „generaţie de creaţie”. Colecţia “La Steaua – Poeţi optzecişti” este mult prea eterogenă şi are prea multe denivelări valorice, tocmai datorită acestei confuzii. Vorba aceea: Puţini am fost, mulţi am rămas…

      

MDP: Volumul de debut „Seară adolescentină” a fost încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Ce semnificaţie a avut/are o astfel de distincţie pentru Dvs.? Credeţi în topurile literare?

        

DUMITRU CHIOARU: Primirea Premiului Uniunii Scriitorilor pentru debut mi-a întărit încrederea în „steaua” mea de poet. Nu mi-a dus însă prea mult noroc. Credeam că gloria obţinerii unui asemenea premiu îmi va uşura publicarea altor volume, dar până la căderea comunismului apariţia celui de-al doilea volum, deşi cuprins în planurile editoriale ani la rând, a fost mereu amânată.  Apoi am constatat că aceste premii se dau, de multe ori, conjunctural, aşa încât nici ele, nici topurile întocmite de diferite reviste nu-mi prea inspiră încredere. Ele nu sunt decât condimentele literaturii, fără ca să indice totdeauna calitatea ei.

       

MDP: Poezia se scrie în linişte, „pe furiş”, este o experienţă sufletească a solitudinii. În ce relaţie se află redactorul şef al revistei „Euphorion” cu „solitarul” poet Dumitru Chioaru?

        

DUMITRU CHIOARU: Da, cred, în continuare, că poezia este – cum spuneţi – o experienţă a solitudinii. Dar editarea unei reviste a făcut din mine o persoană publică, sacrificând poetul pentru administrator. Administratorul cultural, oricât de bun ar fi, nu se deosebeşte de o uniformă, chiar dacă se bucură de prestigiu social. Numai poetul, fie şi anonim, este cu adevărat singular, ducându-şi singurătatea creatoare ca pe o cruce, prin care (se) poate mântui. Eu nu mai scriu de multă vreme poezie, ceea ce mă nefericeşte, lăsându-mi impresia că am dobândit o soartă comună, că am pierdut şansa mântuirii. Sper, totuşi,  să-mi revin, regăsindu-mi singurătatea roditoare nu de griji prozaice, ci de gânduri poetice.

       

MDP: Conform paradigmei rubricii „Poemul favorit şi comentat”, vă rog să decriptaţi pentru virtualul nostru cititor semnificaţia acestui fragment din poemul „Viaţa şi opiniile profesorului Mouse”: „priviţi masca omului/ ce nu scrie nimic/ masca sub care barbarul e creierul/ senzual ca o zburătoare năpârlind primăvara/ şi priviţi-i apoi/ pe cei care au învăţat din copilărie/ scrisul ca pe al doilea mers…”

        

DUMITRU CHIOARU: Nu cred că aceste versuri, chiar dacă metaforice, au nevoie de comentariu, mai ales de autocomentariu. Şi totuşi, ele sunt o invitaţie la a despărţi omul de mască, spontaneitatea trăirii de experienţa livrescă. Am visat să scriu o poezie genuină, pe care o simţim/trăim uneori fără ca să o conştientizăm sau fără mediere culturală. Din păcate, poezia mea este mai mult livrescă decât genuină. Deşi zarurile sunt deja aruncate, încă mai sper să mă schimb.

       

MDP: Consideraţi că actuala critică literară reflectă cu loialitate atributul valorii?

        

DUMITRU CHIOARU: Există critică de poezie foarte bună, la fel cum există şi alta foarte slabă, dacă nu chiar proastă. Mare parte a criticii literare actuale are însă păcatul de a fi  o oglindă destul de opacă la fenomenul poetic, reflectând mai mult asupra sa dintr-o dorinţă refulată de a se substitui creaţiei. De aceea, nu numai loialitatea ei faţă de valoare, ci şi obiectivitatea judecăţii de valoare este îndoielnică. Critica este însă cu atât mai necesară cu cât nu numai cenzura ci şi autocenzura au dispărut. Critica bună trebuie să-şi asume, nu atât rolul nu de normare,  ci de evaluare a literaturii. Şi cred că, în ciuda respingerii/negării lui de unii critici mai tineri, criteriul de evaluare rămâne tot cel estetic.

      

MDP: În legătură cu ce aţi vrea să avertizaţi generaţia literară mai tânără?

 

DUMITRU CHIOARU: Două lucruri aş spune într-un avertisment adresat tinerilor poeţi: nu uitaţi să citiţi şi altfel de poezie decât a voastră şi să nu vă grăbiţi a scrie/publica tot ceea ce vă trece prin cap.

       

MDP: Putem şti ce carte aveţi pe masa de lucru?

 

DUMITRU CHIOARU: În acest moment, adun ceea ce am scris de-a lungul vremii în domeniul literaturii comparate, specialitatea mea de profesor universitar, pentru o carte cu titlul Arta comparaţiei, subintitulată „articole şi eseuri de literatură română şi comparată” . Sper să apară curând.

 

MDP: O întrebare pe care v-aţi adresa-o singur. Nu e obligatoriu să şi răspundeţi…

        

DUMITRU CHIOARU: În tinereţea mea, obişnuiam să spun celor care mă atenţionau că pun prea multe întrebări: D.C. – Şi iniţialele numelui meu sunt o întrebare.

   

Maria Diana Popescu

Agero

       

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)