Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

GEORGE CORBU, Preşedintele Uniunii

Epigramiştilor din România

 

Dialoguri privilegiate

Maria Diana Popescu, Agero

 

 

MDP: Domnule George Corbu, fiţi binevenit! Pentru început, vă rog să ne vorbiţi despre traseul dumneavoastră biografic pîna la preşedinţia Uniunii Epigramiştilor din România.

 

GEORGE CORBU: Vă mulţumesc, mişcat, pentru urarea de întâmpinare şi vă asigur că pe teritoriul epigramei, unde ne aflăm pe durata convorbirii prieteneşti, mă simt acasă. M-am instalat în acest perimetru, pentru a nu-l mai părăsi, de la vârsta de 17-18 ani, locuindu-l fără întrerupere timp de cinci decenii, în care am străbătut drumul de la învăţăcel până la acela de preşedinte al U. E România – cea de a doua asociaţie importantă de scriitori, chiar dacă specializaţi, de la noi, după Uniunea Scriitorilor din România, eu fiind membru al ambelor structuri de creaţie. Ba, recent, Uniunea Scriitorilor din Moldova mi-a făcut marea bucurie de a mă alege printre membrii acesteia. Începutul traseului biografico-literar, la care mă invitaţi să mă refer şi care coincide cu înrolarea mea în oastea epigramiştilor, cuprinde câteva etape distincte pe care le voi recapitula succint. În anii 1958-1960 am copiat la Biblioteca Academiei Române, în zece caiete, aproape 60 de volume de epigrame, însumând peste 3000 de epigrame. Le păstrez şi astăzi, în amintirea entuziasmului juvenil, a râvnei care nu m-a părăsit defel.

 

Concomitent, i-am descoperit şi frecventat pe umoriştii şi epigramiştii în viaţă (vremuri deloc prielnice unor astfel de contacte): D. Bartolomeu, N. Crevedia, N. Gărdescu, N. Grassu, Aurel Iordache, Florin Iordăchescu, Sofronie Ivanovici, I. Lazaroneanu, F. Lobodă, Ion Manu, Dion Mardan, Măndica Marin, Tudor Măinescu,Tudor Muşatescu, Mircea Pavelescu, Aurelian Păunescu, I.Gr. Perieţeanu, I.D.Pietrari, Ion Pribeagu, Constantin Râuleţ, Radu D. Rosetti, Leonida Secreţeanu, Virgilui Slăvescu, Al. O. Teodorescu (Păstorel), Rodica Toth, Gabriel Ţepelea, şi, poate, şi alţii de care nu îmi amintesc acum. De la toţi aceştia am strâns mărturii documentare de mare importanţă pentru istoria epigramei naţionale. Ele vor intra în patrimoniul Muzeului Epigramei Româneşti. Evident, am început să adun reviste şi cărţi de şi despre umor în general, şi volume de epigrame apărute la noi şi aiurea, în special. Numărul acestora a ajuns în prezent la cifra de 1.300 (în limba română) şi peste 200 în limbi străine.

 

Alte momente de referinţă din traseul literar iniţial sunt marcate de colaborarea la revista „Urzica”, începând cu 1959, dar şi la alte publicaţii şi reviste. Se cuvine a menţiona prima serie a revistei „Argeş” (1966-1970) care avea o rubrică de epigrame graţie redactorului Gabriel Ţepelea. A urmat afilierea, din 1970, la Clubul epigramiştilor bucureşteni „Cincinat Pavelescu”, unde am cunoscut o altă pleiadă strălucită de epigramişti. Amintesc pe maestrul Mircea Ionescu-Quintus, preşedintele de onoare al UER, şi pe  marele epigramist şi prim conducător atât al cenaclului respectiv cât şi al UER, mult regretatul Mircea Trifu (1922-1994). O altă ispravă demnă de semnalat: în anul 1967 am iniţiat o vastă anchetă literară referitoare la epigramă, apelând, pe de o parte, la epigramiştii propriu-zişi, iar pe de altă parte la personalităţi neutre de epigramă. Multe răspunsuri ale unor nume reprezentative ale culturii noastre sunt încă inedite, dintre cele publicate le menţionez pe cele ale scriitorului Nichifor Crainic, Radu-Demetrescu Gyr, Romulus Dianu, Tache Papahagi, Miron Radu Paraschivescu, Ion Petrovici, Ştefan Roll, Eugeniu Speranţia, Tudor Teodorescu-Branişte. În sfârşit, o ultimă acţiune, care  continuă şi azi, constă în sprijinul pe care îl dau debutului editorial al multor confraţi, însoţindu-le cărţile, după caz, de studii  introductive, prefeţe sau postfeţe, numărul lor atingând zilele acestea cifra incredibilă de 100, ceea ce reprezintă, de bună seamă, un record în materie. Între textele amintite includ şi clasici ai genului precum Ion Căvănoiu, Aurel Iordache, Florin Iordăchescu,  Sorin Pavel, trinitatea Cincinat, Ion şi Mircea Pavelescu, Aurelian Păunescu şi Ştefan Tropcea.

 

Am simţit impulsul lor, dar şi îndemnul, în tripla calitate de confrate, cercetător literar şi de preşedinte al UER, să mă pronunţ cu privire la raportul numelor citate la dezvoltarea epigramei române, de cele mai multe ori la solicitarea expresă a scriitorilor înşişi. Cred că trebuie să dau lămuririle necesare nu doar cititorilor revistei dumneavoastră, ci şi epigramiştilor şi, fireşte faţă de epigramă. Nu consider însă că mi s-ar putea aplica „Principiul lui Peter”, deoarece n-am atins încă pragul de incompetenţă şi sunt puţine şanse să-l ating în viitorul apropiat. Concluzia aceasta derivă din faptul că arta nu numai că nu pensionează, dar ea nici măcar nu acordă vreun certificat care să ateste ca ai atins Everestul literar. Tot timpul mai ai de învăţat, tot timpul debutezi, tot timpul te confrunţi cu publicul cititor şi cu critica literară, care sunt instanţe necruţătoare, nemiloase.

 

MDP: Cîte titluri de carte conţin apostila dumneavoastră, ce mai pune la cale intransigenţa morală a epigramistului de înaltă ţinută, domnul George Corbu?

 

GEORGE CORBU: Din cauza sinuozităţilor de ordin biografic, sinuozităţi ale epocii traversate în ultimele şase decenii, am debutat semnificativ, editorial abia la vârsta de 55 de ani, după care ritmul urmat a fost oarecum constant, ajungând în momentul actual la 22 de volume de autor sau în colaborare, şi nu mai iau în calcul apariţiile în volume colective (culegeri, antologii, diverse selecţii), care sânt de trei ori mai numeroase, sau pe cele existente în pagini de revistă şi almanahuri, ce pot oricând alcătui substanţa unor cărţi. „Intransigenţa mea morală”, altă sintagmă cu care mă onoraţi, este o formulă pe care o accept şi pentru care, iarăşi, vă mulţumesc, întrucât defineşte, justificând în acelaşi timp demersul meu epigramatic, căruia i-am consacrat, pot spune fără reţinere, o viaţă.

 

MDP: Cum se simte epigrama (ca gen literar) în literatura română?

 

GEORGE CORBU: „Epigrama în literatura română” este titlul unei lucrări-unicat aparţinând  eminentei cercetătoare şi epigramiste, d-na Elis Râpeanu. Consultată şi aprofundată. Lucrarea evidenţiază existenţa unei formule literare extreme de pretenţioase, de natură a îndreptăţi existenţa Uniunii Epigramiştilor din România, ca entitate de sine stătătoare, în care sunt cuprinşi peste 250 de epigramişti din toate generaţiile (grupaţi în 26 de cenacluri/cluburi, din care două activează în comunităţile româneşti de peste hotare) şi a revistei „Epigrama”, publicaţie editată de către UER.

 

MDP: Domnule George Corbu povestiţi-ne, vă rog, o întîmplare cu mult umor din cariera dumneavoastră.

 

GEORGE CORBU: Cariera unui umorist abundă în momente sau situaţii umoristice. Când voi scrie proză umoristică, din astfel de secvenţe se vor ivi schiţe bazate pe întâmplări savuroase, reale sau imaginare. De pildă, imaginaţi-vă un tip mergând pe stradă cu o cravată nouă, întrebând din om în om persoanele întâlnite, bărbaţi şi femei, într-o ordine anumită, dacă se pricep să realizeze un nod triunghi, spre a o purta în fiecare zi, asortată, desigur, la costumul care a fost ales pentru o ocazie anumită. Percepţiile pline de haz le-am provocat eu însumi, experimentând o posibilitate de a face umor la vedere.

 

MDP: Cui îi e frică de epigramişti în societatea contemporană?Cine sînt cei care se tem de tăişul cuvintelor?

 

GEORGE CORBU: Dacă epigramiştii ar inspira frică, spaimă chiar, faptul ar fi  încă  salutar. Montesquieu, în celebrele sale „Scrisori persane”, îi consideră cei mai periculoşi autori (pe atunci epigramiştii luptau pentru dărâmarea feudalismului!). Afirmaţia a prins şi a rămas. Când i-am fost prezentat ca epigramist, acum doi ani de zile, cu ocazia vizitei sale în România, unde îi apăruse un excelent volum de versuri, tipărit la Editura CD PRESS (evident, în traducere), Evgheni Evtuşenko mi-a spus râzând: „Sunteţi un om periculos”. Mă tem că astăzi epigrama este privită  mai mult ca un obiect, uneori cu virtuţi satirico-pamfletare, ca un simplu exerciţiu de inteligenţă. Ceea ce nu este puţin, dar ea poate şi trebuie să aspire la mai mult. A fost o vreme când se bucura de autoritatea necesară punerii la stâlpul infamiei a unui personaj oricât de mare sau de influent ar fi fost acesta în plan social, politic ori literar. „Cazul Macedonski”, chiar atipic cum este, e arhicunoscut, deşi în ceea ce îl priveşte se poate spune că şi-a făcut-o cu mâna lui, ca orice sinucigaş.

 

MDP: Credeţi că strălucirea unui scriitor poate fi dată de vîrstă?

 

GEORGE CORBU: Este bine cunoscut că „la valeur n’atend pas le nombre des annees”. Nu strălucirea părului (care poate fi obţinută şi artificial, prin vopsirea din alb în negru şi, mai rar, din negru în alb) contează, ci aceea a minţii, cu clauza ca acesta să existe efectiv.

 

MDP:Cine este OMUL George Corbu, cel care ne onorează cu acest interviu?

 

GEORGE CORBU: Omul care sunt lucrează încă la definirea sa, la cunoaşterea sa. Cu toate acestea, el nu poate fi disociat de ipostazele publice (cel puţin cele de acum), una derivând din prezenţa lui în lumea literaturii: poet, eseist, gazetar, critic şi istoric literar, bibliofil, iar cealaltă raportată la statutul său socio-profesional: fost stenograf de succes, fost funcţionar superior de stat. În încheiere, vă mulţumesc încă o dată pentru plăcerea pe care mi-aţi prilejuit-o, provocându-mă la unele dezvăluiri în premieră, care pot interesa un cerc mai larg  de cititori, ele adresându-se în primul rând tovarăşilor mei de năzuinţă literară, epigramiştilor al căror purtător de cuvânt şi, poate, şi de drapel sunt.

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)