Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Umoristul GEORGE PETRONE:

Trista noastră ţară, cea plină de umor, precum zicea Bacovia”

 

Dialoguri privilegiate, Maria Diana Popescu, Agero

 

 

MDP: Potrivit declaraţiei dumneavoastră, scrieţi de pe vremea cînd „purtaţi pantaloni scurţi şi trăgeaţi cu praştia în vrăbii”. Încercăm o privire retrospectivă asupra creaţiei care vă poartă semnătura?

 

George Petrone: Înainte de a răspunde la această întrebare, vreau să vă mulţumesc pentru privilegiul pe care mi-l oferiţi, îndreptându-vă, de această dată, asupra nevrednicei mele persoane. Citind toate analizele literare şi exerciţiile critice pe care le-aţi publicat în prestigioasa revistă AG PE RIME, mi-am dat seama că, spre deosebire de acei exegeţi porniţi să disece lucid şi la rece conţinutul cărţilor analizate,  Domnia Voastră manifestă un ataşament, o predispoziţie afectivă faţă de scrierea de care vă ocupaţi, astfel încât receptarea critică devine un act cu adevărat creator şi în egală măsură stimulativ şi nu doar introspectiv. Revenind la întrebare, fragmentul invocat de dvs. este „scos din context”, ca să apelez la o formulare tocită şi l-aţi întâlnit în autoprezentarea care prefaţează cartea mea de epigrame. Acea autoprezentare – o spun pentru cei care nu au citit cartea – este o mostră premeditată de lăudăroşenie, fanfaronadă şi teribilism şi se vrea o zeflemea la adresa unor autori care, înainte de a preda volumul la editură, apelează la cineva cu autoritate în branşă pentru a le confecţiona o prefaţă. Rostul acelei prefeţe este de a-l ridica în slăvi pe autor, de a-l cădelniţa şi de a atrage atenţia întregii lumi asupra virtuţilor lui literare. Eu ce mi-am zis? Păi dacă-i vorba de tămâiere, pot s-o fac şi singur, de ce să-i mai deranjez pe alţii? Aşa am devenit un virtuoz al slovei înveselitoare (expresia „cu praştia după vrăbii” sper să nu dea de gândit celor de la protecţia animalelor).

 

MDP: Cum mai stă, domnule George Petrone, românul la capitolul simţ al umorului ?

 

George Petrone: Eu cred că prin structura noastă ancestrală, transmisă genetic, noi românii suntem dotaţi cu această trăsătură. Întrebarea mă duce cu gândul la aserţiunea pe care scriitorul Al. O. Teodoreanu o făcea într-un articol de ziar publicat în fatidicul an 1940 (citez): „ori de câte ori, în cursul istoriei noastre, flinta amuţea şi paloşul cădea neputincios, dreptul nostru de a ne stăpâni pământurile ni l-au păzit Mioriţa şi Meşterul Manole, graiul şi cântecul românesc” (încheiat citatul). Mi-aş permite să adaug la observaţia ilustrului înaintaş că şi simţul umorului a contribuit la aceasta şi cugetul se îndreaptă spre conaţionalii din Basarabia şi Bucovina cărora le-au fost confiscate samavolnic şi Mioriţa şi Meşterul Manole dar nu le-a putut fi răpită şi fiinţa naţională, şi aceasta pentru că numai un dezvoltat simţ al umorului i-a ajutat să reziste tuturor vicisitudinilor. Iertaţi-mă dacă am devenit prea grav, cu siguranţă că dvs. aşteptaţi altceva de la mine. Promit să devin mai firesc şi mai concis.

 

MDP: Domnule George Petrone, ce are de rîs societatea contemporană, dar de folos scriitorului de umor ?

      

George Petrone: Şirul de vălmăşaguri şi de treburi anapoda ale societăţii actuale este atât de „consistent” încât nu mai are rost să-l numesc, el fiind îndurat de fiecare dintre noi. Sensibilitatea noastră etică, adeseori lezată, cere o dreaptă şi necesară sancţionare. Stă în puterea umoriştilor să descopere latura vulnerabilă a diferitelor trăsături şi comportamente deviante şi să extragă o lecţie morală din toate aceste anomalii, apelând la unelte lexicale ce-i stau la îndemână, de la ironia insidioasă la pamfletul acid.

 

MDP: Agreaţi umorul involuntar? Dacă da, atunci ce spuneţi despre „potcoave de cai verzi” ?

 

George Petrone: Umorul involuntar poate avea încărcătura lui de naivitate şi candoare care să-l facă amuzant, mai cu seamă când cel în cauză este convins că prin afirmaţiile lui epatează. Acum vreo doi-trei ani, un înalt dregător din sfera fotbalului autohton spunea că el munceşte 24 de ore pe zi şi uneori chiar şi noaptea iar comandantul unui detaşament care urma să plece în Afganistan declara la aeroport „Ştim că pe acolo temperaturile sunt foarte ridicate dar noi vom lupta să le depăşim”. Să amintesc şi de acea celebră lozincă de pe vremea dictaturii: „Să preîntâmpinăm ziua de 23 August cu noi succese în muncă”. În ce priveşte titlul cărţii mele de proză scurtă “Potcoave de cai verzi”, el este un titlu şi nimic mai mult. Tot atât de bine se putea intitula “Hamuri de câini de tracţiune”, „ham”-ul luat în dublu sens semantic.

 

 MDP: Dar despre „umbra pe care aţi făcut-o pămîntului

 

George Petrone: Şi această afirmaţie este extrasă din autoprezentarea la cartea mea de proză scurtă: „fac umbră pământului din anul etc., etc.” Da, problema este foarte gravă. În condiţiile încălzirii globale a planetei, nu putem rămâne indiferenţi, trebuie să participăm, după puterile fiecăruia la ameliorarea flagelului. Bunăoară, prietenul meu, Ionel Iacob Bencei, cunoscutul epigramist timişorean, face de doua ori mai multă umbră pământului decât mine că el măsoară peste 1,80 m. înălţime şi cântăreşte 130 de kg. Ca să nu mai vorbesc de Vorobeţ de la Suceava !

 

MDP: Cum se vede umorul la Iaşi ?

 

George Petrone: La Iaşi, ca peste tot în ţară, există mulţi oameni de spirit care agreează vorba de duh. Vorbesc de umorul de calitate, nu de cel care abundă de o vreme pe micile ecrane. Singurii care strâmbă din nas când aud de literatură înveselitoare, mai cu seamă de epigramă, sunt cei încorporaţi în societatea scriitorilor, dar nu toţi, doar o parte din ei şi nici cei mai valoroşi. Ei se fac că nu ştiu că la Iaşi au existat epigramişti iluştrii precum Al. O. Teodoreanu-Păstorel, George Topîrceanu, Mihai Codreanu, Valentin Bude, George Lesnea ori Nicolae Ţaţomir iar noi, atât cât putem ne străduim să fim continuatorii acestei nobile tradiţii. Şi mai uită că această specie literară, care a rezistat în spaţiul literaturii universale mai mult de două milenii, mai este astăzi cultivată doar în trista noastră ţară, cea plină de umor, cum atât de tandru a numit-o Bacovia.

 

MDP: Ce proiecte editoriale aveţi ?

 

George Petrone: N-am !

 

„Larco este prietenul meu şi când avem prilejul ne mai împungem”

 

MDP: Haideţi să facem un bilanţ. Cît umor aţi dat pe mîna tipografilor, cît v-a rămas pe dinafară ?

 

George Petrone: Să zicem fifty-fifty. Nu mi-am propus niciodată să iau cu asalt porţile editurilor numai ca să se vadă că sunt un autor publicat, de aceea am cumpănit îndelung la ceea ce am a încredinţa tiparului, fie că a fost vorba de o carte sau de un simplu catren epigramatic. Îndemânării mele de stihuitor, atâta cât este, îi aliez timpul care va valida sau infirma bruma de talent cu care m-a înzestrat Cel de Sus.

 

MDP: Cîţi epigramişti de vază are România? Daţi cîteva exemple, vă rog.

 

George Petrone: Destui, dar nu-i numesc, ca să nu se uite ceilalţi chiorâş la mine. Cred, totuşi, cu sinceritate, că apogeul l-au atins epigramiştii din perioada dintre cele două războaie mondiale care au lăsat literaturii naţionale epigrame pline de savoare, spontaneitate şi ingeniozitate.

       

MDP: Potrivit părerii dvs. cine este cel mai activ epigramist din România ?

 

George Petrone: Vasile Larco. Cloceşte în minte epigrame şi când stă la coadă la lapte, şi când îl trimite nevasta-sa să bată covoarele şi chiar în timpul slujbei de la biserică. Odată, întorcându-se acasă cu un tren de noapte, din cauza unei poante care nu-i ieşea, în loc să coboare în gara Iaşi s-a dat jos două staţii mai încolo! Glumesc, desigur, Larco este prietenul meu şi când avem prilejul ne mai împungem.

 

MDP: Credeţi în concursurile, festivalurile de epigramă ?

 

George Petrone: Festivalurile sunt binevenite, există un public destul de numeros atras de epigramă, căruia contactul direct cu autorii îi conferă un plus de încântare. Recitalurile, combinate şi cu alte forme de exprimare artistică, muzică, dans scenic, interpretări actoriceşti, reuşesc să facă săli pline ca, bunăoară, la Cluj şi la Buzău. În ce priveşte competenţa şi obiectivitatea juriilor care stabilesc ierarhiile la concursurile de epigrame, aici am rezerve întemeiate.

 

MDP: Ce premii aveţi? Să nu cumva să omiteţi vreunul !

 

George Petrone: Doar n-o să-mi cereţi să le enumăr pe toate, am trecut de mult de o sută, unele din ele chiar prestigioase. Primul premiu important a fost cel de la turneul epigramiştilor din anul 1984, concurs anual, în 12 etape organizat de Clubul epigramiştilor „Cincinat Pavelescu” şi revista Urzica. S-au înscris 474 de participanţi din toată ţara şi în final am ocupat locul 1. Doi ani mai târziu, la turnirul epigramistic al marilor oraşe, pe baza punctajului final, m-am clasat pe locul 1, atât la individual cât şi cu echipa. Nu lipsesc din palmaresul meu trofeele Ştefan Tropcea, Dimitrie Jiga şi Ştefan Popa-Popa’s. Chiar şi anul acesta am avut un parcurs neaşteptat de bun, la cele şapte concursuri la care am fost laureat mi s-a acordat şase premii 1, iar la festivalul umorului “Constantin Tănase” de la Vaslui am obţinut marele premiu.

 

MDP: Odată cu intrarea României în U.E. aţi abandonat şefia grupării umoristice ALPI. De ce?

 

George Petrone: Pentru că trebuia să mă retrag. Simţeam că nu mai sunt în stare să revigorez viaţa de cenaclu, alunecam tot mai mult pe povârnişul rutinei, convenţionalismului şi suficienţei. Noul preşedinte, un fost comandor de aviaţie ne-a cerut imperativ să ne prindem centurile de siguranţă şi să decolăm spre înălţimile performanţei. Primele lui reuşite au fost editarea publicaţiei Booklook şi organizarea concursului de epigrame prin corespondenţă cu tema „Omul Între plus şi minus” 

 

Maria Diana Popescu, Agero

în dialog cu  domnul GEORGE PETRONE, unul din marii scriitori de umor ai prezentului

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com