Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

Interviu cu IONELA VAN REES-ZOTA

Director, Agenţia de presă Aşii Români, Germania

 

 Dialoguri privilegiate

 Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

 

 

MDP: Stimată Ionela van Rees-Zota, vă mulțumesc pentru amabilitatea dialogului. Pentru început, vă rog, putem afla cîte ceva despre personalitatea dumneavoastră şi despre făptuirile de pînă acum?

 

Ionela VAN REES-ZOTA:  Şi eu vă mulţumesc că mi-aţi oferit onoarea de a fi alături de alte personalităţi culturale, pe care le respect. Ştiu cât de greu este să munceşti, iar acest lucru nu-l poate cunoaşte decât cei care au făcut sacrificii, pentru a ajunge acolo unde sunt acum... Să mă descriu? Întotdeauna mi-a fost greu să mă autocaracterizez, dar voi încerca. Am o personalitate puternică, un temperament romantic şi sunt o fiinţă luptătoare. Niciodată nu m-am lăsat învisă de greutăţile vieţii (şi au fost destule), iar atunci când am simţit nevoia m-am refugiat în proză şi poezie. Printre studiile şi calificările pe care le-am făcut, vă pot spune că am absolvit Dreptul,  Jurnalismul şi Masterul în Administraţie Publică Europeană.  Acum sunt în Germania, unde am multe proiecte în curs de desfăşurare pentru românii de aici, dar şi pentru ce-i din diasporă română.

 

MDP: Cum se vede peisajul mediatic românesc de dincolo de graniţă? Mai avem instituţii de presă credibile în România?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Aici se pot spune foarte multe, avându-se în vedere că şi în România mi-am desfăşurat activitatea tot în acest domeniu. Pentru început, trebuie precizat faptul că presa din România este văzută destul de „aspru” peste graniţă. Se vehiculează că şi presa ar fi coruptă la noi, că se scriu tot felul de ştiri nefondate doar pentru audienţă, neţinându-se seama de ce-i care suferă de pe urma aceasta. Desigur că acum nu trebuie „să-i băgăm pe toţi în acelaşi borcan”, dar aşa cum se spune, „pentru un purice, nu trebuie să arunci toată cămaşa”.  La fel spun şi eu: jurnaliştii buni sunt  oameni cu valoare şi chiar respectaţi de cei de peste graniţe. În ceea ce mă priveşte, am căutat ca în Agenţia de Presă ce o deţin, să fiu cât se poate de obiectivă, să mediatizez mai mult lucrurile pozitive ale românilor de pretutindeni, să încurajez şi informez comunitatea.

 

MDP: Dar peisajul cultural?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Aici ne întâlnim cu o parte sensibilă a românilor. Am întâlnit deseori străini care mă întrebau pe ce se bazează cultura română, care ne sunt personajele literare şi istorice ce ne reprezintă, dar nu în ultimul rând, prin ce ştim să ne facem remarcaţi? La acest capitol, din punctul meu de vedere, trebuie să mai depunem eforturi pentru a fi cunoscuţi şi de cei de peste graniţele româneşti, iar când spun asta, mă refer la faptul că trebuiesc organizate evenimente, unde să fie implicaţi şi membrii ţărilor Uniunii Europene. Aşa zisele „seri româneşti”, „serbări româneşti” să fie organizate atât pentru comunitatea română dintr-o ţară, cât şi pentru gazde.

 

MDP: Aveţi o fişă biografică impresionantă, amprentată de multă activitate de creaţie. Aţi editat patru volume de poezie, aveţi  în lucru alte două volume de publicistică, mi-a plăcut în mod special titlul : „ În nebunia mea de om cu...minte”.  Aş vrea să-l citesc. Cum reuşiţi să supuneţi timpul în favoarea dumneavoastră?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Cele patru volume de poezie şi proză scurtă sunt scrise în decursul mai multor ani, cu trudă, schimbări de scutece şi biberoane (ale celor  doi fii ai mei), navetă spre facultăţi, sesiuni, concedii şi momente de linişte. Nimic nu este mai frumos decât să te regăseşti în versuri, să-ţi găseşti liniştea atunci când o cauţi, să te identifici prin ceva anume şi chiar să suspini prin fiecare rimă. Gândind în timp, pot afirma că acesta nu a fost inamicul meu. Am căutat aproape întotdeauna să „jonglez” cu timpul, ignorându-l. Atunci când am simţit ceva, am făcut, indiferent dacă aveam alte proiecte. Nimic nu este mai important decât să faci ceea ce simţi, la momentul potrivit. Există momente în viaţă când trebuie să nu ţii cont de faptul că timpul este împotriva ta, pur şi simplu, profită de momentul pe care îl ai şi într-un final vei vedea că ai reuşit să faci cam tot ce ţi-ai propus, desigur, dacă ţi-ai dorit cu adevărat.În afară de cele patru volume publicate mai am două în lucru şi care sper că vor vedea lumina tiparului cât de curând. De asemenea, am apărut în mai multe volume ce promovează scriitorii români, iar de curând, în volumul antologic „Izvoarele vieţii”, alături de alţi douăzeci şi cinci de poeţi români din lume. De asemenea, volumul: „În nebunia mea de om cu...minte” este o parte din mine, o parte din gândurile mele. În acest volum (dacă tot vorbim de timp), acesta s-a oprit în loc. „Nebunia mea” se poate citi printre rânduri, iar dacă este a unui om cu...minte sau cuminte, rămâne la aprecierea cititorilor.

 

MDP: La acest moment unde se îndreaptă literatura contemporană? Putem vorbi despre o criză literară de supraproducţie şi de o alta de subproducţie a valorii?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Cuvântul „criză“, aşa cum îl înţelegem astăzi, a căpătat, se pare, înţelesul generic de situaţie-limită, de ananghie de orice fel, socială, economică sau în acest caz, literară. Orice discurs despre criza literaturii stă sub semnul nonsensului. Putem vorbi despre o criză a mijloacelor, despre o criză a formelor, a receptării sau a propagandei, dar nu despre o criză a literaturii. Eliot spunea că „nici un vers nu e liber pentru cel care vrea să facă o treabă bună.“ Nu se poate vorbi despre o criză literară de subproducţie, cât de supraproducţie...no comment!

 

MDP: Vă rog să prezentați cititorilor  experienţa „Aşii Români”. De unde idea acestui demers mass-media, în sarcina cui cade reuşita şi succesul de care se bucură la această bornă de timp?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Revista „Aşii Români”  s-a născut din dorinţa de a ajuta românii de pretutindeni. Este o continuitate a ceea ce a fost Aşii Vâlceni”, dar de această dată la o scară internaţională. După cum ştim, în ultimul timp, tot mai mulţi români pleacă din ţara lor natală, luând drumuri necunoscute. Ce poate fi mai important pentru ei în acele momente? INFORMAREA. Dar nu una oarecare, ci una în care să se regăsească, unde să-şi poată spune „of-ul”. Pentru aceasta a luat fiinţă şi reţeaua online www.asiiromani.ning.com,  supliment al Agenţiei de Presă, unde există o activitate interactivă foarte mare. Referitor la reuşita şi succesul agenţiei, vă pot spune că în spatele acestor realizări există o mână de oameni devotaţi comunităţii româneşti de pretutindeni şi cărora le mulţumesc. Este foarte mult de muncă şi sunt conştientă că există loc de mai bine, dar cu timpul, vom ajunge acolo unde ne-am propus. Într-un secol când informaţia circulă atât de repede, trebuie să ne încadrăm şi noi cererii pieţei.

 

MDP: Mai are presa de astăzi în gradul cel mai înalt ceea ce Nietzsche numea „l’instinct de connaissance”?  Sau dezgoleşte numai o anumită goană după divers, scandalos, minciună, contradictoriu. Sînt acestea simptomele unui profund egotism?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: După părerea mea, în ziua de astăzi, primează mai mult goana după audienţă. Când spun asta, mă refer la materialele slabe ce apar în presă, scandaluri de tot felul şi nu în ultimul rând protagonişti falşi sau şi mai rău, inventaţi. Am avut deseori ocazia să stau alături de mari jurnalişti, care ştiu să-şi facă meseria şi pentru care am toată stima. Din păcate, marea majoritate folosesc presa pentru interese pesonale. Ca să răspund ultimei fraze a întrebării, pot adăuga doar: egoismul primează în majoritatea cazurilor, iar acest lucru doare.

 

MDP: România a atins nivelul cerut de democraţie,  din punctul de vedere al cerinţelor  occidentale, fireşte?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Democraţia înseamnă puterea poporului,  aşa cum se înţelege şi din originea grecească a acestui cuvânt demos =popor şi cratos=putere. Puterea de decizie asupra legilor care ne privesc direct pe noi, poporul, este în mâna a doar câteva sute de oameni, care au fost aleşi de noi să ne reprezinte interesele la nivel naţional.  Din punct de vedere al cerinţelor occidentale, România – în ce-a mai mare parte, „a atins nivelul cerut de democraţie”, dar nimeni nu vede mai departe de   „ceaţa” din spatele acestea.

 

MDP: Eu, în calitate de creştin şi de bun cetăţean al ţării mele, sînt ofensată de atitudinea vădit anticreştină şi antimorală a unor reprezentanţi ai societăţii civile şi politice. Pînă unde poate merge libertatea de expresie şi de comportament şi, am în vedere, libertăţile minoritaţilor sexuale, manifestate recent prin demonstraţii stradale.

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Libertatea de exprimare (indiferent sub ce aspect este privită) a fost şi este o temă larg mediatizată. În România, nu putem vorbi de o libertate de expresie şi comportament datorită mentalităţii care, încă, mai există. Atitudinea anticreştină şi antimorală a unor reprezentanţi ai societăţii civile şi politice este larg dezbătută în presa din ţară, dar trebuie să recunoaştem, fie că vrem să ignorăm sau nu, fie că suntem de acord sau nu, minorităţile sexuale există. Nu vreau să fac propagandă sau să militez împotriva acestui fapt, dar mă gândesc la cât de intransigenţi suntem în ultima vreme. Îmi pun întrebarea: oare de ce majoritatea conaţionalilor noştri au o părere proastă despre ideea că există şi asemenea oameni alături de ei, ca şi minoritate sexuală şi parte integrantă a societăţii româneşti?  Un prim factor major determinând reacţia de respingere şi marginalizarea membrilor comunităţii noastre, independent de aceasta, de această dată, este modul în care biserica ortodoxă, prin reprezentanţii săi, induce oamenilor conştiinţa că a fi altcumva decât cel de lângă tine, din punct de vedere al orientării sexuale este un păcat capital şi trebuie pedepsit. După părerea mea, minorităţile sexuale sunt aceiaşi oameni, care trebuie primiţi în societate ca nişte părţi componente ale ei. Comunităţile minorităţilor sexuale sunt mai unite, deoarece fiind respinşi de societate ei îşi găsesc susţinerea printre cei care sunt ca şi ei. Nu sunt împotriva oficializării relaţilor între aceştia, dar sunt categoric contra înfierii de către aceste cupluri, a copiilor. Consider că un copil trebuie să fie înconjurat de iubirea mamei pentru a educa în sine blândeţea, grija faţă de altă persoană, dorinţa de a educa proprii copii şi iubirea tatălui pentru a aduce în el tăria caracterului etc. Cu alte cuvinte nu trebuie să ignorăm problema minorităţilor sexuale, deoarece ea a fost, este şi va fi. Poate vor trece secole, iar societatea tot nu va găsi răspuns la întrebarea: „cum să fim cu minorităţile sexuale?”.

 

MDP: Stimată Ionela van Rees-Zota, haideţi să stabilim împreună o legătură intre noţiunile de patriotism, creaţie şi Dumnezeu! Mi se pare înălţător acest triumvirat!

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Frumoasă întrebare!  Cred că între patriotism, creaţie şi Dumnezeu există o strânsă legătură. Patriotismul este un termen folosit de multe ori. Din păcate, demagogic, dar în esenţă este un sentiment de nedescris, de mare demintate şi fală, cred eu, pentru oricare român adevărat. Dacă ar fi să descriu ceea ce fac, pot afirma: din respect pentru compatrioţii mei, pentru naţionalitatea mea, am ales un drum unde să-mi pot ajuta semenii, un drum unde pot fi alături de cei  care au acelaşi sânge cu al meu, iar asta mă face fericită. Termenii: „creaţie” şi „Dumnezeu” sunt două cuvinte care nu sunt alese aleator. Nimic nu poate exista fără Dumnezeu, aşa cum nimic nu este întâmplător, iar faptul că „am fost aleasă” să fiu aici, lângă românii din afara graniţelor ţării, este numai voia Celui de Sus...

 

MDP: Aş dori să cunosc opinia unui jurnalist profesionist, cum ar fi aceea a dumneavoastră, conducător al unei instituţii de presă, cu privire la cazuistica legată de încălcarea libertăţii individuale de către stat, prin legiferarea ascultării telefoanelor şi prin eliberarea actelor electronice de identitate, care încalcă dreptul la intimitate.

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Aşa cum am auzit, se spune că actele de identitate cu cip inaugurează o epocă a supravegherii totalitare a persoanei umane, în care dreptul la viaţă privată şi intimitate este complet anulat şi unde cei care deţin controlul datelor noastre personale şi a softului care ne permite accesul în anumite instituţii sau posibilitatea de a cumpăra ceva, vor deţine o puterea absolută asupra destinului nostru social, politic şi chiar a vieţii noastre private.

Din punctul meu de vedere se exagerează un pic, acest lucru existând în unele ţări, iar introducerea acestui tip de „urmărire” nu cred că va aduce ceva rău în societatea noastră.  Trecând peste aşa zisele temeri religioase, peste superstiţia cifrei „fiarei”, nu cred că aceste cărţi de identitate electronice ne afectează în mod negativ viaţa, atâta timp cât nu ai nimic de ascuns. În schimb, ne putem aştepta la o siguranţă stabilă în cadrul societăţii.

 

MDP: În finalul dialogului,  să ne întoarcem la omul Ionela van  Rees-Zota. Am folosit de multe ori, şi îmi place tare mult sintagma lui  Saint-John Perse. El spunea că istoria individuală este cea mai adevărată. Cîteva adevăruri pe care vreţi să le faceţi cunoscute din istoria dumneavoastră? Cui mulţumiţi pentru treapta pe care sunteţi, de cine, de ce vă este dor, pe cine iubiţi,  ce v-aţi mai fi dorit în plus, şi ce aţi fi lăsat lesne să se piardă?

 

Ionela VAN REES-ZOTA: Am fost întotdeauna o carte deschisă, nu am avut niciodată nimic de ascuns, iar ceea ce am avut de spus, am spus, indiferent dacă am fost incomodă petru moment. În afară de activitatea mea creativă, vă pot spune că am doi fii minunaţi, care au fost întotdeauna sprijinul meu moral. Ei au fost ce-i care nu m-au lăsat niciodată să cad pradă deznădejdii, pesimismului şi greutăţilor. În ochii lor am văzut puterea de a merge înainte şi nu i-am dezamăgit. Mai vreau să mulţumesc soţului meu pentru sprijinul oferit, ne completăm reciproc, iar acest lucru înseamnă foarte mult.

Pe cine iubesc? În afară de familia mea, care este deosebită pentru mine, pot spune că iubesc pe toată lumea. Nu cunosc termenul ură, iar acest lucru vi-l poate confirma toţi ce-i care mă cunosc.  Am fost crescută de străbunicii mei (odihnească-se în pace), ei m-au învăţat că iubirea este cel mai frumos şi nobil sentiment de pe Pământ. Le mulţumesc LOR pentru educaţia dată şi bunului Dumnezeu că nu m-a lăsat niciodată. De cine şi de ce îmi  este dor? În primul rând, îmi este dor de cei care m-au crescut, apoi de locurile în care mi-am format activitatea culturală şi jurnalistică, Râmnicu Vâlcea. Îmi mai este dor de locurile în care m-am născut şi de prietenii ce i-am lăsat în urmă, în România. Ce-mi mai doresc în plus ? Sănătate, să pot duce la îndeplinire proiectele ce mi le-am propus, respectiv o bibliotecă românească în Germania şi o activitate intensă în Agenţia de Presă AŞII ROMÂNI. Cât mai multe activităţi culturale, prieteni deosebiţi şi o viaţă frumoasă alături de familia mea.

 

Maria Diana Popescu (Agero)

în dialog cu Ionela VAN REES-ZOTA, 1 ale lui august 2009

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com