HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

LAVINIA PREDA - ARTIST PLASTIC

Mihaela Căvescu

Grafica - Ion Măldărescu

 

„Cu penele altuia te poţi împodobi dar nu poţi zbura”. (Lucian Blaga)

 

O întâlnire întâmplătoare şi o şansă extraordinară de a cunoaşte un om, un om  care  nu încetează să mă  uimească, Lavinia Preda, artist plastic, tânăr designer vestimentar. Lavinia îmi povesteşte despre viaţa noastră, viaţă plină de evenimente sincronice, care ne fac să ne întrebăm dacă sunt doar simple întâmplări sau sunt semne ale destinul şi despre Căutare, căutarea Eu-lui personal sau al femeii din ea. A descoperit în ea dualitatea: femeia autohtonă  cu rădăcini ţărăneşti şi femeia gheişă.

 

 

Scurt istoric: Gheişa „Gheişele au apărut în istorie ca artişti de profesie; la început mulţi din aceşti artişti nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau în artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Pe măsură ce îndemânarea artistică a curtezanilor de rang înalt era în declin, cererea de artişti-gheişă (bărbaţi sau femei) era în creştere”.  În paralel cu gheişa stă Ţăranca româncă, femeia cu chipul voios, femeia mândră în portul ei naţional, femeia de o simplitate  pură, cu sănătate fizică, mentală şi morală, femeia care iubeşte şi  care naşte prunci .

 

Mihaela Căvescu: Să vorbim puţin despre „rafinamentul artelor lumeşti”, despre seducţia prin artă; la asta mă duce gândul având în vedere tema aleasă de tine. De ce ai ales ca temă , „Gheişa din mine”? Cum e definită  gheişa de Lavinia Preda?

 

Lavinia Preda: Gheişa este un obiect al dorinţei, o operă de artă în mişcare, o femeie care ajunge să stăpânească destine, să deţină secrete, şi să construiască un imperiu al erotismului ritualic. Toate aceste stări am vrut sa le exprim prin pictură şi am reuşit! Am realizat o serie de lucrări cu o lungime totală de 10 m, lucrarea mi-a scos în evidenţă feminitatea pe pânză, interiorul meu vrând să picteze seducţia prin rafinament. Am plecat de la Gheişa-istoric şi evoluţie şi am descoperit gheişa din mine. Gheişa nu poate să iubească, destinul ei fiind urmărit şi dirijat  tot timpul, aceste stări, sentimente mi-au invadat viaţa la momentul acela, dar nu acesta a fost motivul  alegerii temei mele...motivul este foarte greu de redat în cuvinte, şi rămâne mister şi pentru mine.  Ritualurile seducţiei sunt nenumărate într-o lume al cărei eşafodaj se sprijină pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe picante sau plenitudinea unor buze roşii aşezate mlădios pe chipul de un alb porţelanat. Gheişa constituie un izvor nesecat pentru un artist, este un tip uman aflat la graniţa clişeului cultural, imposibil de redat în categorii occidentale” de aceea cândva, sper că voi continua să pictez pe această temă.

 

- Trecerea şi maturitatea artistului. Lucrezi cu ochii şi cu mintea, pictura ta iese din tiparele umane, pare fluidă, trece de orice graniţă a imaginaţiei. Cât de greu ţi-a fost să-ţi materializezi ideile, să treci  de la intangibilitatea fizică la transformarea  în lucruri palpabile ( obiecte ,haine ,accesorii) ?

 

- Nu mi-a fost greu absolut deloc; atunci când prin mâinile tale trece sufletul nimic nu este greu de materializat. Lucrez mai degrabă cu sufletul decât cu mâinile! Da, ştiu ţi se pare ciudat ce spun, dar chiar aşa este! Aceste lucruri sunt foarte  greu de explicat în cuvinte, în pictura mea vezi sufletul. Întâi îmi ascult sufletul  apoi îmi materializez ideile  şi le transform în lucruri palpabile, precum creaţia unei poşete sau a unor piese neînsemnate ca mărime, de exemplu: bijuterii, broşe, accesorii pentru diferite haine etc. In calitate de designer vestimentar ochiul şi mintea au 60 % din contribuţie, talentul nu este primordial, devenind de această dată unealtă. Creaţia unei piese vestimentare sau al unui accesoriu din acest domeniu trece prin diferite etape, de la desen până la lucru palpabil, sunt nişte trepte stricte şi esenţiale. Trebuie să ai în vedere utilitatea acelui lucru, materialele din care se confecţionează şi detaliile care măresc sau micşorează preţul, într-un cuvânt te gândeşti la comercialul lui. Este foarte greu să fi pus în situaţia când creezi ceva extrem de comercial şi care nu te mulţumeşte sufleteşte sau invers şi cred că aici intervine norocul, dar despre noroc o să vorbim detaliat într-un alt context.

 

- Să vorbim despre Dorinţă şi Transformare. În dorinţa de a avea, omul încearcă multe, cum transformi tu dorinţa în obiect, într-un obiect util care să-ţi confere eleganţă, ritm, un obiect ce înseamnă necesitate, care să se vândă şi să fie accesibil oricui ?

 

- Cum spuneam anterior, trebuie să gândeşti comercialul  fiecărui obiect, (haine, accesorii,etc.). Când spun comercial o spun gândindu-mă nu numai la supravieţuire (supravieţuire în sensul de  a mânca, a trăi şi atât), ci şi  la transformare şi convieţuire la un nivel mai bun etc. Din  talent îţi faci unealtă, şi-ţi zici: la treabă! Simplu. Nu este aşa de  simplu, cu unealta asta, practic modelezi oamenii, şi lucrezi cu grijă şi dăruire pentru ei, ca să  nu te depărtezi de la original. Originalul este lucru cel mai sfânt şi trebuie să-l păstrezi cu sfinţenie. Dar cum oamenii sunt diferiţi, atât sentimental cât şi corporal, trebuie să-ţi asumi şi diferite riscuri, riscul nu întotdeauna înseamnă să nu-ţi iasă ce ţi-ai propus, ci dimpotrivă, acel lucru iese bine atât dimensional cât şi comercial dar el este un kitsch!  Acest lucru nu mă mulţumeşte sufleteşte, Eu-l meu artistic are de suferit profund. Ţin să punctez acest lucru, deoarece nu este o suferinţă fizică, ca şi cum te-ar strânge pantofii, ci este  ceva  mult mai profund şi nu mai vreau să mai trec prin această etapă.

 

 

- Să revenim la tema zilei Gheişa sau „o operă de artă în mişcare” ai trecut de la pictură  la designul vestimentar. Luând în spate  spiritul de gheişă, cum transformi şi ridici femeia  fără să ieşi din tiparul obişnuit şi  s-o ridici  exact cum spuneam mai sus, la un nivel de  artă în mişcare”?

 

- A ieşi din tiparul obişnuit de multe ori îţi doreşti asta, iar odată cu dorinţa vine şi transformarea, exact ca şi o gheişă care-l face  să viseze pe orice occidental. Haina creată de mine este modul meu de a cuceri, este Învăluire în mister! Dumnezeu  mi-a oferit acest Dar, din el dau şi eu mai departe.

 

- Gheişa „un actor, un artizan”, în tradiţia japoneză, şi Ţăranca din Muşcel , femeia româncă, femeia  văzută  de Nicolae Grigorescu , cele două femei care vin din lumi şi culturi diferite, vând artă, ce impact vizual şi apoi emoţional au ele asupra ta?

 

- Păi, eu mă regăsesc în ambele femei. Sunt femeia româncă, autentică cu rădăcini de la ţară, care are încă anumite concepţii aşa zis învechite, în care cred cu toată fiinţa mea, concepţii pe care eu le consider principii în viaţă,după care am încercat să mă ghidez, să-mi fac un drum acceptabil şi bun de urmat. Gheişa, cealaltă femeie din mine, este mai greu de exprimat în cuvinte, dar şi eu ca şi ea, gheişa, cred că am ajuns să stăpânesc destine şi am construit un imperiu al meu ca femeie, un imperiu ezoteric să spun aşa. Sunt în  continuare în căutarea unui echilibru, se întâmplă deseori să nu ştiu ce drum să urmez, care-i calea cea bună de urmat  şi aici intervine spiritul gheişei, de ce spun asta? Pentru a obţine ceea ce vreau, pentru a-mi materializa visele, trebuie să descoperi adevărata fericire şi care este destinul tău ca femeie pe acest pământ, acest element spiritual nu vine de la noi înşine, vine de undeva de Sus şi trebuie cules cu grijă, este precum o apă care curge din cer .

 

 

- Liniştea contemplativă de pe chipul  ţărăncilor  precum şi monumentalitatea corporală vorbesc despre suferinţă, reculegere şi dăinuire peste veacuri. Recuzita vestimentară, iile, fotele, lucrate fastuos cu motive geometrice şi vegetale, degajă abundenţă şi somptuozitate. Piciorul care iese de sub vestimentaţie calm si echilibrat, îţi conferă o senzaţie de explozie de flori şi lumini  într-un spaţiu robust, închis. Eu îţi descriu acum un tablou pictat, toate acestea tu le poţi pune cu uşurinţă pe pânză, te-ai gândit vreodată la vestimentaţia pictată? Să creezi haine cu o croială simplă pe care ulterior să le pictezi aidoma iilor ţărăneşti ?

 

-  În liceu am cochetat puţin cu arta decorativă tradiţională, am terminat Liceul de Artă Dinu Lipatti”, secţia pictură monumentală, iar asta mi-a oferit şansa să pictez multe, de la sâmburele autentic românesc, pictură tradiţională, icoană bizantină până la pictură abstractă şi pictură pe materiale textile. În copilărie chiar am distrus nişte tricouri  în încercarea de a  le picta, spre norocul meu; în momentul de faţă fac grafică pentru imprimarea pe tricouri. Pentru început vor fi nişte serigrafii moderne mai simple şi poate  mai târziu voi pica cu pensula  pentru colecţia Limited Edition.

 

- Te-ai gândit vreodată să creezi costume populare?

 

- Greu de spus, de oare ce trebuie să te identifici  cu acea ţărancă româncă din tabloul lui Grigorescu, vorbind sufleteşte şi apoi să studiezi etnografie şi folclor, studiul însemnând ani buni. Este foarte greu să creezi astfel de costume, fiecare zonă din ţara noastră are specificul ei cultural şi tradiţional şi-ţi trebuie maturitatea culturală, spirituală dar şi  maturitatea ta ca om. Numai atunci poţi spune da, dar nu un da cu uşurinţă, de aceea răspunsul meu este nu, nu m-am gândit şi nu cred că o voi face, dar  aş putea şi chiar mi-ar face plăcere să pictez costume populare. Zic pictură, nu imprimare şi cred că este original şi authentic.

 

- Norocul şi şansa, sunt vitale pentru un artist? Te întreb deoarece sunt foarte mulţi tineri talentaţi care nu au posibilitatea să-şi exprime sau să experimenteze darul cu care au fost înzestraţi. Dacă în viitor ţi s-ar oferi şansa  să creezi pentru teatru sau film, ce ar avea de spus Lavinia Preda?

 

- Da, din punctul meu de vedere. Sunt foarte mulţi tineri care nu au şansa să se dezvolte deoarece este un domeniu foarte scump, eu am avut norocul, de a avea părinţi minunaţi, care s-au bucurat de talentul meu artistic, (deşi  sunt nişte oameni simpli), au crezut în  mine  şi au făcut eforturi mari ca să mă susţină financiar. Din clasa a doua, părinţii mei m-au înscris la Palatul Copiilor la cercul de pictură, continuând astfel Liceul de Artă Dinu Lipatti” şi  sfârşind cu Universitatea de Artă din Cluj. Au fost ani grei, aveam nevoie de culori, hârtie, tot felul de creioane, pensule  şi pânze. Toate aceste sunt speciale şi foarte scumpe, la vremea aceea părinţii mei  făcând eforturi uriaşe. Le mulţumesc din suflet pentru ceea ce sunt acum şi iubirea faţă de ei este fără margini. Tot vorbim despre noroc şi şansă, l-am cunoscut pe domnul director de la Teatru de copii, „Ascuita”, i-am făcut câteva costume pentru o piesă de teatru, această experienţă a fost  să spun aşa, sâmburele, dar colaborarea nu a mers. Lucram la Bucureşti, iar timpul meu era măsurat cu precizie, pe altă parte, teatrul era foarte sărac (ca mai toate teatrele din România), aşa că am făcut  totul gratis. Şi încă o dată, da: sunt un om norocos! Destinul mi-a oferit multiple căi, pe zi ce trece simt maturitatea mea artistică, sper să mi se mai ofere şanse ca cea de la teatrul „Aşchiuţă”. Referitor la film, nu m-am gândit dar, de ce nu? O spun cu uşurinţă deoarece am avut o tentativă de a face scenografie pentru o televiziune privată din Bucureşti, am făcut câteva schiţe 3D pentru decorul unor platouri de ştiri, într-un cuvânt le-am încercat pe toate şi ăsta e un lucru destul de bun însă, ceea ce-mi defineşte sufletul este pictura şi designul vestimentar. Pictura este interiorul, toată explozia sufletului meu, iar designul vestimentar îmi defineşte latura rafinată a feminităţii, pe care de altfel o vând, vând artă cum spuneai mai sus, dar la un alt nivel.  Mi-a făcut o deosebită plăcere să vorbesc cu dumneavoastră, revistei îi doresc viaţa lungă, iar cititorilor, ar trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să ne ofere acest Dar.

 

A consemnat Mihaela Căvescu    

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com