Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU LOREDANA SACHELARU,

REPREZENTANTA STATULUI AUSTRALIAN, VICTORIA,

LA CONCURSUL MISS DIASPORA 2006

George ROCA - redacţia Agero

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

George ROCA: Loredana îţi mulţumesc că ai acceptat acest interviu! Am mai scris despre tine şi succesele tale şi în alte dăţi şi mă bucur sincer când aud noutăţi. Am aflat că vei participa la concursul de frumuseţe şi spiritualitate Miss Diaspora 2006. Ce poţi să-mi spui despre acest eveniment?

 

Loredana SACHELARU: Candidată la concursul Miss Diapora nu sunt pentru prima dată! Anul trecut am participat la Sydney la preselecţia pentru Miss Diaspora 2005, dar din păcate nu am ieşit câştigătoare. Eram prea tinerică! Aveam doar 15 ani şi câteva luni. Aşa că m-am gândit să candidez din nou şi urrra!... iată-mă printre finaliste, reprezentând oraşul Melbourne şi statul australian Victoria la Concursul Miss Diaspora 2006.

 

 George ROCA:  Într-adevăr, am auzit ca ai mai participat şi anul trecut la preselecţia de la Sydney, dar nu ai specificat faptul că atunci ai câştigat totuşi un titlu, acela de Miss Popularitate! Ai fost atunci „sweetheart-ul” tuturor celor care au fost în sală. De data asta mă bucur ca ai avut succes. Îmi place tenacitatea ta şi sunt convins că vei face treabă bună la Callatis. Ai putea totuşi să-mi spui dece doreşti atât de mult să participi la acest eveniment?

 

 Loredana SACHELARU: Ei, dar care fată nu şi-ar dori! In primul rând concursul Miss Diaspora este un eveniment artistic de mare valoare, iar eu fiind artista, cantăreaţă şi balerină, caut să am cât mai multe contacte cu asemenea evenimente. Acest concurs îmi va oferi oportunitatea să pun primul meu pas pe o scenă dn România. Şi ce scenă! Am văzut-o la televizor, e o scenă specială construită pe apă! Faimoasa scenă plutitoare... Mândria Mangaliei! În al doilea rând, doresc să particip la eveniment pentru că fiind ROMÂNCĂ, vreau şi îmi doresc din toata inima să particip la un eveniment românesc de o asemenea anvergură. Sunt convinsă că va fi o exerienţă unică, datorită faptului că voi avea contact pe viu cu marele public românesc. Sper să cunosc foarte multă lume, în special profesionişti din domeniul artistic. Voi putea să le împărtăşesc părerile, să le ascult sfaturile, să intru în legătură cu valori spirituale, culturale şi artistice româneşti. Pentru mine, româncă născută în Australia, pare fascinant faptul că mă intorc la matcă, la locul de unde vin părinţii mei, acolo unde îşi dorm somnul de veci strămoşii mei... Acolo este o Românie vie, nu doar una din filme, carţi sau povestirile părinţilor.

 

George ROCA: Îmi place felul tău tonic de a gândi! Sunt foarte mulţi tineri români stabiliţi sau născuţi în străinătate care nu numai că nu vorbesc limba română, dar nici macar nu vor să aibă contacte cu România.

 

Loredana SACHELARU: Nu cred că este vina lor, ci a părinţilor lor care, ori că sunt snobi, ori au pătimit in ţara de baştină şi acum caută să o uite, ori fiind foarte ocupaţi, nu au timpul necesar să se ocupe de educaţia românească a copiilor lor abandonându-i doar în braţele culturii din ţara unde au emigrat. Este păcat, deoarece în felul acesta îşi pierd identitatea. Dar totuşi nu cred acest lucru! Dece? Pentru că toţi aceşti copii, sau tineri, cum le spuneţi dumneavoastră, au în sufletul lor aceea genă unică românească, care oricând poate să erupă şi să iasă la suprafaţă! Ştiţi eu am avut multe succese în lumea engleză, dar asta nu mă face să-mi uit rădăcinile româneşti! Mulţi producători au vrut să-mi schimbe numele, sa-l facă  mai englezesc, dar eu m-am ţinut tare. Pe toate afişele spectacolelor unde am performat era scris: Loredana SACHELARU! Pe casete sau compact discurile cu cântecele mele de asemenea! Şi... cu timpul s-a obişnuit lumea cu el! Acum mă cunosc mulţi australieni şi majoritatea ştiu că numele Sachelaru este de origine română!

 

George ROCA: Ai putea să imi povesteşti câteceva despre tine si familia ta?

 

Loredana SACHELARU: Eu m-am născut la Melbourne! Pot să vă spun şi data, deoarece sunt incă prea tânără să mi-o ascund! 26 iunie 1989! Am un frate, care se numeşte Ciprian, cu 5 ani mai mare ca mine. Tata se laudă că i-a dat acest nume ca omagiu adus marelul muzician Ciprian Porumbescu, care provine din aceeaşi zonă geografică cu dânsul, adică din nordul Moldovei! De fapt şi mama este moldoveancă, dar şi bănăţeancă deoarece a locuit o perioadă şi la Timişoara. Parinţii mei sunt nişte oameni minunaţi. M-au ajutat foarte mult să pot ajunge unde am ajuns. Şcolile de artă sunt destul de scumpe in Australia. Apoi câte ore, zile, săptămâni, ani şi-au pierdut, aşteptându-mă să-mi termin repetiţiile, spectacolele sau să mă ia de la şcoală. Le mulţumesc din inimă! Aş vrea să menţionez ca nu sunt singura din familie cu... „calităţi artistice”: Mama cantă şi dansează frumos. Pe vremea când locuia la Timişoara a făcut parte dintr-un renumit ansablu popular. Fratele meu, Ciprian, a făcut cursuri de artă dramatică. Fiind un tânăr cu mult talent actoricesc, i s-a oferit un rol într-un serial de televiziune australian.

 

George ROCA: Ei, dacă ai inceput să vorbeşti despre şcoală, ai putea să-mi spui ce cursuri ai urmat pentru a-ţi dezvolta pregătirea artistică? Ai facut o şcoală specială?

 

Loredana SACHELARU: Am făcut şcoala ca orice elev din Australia. Din clasa întâi până în prezent. Acum sunt la liceu în clasa a XII-a. Peste câteva luni îmi voi da bacalaureatul. Dar nu mi-e frică! Îmi place să învăţ. În paralel cu şcoala normală am făcut şi diferite cursuri de pregătire artistică. Să fiu mai explicită! Am început să iau lecţii de balet de la cinci ani. La şapte ani am fost admisă la „The Australian Ballet School”, unde am fost elevă până anul trecut. Apoi m-am lăsat de balet deorece am considerat că lansarea mea în sfera canto-ului îmi va aduce mai multă satisfacţie. Cu toate că, vă spun sincer, şi acum îmi pare rău după balet! Din clasa a XI-a am inceput să frecventez un liceu normal şi paralel să mă pregătesc la o şcoală de muzică, acolo unde au învaţat arta cântatului multe dintre vedetele australiene ale muzicii pop precum: Anastacia, Delta Goodrem, Sophie Monk şi Holly Valance. Iau lecţii de pian profesionist (maiestrie, teorie şi compoziţie) şi pun un accent special pe materiile cu care mă voi prezenta la bacalaureat: matematică, engleză, etică, biologie, dans şi actorie.

 

George ROCA: Hai povesteşte-mi cum ai evoluat ca artistă! Cine te-a descoperit?

 

Loredana SACHELARU: La început am fost selecţionată de profesorii mei să dansez în diferitele spectacole ale şcolii. Acolo am fost remarcată de regizorii artistici şi maeştrii de balet ai unor prestigioase trupe, atât din Australia cât şi din străinătate. Mi s-au oferit contracte la companii de faimă precum: „The Australian Ballet Company” („Spărgătorul de nuci” unde a deţinut rolul  principal, apoi „Romeo şi Julieta” şi „Don Quijote”), „The Royal Ballet” („Lacul lebedelor”), „The English National Ballet” (Lacul lebedelor), ajungând (consider!) la apogeu prin invitaţia de a dansa în câteva spectacole cu faimoasa trupă de notorietate mondială, „Kirov-Mariinski Ballet” aflată în turneu în Australia! Şi astfel am continuat să fac balet timp de 10 ani!

 

George ROCA: Bun, bun! Şi cariera muzicală?

 

Loredana SACHELARU: Cariera muzicală? Mie mi-a plăcut să cânt de când eram mică-mică. Cântam acasă cu mama! Şi făceam un duet perfect! Spectatori: tata şi Ciprian. Ştiţi ce cântam? De la „Nani, nani puiul mamii” până la „Hora Unirii”! Şi astea toate pe româneşte. Apoi când am ajuns la şcoală am început să cânt şi în engleză. La vârsta de 8 ani am început să conpun cântece (şi sa le cânt) despre lucruri obişnuite, despre visele mele, despre fanteziile mele, despre lumea care mă înconjura. Când am început să cânt am facut-o de „fun” la fel ca şi alţi copii de vârsta mea. Imi doream din toată inima să ajung cântăreaţă! Am avut mare noroc cu dansul, cu baletul, deoarece fiind remarcată de profesionişti, mi s-a oferit oportunitatea să frecventez o şcoală, un liceu de artă, precum „The Australian Ballet School”. Acolo am făcut şi ore de canto! Având glas mi s-a recomandat să mă înscriu şi la „Şcoala Vedetelor Australiene”, acolo unde s-au cizelat Kylie Minogue, Delta Goodrem, Anastacia şi alte celebrităţi ale muzicii pop australiene! Această şcoală se numeşte „Jaanz School of Singing”. Astfel, după scurt timp, am putut să cânt în concerte şi să fac primele imprimări vocale cu cântecele originale scrise de mine. La finele anului 2003, împreună cu formaţia „Sonic Boys” am scos un compact disc numit „100%Melboune”, unde a cântat trei melodii. Ajutată de producătorul Tony Hunt, pe data de 20 mai 2004 am lansat primul compact disc personal, cu titlul „Dance”, album care a fost încununat de succes. Compun în continuare, am un caiet cu peste 30 de melodii şi sper că într-o zi voi putea prezenta publicului mai multe albume personale. Melodiile mele au fost prezentate la câteva staţii de radio ( n.b. naţionale) australiene precum  NOVA, SBS, DoubleX 1611AM, 93.6 ZZZ, Seymour 87.6. În data de 11 mai 2005 am semnat un contract cu casa de discuri „Inrecords”, avându-l ca producător pe Brian Rollings. Datorită acestui fapt m-am retras de la „The Australian Ballet School” şi de la „Jaanz School of Singing”. Compania îmi oferă profesori calificaţi şi specializaţi în genul de muzică pe care l-am abordat.

 

George ROCA: Am ascultat câteva melodii interpretate de tine şi mi-au plăcut mult. Stilul tău este foarte modern, ai schimbat clasicul cu jazz şi dance/pop, stil care se pretează foarte bine vocii tale. Muzica ta este plină de energie, fapt care te reprezintă. Sunt convins că fiind şi o profesionistă a dansului ştii să-l înbini excelent cu muzica. Acest lucru îţi măreşte valoarea. Ai cântat pe vreo scenă în ultimul timp?

 

Loredana SACHELARU: Da, de mai multe ori! Am avut un spectacol la postul de televiziune CH 31 din Melbourne numit „ Jaanz Live”. Anul acesta, când capitala statului Australian Victoria a avut privilegiul sa fie gazda celei de a XVIII-a ediţie a Jocurilor Commonwealth-ului, am fost invitata să performez la ceremoniile de deschidere şi de închidere. Am mai participat, împreună cu alţi cântăreti, la un concert televizat care s-a ţinut în sala Teatrului Naţional din Melbourne în faţa unei audienţe de peste 700 de spectatori.

 

George ROCA: Ce alte apariţii, în care ţi-ai demonstrat măiestria artistică, ai avut?

 

Loredana SACHELARU: Am jucat în câteva episoade ale serialului de televiziune „Neighbours” (N.B. Serial in care s-a lansat Kylie Minogue). Am făcut câteva reclame atât pentru televiziune cât şi pentru reviste şi ziare... de la dulciuri pentru copii până la faimoasa companie de autoturisme Mazda. Am fost solicitată chiar şi de companii din Corea de Sud. Am participat la foarte multe spectacole de caritate, atât pentru cei în vârstă cât şi pentru grupările etnice din Australia.

 

George ROCA: Dar românilor australieni le-ai cantat sau dansat în vreun spectacol?

 

Loredana SACHELARU: Da! Ei au fost de fapt primii mei spectatori. Deseori am dansat şi cântat pentru ei, de la banale petreceri pâna la concerte de faimă cum a fost cel din anul 2004, organizat pentru artiştii veniţi din România. Am avut atunci onoarea să cânt alături de cunoscute personalităţi românesti precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu-Botez, Eugen Cristea, prezenţi la Melbourne cu spectacolul „Caviar, vodcă si bye-bye". Publicul a fost fabulos! Peste 800 de spectatori!

 

George ROCA:Spune-mi te rog, pentru Mangalia te-ai pregătit cu vreo melodie? 

 

Loredana SACHELARU: Desigur! Am compus o melodie specială cântată în ambele limbi, engleză şi română. Se numeşte „Leave it 2 the Imagination”. Aceasta o voi cânta la proba obligatorie de maiestrie din cadrul concursului Miss Diaspora. 

 

George ROCA: Am să-ţi pun o întrebare ciudată, o întrebare care mă frământă şi nu găsesc raspunsul. Dece te deplasezi în România la un eveniment care te solicită la eforturi deosebite, mai ales că tu ai cules deja aici în Australia lauri şi multe aplauze? Este chiar aşa de important pentru tine acest concurs românesc, care se desfăşoară la aproape 20.000 de kilometri de unde locuieşti? Crezi că merită oboseala? Am aflat că părinţii şi fratele tău Ciprian te acompaniază în această călătorie. Consider că e un efort financiar deosebit...

 

Loredana SACHELARU: Chiar că este o intrebare ciudată! Am să vă lămuresc!  Eu sunt foarte legată de România, deoarece mă simt româncă, sunt de origine română, vorbesc româneşte, am aici o familie românescă. Acesta nu e numai patriotism ci o dorinţă a noastră, a familiei de reîntoarcere la obârşie. Mă duc acolo cu drag! Tata zice că mergem cu toţii să ne legănăm în braţele strămoşilor noştri! Apoi mai sunt şi alte motive! Sunt convinsă că nu va fi „oboseală” ci o placere, o bucurie!

 

George ROCA: Iţi doresc din toată inima să te simţi bine în România şi să culegi lauri la concursul Miss Diaspora 2006. Mult succes!

 

Loredana SACHELARU: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă promit că vă vom suna din România şi vă vom ţine la curent cu tot ce se va întâmpla.

 

*************************************************************************************

18 iulie 2006. Într-adevăr, Loredana s-a ţinut de cuvânt! M-a sunat mama ei Leontina, imediat după ce au aterizat pe aeroportul internaţional „Henry Coandă” din Bucureşti.  Mi-a spus că au călătorit bine toată familia, doar că sunt destul de obosiţi după aproape 30 de ore de zbor de la Melbourne la Bucureşti. Peste două ore aveau legătura cu un alt avion care îi duceau la Timişoara, la bunici.

 

După mai bine de o săptămână alt telefon: „Domnule Roca, domnule Roca! Îmi place foarte mult aici! Am avut interviu cu Simona Pele de la TVR Timişoara, apoi cu cei de la Radio Bucureşti. Am şi cântat! Am primit invitaţie să mai trec pe la dânşii atunci când mă voi întoarce de la Miss Diaspora! A scris şi presa locală de mine: ’Renaşterea Bănăţeană’, ’Focus Vest’, ’Orizont Cultural’ şi ’Ziua de Vest’! Ce mai! Sunt o persoană cunoscută! Am intrat cu mama într-o farmacie si a venit tot personalul să mă salute! Mă văzuseră la televizor! M-au pus să le cânt! La bunica pe stradă mă salută toată lumea. Toţi mă ştiu, de parcă am locuit acolo de când lumea! Am primit chiar şi o sponsorizare din parte unui renumit salon de infrumuseţare timişorean, numit ’Monica’! Poimâine plecăm la Bucureşti. Mi s-a solicitat un interviu de către doamna Daniela Soros, directoarea agenţiei de ştiri „Romanian Global News”. Ne-am rezervat deja cameră la hotelul Capitol, acela care ni l-aţi recomandat!

 

Peste câteva zile un nou telefon, de data aceasta din Bucureşti: „Suntem bine cu toţii. Aici în capitală e de-a dreptul ’hot’ şi la propriu şi la figurat. Afară sunt 35 de grade. Se topeşte asfaltul şi ... inima mea! Am avut o serie de interviuri, printre care cu RGN, apoi ’Radio România internaţional’, ’Radio Linx’ şi chiar cu un reporter de la ’Radio Constanţa’! Hotelul e super! Ultracentral! Pe Calea Victoriei! Teatrul ’Constantin Tănase’ fiind în la doi paşi, am dat o fugă să-l salut pe domnul director Alexandru Arşinel. Şi bine am făcut! Când m-a văzut s-a bucurat foarte mult. M-a invitat să cânt pe data  17/18  august la show-ul dânsului de la televiziune. Sâmbătă 29 iulie, mă predau în mâinile celor de la asociaţia ’Pro Familia’, organizatorii concursului ’Miss Diaspora’. Intrăm în cantonament! Toate participantele vom locui o noapte la hotelul Ambasador, după care, cu autobuzul vom pleca, duminică dimineaţa la orele 10, spre Mangalia! Să-mi ţineţi pumnii!

 

****************************************************************************************************

 Ieri, 4 august, orele 17, ora Australiei, la postul de televiziune TVR Internaţional care se poate recepţiona prin satelit şi aici la Sydney, am avut bucuria să văd că la emisiunea „Plaja lui (simpaticul) Măruţă” au fost invitate cele 21 de participante (din 14 ţări) la concursul Miss Diaspora! Fete frumoase, dezinvolte, căutau să vorbească cât mai îngrijit limba română! Fiecare ţineau în mână steagul ţării de unde proveneau. Printre ele Sorana Hâlmu şi Loredana Sachelaru reprezentantele Australiei! Drăguţe, vesele şi bine dispuse!

 

****************************************************************************************************

Şi o atenţionare din parte mea pentru organizatorii concursului “Miss Diaspora”! Consider că nu este corect ca suporterii din ţările de provenienţă a candidatelor să voteze prin prin televoting! Forţele nu sunt egale! Mai ales că la orele când va avea loc concursul (21 ora României), în Australia va fi 4 dimineaţa, iar in Statele Unite şi Canada orele 12 sau 14 (depinde de fus orar) când oamenii sunt la serviciu. Deci, pentru a da tuturor concurentelor şanse egale, este indicat să fie abandonat sistemul de televoting!

 

George ROCA

Sydney, Australia

5 august 2006

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)