Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU LUCIAN HETCO

Editorul Revistei AGERO, Germania

Interviu din ciclul "Oamenii cetăţii" şi nopţile lor albe

Dimitrie BĂLAN

 

"Există o anume reţinere în cercurile intelectualilor români din diaspora, vizavi de modul violent în care se face politică acasă ..."

 

 

 Cum vede acum Lucian Hetco, Oraşul de pe Crişul Repede, Oraşul copilăriei  şi adolescenţei sale?

 

Cu nostalgia locului de naştere, cu încrederea şi speranţele de (mai) bine. Cum vin „acasă” de două ori pe an, la intervale de şase luni, remarc orice schimbare, oricum ar fi ea. Că Oradea este un oraş frumos, nu este nici un un secret. Mi-aş fi dorit însă ca ascensiunea oraşului, prin poziţia sa la graniţa de vest, să se consolideze economic mai mult după 1990 încoace, dar optimist fiind, cred în potenţialul local, având convingerea că standardele de viaţă de aici, vor ajunge la nivel european înaintea altor oraşe din ţară. Îmi amintesc cu plăcere de drumul la şcoală cu tramvaiul, de construcţia podului peste Criş, în apropiere de Liceul Gojdu, de meciurile lui F.C.Bihor, de poloiştii de la Crişul, de plimbările prin parcurile Oradiei, de Crăciunul sărbătorit în familie, sunt multe, multe amintiri frumoase.

 

Ca „gojdist” aţi fost cuprins într-un liceu de mare prestigiu, cu profesori de elită, cu absolvenţi care s-au afirmat în ţară şi străinătate ca veritabile personalităţi, ca specialişti de mare valoare. În ce măsură învăţăturile dobândite de dvs. la „Gojdu”,  v-au ajutat în viaţă, în carieră?

 

Ca „gojdist”, port o dulce povară! Memoria înaintaşilor mei este deopotrivă şi îndatorirea muncii bune şi cinstite. Da, am avut parte (şi) de profesori admirabili, unora dintre ei le datorez mult! În carieră şi în activitatea mea editorială, dar şi scriitoricească, cred că m-au ajutat însă nu numai învăţămintele din liceu, cât perseverenţa, onestitatea şi bunul simţ, trăsături de caracter ce le-am aflat în casa părintească, şi deopotrivă le-am trăit aplicate la zi în patria mea adoptivă - Germania, căreia îi datorez o seamă de reuşite profesionale şi economice, precum  şi o maturizare rapidă. Învăţămintele recente mai ales sunt substanţiale, dându-mi posibilitatea de a mă prezenta Dvs. aşa cum sunt: fără mască, la subiect, direct şi sincer, iar pentru unii, desigur pe alocuri oarecum incomod, tratând problemele într-o manieră deschisă, dar politicoasă, ca „neamţul”.

 

Poate ar fi interesant de spus câteva cuvinte depre profesorii dvs., precum şi despre colegi.

 

Cu cea mai mare plăcere! Îmi aduc cu drag aminte de profesorul meu de istorie, fie-i ţărâna uşoară, vorbesc aici de regretatul dl. Ciurdăreanu. Mormântul său îl vizitez des, fiindcă atunci când port grija morţilor familiei mele, nu uit niciodată să trec şi pe la dânsul. Apoi, l-am apreciat pe regretatul şi originalul meu profesor de desen, dl. Anastasie Ţârulescu. Cu respect şi admiraţie voi pomeni aici în special pe doamna Alexandrina Bălăneanu, profesoara mea de limbă germană, pe profesorul de fizică, dl. Coriolan Rus şi pe dl. Dorel Tifor, dirigintele şi profesorul meu de limbă română, până nu demult, directorul Colegiului Gojdu. Dintre colegi mulţi sunt plecaţi în străinătate, unii dintre ei au făcut carieră, alţii n-au reuşit în viaţă. Dragi mi-au fost însă toţi!

 

Viaţa de student are farmecul ei incontestabil. Pentru dvs., cum a fost perioade de student la Timişoara?

 

Ca student nu mă prea pot lăuda cu multe amintiri frumoase. Poate că este aşa, mai ales pentru faptul că n-am studiat la universitate ceea ce mi-am dorit eu, istorie, limbă şi literatură română. Am făcut Facultatea de Ştiinţe Economice, aşa cum voise familia mea (lucru pe care îl regret acum), facultate pe care am absolvit-o în1986, dar în meserie n-am profesat decât 4 ani. Am avut parte de o anume ascensiune ca economist, ajungând contabil şef destul de repede, la numai 24 de ani în 1987. După ce intenţia mea de a emigra a fost publică, fiind cadru de conducere, fără însă a fi vreodată membru de partid, am fost dat afară în 1989. Farmecul Timişorii universitare - da, un oraş cu personalitate, flair şi şarm, cu oameni capabili şi muncitori. Se mai simte şi acum spiritul german în Banatul fruntaş. Cu tot respectul ce-l port tuturor timişorenilor, să ştiţi însă, că Oradea este oraşul ce mi-a oferit mult mai mult şi căruia încerc prin activitatea mea editorială şi scriitoricească, să-i dau cât de mult, înapoi.

 

Care figuri universitare v-au impresionat cel mai mult, cine v-a oferit exemplu demn de urmat?

 

N-am avut niciodată vreun un model anume. Mă consider un self-made man. Ca emigrant n-am prea avut nici mai târziu, modele ori alternative. Am preluat cu siguranţă, câte ceva din comportamentul şi manierele universitarilor ce mi-au predat una sau alta. Dacă ar fi să pomenesc pe cineva, cred că mai degrabă aş pomeni câţiva dintre asistenţii mai tineri, mai deschişi şi mai puţin carierişti, apropiaţi mie ca vârstă. Apreciez însă calitatea cursurilor unor profesori timişoreni ca dl. Georgescu, dl. Oniţă, d-na Puri, dl. Lupulescu ori dl. Rotariu. O seamă dintre somităţile de acum 20 de ani, au fost însă  îndoctrinaţi (şi comunişti mai mult sau mai puţin convinşi). Exemple demne de urmat au fost de aceea aceia care au muncit cinstit şi nu s-au dat bătuţi niciodată. Apreciez bunăoară, mai degrabă un om simplu şi muncitor, ce-şi poartă copii la facultate dintr-un salariu modest, ori un modest ţăran pământean, decât un literat fanfaron, ori un critic cu aere, ifose şi pretenţii, ori vreun universitar de duzină ce şi-a urmărit asiduu cariera, dar n-a mobilizat, format ori şlefuit caractere. De acestea avem noi nevoie.

 

Profesional sunteţi mai degrabă un „om al cifrelor”. Totuşi, „comiteţi”… literatură. Care ar fi explicaţia?

 

Cred că o viaţă împlinită are neapărată nevoie de scriere. Musai să scrii, cum zice ardeleanul! Căci numai scriind poţi să te desluşeşti, mai întâi tu pe tine, apoi reuşesc să te cunoască şi alţii. Cred nu numai că scrisul maturizează, nu - scrisul te desăvârşeşte. Sunt poate, dacă vreţi, vorba neamţului, un „Tausendsassa”. (adică cineva care poate de toate). Am făcut un liceu de matematică-fizică (în ciuda faptului că iubeam literatura, limbile şi istoria), am profesat mai târziu ca economist, fiind la un moment dat şi omul cifrelor (le detestam), aşa cum spuneaţi înainte. Sunt însă deopotrivă scriitor şi poet, cânt la două instrumente, fac caricatură şi am mână bună de grafician, sunt editor şi organizator, promovez cultură românească din Germania, aşa cum mă ocup de probleme tehnice în detaliu la serviciu. Nu mă pot plânge, fiindcă Dumnezeu mi-a dat de toate, dar şi timp şi sănătate, ca să împlinesc pe una sau alta prin voinţa de a mă putea cunoaşte şi a mă accepta, mai întâi eu pe mine însumi, cu bune şi mai puţin bune. Dar, aşa cum aţi intuit, simt că am ceva de spus – mă simt bine aşa cum sunt şi sper să am şi suficient timp, ca să-mi mai împlinesc unele dintre deziderate. O explicaţie mai bună n-am, în afară de faptul că viaţa te obligă să te acomodezi la noua situaţie, permanent. Şi dacă vrei, se poate orice.

 

Aveţi suficient timp pentru a vă dedica şi literaturii şi revistei virtuale pe care o conduceţi?

 

Timp? E un lux să spun că am timp, să ştiţi. Nu prea am timp, fiindcă muncesc pe ruptelea. Dar munca îmi face plăcere, fiindcă are sens şi eu văd lucrurile pozitiv. În fond, atât cât pot aprecia la momentul de faţă, viaţa mea de până acum are rezultate şi sunt mulţumit cu ceea ce am realizat. Şi de ce-aş schimba ceva, căci în fond mă dedic unei activităţi pe care n-o prestează mulţi şi mai ales o fac din convingere şi ... pe degeaba. E un hobby!  Iar acelora care îmi poartă sâmbetele, le-aş spune să comenteze şi să mă judece, după ce vor fi muncit măcar jumătate cât mine. În rest, ignor pe aceia ce nu-mi fac bine şi îmi văd de treabă.

 

Cine dintre colaboratorii lui AGERO au dobândit deja notorietate?

 

Mulţi. Dar eu n-am căutat niciodată personalităţi afirmate, ci talente ori gânditori simpli, profunzi, îngăduitori  şi patrioţi, am promovat întotdeauna literaţi, ori istorici, analişti, poeţi şi alţii, după câteva  criterii sigure: valoarea, modestia, lipsa atacului la persoană şi, foarte important pentru mine, bunul simţ. Unii dintre cei afirmaţi,unii mai puţin cunoscuţi, alţii mai cunoscuţi, au venit în general singuri la mine – aşa cum am colaborat fructuos împreună. Le sunt tututor dator cu câte ceva, am învăţat de la fiecare dintre ei! Vorbesc aici nu numai despre personalităţi din România şi Moldova. Să-i pomenesc aici doar pe câţiva: Andrei Vartic, Oleg Garaz, Nae Georgescu, Ion Pachia-Tatomirescu, Ionel Bostan, Florin Pintescu, Mihai Rădulescu, Melania Cuc, Ion Drăguşanul, Artur Silvestri, Eugen Evu, Adrian Dinu Rachieru, Viorel Roman, Daniel Dragomirescu, Angela Baciu, Ioan Ţepelea, Constantin Mălinaş, Sorin Borza, Gheorghe Constantin Nistoroiu, Titus Filipaş, Lucia Olaru-Nenati, Dan Toma Dulciu, Titu Popescu, Grigore Avram, Paşcu Balaci, Ioan Urdă, Dan Lungu. De lansat, am lansat pe Agero o colecţie întreagă de poeţi români şi autori din diaspora, (am publicat o antologie de poeţi români din diaspora), dar şi din ţară. Cunoscuţi sunt şi o serie de literaţi şi personalităţi  din străinătate, ca de exemplu: Dan Dănilă, Gheorghe Săsărman, Gelu Vlasin, Romeo Niram, Ion Dumitru, Andrei Zanca, Sorin Anca, Florentin Smarandache, Dimitrie Grama, George Roca, Corneliu Florea, Julia Maria Cristea, Constantin Sharpe, Iuliana Săsărman, Mihaela Rozalski, etc.

 

Cum se vede din Germania peisajul literar artistic actual al României?

 

Fără să vreau să dezamăgesc pe cineva, nu se prea vede! Dar n-o puneţi pe seama unei lipse acute de valori autentice româneşti, (fiindcă avem valori de talie europeană), mai ales fiindcă ar fi greşit să-i condamnăm pe alţii, că nu ne bagă în seamă. Ce-aţi fi vrut să vă spun, că nemţii materialişti, care au cu totul alt gen de cultură decât noi (să-i spun „mai degrabă tehică” şi orientată pe economie), se dau în vânt după autorii noştri? Da, unii dintre ei sunt cunoscuţi, evident că nu cei mai noi, ci în special aceia care au trăit în Occident. Era şi de aşteptat să fie aşa! Actualmente, cred că sunt cunoscuţi doar o mână de autori din ţară, cel mai cunoscut, se pare a fi dl. Cărtărescu. S-a auzit şi de dl. Patapievici, de regretatul Noica. Vina însă a necunoaşterii culturii româneşti (la nivel de cititor german), provine dintr-un marketing literar-cultural ce l-am putea numi dezastruos, care este propria noastră problemă! Nu sunt traduşi marii noştri scriitori şi cum în România, din scris nu poate încă trăi nimenea, nici nu mă mai mir că suntem în situaţia în care suntem. Meteahna e veche şi nu se va rezolva, cred, nici în viitor!

 

Mai există o mişcare literar-artistică a exilului? De fapt, este evident că există. Dar m-ar interesa cât de importantă este ea în prezent, în raport cu perioada „cortinei de fier”?

 

Vorbiţi de o mişcare literară? Nu vi se pare totuşi să definim ca fiind „mişcare”, ceva ce nu este atât de consistent, aşa cum poate, ne-ar place să fie!? Şi dacă ar fi o „mişcare”, atunci contra cui? Exilul dă într-adevăr câteva nume, unele personalităţi ce privesc critic democraţia dâmboviţeană, dar până la câteva excepţii literare, ce nu le-aş putea însă denumi ca „mişcare”, mă refer aici la personalităţi de talie precum dl. Florentin Smarandache în SUA sau dl. Gheorghe Săsărman în Germania, ori artistic pictorul Romeo Niram în Spania şi Portugalia, nu cred că putem vorbi de o „mişcare”. Sigur există o anume reţinere în cercurile intelectualilor români din diaspora, vizavi de modul violent în care se face politică acasă, în ţară. În fond, avem ceea ce merităm, mă refer la faptul că acasă scriitorul român încă nu poate trăi din scris, (ceea ce denotă sărăcia noastră morală). Cum să dezvolţi un talent, dacă îl trimiţi să se spetească într-o firmă derizorie? Ceea ce mă deranjează oarecum de o vreme încoace, este că din ţară încă se mai priveşte oarecum cu speranţe, peste gard către occident - şi se aşteaptă tocmai de la aceia care au părăsit ţara, să o ridice oarecum moral în ochii străinilor, prin propria muncă sau creaţie. Dar în fond, fiecare este răspunzător pentru propriile sale activităţi şi în primul rând creează pentru sine şi pentru cititor şi mai apoi pentru neam, dacă vreţi. Mă întrebaţi dacă „mişcarea” este importantă? În special observaţia critică, din punct de vedere moral, da, social-politic a unor eseişti din exil o văd ca definitorie şi demnă de apreciat. E bine ca în spectrul democraţiei originale să se mai contribuie, cu o infuzie mentalitate occidentală sănătoasă şi cu bun simţ de către unii care au mai văzut şi învăţat câte ceva bun, la nemţi, americani, canadieni ori francezi.

 

Cunoaşteţi desigur sensul expresiei „să plătim nemţeşte”. Sub acest raport, cum se poate integra un român în societatea germană?

 

Germanii sunt mai puţin compatibili cu noi, decât francezii, italienii sau spaniolii. A plăti nemţeşte înseamnă a prelua fiecare, nota sa de plată. Adică, transpus în limbajul zilei, ar însemna în viaţa de toate zilele, că individul are personalitate suficientă ca să-şi accepte greşeala, confuzia, se autocritică, se acceptă în imperfecţiunea sa, la fel cum nici să nu aştepte să fie nici compătimit, ori lăudat din start, fiind conştient de propriile sale dimensiuni. Exclude servilismul, mita, corupţia! Este un act de delimitare socială şi un bun exerciţiu de caracter, ce l-am întâlnit adeseori şi care personal, place şi românului de rând.

 

Aţi avut momente când aţi regretat plecarea în Vest?

 

Aceste momente au fost rare. Trăiesc cu plăcere în Occident, (între germani), la fel cum cu aceeaşi plăcere şi dor, am rămas cu tot sufletul, român. Dacă regret ceva, pot spune că regret lipsa familiei mele româneşti de la Oradea şi Cluj, mai puţin însă a puţinilor prieteni, ori a cunoscuţilor. Cu timpul însă, te obişnuieşti şi înveţi că trebuie să accepţi realitatea aşa dură cum este ea. În fond, decizia de a emigra îmi aparţine şi port răspunderea pentru ea. Nu pot regreta deloc faptul că am învăţat o limbă străină, a unei culturi de prim rang, că am interiorizat şi acceptat mentalitatea germană, ce presupune munca la baza oricărui succes. Actualmente sunt mulţumit şi fericit că pot trăi într-un stat de drept, cu forţă economică şi care este mai înainte de toate, un stat social. Am un drum lung în urma mea, a fost greu, dar nu imposibil.

 

În site-un dumneavoastră, aveţi o întrebare aparent banală, dar în realitate, edificatoare pentru personalitatea dumneavoastră: „Ce-mi place?” Ei bine, ce vă place?

 

Ce-mi place? Vorba bună, cinstea, omenia şi prietenia. Loialitatea între prieteni. Poemele frumoase, un articol decent, la subiect. Muzica. Sportul. Sunt la rândul meu pasionat de fotbal, urmăresc regulat Bundesliga, mă duc la meciurile lui VfB Stuttgart cu băieţii mei. Îmi plac: ordinea, disciplina, spiritul de curăţenie cu care m-am obişnuit aici. Îmi plac oamenii calzi, chipurile frumoase, zâmbetele de copii fericiţi şi ocrotiţi. Îmi plac dialogurile cu oameni blânzi, înţelegători şi altruişti.

 

Ce” hobby” aveţi? Şi vă rog să nu vă referiţi la literatură, pentru că este mai degrabă pentru dumneavoastră o profesiune de credinţă…

 

Un hobby normal, fotbalul! Şi băieţii mei – sunt tot un fel de hobby, fiindcă mi-au moştenit în parte unele dintre capacităţi, ori talentul de a scrie. Cel mare a descoperit scrisul şi arta fotografică, este profund, meticulos şi religios, precum bunicul meu, dr. Valeriu Hetco. Cel mic, e matematician, ca tatăl meu, Virgil. Iar mai apoi, muzician, cântă superb la instrument (orgă electronică), m-a depăşit la numai zece ani, eu fiind şi acordeonist amator de mai bine de 30 de ani.

 

Ce regretaţi că aţi făcut sau n-aţi făcut în viaţă?

 

Regret că nu l-am prins în viaţă pe bunicul meu, teologul în drept canonic, Dr. Valeriu Hetco. Nu e vina mea, l-am cunoscut din păcate doar din povestirile tatălui meu. Nu regret nimic din ceea ce am făcut, iar dacă am greşit, am învăţat din greşeli! Astfel, toate lucrurile le pot privi pozitiv şi fără reproşuri, în fond la ce să mi le fac? Am evoluat şi eu, zi de zi, pas cu pas, la fel ca toţi ceilalţi şi e bine aşa.

 

Mai aveţi ceva de adăugat?

 

Vă mulţumesc pentru onoarea care mi-aţi făcut-o cu acest interviu şi vă doresc succes cu volumul Dvs. de interviuri cu orădeni. Este un documentar de valoare, pentru cititorii de pretutindeni. Importanţa acestei cărţi, faptul că atrage atenţia asupra valorilor culturale din această parte a ţării, este demnă de menţionat, fapt pentru care ţin să vă felicit. Vă doresc să aveţi parte de sănătate, putere de muncă, recunoaştere scriitoricească şi de oameni sinceri.

 

........................................................................

 

LUCIAN HETCO

Lucian Hetco - eseist, prozator, poet, publicist şi promotor cultural român de anvergură, actualmente în Germania, s-a născut la Oradea în 1963. Preşedinte al  Ligii Asociaţiilor Româneşti din Germania (2004-2006), vicepreşedinte al Agero Stuttgart în aceeaşi perioadă. Editor şi webmaster al revistei Agero (a asociaţiei germano-române din Stuttgart), fondată în anul 2000, o importantă publicaţie culturală a vremii, cu consecinţe în cultura românească la început de mileniu.

La Oradea a făcut  Şcoala Generală, terminând în 1981 Liceul de Matematică-Fizică "Emanuil Gojdu", instituţie de învăţământ mediu care a dobândit ulterior calitatea de Colegiu Naţional. Apoi a frecventat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din Timişoara, luându-şi Diploma de Absolvire în 1986. În anul 1990 s-a stabilit în Germania, unde lucrează în prezent în cadrul firmei T-Systems GmbH, aparţinând de concernul german Deutsche Telekom AG. Căsătorit, doi baieţi, Bruno (n. 1987) şi Patrick (n. 1997).

Activitate publicistică

 

Volume publicate :"Oglinda cu suflet"- Poezii. Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002 , "Dreptul la culpă"- Poezii. Editura Eikon, Cluj-Napoca,  2004, "Blestemul lui Brancuşi - Poeti români în diaspora", Grupul Editorial Ion Gramadă, Suceava 2004 (prima antologie naţională a poeziei româneşti din diaspora, în premieră la festivalul Nicolae Labiş, Suceava 2004, în coproducţie cu Centrul Cultural Suceava "Sufletul românesc sau Zidul din capete", Grupul Editorial Ion Grămadă - Muşatinii, Suceava 2005. Eseuri, interviuri, articole pe teme de istorie, sociologie şi teme comunitare româneşti , "Sufletul românesc" - eseuri despre românitate, Editura Carpathia Press, Bucureşti 2005, "Românul planetar" - eseuri despre viitorul poporului român, editura Carpathia Press, Bucureşti 2006. Eseuri, analize, comentarii, interviuri şi studii comunitare, istorice şi diverse articole pe teme economice, sociale, publicate în renumite pagini electronice şi în presa scrisă din ţară şi străinătate. Diverse premii de excelenţă şi diplome de merit,  (Medalia Gojdu - 2006) acordate de o serie de instituţii şi publicaţii culturale din ţară. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Germania din 2002 (ASRG).

Este totodată şi unul dintre membri fondatori ai AGERO Stuttgart (2000). Un titlu de justificată mândrie familială este pentru (Valeriu)-Lucian Hetco faptul că bunicul său după tată, Dr. Valeriu Hetco, apreciat teolog greco-catolic, personalitate distinsă cu cea mai înaltă decoraţie  a ţării noastre, anume „Steaua României" în grad de ofiţer - fiind preot protopop român unit de Beiuş, a semnat împreună cu ceilalţi fruntaşi români ardeleni ai vremii, pentru plasa Beiuş, Actul Unirii de la 1918. Lucian Hetco provine dintr-o veche familie de intelectuali ardeleni cu originile în Bihorul românesc.

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)