Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU MIHAIL VAKULOVSKI*

Petre FLUERAŞU

 

 

„Majoritatea editorilor şi a patronilor/directorilor de reviste sînt nişte escroci ordinari!” (MV)

 

Petre Flueraşu: Ştiu că te-ai născut în URSS. Ce a însemnat asta pentru tine, din punct de vedere literar?

Mihail Vakulovski: M-am născut în URSS, un fapt biografic, nu bibliografic.

 

Petre Flueraşu: Crezi că literatura română se poate compara în acest moment cu cea occidentală?

Mihail Vakulovski: Poţi să compari orice cu orice, dacă ai chef, inclusiv urşii din cartierul în care locuiesc acum la Braşov (Răcădău) cu cîinii din cartierul în care am locuit la Bucureşti (Sălăjan). Dar are rost?

 

Petre Flueraşu: Divergenţele între generaţii sunt evidente astăzi. Cum crezi că ar putea fi ele aplanate?

Mihail Vakulovski: Problema generaţiilor n-a apărut odată cu „revoluţia" română şi nici nu va dispărea odată cu ieşirea poporului român din tranziţia comunisto-capitalistă. Acum diferenţa dintre generaţii este şi mai mare decît înainte, din toate punctele de vedere. Bunicii noştri au trăit în comunism, au cîştigat războaie adevărate, au crezut în ceea ce au făcut, iar copiii lor au pus toate astea la îndoială, dar au fost, totuşi, foarte apropiaţi de părinţii lor. Acolo era o problemă, dar una aplanabilă, vorba ta. Pe cînd cei de vîrsta mea sînt foarte, foarte diferiţi de părinţii noştri şi mai ales de bunici (nu se mai înalţă acel pod peste o generaţie, cînd bunicii se aliau cu nepoţii). E vorba şi de mentalitate, şi de saltul incredibil al tehnologiei, care pe noi ne ţine o mare parte din viaţă alături (de computer, celular, pe internet, în aer), în acelaşi timp îndepărtîndu-ne de părinţii noştri. Putem rezolva ceva în acest sens doar „în familie”, mai bine încerc să-l înţeleg pe tata şi-l ajut să mă accepte aşa cum sunt decît să lipesc manifeste împăciuitoare despre prietenia dintre generaţia „optzeci" şi fracturişti, de exemplu. Noi la Tiuk! am reuşit să facem ceea ce ne-am propus dinaintea apariţiei primului număr - să alegem ce e mai bun, nu ce e mai tînăr/bătrîn. La Tiuk! nu există problema dintre generaţii, la noi relaţiile sînt interumane şi valorice, nu generaţioniste.

 

Petre Flueraşu: Crezi că în România se pot câştiga bani din scris?

Mihail Vakulovski: Foarte puţini, dar ăia nu-s bani, vorba lui Gheorghe Iova, care astfel îi răspundea lui Călin Vlasie, care susţinea că i-a dat bani lu' Iova pentru cărţile pe care i le-a publicat la editura lui. Nu-s veşti prea bune de pe acest front, scriitorii nu pot trăi din scris şi - ce e şi mai grav - şi traducerile sînt foarte, foarte prost plătite. Onorariile pentru scriitori sînt umilitoare, iar cele pentru traducători - batjoritoare. Majoritatea editorilor şi a patronilor/directorilor de reviste sînt nişte escroci ordinari. Nu povestesc din citite - şi ăsta e un fapt biografic >:(

 

Petre Flueraşu: Te-ai gândit vreodată că ai avea nevoie de un agent literar?

Mihail Vakulovski: Nu, nu prea. Alt intermediar? De fapt, ar cam fi nevoie de aşa ceva, dar atîta timp cît la noi nu există scriitori profesionişti (sîntem scriitori profesionişti cum erau hocheiştii sovietici hocheişti amatori!), care ar fi dreptul la existenţă al agenţilor literari?

 

Petre Flueraşu: Crezi în literatura tradiţională sau eşti adeptul mediului online?

Mihail Vakulovski: Îmi place foarte mult şi Peter Handke, care şi acum îşi scrie cărţile cu creionul, şi Laura Francisca Marcu, care-şi dicta textele, şi Henry Miller şi Jack Kerouac, care scriau la maşina de scris („Pe drum” a fost terminat cînd s-a terminat sulul de hîrtie din maşina de scris), şi Erofeyev şi Palahniuk, care nu-şi mai închipuie viaţa fără computer, şi Daniil Harms sau Francois Villon, care nu ştiu la ce sau mai degrabă cu ce scriau. Nu contează cu ce/la ce e scris textul, nu contează unde a fost publicat, pentru mine important e să-mi placă textul pe care-l citesc - pe hîrtie, pe ecranul computerului, din carte, de pe internet – n-are nici o importanţă.

 

Petre Flueraşu: Privind din perspectiva cititorului, cum vezi tu romanul„Bong” al fratelui tău Alexandru?

Mihail Vakulovski: A, păi am fost un cititor privilegiat, primul cititor al trilogiei „Letopizdeţ", „Bong” fiind romanul care închide trilogia. „Letopizdeţ” a fost scris într-o perioadă destul de scurtă, terminat încă în mileniul trecut. „Pizdeţ” a demonstrat multe; de exemplu, că poţi fi cu adevărat liber - şi în viaţă, şi în literatură, că chiar există libertate de exprimare şi că ea e normală, trebuie respectată şi trebuie să ne bucurăm de ea, că se poate scrie - şi publica - şi altfel, că nu trebuie să te gîndeşti mereu la ce-o să zică nu ştiu ce retardat sau sclerozat, că nu trebuie să facem mişto de orice, e romanul care ne-a arătat că se poate, care a spart gheaţa şi a deschis o cale. „Cactuşi albi pentru iubita mea” îmi place cel mai tare, iar „Bong” m-a bucurat cel mai mult, pentru că dacă cu „Pizdeţ” s-a intrat în joc, iar cu „Cactuşi...” s-a marcat, „Bong” a însemnat fluierul final. Şi e vorba de un meci cîştigat.

 

Petre Flueraşu: Volumul „Tu” a fost primit destul de bine de critică. Plănuieşti în viitor o nouă colaborare cu Alexandru Vakulovski?

Mihail Vakulovski: „Tu” n-a fost o colaborare, ci un experiment. Experimentul a fost trăit de amîndoi, dar textul a fost scris doar de unul dintre noi, scrie în TU despre asta. Am scris în trei un poem (pe care l-am citit la festivalul undergoround „No Name” de la „Club A”, organizat de Un Cristian, poem care poate fi văzut-ascultat pe internet) şi o proză, împreună cu frate-meu şi cu Mitoş Micleuşanu de la „Planeta Moldova”, dar a fost ceva spontan scrierea aia, mai mult la insistenţele lui Mitoş. Deocamdată fiecare e mult prea ocupat cu proiectele sale ca să ne gîndim la altceva, dar din partea noastră vă puteţi aştepta la orice.

 

Petre Flueraşu: Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Mihail Vakulovski: Păi n-are nici o importanţă, ar putea fi orice carte, nu? Citesc non-stop, cărţi, reviste, umblu cu orele pe internet, zi de zi, citesc garduri, afişe, oameni… Hai să-ţi răspund la întrebare: acum termin „A(II)Rh+” de Nicoleta Esinencu, iar înainte de asta am citit cîteva romane de Chuck Palahniuk, am scris o prefaţă la ultima carte a lui Bogdan Suceavă, „Miruna, o poveste”, şi am tradus (împreună cu frate-meu) ultimul roman al lui Sorokin, „Ziua opricinikului” – altfel de lecturi.

 

Petre Flueraşu: Cultura este în opinia ta o nişă, sau ar trebui să devină accesibilă cât mai multor oameni?

 

 „Cultura” nu e doar ceva sau altceva, e vie şi diversă. Există cărţi citite doar de cei care le-au scris şi există cărţi pe care le-a citit şi Gigi care urăşte să citească, „ştii de ce? Pentru că mă plictisesc, hăhăhăhăhăhăh”. Există formaţii care cîntă doar în cluburi foarte mici şi există trupe pentru care orice Maracana e prea mic.

 

Petre Flueraşu: Ai proiecte pentru viitorul apropiat, la ce ar trebui să se aştepte cititorii tăi?

 

Mihail Vakulovski: - Am mereu „proiecte”, nu prea pot să trăiesc fără să am ceva „în lucru”, iar cînd nu scriu pot fi destul de nervos. E cam greu să lucrezi 8 ore pe zi („cel puţin”) şi să mai ai şi energie pentru scris, dar şi scriitorii trebuie să mănînce şi să-şi plătească întreţinerea (iar cei mai mulţi – şi gazda). Am „la sertar” – finisate - un rockman, „Biblidioteca”, o piesă de teatru, „nEUROCHIRURGIE”, un volum de existeme, „Hemoragie”, o carte care a stat la baza tezei de doctorat, „Portret de grup cu generaţia “optzeci” (poezia)” + un volum de interviuri cu autorii despre care am scris în volumul critic + o antologie de poezie cu aceiaşi autori, un volum de interviuri cu tinerii dintre milenii, antologia de proză Tiuk! ş.a. Vreau să-mi termin un text legat de copilărie, care se cam transformă-n roman, deşi l-am gîndit ca pe-o proză scurtă, după care voi reface trilogia cu colegii de cameră din perioada studiilor (a rămas să termin partea a treia şi să mai fac o redactare), iar în viitorul îndepărtat voi termina, poate, şi volumul pe care mizez cel mai mult – „Totul, aproape tot despre tati”, din care am publicat fragmente mari în cîteva reviste şi chiar şi într-o antologie.

 

------------------------

A consemnat

Petre FLUERASU

ianuarie 2008

Bucuresti

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

* Mihail Vakulovski este un poet, traducător, eseist, originar din Basarabia. Născut in 1972 in URSS

Volume publicate:

  • Nemuritor în păpuşoi (poezie), Ed. "Arc", Chişinău, 1997 (Ediţia a II-a - Editura Vinea, Bucuresti, 2006);

  • Nicolae Manolescu (monografie), Editura "Aula", Brasov, 2000;

  • Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie", Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002;

  • TU (poezie), impreuna cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca de Poezie, 2002;

  • Tatuaje (poezie), Ed. Vinea, Bucuresti, 2003;

  • Holocaustul evreilor romani (Din mărturiile supravieţuitorilor) (Ed. "Polirom", Iaşi, 2004);

  • ODADA (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004),

  • Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005).

 

Prezent in presa culturala, antologii si dicţionare.

Traducător din literatura rusă (Vladimir Vâsoţski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, texte din muzica rock etc.).

 

Doctor in filologie (Universitatea Bucuresti, 2002, conducător ştiinţific N. Manolescu).

Membru al US din Moldova, membru ASPRO. Fondatorul si realizatorul revistei web "Tiuk! (k-avem kef)" - www.tiuk.reea.net

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Vakulovski

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)