Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU PAŞCU BALACI

UN SALT DE PE CRIŞURI, PE BAHLUI

 

Dimitrie BĂLAN

Grafica de Roca

 

Avocatul, scriitorul şi ziaristul Paşcu Balaci s-a născut în localitatea Sebiş de Beiuş, la 8 mai 1956. A făcut liceul la Beiuş şi a terminat Facultatea de Ştiinţe Juridice, în 1981, în Cluj-Napoca.  După absolvire, a  fost repartizat ca jurist la o fabrică din Marghita. S-a mutat la Oradea, devenind corespondentul oficial al Revistei „Flacăra”, pentru judeţul Bihor, apoi ziarist la „Crişana”, iar în cele din urmă s-a dedicat profesiunii sale de bază, avocatura. Aceasta nu înseamnă că a renunţat la scris. Dimpotrivă, a publicat enorm în cotidiene, săptămânale  şi alte periodice. A scos mai multe volume de poezie şi proză şi a scris 20 piese de teatru.

 

................................................

 

 

-  De curând, stimate Paşcu Balaci, ai fost la Sinaia de unde ai venit acasă cu un trofeu. Despre ce a fost vorba acolo?

 - A fost cea de-a III-a ediţie a Colocviului Naţional de Dramaturgie, care presupune atât editarea Revistei „Drama”, de Uniunea Scriitorilor, cât şi de o întâlnire anuală între dramaturgi, regizori, directori de teatru, actori, critici dramatici. A fost un târg de dramaturgie.

- Se poartă acum acest cuvânt în toate domeniile. Târg de carte, Târg de artă… de ce n-ar fi şi un Târg de Dramaturgie?

- Da, într-adevăr este vorba de un Târg de texte dramatice, la care sunt invitaţi diverşi oameni de teatru, printre care şi dramaturgi. Eu am prezentat acolo, în spectacol, lectură, cu colectivul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, comedia „Banii n-au miros”.

- Din câte ştiu, această comedie nu e tocmai nouă…

- Dimpotrivă, este foarte veche. Am scris-o în 1983. La vremea aceea, piesa nu se putea reprezenta pentru că  Vespasianus, împăratul roman care a deschis prima latrină publică din lume, unde utilizarea era contra cost s-a justificat spunând, „Banii n-au miros”. Mai mult chiar, dacă cineva punea o căciulă pe  cuvântul al doilea din sintagma „Împăratul roman”, ieşea „Împăratul român”. Unde mai pui că şi Vespasian avea doi flăcăi pe care, ce-i drept, nu-i chema Nicu şi Valentin… S-ar fi putut crede că am scris o satiră la adresa lui „Ceauşescu & Fiii”…

- Şi n-a fost aşa?

-  Păi, nu-i adevărat şi totuşi e… adevărat. Dar dacă cineva ar fi observat, nu numai că nu mai puteam publica sau juca nimic, dar puteam să mă trezesc - Doamne, Fereşte! -, şi cu alte necazuri pe cap.

 

- Poate ajungeai …

- Din incidentul istoric cu vespasianele lui… Vespasian, am făcut o mare hiperbolă, cu tentacule pornite din antichitate şi ajunse până azi.

- Cred că sunt nişte efecte comice excepţionale…

- Într-adevăr, mai ales că în această comedie, făcându-se teatru în teatru, ieşenii, directorul Ion Holban  şi, respectiv, regizorul Ovidiu Lazăr, joacă literalmente rolurile directorului şi, respectiv, al regizorului. Aceasta a creat o ilaritate deosebită.

- Într-adevăr, este foarte hazos…

- Hazul porneşte încă de la începutul piesei, când apar în scenă doi sclavi pricăjiţi, morţi de foame,  slabi ca nişte schelete, care poartă pe umeri o litieră în care se află un tip gras care mai, mai e gata să le frângă şalele celor doi. Câţiva o duc bine, iar restul a sărăcit ca Iov. După ce se retrag, sclavul obez bate gongul, ceilalţi actori nu mai vor să intre  în scenă. Ei fac grevă. Actorii tineri spun că ei sunt în „greva foamei” încă de la terminarea facultăţii. Disperat, directorul teatrului pune un pistol în pieptul regizorului şi-l ameninţă că îl împuşcă dacă nu-i scoate pe oameni la muncă. Atunci, cu o rangă, regizorul îi împinge pe oameni în scenă… Cel mai în faţă este însuşi Vespasian, care protestează că, deşi a muncit, nu este retribuit pe măsură. Îşi uită rolul, apelează  la sufleurul-sclav etc...

-  Deci, cu diploma  de premiant te-ai întors acasă, dar cu premiu, l nu. Ce concluzii ai tras?

- Că trebuie să fii răbdător. Iată, comedia „Banii n-au miros” împlineşte aproape două decenii de când am scris-o.

- Alte proiecte?

- Voi scoate un volum la Editura „Cartea Românească”, în care vor apare şapte piese scrise de mine, o trilogie dramatică a Unirii, „Horia”, care cuprinde piesele „Război între români” (Războiul dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu), „Horia” şi „Clopotul”. Apoi, mai sunt incluse piesele „Ioana D’Arc”, „Euroşima”, „Tramvaiul Negru” şi „Plugul şi sabia”. 

- Când vei gusta şi colbul scenei orădene?

-  Nu depinde numai de mine. Am figurat în repertoriu, dar am rămas cu… figuraţia.  Dacă voi fi jucat la Iaşi, înseamnă că am făcut un mare salt, adică, de pe Criş, pe Bahlui…

- Câte piese ai scris în total?

- Faţă de Goldoni, care a scris vreo 300-400 de piese, eu am scris doar 17, dintre care 4 sunt publicate.

- Când a bătut primul gong, pentru „Banii n-au miros”?

- Pe data de 5 decembrie 2004, în ajunul Sfântului Nicolae, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, sala Studio…

- Înţeleg, bucuria ta vine de la Răsărit. Cu ce se  „mănâncă” piesa?

- Comedia este destul de uşor de povestit…

- Ei, te rog să n-o faci „de-a fir a păr”. Mai  trebuie lăsate surprize pentru public. Poate că această comedie va fi jucată şi la teatrul orădean.

- Fireşte, m-ar bucura.

 - În primul rând pe tine! Iar prietenii ar fi încântaţi de… invidie, inclusiv, cei de la barou.

- Dar ai grijă cum te exprimi, că s-ar putea să plăteşti oale sparte făcându-mi reclamă că profesez avocatura.

- Sper să nu observe nimeni! Deci, despre ce e vorba în comedie şi dacă, într-adevăr, este de râs?

- Subiectul e simplu şi „bucata” e structurată pe „teatru în teatru”…

- Nu-i prea mult teatru. Un fel de teatru la pătrat, adică la puterea a doua! Fiind vorba de „bucate”, să nu ni se aplece de atâta… râs.

- Fără falsă modestie, trebuie să-ţi spun că nu oricine poate digera o comedie bună. Trebuie să ai măcar un dram de inteligenţă şi o picătură de simţ al umorului.

- Mi-ai adus aminte de comedia lui Figueiredo, un argentinian foarte isteţ, care a scris  piesa „Vulpea şi strugurii”. Acolo, în piesă, ca şi în realitate, fabulistul Esop era sclavul filosofului Xantos, un fel de tăntălău cu pretenţii de înţelept, care, ori de câte ori Esop îi spunea o fabulă sau o parabolă,spune interogativ, cu  nedumerire: „Şi…?” Or morala „bucăţilor” esopiene era evidentă.

- Ei şi? Nu pune prea multe întrebări, adică mai taci şi tu ca să povestesc despre ce-i vorba în „producţia” mea….

- Doamne, da’ greu te mai desparţi de  trecut, de „limbajul de lemn”!  „Producţie”,  hait că te-am prins!  Te rog, dă-i drumul… Ai „undă verde”.

- Mulţumesc. Dar nu prea am ce să spun. Comedia trebuie văzută, nu percepută prin poveşti…

- Totuşi. Comedia „Banii n-au miros” – butada Împăratului Vespasian, are un „clenci”. 

- Desigur. Se porneşte de la o grevă a actorilor nemulţumiţi de salariu. Ei trebuie  să joace o piesă cu un subiect din vremea lui Vespasian, dar refuză să intre în scenă. Dar Vespasianus, care a urmat la tron lui Nero – nebunul care a dat foc Romei ca să fie inspirat „autentic” în versurile sale -, şi a găsit visteria ţării goală-goluţă, a început să facă bani din orice. Inclusiv din closetele publice. Şi tot rom(an) este.

- De ce nu l-a chemat în ajutor pe Adrian (fostul copil) Minune? Acesta într-adevăr ştie să facă bani.

-  Amice, scrii tu piesa sau am scris-o eu? Aşadar, actorii au făcut grevă, şi pentru că, guvernanţii îi dispreţuiau. În antichitate, actorii, femeile şi sclavii nu aveau nici măcar  drept de vot. Toţi sunt agitaţi, mai ales directorul teatrului şi regizorul. Actorul care îl joacă pe Vespasianus, este împins în scenă cu o prăjină ca să joace, ca să spargă greva. În fine, începe să joace. Încearcă să-şi aducă aminte ce are de făcut: „Ce trebuie să fac acum? Să arăt că sunt bolnav, că mă doare ceva… Dar nu mă doare nimic. Ba mă doare-n cot de scenă, de teatru, de toate astea, pentru că eu merg în pensie.  E ultimul meu spectacol!. Abia aştept să mă pensionez pentru că m-am săturat!” Înainte de a ieşi la pensie, Vespasianus fură…. vespasiana şi se privatizează, că din pensie nu poate trăi… Dar el mai spune că nici din aplauze nu se poate trăi… …

- Am mai văzut chestii din astea chiar în realitate, dar nu cu vespasiene ci cu combinate industriale şi cu IAS-uri…

- Ţesătura comediei mele se bazează pe realitatea imediată, deşi acţiunea este plasată în trecut. Vespasian dă bir cu fugiţii,  cu vespasiana lui cu tot. Toată lumea îl caută, mai ales că vin şi aplauzele.

- Când ai scris comedia?

- Am început acum douăzeci de ani. Dar am tot şlefuit-o pe parcurs.

- E ceva vreme de atunci. Mă gândesc dacă titlul „Banii n-au miros” nu o fi fost furat de la tine chiar de Bernard Shaw. Că şi el a scris o comedie cu acest titlu.  Oare irlandezul n-ar trebui să fie dat pe mâna DNA-ului  pentru cercetări?…

- Chiar a scris aşa ceva?

- Da, dar nu trebuie să fii îngrijorat. Mai există piese cu acelaşi titlu, dar scrise de autori diferiţi. Ba chiar marele dramaturg francez  şi mai ales om de spirit,  Giraudeaux recomanda: „Dacă vrei să ai succes cu o piesă, dă-i un titlu arhicunoscut al unei alte piese de mare succes, sau măcar un titlu inspirat de numele unei străzi arhicunoscute dintr-o metropolă. În mintea spectatorului se va isca  ideea că a mai auzit de piesa ta, ba încă şi lucruri bune, şi va merge cu drag la teatru. Până când se va lămuri, va fi prea târziu. Tu vei deveni deja celebru…” Citatul este din memorie. Aşa că reţine esenţa!

- Am reţinut.  Dar să revenim la „turma” noastră.

- Dacă spui tu, Paşcule, că e vorba de-o turmă…

- Regizorului ieşean Ovidiu Lazăr i-a plăcut plăsmuirea asta în două planuri, de teatru în teatru. Premiera aceasta nu-i chiar o premieră absolută. Piesa s-a mai jucat la Teatrul Naţional Radiofonic. Acolo acţiunea a fost plasată într-un singur plan, anume, întâmplările din Roma lui Vespasianus. Mi se pare mai reuşită varianta de la Naţionalul ieşean. 

-  Ei, Paşcule, „cum fu” la premieră? Te-ai umflat în pene?

- Nu ţin cu… pe-ne-le. Dar de plăcut mi-a plăcut să fiu aplaudat.

- Ei, acum îl înţelegi pe Ceauşescu? 

- Desigur, doar am trăit şi eu în „La-bel e-poc”. Mai mult chiar, există similitudini între personajul meu Vespasianus şi „marele cârmaci” de Scorniceşti. 

- Care?

- Ai zis că nu vrei să lungim vorba. Spectatorii vor descoperi singuri legăturile dintre un împărat – condiţie supremă a dictaturii în epoca decadenţei romane şi dictatorul  din „iepoca” decăzută a României.

- Cum a fost de Ajunul Sfântului Nicolae?

- La premieră, care s-a jucat cu casa închisă, biletele fiind vândute dinainte cu multă vreme, sala a fost arhiplină. A fost multă lume bună şi… ziarişti.

- Viziunea regizorală corespunde cu propria ta viziune privind modul în care ar fi trebuit să fie jucată comedia?

- Da. Regizorul a respectat textul. Nu a mai introdus în spectacol reîntoarcerea soldatului roman din Dacia. Motivul a fost pragmatic. Ieşenii doresc să participe la un festival în Bucureşti, precum şi la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea. Şi atunci, trebuia scurtată „coada câinelui”…

- Aşa cum a făcut Petre Roman cu industria românească şi cu cele două liberalizări de preţuri din noiembrie 1990 şi, respectiv, de 1 aprilie 1991…

- Păi, nu? Prietenul Petre Roman a făcut cea mai straşnică păcăleală. Regizorul Ovidiu Lazăr, prin concentrare a mărit densitatea textului.  În plus, scurtând-o şi concentrând-o va putea „s-o împacheteze într-un geamantan” şi să plece cu ea în turneu prin ţară, poate chiar şi la Oradea.  Oricum,  ieşenii au făcut… o faptă bună!. Teatrul din Râmnicu Vâlcea mi-a premiat-o în 1992 şi mi-a promis că o joacă. Am aşteptat să se ţină de cuvânt, doisprezece ani…

-  Bârrr!

- Ce-i ?

- Mă gândesc la cei ce stau în puşcărie doisprezece ani. Să aştepţi doisprezece ani ca să ţi se joace o piesă… Eşti norocos! Gândeşte-te la „Aşteptându-l pe Godot”, care nu mai vine niciodată. Eu aştept să mi se joace o piesă, de 36 de ani… Între timp m-am maturizat şi nu mai sper nimic. Crezi că era posibil ca piesa ta să fie jucată pe vremea lui nea Ceaşcă?

- Imposibil. Fireşte am prezentat-o forurilor în drept s-o judece. Dar mi-au spus, „Dom’le, eşti nebun? Ne leagă pe amândoi!.

- Vezi, ai scăpat de pârnaie. Ce poţi să-mi spui despre ceilalţi realizatori ai spectacolului?

- Rodica Anghel a făcut o scenografie, deşi simplă,  excepţional de sugestivă. Un efect deosebit este în final când de sus, coboară vespasiana lui Vespasianus., pe replicile acestuia: „ Nu mă întrebaţi unde mă duc. Mă duc în istorie, în nemurire, unde toţi mă vor uita, dar nu vor uita acest obiect…” 

- Cum au fost actorii?

- Foarte buni. Florin Mircea, cunoscut nouă orădenilor din rolul Pepine din „Angajare de clovn”, cu  care a câştigat un titlu la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea. I-aş mai aminti pe  Doru Aftanasiu în rolul Opinius Publicus, pe Daniel Busuioc în Tribunus  Populis. Apoi Puşa Bari, în rolul spumos al Femeii de serviciu şi alţii.

- Cum a fost publicul?

- Extrem de cald…

- Înseamnă că nu ai simţit Crivăţul, mai ales că şi moldovencele sunt foarte fierbinţi!

- N-am avut prilejul să constat pe viu, deşi am fost şi la vârsta de 15 ani pe acolo, prin „Dulcele Târg al Ieşilor”.  Am participat la o Olimpiadă Şcolară de  Română.

- Iar acum te-ai întors la locul „crimei”.

- A venit cu mine şi poetul Alexandru Sfârlea…

-  Alt „criminal” al condeiului. Dar ne omoară nu cu floreta ci cu… florile de stil, cu metaforele…

- S-a ţinut de mine să mergem în toiul nopţii la Copou, să amuşinăm aroma Teiului lui Eminescu.

- Acolo ai fost ca poet. Pe dramaturg l-ai lăsat la teatru…

- Era noapte târziu, şi nişte jăndari  se uitau suspicioşi la noi. Dar nu ne-au făcut nimic pentru că n-am rupt nici un ram din Sfântul Tei…

- Ai mai primit un dar de aceste sărbători…

- Da. O carte. O carte de teatru, cu titlul „Cruciada”, care cuprinde opt piese de-ale mele, „Iisus în Apuseni”, trilogia dramatică „Război între români”,  „Horea Rex Daciae” şi „Clopotul”, precum şi dramele „Tramvaiul negru”, „Ioana D’Arc” şi „Euroshima”.  

- E un volum mare! Mare de tot. Are peste 500 de pagini. Să de-a Domnul să fie  jucate toate piesele din el. Dar nu la interval de 12 ani, ci mai des!

- Mulţumesc.

- Mulţumesc şi eu. Dacă te-ai supărat stilul comic al  acestui interviu, atunci să nu mai scrii comedii ci doar tragedii!…ardeleneşti!

 

 

Dimitrie BĂLAN

Oradea

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)