Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Presa nu vorbeşte suficient despre teatru

 

Dialoguri privilegiate:  Petrică DUMITRESCU,

actorul cu chipul lui Dumnezeu

 

Maria-Diana Popescu, Agero

 

 

Petrică Dumitrescu vine pe de-a-ntregul dintr-un poem din care şi-a extras cu premeditare primul punct al crezului său: arta de a fi în destin şi în teatru un actor virtuoz. L-am îndrăgit din rolul Bătrânul, piesa „Morişca”, în regia lui Matei Varodi. Dacă în copilărie l-aş fi întâlnit întâmplător, aş fi spus: „Mamă, uite-L pe Dumnezeu!” Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1963, actorul Petrică Dumitrescu a jucat peste o sută cincizeci de roluri, a obţinut premii importante la festivaluri de teatru. Amintim: premiul Teatrului scurt, Bacău, 1977; două menţiuni cu recitalul dramatic „1907” de Dominic Stanca; Premiul „Festivalului restituirilor teatrului românesc”, Botoşani, 1982; marele premiu pentru colectivul artistic al spectacolului „Măşti”, de Ion Sava etc. Din 1963 şi până în 1966 este actor al Teatrului de Stat Reşiţa. Din 1966 până în prezent, actor al Teatrului de Stat „Al. Davila”, Piteşti. Preşedinte al Consiliului director al Teatrului „Al. Davila” între anii 1980 – 1989, întemeietorul atelierului foto din cadrul teatrului, artist fotograf, realizator de afişe şi programe pentru spectacolele teatrului, actorul Petrică Dumitrescu posedă capacităţi energetice deosebite şi are ca hobby radiestezia medicală.

 

MDP: D-le Petrică Dumitrescu, Saint–John Perse spunea că „nu există istorie adevărată decât cea individuală. Istoria dumneavoastră începe în Bucureşti la 29 aprilie 1939. Ce hotare a cucerit?

 

Petrică Dumitrescu: „O luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor”, spunea George Coşbuc. Aceasta a fost, este şi va fi deviza vieţii şi activităţii mele în această întrupare. Descind din părinţi argeşeni, din comuna Mălureni, satul Vâlcelele, care au plecat de timpuriu la Bucureşti în căutarea unui destin mai bun. Toată instrucţia mea s-a desfăşurat în Bucureşti. Am fost norocos pentru că am avut profesori buni, şi exigenţi la liceu, şi la facultate. În 1963 am absolvit facultatea ca actor de teatru şi film. Am avut profesori mari maeştri ai scenei româneşti: Ion Şahighian, Alexandru Finţi, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Ovidiu Drâmba, Ion Toboşaru, şi multe alte personalităţi ale culturii româneşti. Aceşti minunaţi oameni mi-au călăuzit paşii pe calea pe care am urmat-o. Din 1963 până astăzi, timp de patruzeci de ani, dintre care 38 numai la Piteşti, am dat viaţă la peste 150 de personaje, pe care le-am iubit. Am iubit şi iubesc teatrul, cu toate vicisitudinile lui. Am avut de luptat cu multe greutăţi, dar Dumnezeu m-a ajutat să trec peste toate.

 

MDP: Teatrul şi viaţa reprezintă două mari lumi separate cu frontiere şi vameşi, două „viziuni” compensatorii?

 

Petrică Dumitrescu: Evident, ele nu trebuie să fie confundate. Viaţa socială în care destinul m-a proiectat, este una, şi cea de creatoare, alta. Dar între aceste două palate există o strânsă interdependenţă. Pe fundamentul creaţiei divine încercăm să fim şi noi creatori în felul nostru, cu sufletul, mintea, cu toate calităţile ce ne-au fost încredinţate, ca unelte spre a ne ajuta în misiunea pentru care existăm, dăruind lumii, în cazul meu în perimetrul scenei, personaje cu caractere, comportamente, psihologii ce pot constitui exemple de urmat sau repudiat. Consfinţind astfel şi marea misiune a teatrului de a corecta moravuri, caractere, de a educa. Teatrul s-a născut odată cu omul şi va trăi cât va exista, fiind oglinda fidelă în care omul îşi poate privi sufletul.

 

MDP: Cântărindu-vă existenţa până la momentul actual, ce aţi mai fi vrut să adăugaţi vieţii şi ce aţi fi lăsat în urmă cu uşurinţă?

 

Petrică Dumitrescu: Ca actor, am convingerea castă că aş fi putut face mai mult şi mai bine. În această muncă, apar mereu tot felul de greutăţi. Cum teatrul este o activitate colectivă eşti legat de o serie de factori care nu mai depind de tine. În consecinţă lucrurile nu merg aşa cum simţi tu că ar trebui să meargă. În cei aproape 45 de ani de teatru, am lucrat cu regizori foarte buni, buni, mai puţin buni, mai vârstnici, de vârstă medie, şi tineri. Aş aminti pe Vlad Mugur, Marieta Sadova, Dan Alexandrescu, Dan Nasta, Constantin Anatol, Alex Tocilescu, Lidia Ionescu şi Costin Marinescu, regizor cu care teatrul nostru a obţinut câteva premii de mărime. Posibilităţile pecuniare ale teatrului nostru nu ne-au permis permanent regizori de primă mărime. Teatrul piteştean are un colectiv restrâns de actori la secţia Dramă, dar cu posibilităţi artistice certe. Dacă presa ar vorbi mai mult despre teatru, despre slujitorii săi, atunci strădania lor ar fi mai cunoscută şi apreciată în ţară.

 

MDP: Îşi află respiraţia teatrul piteştean în ambientul urbei? Sau graba contemporană îi erodează structura,  înfăţişarea?

 

Petrică Dumitrescu: Producţiile teatrului piteştean sunt bine primite de către public, dacă sunt bine mediatizate, prin afişaje şi televiziune. Pentru televiziunile locale, teatrul reprezintă un interes sporadic. Un teatru unde complexitatea Teatrului „AL. Davila” ar putea spori numărul de telespectatori, orice eveniment teatral fiind pentru televiziune un prilej să-şi facă simţită prezenţa în urbe. Iată de ce sălile sunt mai mult goale: şi-n trecut, ca şi acum, cei care veneau şi vin la teatru erau şi sunt cei care au mai puţini bani. Cei cu bani mulţi nu au timp de teatru. În trecut, biletele erau şi foarte ieftine. Azi nu mai este la fel. Lumea iubeşte teatrul. Şi acest lucru a fost relevat şi de fostul director Sorin Zavulovici. A organizat o săptămână de spectacole cu intrare liberă. Sălile au fost pline. Între timp... şi mentalitatea publicului s-a mai schimbat.

 

MDP: Personajele asupra cărora a căzut şi s-a ridicat cortina şi al căror purtător de cuvânt aţi fost sunt multe, puţine? Cine sunt ele?

 

Petrică Dumitrescu: În cei aproape 45 de ani de teatru am realizat peste 150 de personaje, în medie peste trei pe stagiune, ceea ce înseamnă o muncă îndârjită. Căutări, speranţe, deznădejdi, multe emoţii. Am jucat multe roluri principale de mare întindere şi, desigur, şi roluri mai mici. Am avut spectacole în care am jucat mai multe personaje, cum ar fi „Măşti”, „Domnul decan”, în regia lui Costin Marinescu, personaje care nu semănau între ele ca înfăţişare sau comportament scenic. Pentru mine însă, au constituit un prilej de virtuozitate actoricească. Mi-ar fi greu să nominalizez pe cele pe care le-am iubit. Ele au fost multe şi frumoase.

 

Ca şi-n viaţă, în teatru vin şi pleacă generaţii. Ce înnoiri, în alt sens aduc noile generaţii? Ce lasă nou şi actual generaţia dumneavoastră?

 

Petrică Dumitrescu: În teatrul nostru avem o generaţie tânără dezinvoltă, talentată, care a fost bine primită de generaţia veche, cea care a dus greul în teatru zece ani. Generaţia mea lasă celei tinere iubirea şi devotamentul pentru această formă de existenţă umană care este teatrul. De asemenea, încrederea în viitor, speranţa, iar pentru cei cu o receptivitate crescută, o serie întreagă de secrete ale acestei arte, care nu se învaţă, ci se „fură” de către cei care au har, aşa cum şi noi am furat da la marii înaintaşi George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Toma Caragiu, Lucia Sturdza Bulandra etc..

 

MDP: Alte pasiuni? Ce înseamnă mâine pentru dumneavoastră?

 

Petrică Dumitrescu: Dincolo de preocuparea permanentă pentru teatru, mă pasionează mecanica fină şi auto şi arta fotografică. Am înfiinţat în teatru un atelier foto, care a funcţionat 22 de ani; cinci ani am făcut fotografii de teatru, care sunt expuse pe pereţii teatrului. Mă preocupă şi paranormalul. Are o anumită importanţă pentru mine şi cei din jurul meu. Sunt mulţumit cu ceea ce am realizat până acum şi rămân deschis şi activ pentru ziua de mâine.

 

Maria-Diana Popescu

Agero

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)