Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

 „Europei îi revine acum misiunea de a propune alternative, în spiritul diversităţii culturilor”

„Franţa şi poporul francez sunt foarte greu de descris”

Angela Furtună în dialog cu Prof. Univ. Dr. Sanda-Maria Ardeleanu *

 

 

Seria Agero: Interviuri cu personalităţi româneşti din ţară şi străinătate

 

1. Stimată Doamnă Sanda – Maria Ardeleanu (foto stânga), în anul internaţional al Francofoniei şi al Sommet-ului de la Bucureşti, observ că, prin proiectele pe care Universitatea „Ştefan cel Mare” le derulează de ceva vreme, Suceava a devenit foarte vizibilă prin profunzimea, calitatea şi complexitatea francofoniei, fenomen cultural ce urcă din tradiţii solide. Care sunt acele realităţi istorice ce stau în spatele acestui fenomen, în condiţiile în care nici Bucovina, cum nici România nu au fost colonii franceze ? Căci, iată, după ce se stinge ecoul adesea prea strident şi inadecvat al tuturor discuţiilor despre francofonie din presa culturală românească şi nu numai, ne regăsim în faţa unei limbi româneşti care datorează mult limbii franceze, dar şi în faţa unei culturi franceze care datorează mult culturii române. În mod curios, un întreg sistem de vase comunicante asigură - de secole - funcţionarea acestui mecanism. Cum îl explicaţi?

 

- România este, în mod incontestabil, a doua ţară francofonă ca număr de locuitori, în faţa Belgiei şi a Elveţiei. Originile pătrunderii influenţelor franceze în spaţiul românesc ajung către secolul al XIV-lea, când prinţul valah Petru Cercel a ştiut să-şi atragă simpatia regelui Franţei, Henri III. Apoi, anul 1743 este anul apariţiei Istoriei Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, în limba franceză. Cultura şi limba franceză pătrund în Moldova şi Valahia prin intermediul Grecilor, în secolul al XVIII-lea. Alexandru Ipsilanti, în cadrul reformei învăţământului, introduce pentru prima oară limba franceză ca limbă obligatorie în programul Şcolii Superioare de la Bucureşti.

 

Secolele următoare înregistrează o înteţire spectaculoasă a schimburilor culturale, şi nu numai, dintre provinciile româneşti, apoi dintre România şi Franţa. România este ţara care a influenţat cel mai mult cultura franceză, şi oare cum s-ar explica altfel cei 1700 de români deveniţi celebri la Paris, "înregistraţi" cu toate succesele lor de francezul Jean-Yves Conrad în cartea sa „Paris...capitala Romaniei”.  Limbi surori, franceza şi româna nu s-au despărţit practic niciodată. O arată, în primul rând, elementele de istorie a celor două limbi. Dar franceza este o limbă mitică, în jurul căreia se dezvoltă nu numai limbile surori ci şi altele, care o iau drept model.  Franceza se consideră a avea un statut de limbă reziduală în spaţiul românesc, ea pierzând o supremaţie absolută din secolele anterioare; deşi, oficial, se vorbeste despre România francofilă şi nu francofonă, simbioza dintre cele două limbi şi culturi este, înainte de toate, o stare de spirit, creând o atmosferă ce se situează deasupra oricărei direcţii de politici lingvistice conjuncturale.

 

2. Cum a funcţionat mecanismul de seducţie prin care limba şi cultura de limbă franceză s-au impus ca opţiune privilegiată în spaţiul românesc?

 

- În aparenţă, Franţa este ţara "la îndemâna tuturor", foarte uşor de definit, simplu de înţeles şi, mai ales, de criticat. De altfel, francezii înşişi recunosc că geniul francez a fost cel mai bine surprins de străinii seduşi de acest tărâm al contradicţiilor şi misterelor. Pentru că, în realitate, Franţa şi poporul francez sunt foarte greu de descris, esenţialul fiind adesea ascuns în paradox. "Paradoxul românesc", sintagma prin care Sorin Alexandrescu încearcă să surprindă fenomenele realităţii româneşti, constituie, poate, o prelungire a "paradoxului francez". Ţară esenţialmente monarhică, Franţa devine cea mai revoluţionară, în idealul ei republican. Popor anti-religios (după mulţi istorici), epopeea Franţei a fondat Papalitatea; revoluţionari şi conservatori, în egală măsură, fiecare nouă generaţie de cetăţeni francezi trebuie să-şi facă "propria revoluţie", în numele libertăţii, egalităţii şi al fraternităţii ( a se vedea, de exemplu, periodicitatea mişcărilor greviste din şcoli şi universităţi). Şi apoi, comportamentul, personalitatea francezului, atât de "alunecoase", dar, în fond, atât de seducătoare, de provocatoare, suport al modelului francez pe care îl invocăm mereu, noi, românii. Se poate seduce doar cu frumosul - nu-i aşa? -, seducţia franceză reprezentând o adevărată filosofie estetică, adaptată epocilor şi mentalităţilor, menită să atragă, asemenea oglinzii: puterea de seducţie a Franţei constă tocmai în capacitatea acestui minunat loc al Europei de a permite reflectarea, şi, de aici, descoperirea Celuilalt. Noi, românii, ne regăsim mereu identitatea privind către Franţa, ţară a cărei personalitate implică o dublă capacitate extraordinară: capacitatea de a asimila şi capacitatea de a iradia.

 

„Francofonia europeană acţionează ca un puternic factor de echilibru lingvistic şi cultural”

 

3. În misiunile de cercetare şi de predare a limbii franceze pe alte meleaguri, aţi avut ocazia să cunoaşteţi temeinic multe unghiuri mai speciale ale francofoniei actuale. Care credeţi că sunt particularităţile ce separă spaţiul francofon european de cel maghrebian pe de o parte şi de cel canadian, pe de altă parte?  - Nu numai vizitele mele de predare sau cele din cadrul programelor europene m-au ajutat să-mi cristalizez impresiile referitoare la spaţiul francofon, în general, dar mai ales confruntările directe, în plan ştiinţific sau cultural, pe care le-am avut, de-a lungul anilor, cu colegii în ale francofoniei mi-au demonstrat varietatea, ca trăsătură fundamentală a realităţilor francofone. Politicile lingvistice naţionale şi transnaţionale iau în considerare situaţii socio-politico-economice, urmărind obiective clare şi, evident, pragmatice. Francofonia europeană acţionează ca un puternic factor de echilibru lingvistic şi cultural, unanim acceptat, în condiţiile existenţei unor limbi şi culturi puternice, care s-au dezvoltat în relaţii de proximitate. Ideea adâncirii plurilingvismului şi multiculturalismului european este lansată şi ferm susţinută de Franţa, de aceea, în continuare, pentru Europa, limba, cultura şi civilizaţia franceză rămân pe piedestalul Idealului, al Modelului.

 

Ultimul Congres al Francofoniei de la Sinaia, dar şi Conferinţa din martie 2005 de la Ceske Budejovice, Cehia, au arătat limpede influenţa imensă pe care limba franceză, cultura, economia Franţei continuă să le aibă asupra Europei. Situaţia influenţelor franceze în spaţiul maghrebian este deosebită, firesc, acolo existând o serie de reacţii contestatare faţă de foştii colonişti, deşi intelectualitatea este convinsă de faptul că factorii de civilizaţie şi cultură proprii nu s-ar fi putut afirma cu aceeaşi forţă fără intermedierea unei limbi şi a unei culturi majore, ca cele franceze. Lucrurile acestea pot fi uşor constatate dacă citim presa din acest spaţiu, dacă pătrundem în literatura autorilor maghrebieni. În Canada, francofonia este puternic susţinută de stat, ca o alternativă solidă a anglofoniei, ca o mişcare politică şi culturală ce vizează întărirea celei de a doua limbi oficiale a ţării. Este impresionantă dimensiunea bilingvismului în Canada, reflectată, chiar hazliu, în discursurile oficiale, sau în funcţionarea şcolilor, colegiilor şi universităţilor pe criteriul lingvistic. Există, în Canada, o atitudine fermă în privinţa limbii franceze: elevii învaţă încă de la grădiniţă că ei nu vorbesc franceza, ci quebecoaza, astfel încât franceza standard, franceza normativă are mari probleme de supravieţuire pe teritoriul canadian. Gramatica franceză, de exemplu, este percepută, transmisă şi însuşită din mai multe perspective: oralitate / scriere, norme franceze / norme quebecoaze, limbă populară / limbă elitistă, adeziunea la modernisme/ menţinerea identităţii istorice, identitate / economie...

 

4. Recenta conferinţă a Domniei Voastre în cadrul Conferinţelor Bibliotecii: „Bucovina-brandul României pentru Uniunea Europeană” a pus în centrul atenţiei tandemul multiculturalism - plurilingvism, ca motor de afirmare a francofoniei celei mai recente. Principiul diversităţii astfel anunţat a avut mai întâi o fundamentare politică, sau acest aspect a urmat celui cultural primordial?

 

- Construcţia lingvistică şi culturală a Hexagonului, dar şi a spaţiului francofon, se bazează pe diversitate. Conceptul de "diversitate" a apărut în discursul public şi politic începând cu anii 70, anii întrebărilor identitare ale ţărilor decolonizate, dar astăzi diversitatea şi pluralismul au dobândit o valorizare şi o recunoaştere fără precedent. Cu toate acestea, nu s-a ajuns încă la o concluzie referitoare la ce este diversitatea în societăţile noastre contemporane, sub ce forme şi în ce condiţii se manifestă ea, cine vorbeşte despre ea şi care îi sunt obiectivele precise. Francofonia este asemenea unui stat: o construcţie politică, încurajată de o viziune defensivă asupra limbii franceze într-o epocă în care mondializarea angajează afirmarea unor noi regrupări internaţionale. Francofonia este o reţea mondiala cu geometrii lingvistice variabile în raport cu franceza. De aici apare principiul diversităţii lingvistice şi culturale, ca unul inconturnabil pentru francofonie. Acest principiu s-a transformat într-un adevărat eveniment atunci când, în 1984, le Haut Conseil de la Francophonie recunoaşte oficial existenţa "limbilor franceze" în slujba francofoniei. "Ecrire les langues françaises" şi "Chanter les langues francaises" erau, în acei ani, două emisiuni la modă pe France-Culture. Diversitatea a fost însă semnalată ca principiu de funcţionare a limbii franceze încă în gramaticile secolului al XVI-lea, în Gramatica de la Port-Royal, apoi de Vaugelas în sec. al XVII-lea, de marii scriitori ai secolelor al XVIII-lea , al XIX-lea, de burghezia cultivată a Parisului secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, atunci când se punea problema uzajului.

 

 

5. Fiindcă sunteţi recunoscută ca un reprezentant de elită al francofoniei, statul francez v-a decorat încă de acum câţiva ani cu ordinul Chevalier des Palmes Académiques. Care au fost contribuţiile dumneavoastră cele mai importante la dezvoltarea şi promovarea culturii franceze ?

 

- Cred că, în ceea ce mă priveşte, atitudinea şi faptele de susţinere a limbii şi culturii franceze pornesc dintr-o sinceritate pe care o consider esenţială în viaţă, în meserie. În cariera mea de până acum, am traversat perioade grele pentru învăţământul limbilor străine, pentru statutul profesorilor de limbi străine. Îmi aduc aminte cât de greu era să obţin o revistă, o carte şi cum, la un moment dat, s-au sistat toate abonamentele la publicaţiile în limbi străine. Chiar şi accesul la instituţiile culturale străine din Bucureşti era o mare problemă pentru un profesor. Au fost şi altfel de ani, anii 70, de exemplu, când politica lingvistică din România încuraja învăţarea limbilor străine, prioritate având, bineînţeles, franceza. Niciodată, în faptele, declaraţiile sau atitudinile mele faţă de această problemă, nu am fost influenţată de context.

 

Dacă mi-au lipsit manualele şcolare de calitate, pregateam textele şi exerciţiile de acasă, lucram cu elevii mei aşa cum îmi imaginam că trebuie să o fac. Am continuat mereu să cred că suntem unul dintre cele mai talentate popoare în comunicarea în alte limbi, şi nu întâmplător: românii au o fire deschisă, o dorinţă reală de a dialoga, de a explica, precum şi talent pentru limbi străine. Am slujit cauza limbii şi culturii franceze pentru că în spiritul lor am fost crescută şi educată (şi acum păstrez colecţia de reviste pentru copii Roudoudou şi Riquiqui, şi acum o readuc în memorie pe profesoara noastră de franceză cu care sporovăiam acasă, încă din prima copilărie), pentru că am avut dascali geniali al căror crez l-am preluat, dezvoltându-l. Distincţia la care vă referiţi am primit-o din partea Primului Ministru al Franţei ca o recunoaştere a consecvenţei mele în slujirea idealului francofon, de ale cărui valori mă simt puternic ataşată.

Erau anii când la Universitatea din Suceava tocmai se înfiinţase Lectoratul francez, când organizasem câteva ediţii ale Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale limbajului "Eugen Coşeriu", cu largă participare francofonă, când, ca şi acum, invitam şi primeam o seamă întreagă de personalităţi din spaţiul francofon. Anul acesta, pe 3 octombrie, SUCEAVA a fost numită CAPITALA FRANCOFONIEI. A fost, după primirea distinctiei Palmes Académiques, poate cel mai emoţionant moment pentru mine, ca profesor de limba franceză.

„Limba franceză este un ideal de comunicare, aducând la suprafaţa discuţiei modelul comportamental francez, mentalitaţile franceze în care toleranţa, libertatea individuală, egalitatea şanselor şi camaraderia reprezintă valori supreme”

 

6. În condiţiile dezvoltării Uniunii Europene şi a sporirii influenţelor franceze în cadrul Europei, consider că „bătălia” pentru frânarea anglofiliei galopante se echilibrează în mod spectaculos. Ce viitor prevedeţi acestei tendinţe? Care credeţi că sunt condiţiile necesare pentru ca politicile culturale francofone să reprezinte cu adevărat o şansă a omenirii şi un model realizabil în timp real şi în condiţii de maxim profit pentru cetăţenii europeni şi nu numai?

 

- Încerc să răspund la aceste întrebari întrebându-mă, pentru a câta oară, la ce ne servesc limbile. Dacă răspundem că ele sunt folosite pentru comunicare, aceasta înseamnă că acceptăm ideea că, la un moment dat, în istoria oricărei limbi poate apărea o neadaptare a ei la realităţile pe care trebuie să le exprime, şi atunci apare problema înlocuirii ei cu o altă limbă, mai adecvată aceastei funcţii. Dacă, însă, vedem în limbă reflectarea identităţii profunde a unei comunităţi, depozitarea unor valori simbolice esenţiale, modul de exprimare a unei culturi, ei bine, atunci suntem siguri că limba este pregătită pentru a face faţă incertitudinilor viitorului. În lucrarea sa recent apărută la Paris, Combat pour le français. Au nom de la diversité des langues et des cultures, Claude Hagčge lansează o idee formidabilă: suntem confruntaţi astăzi cu cea mai mare provocare pe  care au cunoscut-o vreodată limbile, şi anume, situaţia lingvistică a lumii contemporane în care engleza ocupă o poziţie dominantă, oferă privirii un ultim stadiu al Istoriei, când o specie dotată cu resurse importante se impune definitiv, înlocuindu-le pe celelalte.Istoria limbilor arată că acestea se nasc, se dezvoltă şi mor, asemenea speciilor vii. Dar ele pot cunoaşte şi destinul fabulos al limbii ebraice, redevenită limba unui stat modern, după două milenii de "tăcere". Europa a fost leagănul civilizaţiei americane,  purtătoarea, la un moment dat, a idealurilor de  libertate, toleranţă, creativitate, înainte de a deveni un model unic a cărui presiune reprezintă o ameninţare pentru diversitate. Europei îi revine acum misiunea de a propune alternative, în spiritul diversităţii culturilor, pentru a depăşi momentul  istoric periculos pe care îl traversăm. Iniţiativa umană este capabilă să stăpânească entropia. Limbile reprezintă, de fapt, moduri de simţire, de gândire şi imaginaţie, situându-se în ceea ce umanitatea are mai profund.

 

7. Aţi colaborat, la Suceava, cum poate că numai Clujul a mai făcut-o, prin prof.dr. Mircea Borcilă, cu Eugeniu Coşeriu. Ce îi datoraţi marelui lingvist şi ce contribuţie ca dascăl şi ca cercetător aduceţi la şcoala coşeriană?

 

- Ca lingvistă, am afirmat nu o dată, m-am format la şcoala întâlnirilor cu mari lingvişti precum: Maria Carpov, Anne-Marie Houdebine-Gravaud, Eugen Coşeriu, André Martinet...Semantica coşeriană m-a fascinat încă din anii 80 când făceam rost, cu mare greutate, de câte un articol al Marelui Savant. Dupa 1990, viaţa ni l-a adus pe Eugen Coşeriu aproape, incredibil de aproape, nesperat vreodată de aproape. Şapte ediţii ale Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului de la Suceava au beneficiat de prezenţa şi intervenţiile Mentorului nostru, al lingviştilor suceveni. Nu se poate ca întâlnirea cu acest geniu  lingvistic să nu ne fi marcat pe toţi cei care l-am întâlnit.

Din teoriile ce-i poartă amprenta, am fost sedusă de principiul lingvistic al "nevoilor de comunicare" ale vorbitorilor în funcţie de care se produc mecanismele limbii, generând "imaginarul lingvistic", ca o relaţie precisă dintre vorbitor şi limbă, dar şi de "universaliile lingvistice". Am dezvoltat aceste aspecte pentru a putea susţine ideea pluralităţii normei lingvistice, a varietăţii şi diversităţii în interiorul aceleiaşi limbi. Mi-am lărgit sfera intereselor către limba română din întreg spaţiul românesc (graţie lui Eugen Coşeriu am descoperit Basarabia de care mă simt profund legată), am apelat la corpus românesc, alături de cel francez, pentru a demonstra, pornind de la principiul nevoilor de comunicare, dinamica limbilor în sincronie. De la Eugen Coşeriu am ajuns la Şcoala funcţionalistă de lingvistică propunând studenţilor mei primul curs de sintaxă funcţională a limbii franceze ţinut la Universitatea din Suceava, ca şi o serie de cursuri focalizate pe imaginarul lingvistic, pe normele in oralitate.

 

8. Cum a fost întâlnirea Domniei voastre cu limba franceză şi care credeţi că ar trebui să fie drumul unui copil sau tânăr din zilele noastre, pentru a se întâlni şi înzestra nu numai cu limbile la modă, dar şi cu limbile ce îl pot şlefui şi dirija către formarea unei personalităţi adaptabile la sensul civilizaţiei actuale?

 

Ne intoarcem la limba franceză ca ideal de comunicare, aducând la suprafaţa discuţiei modelul comportamental francez, mentalitaţile franceze în care toleranţa, libertatea individuală, egalitatea şanselor şi camaraderia reprezintă valori supreme. Este ceea ce mi s-a transmis din copilărie, ceea ce am transmis copiilor mei, acum, deja, nepoţilor mei, ceea ce nu am încetat să transmit elevilor şi studenţilor mei. Sunt acestea, dacă vreţi, şi aspecte care ţin de tradiţia unui sistem educativ, tradiţie care, odată păstrată, asigură şi ceea ce atât de frumos exprimaţi prin"drumul unui copil sau tânăr de astăzi pentru a se întâlni cu limbile care-l pot şlefui".

 

A consemnat :

Angela Furtună

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)