Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DE VORBĂ CU SIMONA

Interviu cu Simona Pătruleasa

 

Ion MĂLDĂRESCU

 

 

Simona Pătruleasa a văzut prima geană de lumină la 17 noiembrie 1974, în frumosul oraş de sub poalele dealului Capela, Râmnicu Vâlcea, situat pe malul drept al Oltului. Şi-a petrecut anii copilăriei şi ai adolescenţei în urbea natală, unde a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale, apoi şi-a desăvârşit studiile la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Selectată dintre 3000 de candidaţi, Simona Pătruleasa a fost invitată de televiziunea Antena 1 pentru a prezenta ştirile sportive. După o consultare cu familia, cum mărturiseşte Simona, „...la care apelez de cate ori trebuie sa iau o decizie importantă, am acceptat cu multă emoţie si bucurie această nouă provocare”. De atunci, seara de seara, Simona  zâmbeste iubitorilor sporturilor de la pupitrul ştirilor sportive ale „Observatorului” Televiziunii Antena1. În semn de preţuire din partea vâlcenilor, din anul 2008 Cercul Olimpic din Râmnicu Vâlcea, înfiinţat sub auspiciile Academiei Olimpice Române, poartă, numele „Simona Pătruleasa”. Cotată, în momentul de faţă, drept una dintre cele mai frumoase românce, Simona Pătruleasa a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu revistei românilor din Germania - AGERO.

 

-------------------------------------------------------------

 

Ion Măldărescu:  Se spune că la naşterea unui copil, ursitoarele hotărăsc cu ce însuşiri să-l înzestreze, de capriciile lor depinzând soarta noului venit pe lume, iar „zestrea” îl va însoţi de-a lungul întregii sale vieţi. Unora, ursitoarele le dăruiesc avere, altora bogăţia spiritului, pe unii îi pricopsesc cu infatuare, pe alţii îi hărăzesc cu modestie, încercând astfelsă echilibreze „balanţa cadourilor”. Din când în când, extrem de rar, generozitatea ori capriciile le lasă să deschidă mai larg baierele pungii cu daruri şi se pare că la naşterea Simonei ursitoarele s-au aflat într-o dispoziţie favorabilă. Au facut risipă de haruri, dintre ele nelipsind frumuseţea chipului şi a sufletului, înţelepciunea, echilibrul şi generozitatea. Gândindu-ne la toate acestea, Simona, te consideri un om norocos?

 

Simona Pătruleasa: Da. Cred că sunt norocoasă. Am avut şansa să fiu în locul potrivit, la momentul potrivit, când am dat  proba pentru ocuparea unui post de prezentator de ştiri la Realitatea TV. Mă pot considera norocoasă pentru că mi s-a oferit posibilitatea de a învăţa, zi de zi, lucruri noi şi de a fi in permanenţă la curent cu tot ce se intâmplă în ţară şi în afara ei. Sunt norocoasă pentru că am o familie care mă iubeşte şi  care mă susţine în tot ceea ce fac.

 

Ion Măldărescu:  Viaţa de persoană publică nu este deloc comodă, mai cu seamă în cazul unei femei frumoase. Ţintă mobilă permanentă a invidiei, a calomniilor sau a scenariilor deseori create şi regizate cu rea intenţie,  comentariile agresive ale presei de scandal, dar şi manifestările de simpatie excesivă nu au darul de a-ţi face viaţa uşoară, dimpotrivă, ele adaugă o doză suplimentară şi incomodă de stres. Ce poţi spune de viaţa ta de zi cu zi şi de ce nu, de „pânda paparazzilor”?

 

Simona Pătruleasa: Nu mi-a fost uşor şi nu-mi este nici acum. Până să lucrez în televiziune, nu auzisem de reviste de scandal şi nici de paparazzi. Când priveşti din afara, totul pare roz, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Sunt zile în care mi-aş dori să servesc masa în aer liber, asemenea oricărui om normal. Aproape de fiecare dată, din senin, apare o maşină cu geamuri fumurii care opreşte şi stă minute bune la câţiva paşi de mine. Sunt fotografiată, iar peste câteva zile imaginile apar în diverse reviste de scandal, însoţite de comentarii răutăcioase sau chiar de calomnii grosolane. Nicicând nu mi-am propus să devin vedetă şi oricum termenul nu mi se potriveşte. Percepţia mea despre noţiunea de vedetă este mult diferită de cea care se uzitează în mod frecvent în România. Vedetă poate fi numită o actriţă de succes, o interpretă de operă sau de diverse alte genuri muzicale, vedetă poate fi numită o persoana care adună şi entuziasmează mii de oameni pe un stadion… Eu sunt doar un om care apare la televizor şi care s-a adaptat destul de dificil cu noul statut.

 

Ion Măldărescu: Dincolo de toate acestea, de aspectele  cotidiene, de simpatiile sau tracasările inerente, de aspectele şi concurenţa acerbă, caracteristice  vieţii mondene,  satisfacţiile şi împlinirile îşi găsesc locul lor, binemeritat. Care ar fi unul din momentele de care îţi aminteşti cu plăcere?

 

Simona Pătruleasa: Sunt multe momente frumoase de care îmi amintesc cu drag, dar cele care îmi revin frecvent în minte sunt legate de perioada când am fost învăţătoare, când copiii care mă îndrăgiseră mă aşteptau la staţia de autobuz sau când făceam focul în sobă pentru că era prea frig în cameră, ascultând în linişte trosnetul lemnelor care ardeau…

 

Ion Măldărescu: Lentila camerei de luat vederi îţi este partener obişnuit. Nu te-a tentat ideea de a te regăsi şi altfel în faţa ei, mai precis, te simţit atrasă de film? Am convingerea că propunerile în această direcţie nu au lipsit.

 

 

Simona Pătruleasa: Am apărut în ultimul film al domnului Sergiu Nicolaescu, „Supravieţuitorul”, însă numai pentru câteva minute. Nu se poate spune că am interpretat chiar un rol, dar a fost o experienţă pe care nu o voi uita niciodată. Pe platoul de filmare am întâlnit oameni minunaţi pe care îi admiram încă din copilărie. Dacă mi se vor face propuneri şi voi aprecia că rolul mi se potriveşte, voi accepta cu bucurie. dar din proprie initiativă nu mă voi prezenta pentru probe. Nu am studii de profil în domeniu şi sunt conştientă că pentru un astfel de demers cei cu adevărat potriviţi sunt actorii profesionişti.

 

Ion Măldărescu:  Simona, eşti unul dintre puţinele cazuri în care o persoană de succes a rămas în ţară, acum, când există şanse mult mai mari de realizare rapidă în exterior. Care ar fi explicaţia?

 

Simona Pătruleasa: Nu cred că aş putea trăi într-o altă ţară şi nu pot  să stau decât acolo unde sunt şi părinţii mei. Am avut o tentativă de a rămâne în Anglia, dar absenţa celor dragi m-a făcut să abandonez ideea. Nu concep viaţa fără ei şi în acest moment sunt mulţumită cu ceea ce am...

 

Ion Măldărescu:  Uneori modestia poate dăuna! Trăim într-o lume a amatorismului, o lume în care simţul valorii este ignorat. Orice om tinde spre mai bine, încercând să se ridice deasupra propriilor performanţe pentru a-şi putea menţine respectul faţă de propria-i persoană. Care sunt  planurile de viitor ale Simonei Pătruleasa?

 

Simona Pătruleasa: M-am gândit la realizarea unei emisiuni cu profil sportiv şi o a doua, pentru că îmi sunt tare dragi, destinată copiilor. În rest, dacă voi fi sănătoasă, aş vrea să dau viaţă unor proiecte creionate în timp, de care nu mă încumet să le desvălui în acest moment. Îmi doresc o familie, un copil şi sunt sigură că totul va fi posibil cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu răbdare.

 

Ion Măldărescu: Milioane de români trăiesc astăzi în afara graniţelor ţării. Au căutat-o...  şi mulţi au parte de o viaţă mai frumoasă pe alte meleaguri. S-au stabilit acolo, s-au realizat material şi spiritual şi, în pofida imaginii deteriorate în ultima vreme, cei mai mulţi dintre ei s-au remarcat prin conştiinciozitate şi prin înalt profesionalism, manifestându-şi astfel  recunoştinţa faţă de ţara de adopţie.  Ne cunoaştem „de-o viaţă”. Simona, îţi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi  pentru frumoasele tale cuvinte de până acum, rugându-te să adresezi  un mesaj românilor cinstiţi, trăitori în afara României, în Germania, în general şi pentru cititorii revistei AGERO, în special.

 

Simona Pătruleasa: Le doresc multă sănătate şi realizarea tuturor aspiraţiilor. Le doresc să se bucure de lucrurile simple, de fiecare zi trăită ca şi cum ar fi ultima, de fiecare clipă a vieţii, pentru că, din păcate, existenţa noastră pe această lume este ireversibilă. Tuturor, gândurile mele frumoase! Cu mult drag, Simona Pătruleasa.

 

A consemnat

Ion MĂLDĂRESCU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)