Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU TUDOR MEILOIU

MEMBRU AL UNIUNII ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA

Ilinca NATHANAEL

 

 

Pe maestrul Tudor Meiloiu îl cunosc de câţiva ani buni. Ne-am întâlnit din când în când pe la diverse expoziţii sau vernisaje, unde ajungeam şi eu destul de rar, din cauza timpului care mă presează. Odată m-a invitat să merg la un vernisaj şi să îi văd picturile, de fapt zicea că sunt printre cele mai recente. Expunea împreună cu alţii, undeva într-o încăpere a nu ştiu cărei instituţii din Bucureşti, de pe lângă staţia Izvor, pe malul Dâmboviţei. Ulterior am aflat că era vorba de Bancorex.

 

Până atunci nu îi văzusem maestrului picturile. După ce am căutat destul de mult acea galerie, ne prea ştiind pe unde vine, am gasit-o până la urmă. La poartă a trebuit să apăs pe mai multe butoane care sunau (undeva!) şi anunţau pe cineva care să-mi dea voie să intru. De fapt, ajunsesem destul de devreme, cu o jumătate de oră înainte de a începe vernisajul. La artişti aşa este, dacă se anunţă o oră să zicem cinci, deschiderea se prelungeşte până la şase, din cauza unora care sunt „veşnic ocupaţi”, excentrici sau boemi  şi întârzie mereu...  Aşa e moda! Chiar dacă părea nefiresc că ajunsesem cu o jumătate de oră înainte, dorind să mă număr printre primii veniţi, în interior mai erau câteva persoane care sosiseră înaintea mea.

 

Maestrul m-a întâmpinat cu căldură şi mi-a zis să mă acomodez cu atmosfera şi cu cei prezenţi. M-a întâmpinat şi soţia dânsului, o doamnă foarte chochetă care dorea şi făcea eforturi se simtă bine toată lumea. Am văzut pe simeze tablouri de diferite stiluri şi diferite nume. Ştiam că e o expoziţie de grup, însă de la început mi-au atras atenţia câteva tablouri, în număr de cinci, aşezate pe partea stângă de la intrare. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că sunt semnate  chiar de Tudor Meiloiu.

 

Am rămas mai mult timp să mă uit la ele pentru că m-au transpus brusc într-o nouă realitate. Nu e greu pentru mine să mă rup imediat de ce este în jurul meu şi să meditez cu totul şi cu totul altceva. Aşa că m-am aşezat în faţa acelor tablouri care mi se păreau  de o manieră cu totul şi cu totul specială. Îmi dădeau o senzaţie atât de plăcută şi parcă mă ajutau să mă rup şi mai mult de exterior şi să încep să scriu în gând un poem, cu litere şi strofe pictate cu penelul.

 

Deşi în jurul meu era aşa de multă gălăgie, nu o băgam în seamă simţind nevoia să mă îndepărtez puţin de acele tablouri fascinante şi să le privesc de la distanţă. Cum acolo era aşa de multă lume dar şi multă lumină, m-am dus la etaj să le privesc de sus şi să mă pot bucura de la înălţime de o asemenea privelişte. Tablourile exprimau ceva deosebit de plăcut, parcă erau nişte grădini solare care mă duceau cu gândul la o pajişte întinsă dar în acelaşi timp liniile pe care le trasase în stil decorativ îmi dădeau o senzaţie de curgere şi de trecere de la o realiatate respingatoare, destul de greu şi  imposibil de asimilat, la o lume care pluteşte. Liniile transparente mă duceau cu gândul undeva departe, parcă erau drumuri către ceva care era doar în mine însămi şi care mă implicau să caut, să exprim şi să gândesc la realităţi ascunse.

 

Petalele florilor, care pluteau, venite de undeva dintr-o altă lume mi-au deschis dintr-o dată o stare de bucurie şi o speranţă că în mintea noastră există stări şi trăiri mai înalte decât obişnuinţa şi rutina. Mi-am zis, dacă acest artist trăieşte aşa de fumos şi se exprimă la această scară, de ce să nu mă bucur şi eu de ce văd zilnic în interiorul meu,  de ce să nu visez mai departe aşa cum simt că ar trebui să vizez.

 

Deci, parcă începusem să scriu un poem în ziua aceea când am avut aceste senzaţii şi aceste emoţii artistice provocate de un artist. Poemul urma să mi-l scriu, să mi-l recompun. Simţeam că în mine există această putere de detaşare, de eliberare, de interiorizare. Stând în faţa unei lucrări de artă, eu, privitorul, puteam ajunge undeva într-o lume sau dimensiune pe care eu încercam să mi-o găsesc şi să mi-o pot exprima. Ulteror am simţit nevoia să am o discuţie cu maestrul Meiloiu, iar dânsul a avut amabilitatea să îmi acorde acest interviu. Pot să spun că a fost o discuţie interesantă despre arta maestrului şi despe munca sa de artist. V-o relatez în cele ce urmează:

 

-Maestre, cum pictaţi?

 

-Cu sufletul şi cu inima!

 

-Ce este culoarea pentru dumneavoastră?

 

-Este picătura de lumină strecurată cu ştiinţă şi bucurie. Simt o veselie foarte mare atunci când  pictez. Acolo e lumea mea perfectă, însă îţi trebuie multă străduinţă pentru asta, trebuie să munceşti mult.

 

-Cum vă simţiţi când pictaţi?

 

-Sunt într-o permanentă revelaţie, mă simt ca un copil, şi descopăr mereu şi mereu lucruri noi care mă determină să caut şi mai mult, e o lume absolut superbă, cea de artist, însă eu vorbesc de lumea mea interioară, de lumea minţii mele, şi descoperind noi forme de exprimare devii şi mai puternic şi parcă mai bun.

 

-Deci dacă munceşti, devii cu un potenţial creator din în ce mai mare... Fără muncă nu se poate face mare lucru, trebuie să studiezi mereu ca să nu rămâi la acelaşi nivel după care nu mai poţi să faci nimic, tot timpul trebuie  să înveţi câte ceva şi să aprofundezi.

 

-Încerc să mă regăsesc în acumulările din timp. Am şi o experienţă în spate care îmi dă voie să spun asta, dar sigur, nu trebuie să rămân doar la experienţele şi acumulările din timp, trebuie să le duc pe acestea mai departe.

 

-Transparenţele, cum le realizaţi? Ce vreţi să transmiteţi prin această tehnică, pentru că trebuie să vă zic că sunteţi un maestru la acest capitol. Se pare că nici un altul de prin preajmă sau de aici nu vă întrece. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această tehnică?

 

-Luminile sunt utilizate de mine pentru a merge în paralel cu trecerea ireversibila a timpului, curgerea lui şi starea noastră de existare în el.

 

-Cum vă raportaţi la infinit?

 

-În contextul social actual, încerc să mă raportez la trăiri, pentru că pictura este o trăire şi eu sunt unul dintre cei care transcend natura în spaţiul ambiental. Transcendenţa este prezentă la mine tocmai prin această atmosferă de mister pe care încerc de atâta timp să o descopăr. Chiar dacă noi suntem limitaţi în timp, arta poate să pătrundă în acele sfere intime ale existenţei umane, şi punând în ecuaţie timpul cu trecerea lui, cred că reuşesc într-o mare măsură să am această percepţie a veşnicei.

 

-Cine sunteţi ca pictor?

 

-Sunt exponentul propriilor mele încercări şi redescoperiri.

 

-Cum vă raportaţi la exterior?

 

-Pictura mea este specială, unică şi eu nu mă raportez la alţii, ci  mă pun la întrecere cu mine însumi. Cu ceea ce vreau eu să ating şi să percep, să pictez, să exprim prin formă şi culoare, prin ceea ce simt... pentru că pictura este mai întâi emoţie estetică, sentiment, viaţă spirtulă şi mai puţin orgoliu omenesc. În plan real, concret, am aşa o „anumită nobleţe” şi anumit statut, ţin la ceea ce înseamnă să fii artist, şi să fii respectat ca artist, chiar dacă acuma artiştii nu prea mai au aşa o mare importanţă pentru societate, pentru cei care în mod normal ar trebui să îi caute şi să fie galeriile pline de viziatatori ca în alte ţări.

 

-O să vină şi la noi vremea asta.

 

-Vom vedea. Eu nu mă duc la magazinele de artă, ca să mi se vândă o lucrare, sau să mă rog de cineva să vină şi să vadă cum pictez sau ce fac. Ţin la condiţia mea de pictor, asta e o jignire să te duci şi să te expui în felul acesta. Am vrut întotdeauna să fiu eu însumi.

 

-Din păcate pentru noi care suntem mai tineri nu prea avem de ales decât să ne promovăm singuri arta chiar dacă suntem luaţi în râs, desconsideraţi şi trăim acest sentiment al inutilităţii! Dar ce simţiţi când pictaţi, cum existaţi ca spirit atunci când sunteţi doar dumneavoastră singur în atelier.

 

-Eu când mă aşez în faţa pânzei, am imaginea în minte şi mă raportez la formă, lumină, culoare, mă autocorectez, deoarece există şi pericolul ca în momentul în care lucrez să o încarc prea mult şi lucrarea să devină dizgraţioasă.Trebuie să fiu atent!

 

-Ca om cum va raportaţi la alţii.

 

-Există o legătură specifică pe care o cultiv cu foarte multă plăcere la confraţii mei, încercând să îi privesc cu foarte multă atenţie şi fără să mă leg de principile şi modalităţile lor de a lucra. Nu intru în polemici şi nici nu-i critic, cultiv un anumit respect şi o anumită demniate, care ţine de nobleţea fiinţei omeneşti,  pentru că ştiu că de multe ori pictura serveşte la nevoia noastră de catarsis, de metanoia.

 

-Cum vă priviţi evoluţia dumneavoastră de artist şi de om?

 

-Am încercat să mă detaşez de mentorii mei, mişcare realizată în timp, iar consecinţa este ceea ce vedeţi şi ziceţi că vă place. Cum am realizat asta? Prin seriozitate, muncă, perseverenţă şi ore în şir petrecute în faţa şevaletului.

 

-Aveţi ceva special să spuneţi altora?

 

-Da, dacă ai chemare şi simţi nevoia să o spui, să te exprimi, atunci merită să te apuci, dacă nu simţi această chemare, mai bine îţi vezi de treabă şi faci cu totul altceva.

 

-Vă mulţumesc foarte mult maestre şi sperăm ca pe viitor să avem o bună colaborare şi să învăţăm multe de la dumneavoastră ca om şi ca artist.

---------------------------------------------------------------------------

 

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre maestrul Tudor Meiloiu accesaţi pagina web: www.tudormeiloiu.wordpress.com

 

Ilinca NATHANAEL

Bucureşti, 2007

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)