Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU VICTOR PARASCHIV

 O TÂNĂRĂ SPERANŢĂ A FOTBALULUI ROMÂNESC

George ROCA - redacţia Agero

 

 

Toamna trecută am vizitat România. Am vizitat Bucureştii şi bineînţeles prieteni dragi. Într-o sâmbătă dimineaţa am fost invitat de unul dintre aceştia să văd un meci „interesant” de fotbal. La început am fost sceptic, mai ales că aveam timpul destul de limitat. Nu l-am refuzat totuşi deoarece îmi prilejuise multe bucurii în viaţă, mai ales în perioada mea bucureşteană când mi-a fost unul din cei mai buni prieteni. Am fost neîncrezător la început, deoarece nu jucau nişte echipe cu „renume”, dar mi-am zis că este un bun prilej de a lua o gură de aer curat, de a uita de problemele cotidiene şi de a urmări un joc de fotbal „pe viu”, chiar dacă jucători erau juniori... „Dar nu ori ce fel de juniori... ci unii talentati, care promit...” mi-a şoptit la ureche bunul meu amic! Stadionul se numea „Viscofil”. Gazon bun şi tribune destul de confortabile!. Pe teren începuse meciul. Performau echipele de juniori: „Atletico Bucureşti” şi. „FC Bucureşti”. Lume multă în tribune, spectatorii... veseli şi gălăgioşi (ca toţi bucureştenii!) veniţi să scape de stres sau să se „încarce cu adrenalină”, mestecând cu toţii „bomboane agricole” mai abitir ca Mărgelatu din filmele cu Florin Piersic! Timpul ţinea cu noi. O zi insorită de septembrie... Meciul evolua greu ca scor! Ambele echipe erau destul de tehnice, având o excelentă condiţie fizică! Jocul a decurs elegant, fără accidente şi cotonogeala de rigoare întâlnite la „marile meciuri”. Poate generaţia nouă este mai puţin războinică şi mai mult concentrată pe tehnica jocului! La un moment dat se sparge scorul! Balanţa se înclină în favoarea echipei „FC Bucureşti”. Golul fundaşului stânga (Paraschiv) a pus capac! L-am remarcat şi până atunci deoarece juca fotbal cu multă dăruire, se rostogolea pe teren, era ca o bilă, unit cu mingea, era peste tot! Dar ce goool! Tribunele în picioare! Meciul se termină cu scorul de 4-0! Învinşii cu lacrimi în ochi, dar şi... câştigătorii! Unii de necaz, ceilalţi de bucurie! Păcat că nu am putut afla numele  componenţilor celor două echipe. Vi i-aş fi enumerat pe toţi. Sunt sigur că se va auzi de ei în echipe de primă mână! Afară, lângă vestiare, i-am văzut pe jucători înconjuraţi de fani. L-am căutat pe Paraschiv pentru a-l felicita. Mi-a plăcut gentileţea şi felul lui de-a conversa şi atunci mi-a venit ideea să îi solicit un interviu pentru revista „AGERO” unde sunt redactor. M-am gândit ca e bine să afle lumea de el şi de echipa lui. Pe moment m-a refuzat politicos, deoarece era grăbit, dar mi-a dat un număr de telefon şi o adresă de e-mail, pentru a lua legătura ulterior. Îi cer scuze tânărului fotbalist pentru apariţia întârziată (din motive tehnice) a acestui interviu!

 

George Roca: Te-am văzut jucând fotbal şi am rămas uimit de dexteritatea şi profesionalismul cu care joci acest sport. De când ai început să „dai cu piciorul în minge”?

 

Victor Paraschiv: Bună întrebare! (zâmbeşte cu ochii!). Prima dată am dat cu piciorul în minge a fost când eram de câteva luni, apoi am luat-o în serios şi am observat că pot să o „ţin în frâu”. De la tata (chiar dacă nu a fost decât fotbalist amator!) am învăţat câteva trucuri. Locuiesc într-un bloc din cartierul Vitan. Într-o după-masă am ieşit să mă plimb cu sora mea. Aveam vreo 5-6 ani. În faţa blocului vecin copiii se angajaseră într-o luptă crâncenă cu balonul rotund. Am asistat şi noi şi mi-a plăcut jocul la nebunie. Toţi jucătorii erau mai mari în vârstă decât mine. Dar tot nu m-am lăsat pâna nu am pus şi eu piciorul pe balon (de fapt le-am furat mingea!) şi am alergat cu ea spre una dintre porţile impovizate din ghiozdane. Am tras un şut şi... astfel am marcat primul meu gol. Toţi au rămas uimiţi de curajul meu. Era să iau bătaie la propriu de la ceilalţi copii că le-am stricat jocul. Dar m-a salvat mama care se reîntorcea de la muncă. A doua zi mi-am improvizat o echipă din câţiva puşti de vârsta mea. Dar nu mi-a plăcut să joc cu ei deoarece la unii le era frică de minge, iar alţii nu respectau nici o regulă de joc marcând goluri chiar şi în propria poartă sau ieşind din joc când meciul era în toi. Cu timpul am reuşit să încropesc o echipă de vreo şapte copii. Jucam cu alte echipe de la alte blocuri din cartier. Am început să fim cunoscuţi. Într-o zi a venit un băiat cu vreo patru ani mai mare decât mine care era căpitan la o echipă „serioasă” de la un bloc vecin. M-a întrebat dacă nu vreau să joc la el în echipă. Am acceptat imediat. M-am descurcat bine chiar dacă mă mai cotonogeau adversarii câteodată. Eram plin de vânătăi, dar mă ţineam bine pe poziţie.

 

George Roca: Şi când ai ajuns să joci la o echipă organizată? Ai mai avut în familie pe cineva sportiv? Mai ai fraţi?

 

Victor Paraschiv: Am început să joc fotbal „serios” prin 1998. În familie nu am mai avut pe nimeni sportiv. Am doar o singură soră, pe Veronica, studentă la Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Ea face doar de „sportul minţii”, adică studiază! Într-o zi un vecin care jucase fotbal la o echipă de divizia B i-a spus lui tata că sunt talentat şi că ar fi bine dacă m-aş antrena la „pitici” la un club serios de fotbal. După câteva zile, timp în care tata s-a interesat de aşa ceva, mi-a spus că m-a înscris la concursul de selecţie organizat de FC Dinamo Bucureşti. Am avut succes, fiind cotat al doilea din cei 86 de copii participanţi la concurs. Abia împlinisem vârstă de 8 ani! Uraaa! Am sărit de bucurie până în tavan! Îi admiram din toată inima pe jucătorii de la echipa mare. Îi văzusem deseori la televizor câştigând meciuri tari. Şi iată-mă la echipa celor mici de la „marele” Dinamo. Acolo mi-a plăcut foarte mult şi am învăţat mult fotbal. Totuşi au fost unele impedimente şi a trebuit să-i părăsesc... 

 

George Roca:  Ce fel de impedimente? Mi le-ai putea spune şi mie?

 

Victor Paraschiv: În primul rând cotizaţia era prea mare! Chiar foarte mare şi destul de greu de plătit de părinţii mei. Apoi se folosea sistemul preferenţial de selecţionare pentru a juca într-un meci „mai serios”. Pilele erau la modă! 

 

George Roca:  Şi ce ai făcut?

 

Victor Paraschiv: M-am transferat la o altă echipă. La Clubul Sportiv „Pajura”. Am stat puţin şi acolo şi m-am mutat la Asociaţia Sportivă „Voinicelu”. Pot să spun că mi-a plăcut peste tot, deoarece jucam fotbal de echipă. Antrenorii erau oameni cumsecate şi destul de răbdători cu noi. Eram plin de energie şi aş fi jucat meciuri de cinci ori pe zi în loc de un antrenament pentru condiţia fizică.

 

George Roca: Cum ai ajuns la clubul la care eşti acum?

 

Victor Paraschiv: Am fost cumpărat de către patronul clubului, domnul Roberto Tortura, de la A.S. „Voinicelul”.

 

George Roca: Patronul clubului este italian? Cum se numeşte clubul?

 

Victor Paraschiv: Da, este un om de afaceri italian, mare iubitor al sportului cu balonul rotund. Clubul se numeşte „F.C. Bucharest”. E un club „cu ambianţă şi personalitate” şi se zice că va avea un mare cuvânt în viitorul fotbalului românesc. Toţi sunt foarte serioşi şi binevoitori, de la patron, antrenori, pîna la membrii echipei.

 

George Roca: Am auzit numai lucruri bune despre clubul tău. Am citit în revista Pro Sport un articol în care renumitul antrenor al echipei naţionale de juniori, Ianis Guda, spunea că „F.C. Bucharest va deveni cea mai mare academie de fotbal, baza urmând a fi construită în comuna Popeşti-Leordeni, pe o suprafata de şase hectare şi va avea mai multe terenuri de pregătire, dar şi un hotel a cărui capacitate va fi dublă faţă de cel de la baza sportivă de la Mogoşoaia!”. Câţi sunteţi în „team”? Cine este antrenorul vostru? Aveţi un echipament specific, care să reprezinte clubul? Care sunt culorile clubului? Unde aveţi sediul şi pe ce stadion vă antrenaţi?

 

Victor Paraschiv: Domnul Ianis Guda este antrenorul meu actual! În echipă suntem 21 de jucători. De fapt, până nu de mult am avut doi antrenori, al doilea fiind domnul  Gabriel Prodan, fost jucător în liga I-a, precum şi în campionatele din Elveţia, Germania  şi Portugalia. Ianis Guda (tatăl talentatului jucător constănţean Stere Guda de la F.C. Farul n.a.), este director sportiv la F.C. Bucharest şi a fost primul meu antrenor atunci când am jucat la Dinamo Bucureşti. Echipamentul nostru este de culoare albastră cu jampiere albe. Sediul clubului se află pe Şoseaua Olteniţei Nr. 388, sector 4,  Bucureşti. Antrenamentele le facem cu precădere pe stadionul Viscofil.


George Roca: Câţi antrenori ai avut până acum în carierea ta de jucător de fotbal?

 

Victor Paraschiv: Între 8-9 ani pe Ianis Guda, între 9-17ani pe Mihai Neacşu, apoi pe  Gabriel Prodan şi Ianis Guda. De la fiecare am avut de învăţat ceva nou şi tehnic.

 

George Roca: Ai participat vreodată la un turneu internaţional?

 

Victor Paraschiv: Da! Am fost în Spania şi Franţa unde am avut două turnee. În Franţa echipa noastră a ocupat locul 2, iar in Spania doar locul 5 deoarece cei cu care am jucat erau mai mari cu câţiva ani decât noi. În Franţa am jucat în oraşul Toulouse, iar în Spania lângă Barcelona. Noi ne-am numit F.C. Bucharest.

 

George Roca: Cum îţi merge cu şcoala? În ce clasă eşti? Eşti la un liceu cu profil sportiv? Ce poţi să îmi relatezi despre acesta?


Victor Paraschiv: Deocamdată îmi merge bine şi cu şcoala! Sunt la un liceu cu clase sportive şi din această toamnă voi intra în clasa a XI-a. Liceul meu se numeşte „Anghel Saligny”, iar noi (sportivii) avem în plus o materie (Teoria Sportivă) şi mai multe ore de sport decât restul elevilor. Noi facem în fiecare zi antrenament iar sâmbăta avem meciuri. La şcoală studiez limbile engleză şi franceză care îmi plac foarte mult.

 

George Roca: Dacă e să ne luăm după dictonul latin „Mens sana in corpore sano” cum se împacă sportul cu performanţele academice?

 

Victor Paraschiv: Eu cred că se împacă bine. Încerc să depun toate eforturile pentru a fi bun şi la învăţătură. Să ştiţi că performanţele sportive sunt mult mai grele decât cele de la învăţătură... Dar se completează şi echilibrează unele pe cealelalte!

 

George Roca: Poţi să-mi enumeri câţiva colegi de echipă pe care îi apreciezi şi cu care te înţelegi bine?

 

Victor Paraschiv: Desigur! Sunt mai mulţi! Alexandru Aştilean, Mircea Ioniţă, Daniel Andronache, Mihai Pricope şi alţii...

 

George Roca: Care este jucătorul pe care îl admiri cel mai mult din fotbalul românesc? Dar din cel internaţional?

 

Victor Paraschiv: Idolul meu în fotbalul românesc este Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale a României, în prezent jucător la Inter Milano, iar în cel internaţional este Cristiano Ronaldo de la F.C. Manchester United.

 

George Roca: Interesant, îţi plac fotbaliştii care au numele Cristian! Ce proiecte de viitor ai? Ce vise ai vrea să ţi se împlinească?

 

Victor Paraschiv: Obiectivele mele sunt urmatoarele: să luăm campionatul anul acesta  la ’89 (noi fiind ’90), să promovez cu echipa în Liga a II-a, să joc în ţară la „granzii” capionatului, să plec în străinătate la o echipa mare şi să joc în Chapions League şi la un campionat mondial. Apoi, bineînţeles să termin liceul şi să intru la o facultate.

 

George Roca: Sunt „obiective” foarte frumoase. Îţi doresc succes să ţi le poţi îndeplini!

 

Victor Paraschiv: Vă mulţumesc!

 

A consemnat pentru revista AGERO

George ROCA

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)