Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Viorel Horj

Interviu cu  Viorel HORJ

POET, SCRIITOR ORĂDEAN

Din ciclul "Oamenii cetăţii"

Dimitrie BĂLAN

Compoziţia grafică de Roca

 

 

„Foarte de timpuriu am fost contaminat de microbul scrisului…”

 

 Om de cultură de un rafinament deosebit, bazat pe un imens volum de cunoştinţe în varii domenii, dar mai ales în literatura română şi universală, în varietatea artelor care-i încântă pe  oameni, dispunând de o memorie prodigioasă,  Viorel Horj  a fost un scriitor de înaltă ţinută, atât ca poet şi prozator, cât şi ca un eseist de mare profunzime şi acurateţe stilistică.

 

S-a născut la 25 aprilie 1941 în localitatea  Drăgăneşti, judeţul Bihor, undeva lângă Beiuş. Starea civilă: căsătorit, 3 copii. A făcut şcoala generală în satul natal, undeva sub straja Munţilor Apuseni, iar liceul „Samuil Vulcan” în orăşelul pe atunci patriarhal, Beiuş. A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii  ,,Babeş-Bolyai" din  Cluj-Napoca, absolvită în anul 1965. În acelaşi an, a debutat ca profesor la Liceul nr.1 din Beiuş, după care, în 1968 a devenit  inspector la  Comitetul pentru Cultură şi Artă Bihor – Oradea. După transformarea acestei instituţii în noua ei identitate de după Revoluţia din Decembrie, în 1990 devine  consilier teritorial şef în cadrul Prefecturii judeţului Bihor, ca reprezentant al Ministerului Culturii. În 1997 este numit  director adjunct la Biblioteca judeţeană ,,Gheorghe Şincai”  din Oradea. Din 2001  a fost  director la  Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bihor, până când, spre regretul tuturor celor ce l-au iubit şi l-au preţuit, în vara anului 2004,  „a plecat puţin” spre UN Parnas al frumuseţilor veşnice. Viorel Horj se trăgea dintr-o  dinastie de ţărani iubitori ai locului şi ai pământului din care-şi agoniseau  viaţa.  Pentru Viorel Horj obârşia sa este ca un blazon pe care nu numai că îl purta cu mândrie, ci îl şi reflecta în opera sa, fie poetică, fie în proză. Dar el se ridica deasupra lucrurilor şi  oamenilor, aruncând precum un nabab sau un semănător în ţarina sufletelor, bijuteriile  scânteietoare ale spiritului său. Am început această convorbire în biroul său „de la cultură”. Apoi ne-am despărţit, hotărându-ne să ne întâlnim -  după ce–şi termină întrevederea cu prefectul -, la „Astoria”, clădirea în care locuise mai demult, la etaj, pe vremea când încă acolo nu era hotel şi bar.  Părţi ale interviului au  fost înregistrate la reportofon. Atele nu. Aşa că la mijloc este un fel de reconstituire. Cu numele său, au văzut lumina tiparului următoarele cărţi: În 1979 – „Ofrandă vocalei” (volum de debut, colectiv, cu ciclul propriu „Rememorări”), apoi în 1980 – „O mie de lucruri”, în 1992 – „Muntele acvilelor” în 1995 – „Vestitorul din amurg”, în 2000 „Calul Troian”, în 2004 – „Imposibilul zbor de la cuib” şi, postum, în 2005 – „Strigături de sub rouă”.

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

- Prietene Viorel Horj, după ani de zile – să zicem din 1968, când ai intrat în instituţia la care eşti acum director, aveai nişte vise. Ţi s-au împlinit?

 

- Este greu să răspunzi punctual. Multe s-au împlinit. Dar cele mai multe au rămas tot visuri. Şi ele reprezintă motorul care mă împinge înainte. Tu mă înţelegi mai bine pentru că de multe ori am fost împreună, depănând amintiri comune, schimbând idei. Am făcut revelioane împreună, am petrecut ceasuri întregi descântând câte un păhărel de rom sau coniac, cum era pe vremuri. De multe ori era şi Theo* cu noi.

 

- Simt o urmă de tristeţe în glasul tău. Parcă nutreşti o nostalgie faţă de un ceva ce nu-l mai ai.

 

- Mi-ar place să mă întorc la ţară, în locul de unde mă trag. Dar oare mai este posibil aşa ceva? Dar să lăsăm aceasta. Nu pot spune „că l-am prins pe Dumnezeu de picioare”  fiind învestit în această muncă cu tot cu răspunderea pe care ea o presupune. Este mai mult funcţionărească şi mâncătoare de timp. Parcă, în cămăruţa aceea mică de doi pe unu şi jumătate de la Biblioteca Judeţeană, în care mă retrăgeam, scriam mai mult. Acolo am scris aproape în întregime romanul „Calul Troian”. Noroc că am şi câteva ore la Universitate. Mă simt bine cu tinerii, mai ales că studenţii, oricum, au trecut printr-un proces de selecţie destul de riguros..  Mă simt şi eu mai tânăr împreună cu ei.

 

- Când şi unde ai debutat?

 

-  Cine mai ştie când şi unde… Probabil prin  anii ’60 ai secolului trecut, în „Crişana”, „Familia” sau „Pagini de ucenicie” (revista Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuş). Nu este chiar aşa de important. Pentru că foarte de timpuriu am fost contaminat de microbul scrisului. Sau poate am  fost dintotdeauna un împătimit.

 

- Ai  publicat enorm, de la poezii şi proză, până la eseuri, de la memorialistică la roman, de la cronică de carte sau dramatică,  la articole şi reportaje. Sinteza ideilor risipite în periodice ţi s-a adunat în  cărţile  publicate. Ce planuri de viitor mai ai?

 

-  Am în pregătire o carte de proză, poate roman, poate însemnări memorialistice, poate eseu, cu titlul „Imposibilul zbor de la cuib”, în care aduc lămuriri în privinţa nostalgiei de care vorbeam mai sus, de viaţa la ţară, de Măria Sa Ţăranul Român.

 

- După cât mi se pare, şi în „Calul Troian” îţi răscoleşti propriul trecut.

 

- Într-adevăr, în acest roman, intitulat  „Calul Troian”, am investigat un segment de timp din trecut, chiar din trecutul meu, bineînţeles, nu cu mijloacele istoricului. Este un roman de ficţiune, dar recognoscibil în punctele lui esenţiale, unui timp bine definit istoric, transfigurat cu mijloacele artistice specifice. M-a fascinat mitologia locului din care provin. Este o mitologie pe cale de dispariţie. Generaţiile tinere nu mai pot face legăturile necesare. Eu am încercat să compensez prin fantezie, prin ficţiune unele lacune documentare ale romanului..

 

- În cazul acestui roman putem vorbi despre o proporţionalitate între realitate şi ficţiune?

 

- M-am trezit dintr-o dată pe muchia dintre ficţiune şi adevăr cu un sentiment ciudat. Am constatat că personajele cele mai „ficţionate” au devenit persoanele cele mai adevărate, mai consistente, cu o identitate limpede definită. Reproduc un paradox al lui Nichita Stănescu, care spunea „Trebuie să ai foarte multă fantezie ca să surprinzi realitatea…”

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Când stai de vorbă cu Viorel Horj, nici nu observi cum a zburat timpul. Şi azi nu prea mai ai vreme de vorbe. Unde sunt serile lungi de altădată, când eram  împreună cu Sandu Andriţoiu, cu Tuţu Chirilă, cu Theo Crişan, cu François Pamfil şi cu alţii, când frământam stelele unui coniac până ospătarii suiau scaunele cu fundul în sus pe mesele alăturate, avertizându-ne că putem să mai stăm şi dacă mai vrem să comandăm ceva, este ultima şansă?…, Dar pe noi nu ne tulburau niciodată. Răspunsul este tot al unui poet latin, pleiadă pentru care Viorel Horj avea o deosebită afecţiune de colegialitate întru poezie, anume, al lui Horaţiu: „Eheu! fugaces, labuntur anii..”

---------------------------------

 

* Poetul şi ziaristul Theodor Crişan, bunul nostru prieten comun.

 

Dimitrie BĂLAN

Oradea, iulie 2003

 

Comentarii de la cititori

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)