Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DE ZIUA MEMORIEI LUI EMINESCU

 INTERVIU CU SCRIITORUL ŞI LINGVISTUL VLAD POHILĂ

 Sergiu PRAPORŞCIU, Chişinău

grafica: Roca

 

 

 

„Să ne apropiem de Eminescu mereu, cu dragoste, dar şi cu recunoştinţa pe care o merită...”

 

Sergiu PRAPORŞCIU: Cum si când aţi cunoscut, prima dată, poezia eminesciană? De fapt, cum, în ce mod, se familiariza - cu opera  lui Mihai Eminescu - , un copil, un tânăr din Basarabia sub ocupaţie sovietică?

 

Vlad POHILĂ: Mă autoinclud cu mândrie în lista celor continuu îndrăgostiţi de creaţia şi de personalitatea lui Eminescu, a celor mereu fascinaţi de scrierile lui. Cred că i-am cunoscut opera încă înainte de a-i şti numele... Din copilărie am auzit romanţe pe versuri de Eminescu, pe care le cântau mama, surorile mai mari, mătuşele mele, alte sătence... Pe urmă, prin anii ’60-’70 ai secolului trecut, ca şi alţi colegi de generaţie, i-am studiat creaţia în şcoală, apoi la facultate – atât cât se putea, cât „ni se dădea”,  pe atunci - dozat, incomplet, trunchiat, şi totuşi. În şcoală, m-am îndrăgostit definitiv, ireversibil, „incurabil” de Eminescu. În anii de facultate, am putut să descopăr, uluit, geniul literar eminescian... Revelaţia grandorii sale, a geniului său total, era s-o am după ce i-am citit publicistica, opera politică, şi diverse studii ştiinţifice, „conspectele”  şi cugetările din Fragmentarium.

 

În context, trebuie menţionate eforturile unor cercetători de la noi – Lazăr Ciobanu, Ramil Portnoi, Constantin Popovici, mai târziu, Eugen Lungu -, care au îngrijit şi / sau prefaţat ediţiile de la Chişinău ale operei lui Eminescu, unele în patru volume, cu tiraje de 20-30 de mii de exemplare ce se epuizau în câteva zile! Poetul Grigore Vieru a îngrijit în acea perioadă o carte de lirică eminesciană, pentru colecţia Biblioteca şcolarului, cu un tiraj de 50 de mii exemplare - ei bine, şi acestea au dispărut din librării în zile numărate! Originar din Nordul  Bucovinei, cu solide studii filologice în Cernăuţii adolescentului Mihai Eminescu, dar şi ai maturităţii intelectuale a lui Aron Pumnul, a Hurmuzăcheştilor şi a atâtor alţi vrednici fii ai românismului, academicianul C. Popovici, are şi meritul deosebit de a fi scris şi tipărit, în câteva ediţii, o monografie biografică, consacrată lui Eminescu – una exemplară, pe cât se putea pe atunci. Dânsul a mai îngrijit două ediţii Eminescu în amintirea contemporanilor, iar împreună cu publicistul Teodor Magder  a editat nişte albume de excepţie consacrate vieţii şi veşniciei Poetului nostru naţional. A venit apoi şi acad. Mihai Cimpoi, ca să introducă o notă proaspătă, distinctă, în valorificarea creaţiei lui Eminescu, punând accentul pe estetic. Datorită acestor oameni de ştiinţă şi litere, în acei ani de grea prigoană naţională, spirituală, basarabenii care nu aveau acces la cărţile tipărite la Bucureşti, la studiile despre Poet - ale lui G. Călinescu, bunăoară -, oricum îşi puteau face o imagine corectă despre măreţia operei şi a personalităţii lui Eminescu.

        

Sergiu PRAPORŞCIU: Opera politică a geniului literaturii române este, totuşi, prea puţin cunoscută pentru cititorul basarabean. Care credeţi că sunt motivele?

 

Vlad POHILĂ: Eminescu, lucru ştiut, a debutat în revista Familia, a lui Iosif Vulcan, cu o poezie, De-aş avea...; în timpul vieţii i-a fost editat un singur volum – numit şi acela pur şi simplu Poezii; şi a fost condus în ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, ca un „suflet poetic”, după cum menţiona B.P. Hasdeu în necrolog. Aşadar, a avut iniţial o recunoaştere generală ca poet.  Mai apoi i-au fost descoperite şi apreciate prozele, pe urmă şi preocupările ştiinţifice. Şi mai târziu a devenit cunoscută de mai multă lume publicistica eminesciană deşi, e la mijloc un vădit paradox: articolele sale din Timpul făceau ravagii în chiar zilele când erau publicate în acest ziar. Şi făceau ravagii nu numai printre oponenţii locali („roşii”, „canalia liberală”), dar şi printre unii diplomaţi străini - ruşi, austro-ungari sau turci. Prin urmare, am putea vorbi despre o cunoaştere mai aproximativă a publicisticii eminesciene nu numai în Basarabia, ci şi în întreg spaţiul românesc, ca să ne abstractizăm de restul lumii, pe unde s-a mai tradus lirica şi proza lui Eminescu. Dacă au deranjat şi unele scrieri poetice ale lui Eminescu – Scrisorile, sau Doina, ce să mai spunem de publicistica lui – aceasta a deranjat, a mâniat, dar a şi speriat, a înspăimântat pe atâţia! Supărau articolele lui Eminescu, în primul rând, prin tăria argumentelor, prin adevărurile pe care le dezvăluia virtuos. Şi cum în multe cazuri adevărul doare şi displace, au prins a găsi tot felul de rele în acest compartiment al creaţiei sale, cel mai des – naţionalism, xenofobie, antisemitism – din cauza acestor „păcate” făcându-se totul ca publicistica eminesciană, opera lui politică, să fie puse la index, tabuizate. Eminescu a iubit România tot atât de mult cât a iubit Puşkin Rusia. Eminescu a iubit românimea la fel cum a iubit evreimea Theodor Hertzl, părintele sionismului. Numai că unii consideră că Puşkin avea dreptul să-şi iubească exaltat patria, că Hertzl trebuia, era dator să-şi iubească naţiunea, pe când Eminescu – ar fi făcut mai bine să scrie exclusiv poezii de dragoste şi despre natură!

 

Sergiu PRAPORŞCIU: Scrierile lui Eminescu sunt incluse în manualele de literatură română din Republica Moldova. În ce măsură au tinerii acces la opera lui Eminescu şi în ce măsură au ei nevoie de creaţia lui?

 

Vlad POHILĂ: Nu numai tineretul nostru, ci toţi vorbitorii de limbă română din Republica Moldova au nevoie cel mai mult de Eminescu, dacă e să ne referim chiar numai la cunoaşterea limbii şi literaturii române, dar şi a istoriei, a culturii naţionale. Liceenii, studenţii trebuie să citească din Eminescu nu numai cât recomandă programele de studii, dar să meargă şi mai departe în familiarizarea cu opera sa – îi asigur că vor avea revelaţii aducătoare de mari satisfacţii pentru suflet şi puncte de reper pentru formarea verticalităţii civice şi morale, în fine – imbolduri sigure pentru ascuţirea minţii.

 

Eminescu ne-a lăsat modele netrecătoare de poezie, la fel şi de limbă literară. A propos de limba română, el a scris, testamentar, pentru fiecare dintre noi: „...Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită şi scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii”. Mai larg, Poetul a spus pentru întreaga naţiune română: „Măsurariul civilizaţiunii unui popor astăzi este o limbă sonoră şi aptă a exprima prin sunete [ - ] noţiuni, prin şir şi accent logic [ - ] cugete, prin accent etic [ - ] sentimente”.

   

Eminescu rămâne pentru noi un model de cultură, de informare / documentare. Este impresionantă setea lui de a cunoaşte, de a studia, de a se documenta – în cât mai multe domenii -, pentru a fi mai puternic, mai drept şi mai liber atunci când afirmi ceva, când optezi sau militezi pentru ceva. Personalitate de vastă şi profundă formaţie intelectuală, omul deplin al culturii româneşti (C. Noica), Eminescu a avut o largă deschidere şi spre alte culturi şi civilizaţii: greacă şi romană, germană, franceză, scandinavă, dar şi italiană („S-a stins viaţa falnicei Veneţii...”), engleză („Shakespeare! adesea te gândesc cu jale / Prieten blând al sufletului meu; / Izvorul plin al gândurilor tale / Îmi sare-n gând şi le repet mereu”), orientală (poemele Egipetul, Din „Halima”, Ghazel; interesul său ieşit din comun India, pentru sanscrită...), inclusiv rusă (cât de bine a surprins Poetul o împlinire de vârf a literaturii ruse, recenzând spectacolul Revizorul general, după Gogol!) etc., etc.  

 

A fost şi mai rămâne un model de patriotism, de iubire de Neam şi Patrie, având, în acest sens, o abordare perfect creştină: şi-a iubit conaţionalii, dar a fost capabil să-i şi înţeleagă, să-i ierte la rătăciri, sugerându-le, uneori mai nervos, dar în genere – delicat, soluţii de îndreptare a relelor, unele inerente omului.

 

Noi, basarabenii, trebuie să ne apropiem de Eminescu cu toată dragostea, dar şi cu o recunoştinţă deosebite, pe care el le merită din plin. În anii de prigoană comunistă, tocmai Eminescu a fost flacăra ce ne-a încălzit şi flamura care ne-au adunat, ne-a unit. Din fericire, Luceafărul poeziei româneşti, geniul naţional al tuturor românilor, se mai menţine (şi) în  ipostazele sus numite, pentru destui basarabeni.

   

Mihai Eminescu ne-a iubit mult, ca nimeni altul, dintre cei mari: nu ne-a compătimit doar - poetic, metaforic -, auzindu-ne durerea, chinurile („De la Nistru pân’ la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a...”), ci ne-a luat apărarea, cu o impresionantă bărbăţie. Astfel, ştiind foarte bine că „Însuşi numele Basarabia ţipă sub condeiele ruseşti!”, el declară cu fermitate: „Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde, şi noi nu vindem nimic!”. Iar într-un poem, „dosit” şi acesta, de ochii opiniei publice, ca şi Doina, prea de tot mult timp, Eminescu lansează către conaţionali apelul „La arme, dar, fraţi români!” – pentru salvgardarea Basarabiei noastre cea „ajunsă-n ziua de apoi”. Bucovina adolescenţei sale a „alintat-o” cu epitete ca „iubită”, „dulce”, „scumpă”, „frumoasă”, însă cu referire la noi, chiar dacă mai curând nu a avut ocazia să ajungă pe pământurile dintre Prut şi Nistru, a scris „blânda Basarabie” – un calificativ foarte generos, dar şi de o tulburătoare precizie!

 

Eminescu a avut o abordare largă, şi obiectivă, a fenomenului naţional - situând, firesc, moldovenii, inclusiv pe noi, basarabenii, aflaţi şi atunci sub ocupaţie rusească, în arealul naţiunii române: „Suntem români şi punctum!”. El, fiind – geografic – moldovean, a avut perfect conştiinţa românităţii, a apartenenţei la limba română, la cultura română, în fine – la naţiunea română, mândrindu-se cu această identitate. Şi în acest sens – tocmai Mihai Eminescu trebuie să ne fie exemplu demn de urmat! Să dăm, aşadar, ascultare marelui Eminescu, şi nu la tot soiul de pigmei şi demagogi, promotori ai moldovenismului rudimentar şi agresiv (alias antiromânesc, eurofob = stupid, pervers filorus), recompensaţi generos de la curtea „monarhului roşu” - generalul rus Vl. Voronin, secretar al Partidului comunist / kominternist „moldovenesc”, tot el ajuns, printr-o grimasă a istoriei, preşedinte al R. Moldova...

 

Consemnare: Sergiu PRAPORŞCIU

Chişinău, Republica Moldova

15 ianuarie 2008

De ziua de naştere a lui Mihai Eminescu

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)