HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

     

Cristina Deleanu

 

 

 

INTERVIU CU ACTRIŢA CRISTINA DELEANU

Ben Todică, Australia

 

Ben Todică: Doamna Cristina Deleanu, actriţa care a încântat pe români prin prezenţa  scenică sau pe ecran, admirată şi preţuită de generaţii întregi. Ca şi alţi mari actori aţi rămas în amintirea noastră prin personajele interpretate. Doamna Cristina Deleanu, vă rog să faceţi un efort de memorie şi să ne reamintiţi în ce filme aţi jucat în decursul carierei dumneavoastră?

 

Cristina Deleanu: Desigur, cu drag: Destine romantice (1981); Orgolii (1981); Acţiunea Zuzuc (1983);  Ca-n filme (1983); Scopul şi mijloacele (1983); Un petic de cer (1983); Eroii nu au vîrstă (1984); Zbor periculos (1984); Fata din Strada Florilor (1984); Anotimpul iubirii (1985); Liceenii (1986); Extemporal la dirigenţie (1987); Taina jocului de cuburi (1989); Moartea unui artist (1989); Besat (1999; Tu ne marcheras jamais seul (2001); Fata babei şi fata moşului, desene animate, voce (2004); Harap Alb, desene animate, voce (2004); Prâslea cel voinic şi merele de aur, desene animate, voce (2004); Vrei să fii mama mea (2006); Om bogat, om sărac (2006), serial TV

 

B.T.: Şi pentru că acum sunteţi aici, oaspete drag al românilor din Australia, aş vrea să vă întreb, cum aţi primit vestea venirii în Australia.

 

C.D.: A!! Vestea venirii în Australia mi-am  dat-o şi am primit-o singură pentru că eu, spre deosebire de toţi ceilalţi care sunt aici cu program, cu treabă, eu sunt alături de ei, în sensul că fiind soţul meu Eugen Cristea în trupă, mi-am zis că un concediu ca ăsta nu se poate pierde, o ocazie ca asta de a ajunge într-un tărâm la care am visat şi pe care nu l-am văzut niciodată trebuie făcute nişte sacrificii pentru asta.

 

B.T.: V-aţi gândit la românii pe care o să-i întâlniţi aici? Cum i-aţi găsit?

 

C.D.: M-am gândit, fireşte că mă aşteptam. Întâmplarea face să fi mai fost în alte părţi, nu atât de mult cât au fost ei în turnee, dar am fost şi am cunoscut români şi din alte ţări. E o mare deosebire. Am impresia că această comunitate este chiar specială pentru că nu s-au străduit să ni se arate cu totul şi cu totul ostentativ prietenoşi, ci cred că au simţit lucrul ăsta şi asta pentru că noi suntem sufletul lor. Probabil se simt mai liberi şi mai uniţi, sunt şi  mai frumoşi chiar, frumoşi şi fizic că am avut plăcerea să cunosc un grup mai mare, chiar frumoşi, veniţi frumos îmbrăcaţi, cu un respect aparte pentru noi cei care am venit de acasă.

 

B.T.: Am rămas plăcut impresionat de surprinderea cu care ne-aţi luat în sală. Aţi apărut dintr-o dată şi ne-aţi făcut cadoul acela minunat - poezia. De unde a pornit impulsul, aşa dintr-o dată?

 

C.D.: Mărturisesc că părintele Coman a fost cel cu ideea de a face un moment, o clipă de poezie românească, sigur că ea se putea întinde şi pe o durată de preţ de o oră sau mai mult. Stând noi la taclale acum într-o seară, două seri, ne-am zis: nu se poate trece pe-aici fără să spunem un pic de poezie românească. Am zis, facem cu plăcere, Eugen ştie multe, ştiu şi eu, dar întâmplarea sau nu, face ca eu să am asupra mea întotdeauna un volumaş, o cărticică cu versuri populare româneşti care se regăsesc şi-ntr-o casetă  audio. Din păcate nu am asupra mea prea multe, de fapt am avut câteva pe care le-am făcut cadou, mi-a făcut plăcere să ofer o casetă audio şi atâta mi-am permis să fac. Am putut să găsesc un sponsor acum câţiva ani iar această poezie, vorbesc de cea populară românească, de lirica de dragoste este una din iubirile mele mari şi m-am încumetat în ţară să fac spectacole de o oră, o oră şi jumătate, cu asemenea texte pot fi făcute câte vrei, cu ilustraţii alăturate de instrumente populare.

 

B.T.: Momentul poetic oferit românilor australieni a fost copleşitor. Ne-aţi atins acea cămăruţă tainică a sufletul nostru, aţi deschis canalul invizibil al lacrimilor, aţi amplificat la scară maximă dorurile şi iubirile.

 

C.D.: Da, a fost puţin dar sper cu un efect absolut nescontat pentru că am ales exact câteva minute, nu puteam să-mi permit să scol sala în picioare.

 

B.T.: Darul liric a fost doar la Melbourne sau aţi mai recitat şi la Sidney?

 

C.D.: Numai aici la Melbourne.

 

B.T.: Cu ce rămâneţi când plecaţi din Australia şi din comunitate?

 

C.D.: A, cu imens de multe lucruri.  Eu, amândoi de fapt că de aceea ne şi înţelegem atât de bine, şi Eugen suntem  nişte oameni care ne bucurăm de floarea pe care o întâlnim în drum şi nu exagerez de loc acum, am făcut fotografii cu flori, special făcute şi de oamenii pe care-i întâlnim în  pasul următor. Ne place, suntem avizi de a cunoaşte, ne place să comunicăm, ne place să înţelegem. Nu trebuie să ne împrietenim sau să iubim pe toţi oamenii în mod egal, dar dorim să-i cunoaştem şi asta este o experienţă fantastică. Aseară de pildă, în primele câteva minute, eram mulţi la masa aceea de la   Restaurantul grecesc. M-am gândit, cum o să ne înţelegem? Suntem diferiţi, până ne cunoaştem, trece timpul, hai, mai mâncăm, hai, mai bem şi vreau să vă spun, după o oră s-a destins atmosfera atât de plăcut, lumea s-a simţit şi ea liberă fiindcă avea impresia că celălalt este mai reţinut, mai rece până când am dat drumul hăţurilor şi am râs şi am dansat şi ne-am jucat şi au cântat băieţi până la urmă, Eugen şi Arşinel au cântat pentru ziua domnului care şi-a sărbătorit ieri ziua. A fost excelent, adică se pare că totuşi românii au o calitate pe care n-o pierd nicăieri, aceea de a se destinde şi de a se simţi liber şi rapid în comunicare şi bună dispoziţie. Asta poate e şi bine, e şi rău, dar în orice caz e felul românilor de a fi.

 

B.T.: Ce-o să le spuneţi românilor din România când ajungeţi despre românii din Australia?

 

C.D.: Noi spunem mai puţine, că m-aş întoarce oricând cu plăcere nu numai pentru Australia care este într-adevăr un exemplu de existenţă, dar şi pentru cei de aici care, cred că nu au glumit când au zis: domnule, dacă vă întoarceţi sunteţi de-ai noştri.

 

B.T.: Ce doriţi să le spuneţi telespectatorilor români din Australia?

 

C.D.: Să rămână prieteni, să rămână prieteni şi să se ajute, să se înţeleagă. Cred eu că nu e nevoie numai ca fiecare s-o ducă bine ci să încerce aşa să rămână la fel cu sufletul înainte de orice în relaţiile cu cei de aici, în relaţie cu cei de acasă. Şi am impresia că sunt pentru că foarte mulţi s-au dus, s-au întors  vorbesc de cei de acasă Am impresia că aici este o aură, cred că da, mai aparte decât în alte ţări, care îi face să fie mereu într-acelaşi con de lumină şi mă bucur că i-am cunoscut.

 

B.T.: Ştim cu toţii că în decursul  carierei dumeavoastră artistice aţi interpretat numeroase roluri de teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune şi film. De asemenea aţi bucurat publicul cu recitări de excepţie, lucru demonstrat prin recitalul dumneavoastră  de aici, de aceea  nu vreau să terminăm interviul până nu recitaţi o strofă. Vă rog!

 

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă”.

 

Asta ne spune Eminescu, asta ne vorbeşte cerul.

 

B.T.: Vă mulţumim din suflet!

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com