Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU ARTISTUL PLASTIC  GEO GOIDACI

 

George ROCA

Grafica: Roca (Agero), Comentarii la subsidiar

 

 

motto

 „arta adevărată trebuie să vindece  sufletul!”

geo goidaci

 

În urmă cu un an, pe 30 iunie 2007, am făcut cunoştinţă cu opera unui artist plastic român, a cărui artă m-a fascinat! I-am dedicat atunci un spaţiu de prezentare în cadrul expoziţiei „Simeza” a revistei virtuale AGERO. Sculptorul plecat din Iojib, o comună de lângă Satu Mare, s-a strămutat de mulţi ani în Germania. Geo Goidaci a plecat - precum Brâncuşi - din Hobiţa să cucerească Vestul. Şi... l-a cucerit! A devenit cunoscut nu numai în Germania, ci şi în alte multe ţări ale Europei. Erudit, talentat, tenace, pretenţios, artistic, clasic şi modern, modelează lemnul, lutul, piatra-marmură precum o plastilină, creând opere de artă de o rară frumuseţe. De asemenea, este interesat de arta digitală, unde reuşeşte să se exprime cu aceeaşi virtuozitate. Curios fiind să aflu ce a mai produs în ultimul an, i-am scris. L-am rugat să-mi acorde un nou interviu. Mi-a răspuns cu generozitate. Îi mulţumesc! 

 

...............................................................................................

 

George ROCA: Domnule Goidaci, am citit câteva articole despre dumneavoastră apărute în presa din România şi am înţeles că expuneţi din ce în ce mai des acasă! Care sunt motivele acestei reîntoarceri la matcă, ştiind că locuiţi de aproape un sfert de veac în Germania? Ce vă mai leagă de locurile natale?

 

Geo GOIDACI: De locurile natale mă leagă doar amintirile copilăriei. Părinţii au trecut demult în lumea drepţilor. Mai am verişori şi rude în sat, pe care-i vizitez când sunt în trecere. Cei doi fraţi ai mei, au părăsit locurile sătmărene şi s-au stabilit în oraşe mai mari din vestul ţării. Dacă mă întrebaţi ce mă mai leagă de România în general, răspunsul e mai dificil. Hai să vă ofer o imagine plastică. Aţi văzut, poate, în copilărie cartofi depozitaţi în beci, pentru iarnă. Şi părinţii mei aveau un beci unde ţineau cartofii. Odată, am văzut un cartof încolţit. Acel germene a crescut lung-lung şi a ieşit prin fereastra beciului la lumină...  Aşa am plecat eu din ţară, dar rădăcinile mele au rămas acolo, înfipte adânc în pământ transilvan. Şi de această legătura nu voi scăpa niciodată. Doar poziţia şpagatului devine cu timpul obositoare!

 

George ROCA: Care este ultima expoziţie din România, unde şi cine a organizat-o?

 

Geo GOIDACI: În momentul de faţă am o expoziţie la Galeria Dialog din Bucureşti, o galerie foarte modernă, în incinta Primăriei sectorului 2. Doamna Ruxandra Garofeanu, consilier artistic al primarului, a iniţiat seria de expoziţii „Artişti români din diaspora”. Eu am fost ales la propunerea Asociaţiei Culturale Române de la München, cu un nume ciudat şi lung, prescurtat: ge-fo-rum. Această asociaţie organizează anual, toamna, „Zilele culturale româneşti” la München. Trebuiau să expună încă doi colegi, dar au renunţat, din diferite motive. Pentru mine, expoziţia de la Bucureşti este a patra etapă pe parcursul itinerar din ţară, a expoziţiei „Fragmente”, care a mai fost prezentată la Gura Humorului, Iaşi şi Mangalia, anul trecut. Următoarea etapă vizează vestul ţării, Timişoara şi poate Clujul.

 

George ROCA: Ce lucrări de prestigiu aţi mai sculptat în ultimul an şi unde le-aţi expus?

 

Geo GOIDACI: Ultimul an a fost mai greu. Am pierdut atelierul, în locul căruia s-a construit un mall. În momentul de faţă, mă ocup mai mult cu „managementul” lucrărilor făcute anterior şi de expoziţii. Am făcut doar câteva lucrări mai mici în vederea unui proiect mai mare. Am expus în februarie la galeria celui mai mare Spital Universitar din München, tot în cadrul unui proiect, care-şi propunea studierea efectelor sanogenetice şi armonizatoare ale lucrărilor de artă. Alături de sculpturi în lemn, bronz şi marmură, am expus lucrări de pictură, grafică şi artă digitală. Deci o paletă foarte diversificată de medii şi mijloace de expresie. M-aş bucura desigur, dacă aş avea posibilitatea financiară de a realiza sculpturi sau proiecte de dimensiuni mari. Deocamdată ele rămân în fază de proiect, unele sunt chiar schiţate, în aşteptarea unor vremuri mai propice artei... mele.

 

George ROCA: Ştiu că în Germania sunteţi foarte apreciat. Care este motivul? Ce opere de artă aţi dăruit acestei ţări? Unde sunt expuse şi cine le-a achiziţionat?

 

Geo GOIDACI: În Germania, care trece printr-o criză economică de ceva vreme, situaţia artiştilor nu este deloc uşoară. Multe galerii sunt în pragul falimentului. Numărul „artiştilor” creşte, pentru că în lipsa locurilor de muncă, mulţi se dedică unor preocupări creative, care - la urma urmei - este un lucru pozitiv. Pe piaţa artistică ei concurează cu artiştii profesionişti, criteriile de selecţie ale publicului fiind deficitare. Cu atât mai mult mă bucură faptul că anul trecut oraşul München mi-a achiziţionat o lucrare mai mare (de fapt o instalaţie) cu titlul Omul Lumină.

 

George ROCA: Am aflat că l-aţi cunoscut pe regretatul Petrică Bălănică alias Nicăpetre, vestitul sculptor canadian de origine română. În ce împrejurare v-aţi întâlnit? Aţi expus vreodată împreună? 

 

Geo GOIDACI: De Nicăpetre m-a legat o simpatie profundă şi un respect colegial, faţă de un mare artist şi Om. Am lucrat împreună în tabăra de sculptură de la Măgura-Buzăului, în anul 1979. Lucra piatra cu o măiestrie desăvârşită şi am învăţat multe lucruri bune de la el. Era un înţelept, cu gândire profundă. Păcat că şi el a primit comenzi mai importante pe lumea cealaltă şi a trebuit să plece. Speram să îl revăd anul trecut la Mangalia, unde am expus împreună, în cadrul primului „Salon al artiştilor romani de pretutindeni” (SARP), organizat în cadrul Festivalului Callatis. Din păcate, nu a putut să vină...

 

George ROCA: Anul trecut, ati expus la galeria de arta a „Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina”, din Gura Humorului.  Cum ati ajuns atât de departe, până în Bucovina?

 

Geo GOIDACI: Cum am ajuns atât de aproape, vreţi să spuneţi. Dorinţa mea a fost ca prima expoziţie pe teritoriul României, după o absenţă de 23 de ani, să o fac în apropierea mănăstirilor bucovinene, şi anume de Paşti, sărbătoarea Luminii şi a Speranţei. În acelaşi timp, a fost un gest de omagiu şi recunoştinţă. Locul acela, este un loc special. Nu este o întâmplare că tocmai acolo s-au clădit, pe un areal restrâns, atâtea capodopere de artă şi spiritualitate, cum este Voroneţul şi Moldoviţa. Am avut şi norocul să cunosc oameni speciali, ca Elvira Romaniuc, directoarea Muzeului din Gura Humorului, care a acceptat să fie custodele lucrărilor mele, un om de mare calitate, de care mă leagă o simpatie şi o prietenie deosebită.

 

George ROCA: Discutând despre arta digitală, cum aţi putea defini acest hobby? Ce înseamnă pentru dumneavoastră arta digitală? O despărţire de materia palpabilă, o relaxare atunci când corpul devine obosit de atâta dăltuit în materia dură, o împlinire, sau o completare a artei care erupe din artist precum un vulcan?

 

Geo GOIDACI: Arta digitală nu este un hobby pentru mine, ci un alt mijloc de exprimare artistică, prin care vizualizez idei şi trăiri pe care nu le pot transpune în materia brută. Asemeni lui Brâncuşi (păstrând proporţiile), doresc să lucrez cu materia subtilă, cu energia, cu Lumina. Imaginile electronice sunt imagini de lumină proiectate pe un ecran. Mesajul lor este altul decât cel al materiei palpabile. Datoria unui artist este să cerceteze, să pună întrebări, să încerce căi noi de exprimare. Computerul este o realitate care ne domină viaţa de zi cu zi. Nu putem face abstracţie de el. Este un instrument, la fel ca şi ciocanul şi dalta... Doar mult mai subtil şi eficient. Visul meu este de fapt, o artă sinestezică, care să mobilizeze toate nivelele noastre senzoriale într-o mare trăire holistică, absolută. Spaţiu, mişcare, timp, sunet, formă şi culoare. Aceasta este arta viitorului. Omul universal al lui Leonardo nu mai este doar un mit, ci o realitate mediatizată...

 

George ROCA: Ştiindu-vă inventiv, îndemânatic, interesat, novator..., ce alte tehnici artistice aţi mai experimentat?

 

Geo GOIDACI: De doi ani încoace (ca să mă exprim mioritic), gura nu-mi mai tace... Cânt într-un cor european (European Overton Choir) şi la un instrument fermecat: cavalul. Deci sunetul, tonul, este elementul nou care mi-a invadat fiinţa şi pot să spun că nu-mi pare rău. Tonul este limbajul universal ce răsună în fiinţa interioară. Ochiul este organul minţii, al raţiunii. Urechea se adresează sufletului. Din această perspectivă, recuperez cultura noastră tradiţională şi o reasimilez. Acum înţeleg multe lucruri pe care, înainte, nu le intelegeam...

 

George ROCA: Aveţi vreo lucrare creată de dumneavoastră pe care o apreciaţi şi la care ţineţi foarte mult? Ceva ca în povestea acelui sculptor grec din antichitate care, după ce a sculptat o statuie de marmură, reprezentând o femeie, s-a îndrăgostit de ea... crezând-o vie!

 

Geo GOIDACI: Lucrările sunt copii mei, născuţi şi hrăniţi de mine. Întrebaţi o mamă la care copil ţine mai mult... Menirea lor este să-şi croiască un drum benefic în viaţă. Eu le-am dat tot ce aveam mai bun...  Da, uneori mi se întrupează fiinţe, care-mi sunt foarte aproape sufletului, şi care mă aduc mai aproape de El. Atunci sunt fericit şi încerc starea acea de recunoştinţă şi graţie, care răsplătesc din plin frustrările şi lipsurile îndurate. Iar povestea cu Pygmalion, pot să o interpretez aşa: sub mâna inspirată a unui sculptor, materia prinde viaţă, vibrează, trăieşte. Uneori se întâmplă să aibă şi formele unei femei.

 

George ROCA: Care este părerea dumneavoastră despre cultura românească contemporană comparativ cu cea din perioada în care mai locuiaţi în România? Regres sau progres!

 

Geo GOIDACI: Nu cred că putem vorbi despre progres sau regres. Ne lipseşte perspectiva istorică. În mod cert, asistăm la un proces de schimbare, de căutare a unei noi identităţi. Care va fi ea? Nu ştim. Vă mai dau o imagine plastică: de mult timp mă obsedează fenomenul metamorfozei omizii în fluture. Ştiam că omida, la un moment dat, dispare într-o pupă şi iese un fluture... Întrebarea mea era: cum îi cresc omizii aripi? Ei bine, omida se lichefiază, se dizolvă într-un fluid, din care se formează fluturele...  Poate că ne aflăm în faza de „lichefiere culturală”...

 

George ROCA: Spuneţi-mi o dorinţă, sau o întrebare care vă frământă.

 

Geo GOIDACI: Dorinta mea este, să ne dea Cel de sus, puterea să schimbăm cea ce nu putem suporta şi de a suporta cea ce nu putem schimba... Iar întrebarea (la care nu aştept răspus), este: oare când vor ajunge românii să-şi recunoască valorile şi să le respecte? Am auzit că tabăra de sculptură de la Măgura, o operă colectivă de valoare europeană unică, se află în paragină. Probabil că nu este singura... Oare nu-şi amintesc oamenii că au învăţat istoria după monumentele şi vestigiile culturale care au rezistat timpului şi schimbărilor politice? Ce rămâne după noi sunt valorile spirituale, pentru că ele nu sunt supuse digestiei. Presbitismul cultural, incapacitatea de a vedea valorile din apropiere, ci numai pe cele care sunt departe, este o boală gravă, nu numai a ochilor... Probabil că se aşteaptă lichefierea totală a culturii, ca apoi să ne putem spăla cu ea ochii plini de lacrimile neputinţei. Carpe diem!  Peste veacuri, toate-s fleacuri...???

 

 

A consemnat

George ROCA (Agero)

München-Sydney

30 iunie 2007

 

Comentarii de la cititori

 

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:''
2. Tema / articolul / autorul::'Geo Goidaci'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Nicoleta Onofrei'
4. Adresa Dvs. E-mail:'nicol.onofrei@yahoo.it SAU onofrei@tiscali.it'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'0039-0771-723393'
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0039-347 1959667'
7. Textul mesajului Dvs.:'Felicitari pentru activitatea Dvs.pe care o urmaresc.Mesajul are un scop precis:doresc ca adresa mea e mail si nr. telefon sa ajunga la Geo Goidaci ,bun prieten dar vicisitudinile vietii ne-au indepartat.
Datele mele personale nu doresc sa fie facute publice.
Va multumesc.


Nicoleta ONOFREI'


 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)