Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

Interviu cu pictorul  RADU ROŞIAN -

Dialoguri privilegiate - Maria Diana Popescu, Agero

 

 

„Am impresia că mulţi artişti, unii dintre ei ajunşi la o venerabilă vârstă biologică, doar mimează spontaneitatea, în realitate rămânând cramponaţi în aceleaşi tipare, care le-au adus, cândva, o oarecare notorietate.” (RR)

 

MDP: Cu ce cheie se deschide misterul  lucrărilor dumneavoastră?

 

Radu ROŞIAN: Nu am pretenţia că pictura mea ar fi una „cu cheie”, şi-n general îmi displac astfel de formule cu care unii pictori îşi etichetează demersul creativ. Eu nu sunt un artist criptic. Simbolurile, metaforele mele vizuale sunt unele relativ transparente, accesibile oricărui potenţial spectator. Plastic vorbind, cheia cu care se poate accesa interiorul universului meu pictural e una „în formă de inimă”… Arta mea emite pe lungimile de undă afective ale eternului uman, dacă nu sună prea desuet sau – mai ştii? – prea pretenţios… Niciodată, când mă aşez la şevalet şi încerc să dau contur primului impuls al inspiraţiei, nu ştiu exact ce va „ieşi”, sunt prea puţin raţional. Mă las purtat de mrejele imaginarului, abia apoi încep să iau în stăpânire mesajul recepţionat, străduindu-mă să-i dau un contur cât mai coerent cu putinţă, transmiţându-l mai departe.

 

MDP: Cum arată lumea unui pictor? Care nescrise legi vă înfeudă ei?

 

Radu ROŞIAN: Lumea exterioară, obiectivă şi uniformizatoare, cu tot ce semnifică ea: legi, evenimente, frumuseţi, agresivităţi, avataruri cotidiene, e una relativ comună; percepţia ei diferă de la individ la individ. Lumea lăuntrică, cea mustind de întrebări, nelinişti, angoase, căutări, e cea care ne singularizează. Doar legilor şi constrângerilor ei, liber consimţite de mine, mă supun atunci când pictez. E lumea pe care mi-o asum, cu toate izbânzile şi eşecurile mele. Poate o să vi se pară paradoxal ce spun, dar pot picta cu pasiune chiar şi un subiect tragic în esenţa lui.

 

 

MDP:  Aveţi o biografie artistică impresionantă. O pot cunoaşte cititorii noştri? Cum aţi clădit-o?

 

Radu ROŞIAN: Consider că biografia mea artistica e lipsită de senzaţional. Am absolvit „Liceul de Arta” din Deva, avându-i ca profesori pe maeştri Mircea Bâtcă şi Gheorghe Pogan. Am participat cu lucrări la mai multe expoziţii de grup şi individuale, unele din picturile mele fiind achiziţionate de colecţionari particulari ori de muzee din ţară şi din străinătate. Am ilustrat peste şaptezeci de cărţi de poezie şi de proză. Nu mă pot lăuda cu un palmares prea bogat. Printre alte distincţii, am obţinut Premiul I pentru caricatură al Festivalului naţional de umor „Liviu Oros”… Însă, pentru mine, cea mai mare recompensă e satisfacţia pe care o resimt în timp ce pictez, şi bucuria de a duce la bun sfârşit o lucrare.

 

MDP: Paul Evdochimov spunea că arta nu se dezbate, se afirmă. Evident, dar trebuie să ştim şi noi cum reuşiţi s-o faceţi să comunice cu înaltul?

 

Radu ROŞIAN: Teologul Paul Evdochimov are perfectă dreptate. Tot el afirma că „cel ce sugerează e Dumnezeu”. Arta se afirmă în timp ca un organism, cu condiţia ca ea să fie vie. Artistul doar preia scânteia inspiraţiei divine. În ce măsură arta noastră e în stare să comunice cu „înaltul”, asta nu putem conştientiza. Capacitatea oricărui gen artistic de a transmite un mesaj depinde de mai mulţi factori. Indiferent de nivelul de abstractizare al unui tablou, în opinia mea, cea mai importantă este intensitatea cu care reuşesc să emit propria mea trăire celui care îl contemplă.

 

MDP: Pentru mine tabloul este un poem spaţial tridimensional, o instalaţie poetică pentru zile de sărbătoare, un releu informaţional, este un telepoem. Pentru cel care îl creează ce reprezintă?

 

Radu ROŞIAN: Dacă percepem actul pictural asemănător cu cel al elaborării poemului, conform celebrului dicton al poetului latin, Horaţiu – „ut pictura poesis” – atunci, da, putem vorbi, dacă nu despre o înrudire, cel puţin despre o analogie între cele două forme de expresie. Pictura, ca şi poezia, operează cu imagini, cu percepţii mai mult sau mai puţin senzoriale, cu intuiţii şi revelaţii ce pot avea, convenţional vorbind, sursă comună. Însă mijloacele prin care cele enumerate mai sus sunt relevate şi transmise receptorului delimitează poemul de tablou. Şi invers.

 

MDP: M-au fascinat lucrările dumneavoastră! Vorbesc de cele pe care le-am putut vedea, mai demult,  cu sprijinul prietenului meu Ioan Evu. Cum vă alegeţi temele?  „Comedia umană” e un tablou seducător!

 

Radu ROŞIAN: Cred că în realitate temele „mă aleg” pe mine şi nu invers. Lucrez sub impulsul unor sentimente şi stări pe care nu încerc neapărat să mi le explic. Când am pictat „Comedia Umană” n-aveam deloc intenţia de a fi un tablou „seducător”. Dar, dacă remarca vine din partea unei poete, o accept cu plăcere! Lucrarea mea nu este o comedie în sensul generic al termenului. E prea dramatică pentru a friza rizibilul. Comicul, atâta cât există, e unul amar, o imagine caleidoscopică a tragicomediei existenţiale. De altfel, nu prea mă pricep să dau titluri lucrărilor mele. Adevărul e că nu-i deloc simplu să rezumi în două cuvinte un întreg complex de trăiri, multe dintre ele, contradictorii.

 

MDP: Ce se întîmplă pe tărîmul dumneavoastră artistic în acest moment?

 

Radu ROŞIAN: Pregătesc o expoziţie personală, al cărei vernisaj va avea loc în luna august, la galeriile „FORMA” din Deva, unde vă invit cu plăcere. Modul de abordare al lucrărilor este oarecum diferit faţă de tendinţa actuală, în sensul că intenţionez să mă întorc la valorile tradiţionale, chiar dacă asta implică de zece ori mai multă muncă. Am impresia că mulţi artişti, unii dintre ei ajunşi la o venerabilă vârstă biologică, doar mimează spontaneitatea, în realitate rămânând cramponaţi în aceleaşi tipare, care le-au adus, cândva, o oarecare notorietate. Ei lucrează deja în serie, autopastişându-se şablonard, invocând veştejitul slogan al cerinţelor pieţei. Expoziţia proiectă de mine va fi, oarecum, eterogenă – va cuprinde lucrări grafice, picturi şi desene.

 

MDP: Ce reprezintă  întîlnirea cu publicul?

 

Radu ROŞIAN: Din punctul meu de vedere, într-un cadru oficial (vernisaj, expoziţie), întâlnirea cu publicul înseamnă mult „balamuc”, protocol, discursuri artificiale etc. În situaţii particulare, mă bucur dacă prietenii şi colegii de breaslă apreciază lucrările mele.

 

MDP: Cine este publicul, destinatarul poemelor dumneavoastră picturale? Cine îl caută pe pictorul Radu Roşian?

 

Radu ROŞIAN: Publicul meu poate fi oricine vrea să fie. De vreme ce nu am o temă predilectă, nu am nici „adrisanţi” favoriţi. Pe pictorul Radu Roşian nu ştiu cine-l caută. Însă pe omul RR îl vizitează o mulţime de prieteni şi amici care se simt bine alături de el, mai ales dacă adăugăm „reţetei” un pahar cu vin sau ţuică, o pipă, un pescuit, o poveste…

 

MDP: Cu ce poate fi similară investiţia în pictură?

 

Radu ROŞIAN: Din punct de vedere material, este acelaşi lucru cu a arunca banii pe gârlă, iar din punct de vedere spiritual nu prea văd cum poţi să-ţi investeşti propria viaţă şi propriul suflet în ceva atât de inefabil, cu speranţa că vei avea vreun profit.

 

MDP: Dacă ar fi să vorbim despre un „Minister al Valorilor Artistice”, cum ar fi el structurat?

 

Radu ROŞIAN: Dacă vă referiţi cumva la o scară valorică, sincer, nu prea ştiu după ce criterii ar putea fi ea întocmită. Eventual după gradul de „meserie” sau experienţă pe care-l are fiecare. Dar şi acestea n-au legătură decât tangenţial cu arta, ea fiind un act creator ce nu poate fi ierarhizat.

 

MDP: Ca pictor cu experienţă, observaţi cumva un dezacord, un scurtcircuit între formă şi conţinut, între aparenţa şi predestinarea promovată de arta postmodernă?

 

Radu ROŞIAN: Arta e una singură, fie că formele de exprimare sunt clasice, moderne sau postmoderne, aşa că nu pot exista dezacorduri în interiorul ei. Eventual poate exista un dezacord între nivelele de percepţie a sa. Dar asta nu contează nici pentru artă, nici pentru artist. Poate sună egoist ceea ce spun, însă nu-mi imaginez că Divinitatea a creat lumea cu scopul de a-i face omului pe plac.

 

MDP: Pentru unii arta este un fenomen de acompaniament, ei cumpără un tablou să-l asorteze interiorului. Românul cult, din păcate, nu are bani şi poate trăi din admiratul artei. Am dreptate?

 

 

 

Radu ROŞIAN: Da, în urma cu ceva ani (vreo sută), cei care posedau bani aveau şi un grad de educaţie estetică destul de ridicat (aceasta era transmisă din generaţie în generaţie), dar aveau şi câteva generaţii de „bogaţi” în spate… Poate că la început au făcut-o dintr-un soi de snobism, mai apoi arta a devenit un apanaj al bunăstării. Din păcate, astăzi, cei mai mulţi inşi cu bani sunt prea puţin dispuşi să investească în artă, preferând să-şi plaseze capitalul în scopuri mai pragmatice.

 

MDP: Ce proiecte deschise aveţi?

 

Radu ROŞIAN: Nu-mi place moda proiectelor. Dacă am poftă să lucrez, lucrez, daca nu, nu. Nu-mi planific viaţa decât, eventual, pe termen scurt. E mult mai frumoasă atunci când îşi urmează cursul ei firesc şi chiar ar fi păcat să o încorsetăm în tipare. Cred că, din pricina prea multor planuri şi proiecte elaborate cu scopul de a acumula din punct de vedere material, am început să uităm a ne bucura de frumuseţile pe care viaţa, natura în general, ni le dăruieşte cu atâta generozitate…

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com