HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Alessandro Portelli: „Istoria orală este un antidot

pentru orice naraţiune care domină!”

 

Interviu cu profesorul universitar italian Alessandro Portelli*

Oana Popiţiu

 

Profesor de literatură la Universitatea La Sapienza, unul dintre fondatorii istoriei orale ca disciplină academică şi un inovator al discursului istoriografic actual, Alessandro Portelli, ne vorbeşte despre importanţa istoriei orale şi despre similitudinile dintre această disciplină şi jurnalism. Portelli mărturiseşte că pasiunea sa pentru istoria orală s-a născut pentru că se consideră „un magazioner de poveşti şi nu de fapte” şi recunoaşte că „prin anii `77-`80 puteai să fii dat afară din universitate dacă vorbeai de surse orale”. Cu toate acestea, universitarul italian a semnat numeroase lucrări, care au schimbat perspectiva asupra trecutului, dar mai ales asupra modului în care acesta este memorat şi re-memorat de cei care l-au trăit. La începutul anilor 1970, Portelli s-a aflat printre fondatorii Cercului „Gianni Bosio”, care relansa interesul antropologilor pentru cultura populară din deceniul '50. „Toată lumea era suspicioasă vizavi de credibilitatea surselor, chiar dacă, în arhive, se aflau transcrieri ale oralităţii de la Tribunal sau Parlament”, a povestit Portelli. Oana POPIŢIU

 

R: Ştiu că aţi mai fost în România în `71. Care sunt impresiile dumneavoastră legate de această ţară. Cum vedeţi România de după douăzeci de ani?


Alessandro Portelli: Impresiile mele sunt destul de superficiale. Am petrecut trei zile la Bucureşti şi două zile la Cluj. România pare a fi o ţară mult mai tânără, sau, cel puţin, în prima mea excursie, nu am văzut atâţia tineri. Am observat, totuşi, o deschidere la nivel conversaţional. La prima vizită, în România, am fost cu o delegaţie a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, aşa că a fost mai multă birocraţie. Am avut întâlniri numai cu administratori, birocraţi şi cu cei de la guvernare. Îmi place această ţară şi cred că este foarte important pentru mine să întâlnesc români, care, de altfel, sunt o prezenţă a vieţii de zi cu zi din Italia, ţara din care provin. La Cluj-Napoca am interacţionat cu tineri, jurnalişti, universitari. Au trecut, totuşi, 20 de ani de la căderea regimului comunist. În acest punct aveţi deja o generaţie care a crescut în democraţie. Şi asta face diferenţa!


R: Dacă aţi fi cercetător în România ce v-ar interesa să studiaţi? Ce proiect de istorie orală aţi demara?


Alessandro Portelli: Mi-ar plăcea să cercetez populaţia care migrează din spaţiul rural spre spaţiul urban, de la sate la oraşe. În zilele noastre acest fenomen este prezent peste tot. Ştiu că este un fenomen care s-a petrecut odată cu industrializarea şi o mare parte din munca mea se leagă de societăţile industrializate.


R: Dacă ar fi să intervievaţi un politician din România, care ar fi acesta?


Alessandro Portelli: Nu m-a interesat niciodată să interviezez politicieni. Politicienii vorbesc oricum, nu au nevoie de istoricii orali pentru a primi mai mult spaţiu. Prefer să intervievez oameni a căror voce nu poate fi auzită.


R: Subiectele dumneavoastră seamănă foarte mult cu articolele de presă. Care este diferenţa dintre istoria orală şi jurnalism?


Alessandro Portelli: Istoria orală vorbeşte despre trecut, în timp ce, jurnalismul, ar trebui să fie despre faptele din prezent. Istoria orală vorbeşte despre subiectivitate şi despre inţelesuri pe termen lung. De aceea, un interviu jurnalistic este de obicei mult mai scurt şi mult mai concentrat decât un interviu de istorie orală. În istoria orală întrebarea se pune în felul următor <<să vedem ce are de spus persoana asta>>, în timp ce, în jurnalism, formularea ar fi << să vedem ce are de spus persoana aceasta, vizavi de acest subiect>>.
 

R: Dar despre similitudinile din istoria orală şi feature, New Journalism?


Alessandro Portelli: Există ceva pe care francezii îl numesc l`histoire du moment present, care este în strânsă legătură, desigur, cu jurnalismul, căci jurnalismul este despre momentul prezent. Dar, ceea ce diferă este perspectiva în care expui subiectul. Trebuie să vorbeşti de istoria momentului prezent, privind momentul prezent din perspectiva unei lungi perioade de timp. Iar momentul prezent este întotdeauna altul.


R: Există reguli care pot fi împrumutate din istoria orală şi jurnalism şi viceversa?


Alessandro Portelli: Am avut o conferinţă la Roma în cadrul căreia s-a discutat despre interviu în istoria orală, în jurnalism şi în antropologie. Şi am văzut că, desigur, sunt abordări foarte diferite. În jurnalism nu există un interes atât de mare pentru povestea vieţii. În istoria orală the life story (n.r. povestea vieţii) poate deveni o carte, în timp ce, în jurnalism, poţi scrie doar un articol de tip feature. Am transformat foarte multe interviuri de istorie orală în articole de presă, dar erau foarte lungi. Abordarea şi structura sunt diferite. Un interviu de istorie orală este legat şi de alte cercetări. Ai mai mult timp să lucrezi la el, pentru că nu te aştepţi să-l publici a doua zi. Dacă scriu un interviu pentru un ziar, ştiu că îl scriu azi şi mâine trebuie să-l predau. O altă diferenţă importantă este lipsa spaţiului. În jurnalism nu poţi publica o transcriere exactă. În istoria orală tindem să fim atenţi şi exigenţi cu transcrierea exactă a cuvintelor pentru că, de fapt, producem un document. Există o linie care delimitează graniţa dintre jurnalism şi istoria orală, unde se termină jurnalismul şi unde începe istoria orală, ca o continuare. Dar, desigur, relaţia diferită cu timpul, relaţia diferită cu limba, perspectiva diferită în care plasezi conversaţia le fac să aparţină altor genuri.


R: Ce rol are memoria colectivă şi cea individuală în istoria orală?


Alessandro Portelli: Acesta este, de fapt, motivul pentru care istoria orală este diferită. Chiar dacă oamenii împărtăşesc aceleaşi experienţe şi au aceeaşi apartenenţă culturală noi recunoaştem că, ceea ce alege fiecare să-şi amintească şi cum îşi amintesc le aparţine. Istoria orală este despre relaţia dintre experienţa colectivă şi cea personală, naraţiunea colectivă şi memoria personală. Despre cum, în final, memoria colectivă devine rezultatul mai multor naraţiuni individuale, care sunt influenţate de schimbări. Ceea ce este important este rolul activ al oamenilor în crearea memoriei şi însufleţirea acesteia.


R: Scrieţi, de asemenea, pentru cotidiane. Vă place mai mult poziţia de istoric sau cea de jurnalist?


Alessandro Portelli: Când scriu pentru ziare, scriu mai mult editoriale. Nu prea scriu reportaje. Cu toate acestea îmi place să scriu pentru jurnale şi ştiu că este foarte diferit. Aşa cum am menţionat şi mai devreme, când iau un interviu de istorie orală şi îl transform într-un articol de ziar îmi iau mai multă libertate în ceea ce priveşte limba, pentru că trebuie să sintetizez. Când trebuie să scriu riguros, ca pentru o carte sau un jurnal ştiinţific, am tendinţa să fiu mai atent în ceea ce priveşte alegerea cuvintelor. Nu mă aştept ca ceea ce scriu pentru ziare să fie evaluat după criterii ştiinţifice, ca şi atunci când scriu un interviu de istorie orală, care trebuie să se ridice la nivelul academic. De exemplu, când redactezi un material de istorie orală ai note de subsol, în timp ce, pentru un articol de ziar nu ai nevoie de acestea. Nici revistele, în Italia, nu utilizează notele de subsol. Pentru că, fireşte, cititorul nu este acolo pentru studiu. Istoria orală are ca scop studiul. Însă şi în jurnalism şi istoria orală, practic, faci acelaşi lucru. Te duci să intervievezi pe cineva, după care scrii despre acest lucru. Materialele servesc altor nevoi. Diferă doar maniera în care scrii. Unul nu este mai bun decât celălalt, dar au funcţii diferite. Ar fi lipsit de sens ca ziarele să utilizeze terminologia tehnică sau academică.


R: Credeţi că istoria orală va fi mai apreciată în rândul generaţiilor viitoare?


Alessandro Portelli: Un lucru despre istoria orală este că ar putea creşte utilizarea istoriei. Pentru că acum beneficiem de reportofoane, de camere video şi de computere. Redactarea, scrisul, nu este singurul lucru pe care îl poţi face cu materialele de istorie orală. Pentru că tinerii sunt mult mai familiari cu tehnologia, computerele, decât sunt cu cărţile, poţi să faci prezentări multimedia, poţi să-l pui pe Internet, poţi să faci Cd-uri şi poţi să foloseşti sunet.


R: În acest sens, vă consideraţi un determinist tehnologic sau un determinist cultural?


Alessandro Portelli: Nu sunt un determinist tehnologic, dar, desigur, accept faptul că mijloacele tehnologice au o anume influenţă. Există multă bibliografie pe această temă. Mijloacele tehnice au foarte multe avantaje. N-am fi putut să facem istorie orală, ştiinţific vorbind, dacă n-ar fi existat reportofoanele şi dacă n-am fi avut tehnologia, care ne permite să fixăm, să redăm cu acurateţe o voce, pentru a lucra critic asupra oralităţii, aşa cum am făcut de secole cu cea scrisă. Gianni Bosio, unul dintre fondatorii disciplinei de istorie orală din Italia, a specificat, în anii `60, în lucrările sale, că mulţumită reportofonului, putem face munca analitică pe oralitate, aşa cum am făcut pe cea scrisă şi să tratăm cultura orală ca pe o cultură, pentru a recunoaşte că e la fel de demnă ca şi cea scrisă. Ceea ce cred este că tehnologiile extind paleta lucrurilor pe care poţi să le faci. Nu cred că o nouă tehnologie este mai bună decât cealalată. Nu cred că scrisul e mai bun ca oralitatea. Cred, doar, că acum suntem mai bogaţi: avem vocea, avem scrisul, avem tehnologiile. Dar, fiecare serveşte unui alt scop. Dacă nu am fi avut oralitatea, n-am fi avut scrisul, dacă n-am fi avut scrisul n-am fi avut ziare sau reviste ştiinţifice, dacă n-am fi avut electronice, n-am fi putut face multimedia. Dar electronicele nu sunt mai bune. Doar că, acum, avem mai multe unelte pe care să le putem folosi.


R: Aţi început recent, în Italia, un proiect de istorie orală pe muzica emigranţilor. Despre ce este vorba?


Alessandro Portelli: Proiectul se bazează pe faptul că Italia devine o ţară periculos de rasistă. Şi acesta este un mare prejudiciu pentru străini, incluzându-i chiar şi pe români, dar nu numai. Trebuie să-i cunoaştem pe aceşti noi cetăţeni, cetăţeni europeni şi ai lumii, şi să arătăm clar care este contribuţia lor. Unul dintre aspectele acestei contribuţii este că străinii au adus muzica înapoi pe străzile Romei. Îmi amintesc că, înainte, oamenii cântau pe străzi şi îmi amintesc sunetul intrumentelor. Ce se întâmplă acum? Tot ceea ce auzim, auzim la radio, înregistrări. Iar acum, avem din nou muzică pe străzi. La colţul străzilor ţiganii români cântă la vioară, sud-americanii cântă la chitară. Avem muzică pe străzi, avem muzică la metrouri. Aceşti oameni vin şi aduc nu numai muzica cu ei. Una dintre cele mai interesante experienţe din Roma s-a bazat pe exact pe aceste conştientizări ale alterităţii. Orchestra di Piazza Vittorio, orchestră multiculturală, s-a format din muzicieni din ţări diferite şi este un grup de succes. Dar, ceea ce caut eu, nu sunt doar profesioniştii, ci mă interesează ce muzică aduc oamenii obişnuiţi cu ei. Cel mai recent, am cunoscut şi înregistrat o doamnă din Ucraina, care munceşte în Italia şi are grijă de bătrâni. Cânta minunat. Dintr-o dată, îi vezi pe aceşti oameni într-o altă lumină. Italienii nu mai cântă. Faptul că aceşti oameni cântă reprezintă o contribuţie la calitatea vieţii din oraşul nostru. Îmi place muzica tradiţională, dar nu este singurul gen de muzică pe care îl au. O tânără din România, stabilită în Italia, care are o voce fantastică mi-a interpretat într-adevăr câteva cântece antifasciste ale unei cântăreţe din anii `30, care aveau ca subiect cultura democraţiei. Proiectul este abia la început. Aşteptăm încă finanţări. Până acum avem înregistrări cu şapte românii, cu ecuadorieni, cu somalezi, chiar şi cu chinezi. Nu vreau să termin acest proiect niciodată. Sper ca subiectul să nu se epuizeze.


R: Care este importanţa existenţei unui Institut de Istorie Orală la Cluj-Napoca?


Alessandro Portelli: Cred că este important să existe un Institut de Istorie Orală în România. Impresia mea este că au trecut 60 de ani, timp în care aţi avut doar o versiune a ceea ce s-a întâmplat în istorie şi cultură. Istoria orală este un antidot pentru orice naraţiune care domină. Istoria orală aduce aminte că există mai mulţi naratori şi că nu există o singură versiune a trecutului sau a prezentului.
Casetă: Alessandro Portelli la Universitatea Babeş-Bolyai

 

 

Alessandro Portelli este autorul a numeroase articole ştiinţifice privind istoria orală şi a unor studii precum The Death of Luigi Trastulli and other stories (State Univ. of New York Press, 1991) şi L'ordine č stato eseguito (Donzelli 1999). Între 12-15 ianuarie a susţinut la Institutul de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca un seminar practic de istorie orală pentru tinerii cercetători clujeni, despre „Memory, Meaning and the Event: The Killing of Luigi Trastulli” (n.r. Memorie, semnificaţie şi eveniment: Uciderea lui Luigi Trastulli).

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com