HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

Constantin Marafet

 

 

Interviu cu scriitorul Constantin Marafet

Constantin Stancu

 

De-a lungul vieţii, ce aţi considerat că vă lipseşte cel mai mult ?

Interesant, niciodată nu m-am gândit la ce-mi lipseşte cel mai mult. Chiar ce-mi lipseşte?! Privesc în jur. Cărţi ... mii de cărţi. Acesta-i universul meu.  Am tot ce-mi trebuie. Constat, acum, că mă întrebaţi, niciodată nu am avut altă sete decât setea de pagina tipărită. Nu sunt omul care să-şi dorească lucruri cu orice preţ, îmi lipsesc lucrurile comune, specifice orcărui om de rând, lucruri mărunte dar... multe.  Dar cel mai mult îmi lipseşte tatăl şi fraţi mei plecaţi în nefiinţă, înainte de a împlini 16 ani. Uneori  îmi lipseşte Sfântul aer, simt cum mă sufoc de atâta neputinţă.

 

Ce aţi învăţat de la adversarii sau duşmanii dumneavoastră ?

Am învăţat că invidia şi minciuna este cel mai mare păcat. Adversarii sau duşmanii sunt atât de necesari ca şi prietenii,  evident că  inţial cei mai aprigi adversari sau duşmani  mi-au fost prieteni, aşa credeam eu. Ei doar se foloseau de mine şi culme e că am ştiut asta, îi cunoşti imediat după aroganţă, după vorbă, după port,  e bine să-i ţii aproape, să-i studiezi, să înveţi să nu fii ca ei. Dacă ei mint, tu nu trebuie să minţi, dacă ei înşală, tu nu trebuie să înşeli, dacă ei te desconsideră, tu niciodată să nu desconsideri o fiinţă umană, e simplu, atât de simplu, trebuie doar să-i vezi dincolo de aparenţe. Dar ... să vă povestesc ceva, un fapt real. Anul trecut, prinţesa mea (fiica) a trebuit să facă o operaţie la Viena, la vestitul AKH. Locuind în Viena sau făcând naveta timp de aproape şapte luni, am cunoscut toţi cersetorii, oameni minunaţi, care au trăit o adevărată dramă în România şi care trăiau o altă dramă, o dramă a umilinţei la Viena. Nu toţi aveau vocaţia cersetoriei, unul fusese învăţător, altu’ şofer, muncitori etc.. Vorbeam zilnic cu ei, îi ştiu pe fiecare, le cunosc dramele. La un moment dat, prinţesa mea, mă apostrofează, ,,hai , mă tată, zilnic stai de vorbă cu cersetorii aştia’’. I-am replicat blând, dar trist, ,, niciodată să nu desconsideri un om’’. Ei, da, a venit răspunsul ei sec, specific tinereţii. Aşa fusesem şi eu, între timp mi-am descoperit duşmanii şi consider trufia un păcat. Ea e prea tânără. Eu nu am ascultat-o şi am continuat să vorbesc cu ei. Într-o sâmbătă mergând la o terasă am observat o tânără care vindea flori în restaurant. S-a apropiat şi de masa noastră cerându-ne în germană să cumpărăm flori de la ea.  O întreb în germană de unde are florile, s-a bâlbâit apoi imediat în româneşte îi zic, hai, fugi de aici le-ai furat din cimitir. Uimită către mine, tu eşti român, da ca şi tine, trebuie spus că nu am găsit nici-un cersetor sau vânzător de flori de altă naţionalitate, am discutat circa două minute, apoi fiecare şi-a văzut de treaba lui. Peste câteva săptămâni cu o zi înaintea operaţiei, dimineaţa, posomorât, mă îndreptam către AKH. La o intersecţie mă strigă cineva, ridic privirea şi o văd pe florăreasa de la restaurant.

- Ce faci ? unde te duci? mă da tu eşti necăjit tare, îi povestesc pe scurt necazul meu.

- Cum fata care era cu tine, hm, la AKH, dar acolo e scump rău de tot, cum pot să te ajut?

- Mulţumesc frumos de gându-l bun, nu este cazul, mă descurc.

- Uite am două sute de euro la mine, ba nu, mergi la mine mai am o mie, ţii dau ţie, a, ia stai, vorbesc cu cersetorii, toţi te iubesc, să dea fiecare câte o mie.  Eu nici nu mai auzeam. Mă gândeam la prieteni mei care aflând de problema mea, dintrodată aveau alte preocupări.

O iau în braţe o sărut şi-i mulţumesc încă o dată, îi explic politicos că nu este nevoie. Doamne, ce solidaritate. Plec plângând, plâng pe străzile Vienei. Povestesc întâmplarea prinţesei mele, plângea şi ea.

-      Iartă-mă tată, niciodată nu voi mai desconsidera pe nimeni.

Iată o pildă pe care eu şi fata mea nu o să uităm niciodată. Dacă nu aş fi avut duşmani care m-au umilit, m-au desconsiderat, prieteni care m-au trădat şi eu poate aş fi umilit pe cineva şi eu poate aş fi desconsiderat pe cineva şi poate aş fi trădat. E un proverb românesc, ce nu-ţi place ţie altuia nu-i face.

Am fost acuzat şi sunt acuzat pe nedrept de toate relele pământului, nu am răspuns în nici un fel, şi nu voi răspunde niciodată, mă rog pentru ei ca Dumnezeu să-i lumineze.

 

O întrebare clasică: ce înseamnă dragostea pentru dumneavoastră, la modul practic, de zi cu zi ?

Pentru mine dragostea înseamnă  să pot dărui, să mă pot dărui familiei şi cărţilor. M-a înzestrat Dumnezeu cu o dragoste aşa de mare încât îmi trebuie câteva veşnicii s-o pot dărui.

    

Care sunt cărţile pe care le preferaţi şi de ce le preferaţi pe acestea şi nu altele ?

Prefer cărţile de poezie, proză, critică literară dar şi cărţile de istorie. Cărţi care transmit mesaj, fior liric. Nu există carte proastă, poate doar modul prin care autorul transmite mesajul este defectos. O carte bună îţi poate schimba destinul dacă o poţi vedea cu ochiii minţii sau cel puţin te face mai bun ca om. În clasa a I-a am descoperit biblioteca din comună şi prima carte               ,,Gavroche şi Cosette’’ autor Victor Hugo, carte ce-mi va deschide gustul pentru citit şi care îmi va râmâne toată viaţa întipărită în memorie, după aceea am devenit prieten pe viaţă cu Mihail Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Mircea Micu, Adrian Marino, Grigore Vieru sau D.R. Popescu, Nicolae Breban, Emil Lungeanu, Adrian Botez, Horia Zilieru şi mulţi, mulţi alţi scriitori.Şi cu toate acestea BIBLIA rămâne cartea mea de căpătâi.

 

5.   Care este locul în care vă simţiţi cel mai bine ? 

Acasă. Acasă însemnând oriunde în lume unde îmi găsesc liniştea.

 

6.   Ce înseamnă pentru dumneata gândul acesta: acum ?

 Trebuie să fac ACUM şi nu MÂINE ceea ce cred că aduce o mică bucurie semenilor mei. 

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com