Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interviu cu scriitorul Mircea MICU

Din noul volum  de interviuri - Mărturii dintre milenii (coperta jos)

Realizat de poeta şi publicista Angela BACIU-MOISE

Exclusiv în Revista AGERO

 

Comentarii de la cititori la subsidiar

 

 

"Sunt un romantic incurabil, un singuratic"... "urăsc politica" ... "sunt un naţionalist luminat şi tenace" ... "am conştiinţa exactă a valorii mele literare"

 

Angela BACIU: D-le Mircea Micu, vă mulţumesc foarte mult că aţi acceptat acest interviu.

Mircea MICU: Şi eu vă mulţumesc.

 

Angela BACIU : D-le Mircea Micu, vă rog să îmi spuneţi, cum aţi început să scrieţi? Ce anume v-a determinat? A avut dreptate Heidegger să afirme că "logosul rămâne în esenţa lui obscur?"

Mircea MICU: Prin 1950, pare-mi-se, am început să scriu poezii de esenţă romantică sub influenţa copleşitoare a EMINESCULUI pe care-l ştiam din scoarţă în scoarţă, citit din chiar aşa zisă ediţie Princeps a lui MAIORESCU. Pozam într-un adolescent nefericit, căruia îi murise iubita şi o deplângeam în lungi tirade versificate. Apoi îndemnat de profesorul de română D-nul Alexandru CRIŞAN (acelaşi care-i fusese dascăl şi ex-regelui MIHAI), am trimis la ziarul local din Arad o poezie despre … alegerile de deputaţi. A fost publicată, am luat o sumă impresionantă drept onorariu şi am devenit …poet oficial, ca să zic aşa, la numai 16 ani… Cât priveşte afirmaţia aproape paradoxală a lui Heidegger, mă abţin de la orice comentariu. Îi las pe filozofii moderni să aprecieze zicerea ilustrului gânditor, care era specialist în aserţiuni menite să stârnească nedumeriri sau stupefacţii, în cazul meu. Filozofii, cu rare excepţii, n-au avut şi talent literar ori iscusinţa de-a domestici cuvintele, dimpotrivă. Determinarea, cum zici dumneata, a fost instantanee şi venea dintr-un impuls pe care nu-l pot explica. Cine poate explica, de fapt, de ce scrie sau de ce a devenit scriitor? Mă refer evident, la scriitorii adevaraţi.

 

Angela BACIU: Pentru cine nu vă cunoaste încă, (mai e cineva ?), cine sunteţi Dumneavoastră, D-le Mircea Micu, vă rog să vă descrieţi.

Mircea MICU: Sunt tentat să-ţi raspund cu un vers celebru : “Eu sunt ce n-am fost niciodată / Şi-un sfert din ce era să fiu..” Dar, mai concis, sunt un scriitor român încă în viaţă, cu ceva cărţi publicate, cu o notorietate datorată şi faptului că am practicat mulţi ani gazetăria şi o practic, cu cel puţin doua cărţi esenţiale: volumul de versuri -  "Poeme pentru mama", apărut în mai multe ediţii şi romanul "Patima ".

Las la o parte cele trei cărţi intitulate "Intâmplări cu scriitori" sau parodiile care mi-au adus o anumită celebritate. De altfel tirajul cărţilor mele, apărute înainte de 1990 este de aproape un million de exemplare! Este o cifră uimitoare pentru scriitorii care debutează azi şi chiar şi pentru cei consacraţi. Sunt un om care a lucrat peste 20 de ani la UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, sub trei preşedinţi cum ar veni şi am cunoscut nume ilustre ale literaturii noastre.

 

Angela BACIU: De exemplu?

Mircea MICU: De la Nichifor CRAINIC la Zaharia STANCU, de la Petre PANDREA, la Marin SORESCU şi am fost şi sunt încă prieten cu scriitorii de generaţia mea, care mai există în aceasta perioadă mai mult decât ciudată. Mă refer la Fănuş NEAGU, D.R.POPESCU, Romulus VULPESCU, Adrian PĂUNESCU şi mulţi, mulţi alţii. Sunt îndrăgit de multi confraţi, contestat şi bârfit de tot atâţia, un om de multe ori imprevizibil în reacţii, ironic şi zeflemitor inutil, incapabil să facă rău. SUNT UN ROMANTIC INCURABIL, un singuratic, un depozitar de amintiri, pe care le-am valorificat într-un fel şi pe care le voi valorifica sub forma unor aşa zise "False memorii".

 

Angela BACIU: Ce părere aveţi despre politică?

Mircea MICU: Urăsc politica, detest politicienii de orice culoare ar fi şi mă declar fără sa ezit, un naţionalist luminat şi tenace. Sunt după unii, noii nomenclaturişti de tip capitalist un “expirat”, iar după mine, aşa cum îmi place să zic, uneori sunt un “Orfan al furtunii”. Adicătelea, sunt un om viu!

 

Angela BACIU: Cine vă cunoaste cel mai bine opera? Ce s-a scris despre marea operă a Dumneavoastră? Ce spune critica literară?

Mircea MICU: Critica literară a fost şi n-a fost generoasă cu mine. Dar am câţiva critici de marcă, nume ca Mihai UNGHEANU, Marian POPA, C.STĂNESCU, mai tânărul Andrei MILCA şi alţii, care au scris obiectiv şi chiar cu oarece entuziasm despre cărţile mele. In anul debutului cu romanul "Patima", cea mai favorabilă cronică a fost semnată de Nicolae MANOLESCU şi de regretatul prozator Titus POPOVICI. Trebuie să marturisesc cu riscul că voi irita multi critici literari, că n-am fost niciodată entuziast sau enervat de cele scrise pe seama cărţilor mele. Fie pentru faptul că am constiinţa exactă a valorii mele literare fie, pur şi simplu, din pricina faptului, că pe majoritatea i-am cunoscut bine şi am avut prilejul să aflu pe viu părerile lor despre cele scrise de mine. Spre surprinderea mea, una ziceau în conversatiile de rutină, altceva scriau atunci când se postau în sfătuitori sau evaluatori cu pretenţii. Vreau să vă spun raspicat, că nu am nici un fel de “mare operă”, asa cum generoasă v-aţi exprimat, D-nă Angela BACIU. Am o operă destul de diversă, cu câteva cărţi, care sper să rămână o vreme în memoria cititorilor şi care nu s-a încheiat încă. Dacă e vorba să număr articolele, recenziile sau cronicile scrise despre cărţile mele, laudative sau nu, aflaţi că ele sunt de ordinul sutelor. O vreme le-am decupat şi le-am aranjat într-un dosar. Mai apoi, când am vazut câtă “constanţă” dovedesc unii critici în aprecierile exprimate despre aceleaşi cărţi în ani diferiţi, m-am blazat, ca să nu zic altceva şi am tratat totul cu o ironică detaşare. Am trăit prea multă vreme în rândul celor care se ocupă cu scrisul şi nu mai pot fi păcălit !

 

Angela BACIU: Mai avem astazi critici literari adevăraţi(în comparaţie, de exemplu, cu perioada anilor ’60 -’70) ?

Mircea MICU: Sigur că mai avem, în primul rând că mai trăiesc şi mai scriu, se exersează pe spinarea noastră o serie de nume de rezonanţă: de la Eugen SIMION la Mihai UNGHEANU şi de la Dumitru MICU la Marian POPA. Chiar şi generaţia aşa-zis “intermediară” în frunte cu Alex ŞTEFANESCU (după părerea mea lipsit de moralitate critică), continuă cu aceeaşi harnicie şi scrisul. Apoi îi avem pe Daniel CRISTEA şi Andrei MILCA, dintre cei tineri pe mereu contestatul Gheorghe GRIGURCU, un ins rău alcătuit, dar nu lipsit de simţ critic şi de o cultură superioară. Din păcate, aserţiunile lui demolatoare despre CĂLINESCU, PREDA, NICHITA STĂNESCU şi alţi scriitori din perioada aşa-zisului “DEŞERT CULTURAL” (vă amintiti, ce imbecilitate?), îl fac mai puţin credibil. Dintre criticii mai tineri, unii destul de curajoşi cu un soi de obraznicie datorată vârstei, nu mă pronunţ. Ei tatonează încă şi confundă teribilismul cu analiza critică, acidă. Dar, desigur că mai avem critici literari. Întrebarea este: unde mai scriu ei şi cine îi mai citeşte? De fapt, ce înseamnă “critici literari adevaraţi?” Nişte oameni cu o moralitate impecabilă, care nu alcătuiesc “istorii” literare pe criterii de antipatii sau simpatii politice? O astfel de atitudine descalifică definitiv un ipotetic critic literar. Şi la noi se cunosc cazuri. Numai cine n-a vrut n-a “tras” o " Istorie a literaturii", ridicând la rang de scriitori: rudele, cunoscuţii sau fostele amante. Vă pot da exemple, dar mă abţin din decenţă.

 

Angela BACIU: Cum va împăcaţi cu literatura de azi? Dar ea cu Dumneavoastră? Mai avem o literatură valoroasă? Daţi câteva nume.

Mircea MICU : E o întrebare bizară. Cum să mă împac? De ce ar trebui să mă împac? O parte a literaturii de azi, cea scrisă de tinerii fără talent, mă lasă rece! Nici măcar nu mă amuză. Experimentele literare sau exprimarea intenţionistă a unei sexualităti exacerbate este de multe ori, de esenţă patologică. Sau frizează ridicolul. Am citit o serie de “poeme” scrise de doamne şi domnişoare cuprinse de dorinţe sexuale acerbe, ale căror vorbe e greu să le pronunţi cu lumina aprinsă. (Versuri de lupanar). Şi în proză se practică, din păcate, acelaşi stil menit să intrige sau să oripileze. Sigur că există şi excepţii şi generaţia nouă (e bine spus asa?), are câteva promisiuni pe cale să devină certitudini. Nu ştiu cum să apreciez întrebarea legată de “literatura valoroasă”: Adică cum... ”mai avem?” Sigur că avem şi sper că vom mai avea! Nu vreau să dau nume şi CĂRTĂRESCU, care îmi e la îndemână nu face parte din noul val literar, el este un veteran.

 

Angela BACIU: Este cunoscută literatura noastră în lume? Dacă da, daţi câteva exemple, dacă nu, de ce nu este cunoscută şi ce ar trebui făcut în acest sens?

Mircea MICU: Îmi pui o intrebare la care nu pot raspunde decât cu un soi de conformism obligat. Sigur că nu este suficient cunoscută literatura noastră în lume! Poate EMINESCU, SADOVEANU, PREDA, STANCU, NICHITA STĂNESCU, SORESCU toate aceste nume propulsate înainte de aşa-zisa " Revoluţie din decembrie ". În rest … neant şi formalism. Toţi miniştrii culturii de la PLEŞU la IORGULESCU (actualul), n-au facut altceva, decât să-şi cultive prieteniile de gaşcă sau interesele politice şi să cheltuie banii publici în proiecte aiuristice. Imaginaţi-vă că recent, (suntem în 2007), cei mai traduşi, recte…”ceruţi” prozatori români în străinatate sunt Mircea CARTARESCU şi… Marcel BLECHER, mort între cele doua războaie mondiale şi cerut (să vezi şi să nu crezi!), de publicul spaniol… In fine, n-a existat şi nu există o strategie coerentă în această direcţie, toate titlurile şi autorii propuşi de-alungul anilor au stat sub semnul intereselor şi masinaţiunilor de culise şi s-a manifestat făţiş, în sens distructiv în stoparea oricaror traduceri din opera lui Mihai EMINESCU. Ce ar trebui făcut? Stie şi declară toată lumea: traducerea operelor esenţiale ale literaturii române, dar din păcate nu se face nimic, care să reprezinte onorabil calitatea scrierilor româneşti din toate timpurile. A trimite zece poeţi despre care nu ştie nimeni nimic, nici măcar în Bucureşti, să hălăduiască două saptamâni în Franţa, spre a fi stegarii liricii româneşti, e cel putin ridicol. Dar oricum, perfect inutil.

 

Angela BACIU: Ce modele literare aţi avut, dar ce prietenii literare aţi legat de-alungul vieţii?

Mircea MICU: Modele literere? În ce sens ? Nu ştiu, nu cred că am avut un model special. Poate că am râvnit spre valoarea sau popularitatea unui anume scriitor. Nu, nu am avut modele literare în intelesul strict al cuvântului. Prietenii am avut. Unele esenţiale, altele de conjunctură. Unele ilustre, altele insignifiante! NICHITA mi-a fost un prieten apropiat. În sensul că am mistuit multe zile şi nopţi împreună. Că ne-am ocrotit reciproc, că am avut de împărtăşit “taine” de strictă intimidate, în sensul că moartea lui mi-a creat o stare de năuceală şi dureroasă prăbuşire. O vreme am fost neantizat şi lipsit de vigoare după moartea lui Gheorgehe PITUŢ, mi-a fost prieten intim, un poet superb şi un om ales, mi-a fost ca un frate. Il am prieten încă pe Fanuş NEAGU, pe Mihai UNGHEANU, pe Iulian NEACŞU, pe Romulus VULPESCU, pe Adrian PĂUNESCU. Mulţi dintre prietenii mei de odinioară, au trecut în lumea umbrelor: SORESCU, PUCA, Nicolae VELEA, Virgil MAZILESCU, Ion BAIEŞU, Grigore HAGIU şi nu mai vreau să-mi amintesc despre ceilalţi…

 

Angela BACIU: MARCEL PROUST spunea "că adevărata viaţă traită este scrisul”. Cum îl comentaţi?

Mircea MICU: Marcel Proust a fost unul dintre cei mai bizari scriitori europeni şi care, datorită bolii sale, angoaselor, izolării impuse a scris apelând la amintiri, la puterea de sublimare a cuvintelor şi a fanteziilor. Scrisul său este un fel de periscop prin care complicatul său mecanism percepea viaţa de deasupra şi o interpreta după pofta inimii şi cu liberă fantezie. Sigur că viaţa trăită se poate transforma în scris şi de cele mai multe ori, ea girează fantezia şi închipuirea creatoare a scriitorului. Dar, cine poate scrie cu sinceritate totală despre “viaţa trăită?“. Nici măcar Proust n-a putut! Referitor la penultima întrebare, nu am ce sfaturi să dau celor mai tineri. E inutil şi nu sunt atât de ipocrit să nu recunosc că nici eu, în tinereţe, n-am fost impresioinat de sfaturile celor mai vârstnici. Nu de sfaturi au nevoie tinerii mei confraţi, ci de TALENT şi curaj şi o moralitate profesională ireproşabilă. A fi scriitor azi, e mult mai greu şi mai complicat ca odinioară. In primul rând deznădejdea că nu eşti citit, lipsa de apetit literar a tinerei generaţii, lipsa unui ideal artistic, escaladarea televiziunii, a computerelor, toate acestea, pentru un scriitor de sensibilitate reală şi cu romantismul încă necesar, sunt adevărate dezastre. Personal, răsuflu aproape uşurat, că am ajuns la capătul unui drum şi nu mai vreau să privesc înapoi. Nici cu mânie, nici cu încântare. Sunt, cum ziceam, un orfan al furtunii, ceva ce n-am fost niciodată şi un sfert din ceea ce era sa fiu!

Angela Baciu-Moise

 

Interviu realizat de Angela BACIU-MOISE (foto)

Galaţi-Bucureşti 2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii de la cititori

 

-------------------------------------------
-- Formular: Parerea
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:multumiri -pentru ca existati
2. Tema / articolul / autorul::îmi doresc foarte mult sa-l cunosc pe scriitorul MIRCEA MICU
3. Numele si prenumele Dvs.:MARIANA CONSTANTINESCU
4. Adresa Dvs. E-mail: mariana_constantynescu@yahoo.com
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):0353402965
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):0726636220
7. Textul mesajului Dvs.: eleva fiind, cautam a intelege toate celelalte cuvinte din spatele versurilor lui Nichita si uneori chiar reuseam sa-l inteleg dar numai uneori si asta ma nelinistea foarte mult dar niciodata nu renuntam la a-l cauta in mintea mea atunci cand,si nu de putine ori, alergam nauca prin padurea de cuvinte adunata cu migala din poeziile sale. Anii au trecut,Nichita a plecat, poate odata cu ei iar eu am ramas aici temnicerul amintirilor mele. Pe Nichita nu l-am cunoscut niciodata si nici el nu m-a cunoscut pe mine si poate-mi pare rau dar nu vreau sa recunosc tocmai acum .Ar fi multe de spus despre acel trecut dar ma opresc aici ,este mai bine sa pastrez amintirile pentru mine . Intr-un interviu luat scriitorului Mircea Micu in 2007 domnia sa amintea de prietenia cu Nichita ,citindu-l ,interviul, am coborit in timp si in bibliteca personala si nu l-am mai regasit pe poetul Nichita Stanescu fiindca asa eram eu,imprumutam carti pe care apoi nu le mai primeam inapoi, nu mai am poeziile lui Nichita si-mi pare rau,in schimb am PATIMA lui Mircea Micu si multumesc cerului ca timpul nu mi-a furat-o si pe ea, cartea. Acum nu-mi doresc altceva decit sa-l cunosc pe scriitorul Mircea Micu si impreuna sa ne amintim de-amintiri. Poate sa-mi spuna cineva , cum pot sa ajung fata-n fata ,cu domnia sa?multumiri frumoase de la mariana constantinescu. PS. PRIVIND DINCOLO DE COLECTIVUL REDACTIONAL DIN CARE IZVORASTE, REVISTA AGERO ESTE UN DAR DIVIN PENTRU MINE mariana c.


 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)