HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

 

Vârsta copilăriei, vârsta la care trebuie învăţată lumea

Interviu cu scriitorul Nicolae Bălaşa

 

Doina Bulzan, ziarist

 

 - Buna ziua, domnule profesor, aş  dori să vă prezentaţi pentru cititorii noştri

             - Un om care a văzut limina zilei în acest spaţiu mirific ce se  cheamă România. Un om care, dincolo de orice, la orice pas, clipă de clipă, îşi doreşte normalitatea, care detestă minciuna, hoţia, ipocrizia etc. Un om care îşi preţuieşte semenii şi care, după posibilităţi, iubeşte lumea (lumea ca ansamblu, „ca lumi posibile”) ca pe un dar divin.

 

- Ştiu că aţi făcut multe studii, având ca temă învăţământul din ţara noastră . La  ce concluzie aţi ajuns?

 

- Studii?! Prea pretenţios, prea mult spus. Sunt sincer cu cei din jur, dar în primul rând cu mine însumi. Din acest motiv, pot spune doar că sunt un fin observator a tot ce mă înconjoară, a spaţiului imediat mie şi a  celui lărgit ce poate merge pănă la cel de nivel planetar. Văd, în aceste locuri, cu uşurinţă, chestiuni pe care alţii nu le observă, sau pe lângă care trec uşor, fără să le bage în seamă. De aici, din aceste observaţii, din retrăirea fenomenelor, din comparaţii şi analize la nivel mental, din sinteza lor, a abservaţiilor îndelungi, anumite puncte de vedere.

 

             - Examenul de bac din acest an a reflectat cu adevărat nivelul cunoştinţelor  acestor absolvenţi, aţi putea să dezvoltaţi această temă ?

 

- Nu cred că cineva poate contesta, în mod real, responsabil, privind corect în el şi în lume, rezultatele examenului de bacalaureat din acest an. Situaţia este aceeaşi de mai multă vreme. Nu s-a vrut  a se şti. A fost mai confortabil să ne declarăm deştepţii vremurilor noastre, însă…Lipsa de substanţă, de fond, într-o zi, trădează.  Am scris, în repetate rânduri, despre starea învăţământului, despre ,,intelectualii analfabeţi”, purtători ai unor diplome fără acoperire. Într-o zi, adevărul trebuia să iasă la suprafaţă. Minciuna nu poate stărui în lume la infinit. Mai grav este că, în ultimă instanţă, ea devine bumerang.  Din punctul meu de vedere e bine că s-a întâmplat aşa. Trebuia să dăm cu tărtăcuţa de pragul de sus pentru a vedea pe unde mergem, pentru a vedea că la picioare, este, totuşi, pământul.  Promovabilitate mică, lacrimi etc. Asta e! Ce pui în pământ aia culegi. Abia acum ne putem privi în ochi. Toţi! Iar de aici şi concluziile (evident, pentru minţile limpezi). Clasa politică are, în sfârşit, cea mai clară imagine a sa de după 20 de ani de democraţie. Are chip,(are corespondent) în lumea românească, după asemănarea sa. Absolvenţii de liceu sunt o primă etapă, un prim cadru din întregul film. Dacă ei, absolvenţii de liceu, sunt aşa cum sunt, sunt pentru că în patul nupţial (politic), aşa au fost concepuţi. Dincolo de imaginea absolvenţilor de liceu,  avem imaginea părinţilor amăgiţi, ba mai mult, orbiţi de ,,drepturile” imaginare oferite odraslelor. Zmiorcăie şi ei! Unii se mai zbat, cei mai mulţi  sunt însă lucizi. Ştiu că au greşit.  Şi-au lăsat copiii la voia întâmplării, iar acţiunea drogului (oferit tuturor de către politic), abia acum face ravagii. Ai sugera copilului (prin diverse mijloace) că poate fi vedetă, om de succes în societate, ba chiar şi şef de stat, fără a şti prea multă carte, şi, mai ales, fără efort, este mai periculos decât a vinde droguri de mare risc, la chioşcul din  curtea şcolii.

La celălalt pol, pentru un cadru complet şi corect, profesorul veşnic umilit, pus la zid, fără drepturi, fără leafă, singur în bătaia puştii. El, profesorul, a putut fi înjurat, hulit, batjocorit etc., ( fără a putea ridica un deget), de odrasla unui oarecare sculă, (iar de acolo, generalizarea) prin ,,drepturile copilului” ( Doamne, ce mai drepturi! Dreptul de a fi analfabet şi, de aici, la cheremul oricui!) şi prin tupeul  vândut bine, ca produs tv de diverse posturi. Vă aduceţi aminte: ,,luaţi tupeu de la... 

Chestiunea cu învăţământul este însă mult mai complexă. Spuneam că acest bacalaureat a fost un prim cadru, o primă imagine. O a doua, care ar trebui să zguduie şi mai tare, este a absolvenţilor de facultate. Politicienii şcoliţi (sunt şi din aceştia), cei care evaluează corect lumea înconjurătoare,  ştiu, cu siguranţă, la ce mă refer. An de an se scriu diplome, mii de diplome! Repet,  doar se scriu diplome! În spatele acestor hârtii, stau doar taxele încasate de diverse instituţii (universităţi de stat sau particulare) acreditate de către statul roman, în consecinţă, de către clasa politică. Pe seama acestor hârtii, diverse persoane (pe vremea lui Ceauşescu activişti, astăzi profesori universitari, cum Dumnezeu o fi primit titlul, numai el ştie?), au făcut averi colosale. Iluziile şi spaima se vând cel mai bine. Să mai spun că înclusiv politicienii îşi cumpără astfel de blazoane?  Nu are rost! E, de aici, de la licenţele, masteratele, doctoratele, doar hârtii fără acoperire, totul, ca şi circuitul apei în natură. Pe bandă rulantă, absolvenţii (profesori promovaţi cu subtilităţi politice) proşti au produs generaţii de proşti, evident, sub starea halucinantă oferită de un anume bine. Se pare că starea de drogat oferă, pentru toţi, confort. Nimeni nu mai aude, nimeni nu mai vede...  Abia acum, în această conjunctură, politicienii, negustori de iluzii, stau aşa, cu capetele în sus, şi aşteaptă să li se facă, de către comunităţile care i-au votat, statui. Dacă nu şi-o fi făcut deja, ei! Se poartă!

 

- Domnule  profesor, ati scris un articol pe aceasta tema "Javrele ordinare și scheunatul la soare" ,(Agero) aş dori să ne vorbiţi puţin despre  acesta....

 

Am scris mult mai multe articole cu trimitere la starea învăţământului, şi de la el, a noastră în general. Acesta, despre care vorbiţi, este mai mult un pamflet, chiar dacă este bine structurat şi se pliază mănuşă pe realităţile timpurilor noastre. Am scris pentru că, oricât de bătut ai fi în cap, se poate observa că, fără ştinţă, fără carte, nu se poate. Japonia, ca să ajungă la stadiul de dezvoltare de acum, a investit, în primul rând, în învăţământ. Nemţii, la fel! Americanii au cumpărat creiere. Şi-au permis şi  nu e de condamnat. Omul de rănd, savantul etc.  se duce acolo unde poate să-şi vândă cel mai bine produsul, în cazul de faţă, munca,  fie ea fizică, fie intelectuală. Articolul despre care vorbiţi, din perspectiva mea, chiar dacă muşteşte a ironie, ar trebui să devină, pentru  societatea românească, un fel de manifest. De undeva, într-o zi, trebuie să reîncepem. Radical! Cârpelile, specifice nouă, mai ales ca şi clasă politică, nu au dat rezultate.

 

- Dar despre impactul  rezultatelor de la bac asupra tinerilor, viitorilor  absolventi ,ce părere aveţi?

 

- Am multe păreri. Câteva însă concluzionează: tinerii şi, alături lor, noi toţi,  ne-am pierdut identitatea. Acum suntem chip şi asemănănare  a celor care ne conduc. Nu m-ar mira ca mâine, poimâine, clasa politică actuală (parcă înţepenită în timp) să se mândrească de măreaţa realizare. Să o scoată (adică să scoată prostimea) la defilare, că tot se apropie campania electorală. Iar alături lor, aproape întreg poporul, că tot ne-am obişnuit să jucăm după cum ni se cântă. Pe de altă parte, înainte de orice, atât părinţii cât şi tinerii trebuie să ştie că şcoala e o instituţie sfântă. Şi ca să argumentez, aş îndemna, mai întâi, la a observa că însuşi Dumnezeu şi unicul său fiu, Domnul Issus Cristos, sunt imortalizaţi, în toate bisericile, cu cartea în mână. Atenţie, cu cartea deschisă, îndemn spre învăţătură! Apoi, în al doilea rând, aş aminti, tot din Biblie, cuvântul Ecleziastului: ,,este un timp pentru semănat, este un timp pentru cules” (...) „Cine se uită după vânt, nu v-a semăna, şi cine se uită după nori, nu v-a secera” În consecinţă, atât părinţii  cât şi tinerii trebuie să mediteze. Vârsta copilăriei este vârsta la care trebuie să înveţi lumea spre a se aşeza corect în ea. Pentru a fi posibilă această chestiune, clasa politică nu ar mai trebui să scoată pe tarabă surogate, produsele deja expirate, ar trebui să-şi amintească de faptul că omul fără demnitate nu există. Iar pentru a avea-o, are nevoie de un loc de muncă, de stabilitate emoţională, de prosperitate. Bălmăjelile de pe micile ecrane nu ajută la nimic. În ultimul timp, produc doar convulsii.

           

- Credeţi că partidul este în toate ,că politica  domină şi  manipulează  învăţământul de azi?

 

- Da! Politicul domină tot. Pe undeva, este chiar firesc. Cineva trebuie să conducă. Problema e cum conduce?!  Însă nici societatea civilă, poporul, după ce şi-a delegat puterea populară de a conduce, nu trebuie să doarmă. Ironia (când sunt spuse cu evidentă tentă ironică) din versurile ,,partidul e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare”  are valoare de adevăr doar în cazul în care votăm, apoi, patru ani, somn de voie! Altfel ar sta lucrurile dacă politicienii ar fi chemaţi de către popor, public, la raport. Dacă ar şti că se poate da cu ei de pământ. Altfel ar fi dacă mass-media ( la noi, parcă într-o veşnică şi veselă cârdăşie cu politicul), ar prezenta nepărtinitor activitatea acestuia (a politicului). Altfel ar fi dacă justiţia, permanent (nu aşa, de ochii lumii şi la comandă), ar veghea asupra modului în care se îmbogăţesc unii (ca să fac o oarecare diferenţă) politicieni.

 

- Ce soluţii aţi propune dumneavoastră pentru redresarea situaţiei  catastrofale din învăţământul românesc ?

 

- Legi clare şi pliabile pe starea de fapt a  acestui popor. Numai atunci ele (legile) vor funcţiona. Utopiile nu au dat niciodată rezultate. Niciunde în lume şi nici la noi. Cea mai simplă şi scurtă lege am întâlnit-o în SUA: art.1. ,,apa care intră într-o  instituţie este curată.” Art2. “apa care iese dintr-o instituţie este curată.” Art.3. “Cine nu respectă articolul 2 se pedepseşte cu închisoare ...” La noi o lege este cât o carte. Si, dacă ar fi doar atât, tot ar fi bine. Metodologia de aplicare ale acelei legi abia pot fi puse într-un raft de bibliotecă respectabilă.

 

- Dacă mai aveţi dumneavoastră ceva de spus, vă ascultăm cu drag, dacă nu, ştiind  că timpul dumneavoastră este foarte preţios,  aş vrea să vă mulţumesc pentru acest interviu şi să vă urez mult succes în activitatea dumneavoastră şi mai ales  să aveţi parte  de cât mai multe lansări de carte ....

 

- Multe îs de zis, vorba ardeleanului, numai că vorba multă, sărăcia omului. Una totuşi trebuie să mai adaug: nu trebuie uitat că, pentru noi, oamenii de rând, singura valoare ce ne poate ţine demni în lume, este munca. Munca aducătoare (în sensul larg şi nobil al cuvâtului) de demnitate. Iar poporul român e un popor harnic. Păcat  pentru cei ce ne conduc că nu îl ajută să muncească! Ar fi şi ei şi noi demni. Aşa, ne zbatem într-un fel de râs al lumii! Şi nu e bine neam! 

 

Doina Bulzan, ziarist

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com