HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

INTERVIU CU SCRIITORUL PETRU POPOVICI

Ben Todică, Australia

 

Ben Todică: De mai bine de 20 de ani, comunitatea creştină din Melbourne se bucură de prezenţa dumneavoastră aici.  V-aţi făcut cunoscută personalitatea, trăirile, viaţa spirituală şi duhovnicească atât prin prezenţa personală cât şi prin cărţile dumneavoastră. Mulţi dintre noi vă cunoaştem prin cărţi, şi în special  eu îmi aduc aminte de momentul în care am fugit din România. În Occident, în lumea asta  nouă, emigrantul încearcă să se apuce de orice şi, prin urmare pot să spun că literatura care circula prin campusurile de refugiaţi cuprindea şi cărţile dumneavoastră pe care le publicaţi despre cuvântul lui Dumnezeu. Astfel v-am cunoscut şi am dorit întotdeauna să vă întâlnesc. Aţi publicat  31 de titluri şi aţi tradus 7 autori străini, ultima lucrare a dumneavoastră,  Întronarea Voii lui Dumnezeu în viaţa creştină. Ce v-a făcut să alegeţi acest subiect?

 

Petru Popovici: Cred că e necesar, în mod deosebit, pentru binele fiecărui individ să întroneze voia lui Dumnezeu. Orice tată doreşte binele copilului său, cu atât mai mult Dumnezeu vrea binele nostru. Omul a fost înşelat de Satana şi în loc să ajungă la bine, a ajuns la nefericire. Ori voia lui Dumnezeu e bună, plăcută şi desăvârşită, e pentru fericirea noastră, şi vremelnică şi veşnică. În cartea aceasta tratez întâi în primul capitol o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu, că omul, câtă vreme nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu e gata să-l asculte. Când Dumnezeu a trimis pe Moise la faraon, în Egipt ca să dea voie robilor, sclavilor evrei să plece, faraonul a spus “nu, eu nu-l cunosc pe Dumnezeu şi nu le dau drumul”, deci, necunoaşterea e cauza tuturor păcatelor,  tot ce e rău provine de la Satana, de la Diavol, nu de la Dumnezeu şi omul, fără să-şi dea seama şi creştinii în mod deosebit ar trebui să aplice în totul voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu  o avem specificată în cuvântul sfânt, însă Dumnezeu  a aşezat chiar în mintea noastră, în conştiinţa noastră, ce e bine şi ce e rău. Oamenii analfabeţi, care n-au citit niciodată Biblia ştiau ce  e bine şi ce e rău, şi voia lui Dumnezeu  e spre binele nostru, asta m-a determinat să lucrez cartea aceasta.

 

B.T.: Folosiţi exemple foarte pământeşti, ca să zic aşa, foarte legate de viaţa noastră de toate zilele şi în mod deosebit vă apropiaţi de familie. Există vreun pericol în ziua de azi cu familia?

P.P.: Există, şi încă mare pericol, niciodată pe faţa pământului n-au fost atâtea divorţuri ca în vremea noastră.  Dumnezeu prin proorocul Maleahi, în capitolul 2 spune “Urăsc despărţirea în căsătorie”, şi Domnul Iisus spunea ”Ce Dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă”, apostolul Pavel în Epistola către romani, la capitolul 7, versetul 2, 3, 4 spune că “femeia e legată de bărbat câtă vreme trăieşte bărbatul, şi numai prin moarte e dezlegată de legea bărbatului”, ei au devenit una, tribunalul sau orice altceva nu o desparte de legea bărbatului, numai moartea îi desparte. Datorită divorţului astăzi sunt mai mult de, din 2 căsătorii una se desparte, aşa că, din cauza asta am văzut pericolul acesta şi am căutat să arăt că voia lui Dumnezeu e să nu se despartă, cei doi care s-au despărţit Domnul Iisus a spus că ajung să trăiască în preacurvie şi nimănui nu-i place să fie numit preacurvar, dar asta e realitatea în faţa lui Dumnezeu  şi în viaţa socială. Când soţul şi soţia se înţeleg e viaţă de armonie, viaţă de pace, viaţă frumoasă, e viaţă de satisfacţie, de împlinire, copiii sunt o pricină de bucurie în familie. Când se petrece ruperea, divorţul, eu am scris o carte în sensul ăsta, Căminul, colţul de rai, Dumnezeu  vrea să fim fericiţi în viaţa de cămin, şi nu există motive pentru care cei doi să se certe, că orice problemă mare o pot rezolva la rece, şi orice fleac poate duce la ceartă, să aprindă casa, să se distrugă viaţa frumoasă din cămin, aşa că asta m-a determinat să caut să cer corectare în privinţa aceasta. Am ajuns în viaţă să corectez gândirea multora în privinţa aceasta. Soţi care erau pe pantă de divorţ au ajuns să renunţe la divorţ şi am ajuns de am contribuit la o familie, el era inginer, venise la noi în Los Angeles şi soţia era în Ploieşti, divorţaţi de vreo 7 sau 9 ani, aveau două fete,  el într-o parte şi ea în alta. Într-o zi el mi-a spus că  ar vrea să se recăsătorească şi i-am spus nu, Biblia nu-ţi dă voie să te recăsătoreşti, vrei soţie, du-te şi te împacă cu soţia. El a fugit şi mi-a spus cum să mă duc, că mă prind comuniştii. Nu-i nimic, du-te şi te împacă cu soţia, că trebuiau să se recunune ca să poată să-şi aducă soţia şi fetele în America. În cele din urmă am stat de vorbă cu senatorii din California şi s-a dus şi s-a cununat cu soţia, a adus soţia şi cele două fete, una e ingineră,  una a plecat misionară în Africa şi au mai avut încă un copil după ce au fost împreună iarăşi, aşa că am căutat să contribui la fericirea căminului.

 

B.T.: Un lucru care m-a intrigat când am ajuns la povestea cu familia, soţul, soţia şi copiii ar trebui să se ducă la picnic singuri şi nu în grupuri cu alte familii, în combinaţii cu alte familii, pentru că asta, este adevărat că poate să genereze conflicte între familii, dar scopul nostru este să ne unim, nu să ne despărţim, deci automat veniţi cu o idee de izolare.

 

P.P.: Da, pentru că soţul şi soţia au nevoie în societatea de astăzi să fie şi împreună. Altădată, soţul şi soţia munceau împreună, astăzi soţul lucrează într-o parte, cu alte femei, soţia lucrează în altă parte cu alţi bărbaţi şi în loc să păstreze unitatea care ar trebui în cămin, se face destrămarea, se fură sentimentul, un alt bărbat fură sentimentul soţiei şi soţul se vede la un moment dat că soţia nu-l mai iubeşte şi atunci e necesar ca din când în când soţul şi soţia şi copiii să fie separaţi, împreună undeva izolaţi, să vorbească ei, să se bucure ei unul de altul, să refacă, să întărească legătura căminului. E aşa de binecuvântată o aşa retragere în doi sau, în unele cazuri, e bine chiar şi copiii să fie lăsaţi acasă şi să plece numai soţul şi soţia. Şi s-a arătat că el are înţelegere în chestiunea aceasta, ce greu e să fii singur, şi fără să vreau, soţiei celălalt i-a furat sentimentul şi au ajuns la divorţ. Eu cunosc cazul ăsta îndeaproape, pentru fleacuri de nimic, nu a fost din partea soţului ceva, dar datorită slujbei, şi atunci e necesar ca în asemenea cazuri, din când în când să se realizeze refacerea relaţiilor familiale.

 

B.T.: Sigur.  Este mai dureroasă şi mai grea decât o puşcărie, într-o puşcărie ai alţi prizonieri cu care stai de vorbă, dar în singurătate, locuind şi trăind singur este extraordinar de greu. Dumneavoastră călătoriţi în multe ţări, noi australienii trăim cu senzaţia că în societatea noastră este promovată cu uşurinţă dezintegrarea familiei. Sigur, cuvântul este cam dur, dezintegrare, mă refer la încurajarea cu atâta uşurinţă de către guvern a copiilor să-şi părăsească părinţii, a soţiei să-şi părăsească soţul, sau a soţului soţia, guvernul încurajându-i prin înlesniri sociale sau economice şi în felul ăsta fiecare, fără să-şi dea seama, pierde un lucru extrem de valoros şi care este de fapt fundaţia noastră.

P.P.: Fundaţia societăţii este celula mică, organizată de Dumnezeu pentru formarea societăţii.

 

B.T.: Se-ntâmplă doar la noi aici sau în toată lumea este fenomenul ăsta?

P.P.: Fenomenul, cu durere trebuie să spun, e în toată lumea. Noi trăim vremuri biblice, domnule Benoni şi prea puţin ne dăm seama, aşa vorbind pe plan general, însă, în Biblie, în a doua Epistolă a apostolului Pavel către Timotei, la capitolul 3, acum 2000 de ani apostolul Pavel îl înştiinţa pe Timotei şi i-a scris: ”Să ştii că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele”, şi noi am zice că în vremuri grele  ştiinţa a avansat, când omul… femeia nu mai mătură vatra să ridice praful ci aspiră şi covorul şi toate astea, atâtea îmbunătăţiri, atâtea ustensile lucrate de ştiinţă pentru uşurarea vieţii. Câtă vreme îşi pierdea o femeie după ce venea de la lucru, de la munca câmpului ca să spele, să ia în cârcă, cum zic bănăţenii, coşul cu rufe şi să meargă la râu să bată acolo cu maiul ca să spele rufele. Astăzi toate astea sunt îmbunătăţiri, pune în maşină şi gata, dar în ciuda înlesnirilor care s-au făcut noi constatăm că sunt vremuri grele. Altădată România era grânarul nu numai al României, ci al Europei. La tata s-a rupt o grindă din cauza grâului prea mult care l-a avut. Acelaşi pământ e şi astăzi în România, dar e sărăcie, e foamete. De ce ? Sunt vremuri grele şi vremurile grele afectează societatea în general. În Epistola lui Pavel către Timotei spune că vremurile grele sunt cauzate de faptul că oamenii sunt iubitori de sine, deci egoişti. Egoismul astăzi e cras, a ajuns soţul pentru el, soţia pentru ea, sunt familii în care  banii el şi-i pune în contul lui şi ea într-al ei, deci sunt familie dar nu-s laolaltă cum trebuie. Setele astea sunt arătate pentru vremurile din urmă, spune în versetul 2 “sunt fără dragoste firească”, vor fi vremuri grele pentru că oamenii vor fi egoişti, iubitori de sine şi fără dragoste firească, deci dragostea care trebuie să fie între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, lipseşte astăzi, suntem în criză. Criza mare nu-i de bani, criza mare nu-i din lipsă de lucru că există locuri unde să se lucreze, criza mare e în ceea ce priveşte egoismul, fiecare pentru el şi lipsiţi de dragoste, lipsiţi de  dragoste firească, şi acolo printre altele se spune că oamenii vor fi mai iubitori de plăcere decât de Dumnezeu. Acum gândiţi-vă la fraza asta, nu sunt azi oamenii mai mult iubitori de plăceri decât de Dumnezeu? Luaţi numai o latură a drogurilor, şi la voi în Australia şi la noi în America şi în România, şi cu toate acestea, o mare parte din tineret aleargă după droguri, droguri, droguri şi sunt interzise, şi dacă ajunge să fie găsit e pedepsit de lege, dar în ciuda legilor, fiindcă iubitorii de droguri, şi nu le face bine, că le distruge sănătatea, distruge puterea de memorie şi atâţia au ajuns nebuni din cauza drogurilor. Luaţi cealaltă latură, a homosexualismului. Biblia vorbeşte la Romani, capitolul I de partea aceasta şi spune că oamenii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi au ajuns unul pentru altul, bărbat cu bărbat, ori asta a adus SIDA, boală fără leac. De ce? Pentru că-s iubitori de o plăcere care nu au experimentat-o până atunci şi deşi ştie că-i aduce boală şi nu-i scăpare, totuşi e iubitor de plăcerile astea.

 

B.T.: Aventurieri…

P.P.: Dar aventurieri cu mare risc pentru că ştiu, au văzut cazul cutare, cazul cutare, şi cu toate astea nu învaţă nimic.

 

B.T.: Lumea de astăzi e aventurieră pentru că nu mai are lucruri solide ca fundaţie pe care să le iubească şi care să-l facă să fie responsabil şi atunci să se gândească de două ori să se aventureze în lucruri dintr-astea.

P.P.: Lipseşte ghidul în viaţă.  Dumnezeu ne-a dat ghidul în Evanghelie şi oamenii au părăsit Evanghelia şi din cauza asta sunt toate relele acestea. Altădată erau soţi răi care-şi băteau femeile, dar femeia nu pleca de la el, astăzi pentru nimica toată, deci nu i-a dat nici o palmă şi ea e gata să plece sau el e gata să plece să-şi lase soţia şi copiii.

 

B.T.: Asta e o formulă uşoară pe care o inventează guvernul  sau autorităţile de a rezolva anumite probleme, iniţiind încă o lege, repede alcătuiesc o lege   pentru a fixa o mică problemă dar în detrimentul tuturor comunităţilor şi societăţii. Sigur că, de multe ori, acum revin şi eu la partea de romantism, îmi aduc aminte cu drag de România, de zilele când eram copil şi abia aşteptam să vină sâmbăta şi duminica să stăm la masă în familie, erau mâncăruri gustoase, veneau mama, tata, vecinii.  Vecinii făceau masa împreună şi stăteam acolo, chestii care nu se mai întâmplă în ziua de azi şi cu atâta durere mă uit că asta ar trebui să fie un lucru ca o lege, familia să se întâlnească o dată pe săptămână şi să aibă un timp numai al lor, esenţialul este unitatea, noi nu explicăm oamenilor ce este unitatea, cuvântul unitate, dacă ne uităm în Biblie, începe chiar din Geneză şi este, cred eu, iubire, iar noi ar trebui să-nvăţăm să iubim, noi nu ştim să iubim, nu înţelegem ce-nseamnă a iubi.

P.P.: Daa, e forţa magnifică care atrage pe unul la celălalt, societatea astăzi, e din cauza egoismului, fiecare pentru el, românii nu mai sunt gata nici măcar să spună că sunt români, sunt unii aşa de izolaţi de ceilalţi încât nu vrea să ştie de nimeni altul că e român sau că el e român. E o stare care nu-i potrivită, nu-i bună, mai ales în diaspora, ar trebui ca românii să fie gata să se unească, să aibă întruniri mai dese, că ceilalţi se înjură şi se blesteamă unul pe altul, aşa că e o deviere de la ceea ce a vrut şi vrea Dumnezeu. Noi mergem spre un globalism, aşa cum aţi pomenit, şi despre asta Biblia vorbeşte. În Apocalipsa   se spune că vor ajunge vremurile astea de globalism, când va fi fiara şi profetul mincinos, deci va fi o singură forţă, un singur bărbat conducător şi va fi considerat ca mântuitor al celorlalţi şi va fi primit de ceilalţi, aşa cum Hristos Domn a venit să fie Mântuitor pentru suflet, aşa va veni anticristul şi îl vor primi toate popoarele.  Cu ajutorul creierelor electronice vor controla totul, religia va fi una, şi catolici şi ortodocşi şi budişti şi toţi băgati într-o oală, cei care nu vor consimţi vor fi măcelariţi.

 

B.T.: Născut în America, de ce aţi ales să scrieţi în limba română şi  nu în engleză?

P.P.: Şi trăind în America am scris româneşte.

 

B.T.: Cum v-a venit ideea, ce v-a determinat  să luaţi această decizie, cum, cum aţi scris prima dată româneşte, cum aţi descoperit acest miraj, farmec?

P.P.: Am spus şi o repet. Eu cred că Dumnezeu  e cel care conduce viaţa mea, şi el m-a făcut să mă nasc român, din părinţi români, tata Sima Popovici, mama, Zana Popovici au fost români. Consider că Dumnezeu  a făcut aşa, că altfel puteam să mă nasc congolez, sau altceva.

 

B.T.: Noi ne aducem copiii din România, vin aici şi majoritatea uită limba română, uită limba maternă, parcă încearcă să fugă de ea. Ce trebuie făcut?

P.P.: Nu copiii sunt vinovaţi domnul Benoni, părinţii sunt vinovaţi. Am spus aici la fraţii noştri, părinţii trebuie să păstreze limba română în familie, că în afară vorbesc tot engleza, dar în familie pot să vorbească româna. Statul plăteşte mii de dolari ca un american să înveţe limba română, să facă pe spionul în România, să meargă să-şi facă el lucrarea lui. De ce copiii noştri să nu poată vorbi cu verişorii lor, cu bunicul lor care e în România, de ce să nu poată vorbi limba română? Nu-s copiii vinovaţi, părinţii sunt vinovaţi. În biserica noastră din Los Angeles am fost 17 ani, toţi copiii au ştiut româneşte, pentru că am încurajat lucrul ăsta şi consider că păstorii şi preoţii au în mod deosebit datoria să păstreze limba neamului. Dacă un copil, să presupun un copil al meu nu ştie limba română şi merge în ţară, poate să se înţeleagă cu rudeniile lui, nu se poate înţelege, vrea să fie folositor pentru ceva în ţară, poate, nu poate, că nu ştie limba, nu are mijlocul de comunicaţie, Dumnezeu ne-a dat vorbirea clară şi binecuvântată şi limba românească e dulce şi frumoasă, de aceea am scris spre binele poporului meu în limba română.

 

 B.T.: Fascinant, fascinant! Dacă iubiţi poporul român atât de mult de ce nu v-aţi întoarce în România?

P.P.: Eu am plecat din România la vârsta de 2 ani şi jumătate şi am rămas în România 46 de ani şi n-aş fi plecat din România, însă am fost împins, pe de o parte de comunişti.  Am fost păstor în biserici baptiste din Timişoara, Biserica a I-a şi mi-au luat carnetul de păstor şi 4 ani şi jumătate am fost destituit din funcţie, m-au considerat periculos. Am aşteptat un an, doi, şi când n-am primit de la ei îngăduinţă am spus că plec în ţara mea. Eram cetăţean american, am mers la ambasadă cu grijă, e devărat că ambasada americană era păzită de comunişti şi de informatori.

 

B.T.: În ce an era asta?

P.P.: În ’62 mi se pare.

 

B.T.: Atunci nici nu puteai să zici că eşti pocăit sau ceva de genul acesta, era ca o boală,  ciumă pentru comunişti.

P.P.: Însă, pe o parte spun că au fost comuniştii, pe de altă parte Dumnezeu  i-a folosit pe comunişti. Eu n-aş fi plecat din România domnule Benoni, mi-am iubit poporul român, biserica din Timişoara a fost cu peste 500 de membri, o forţă spirituală, cor mixt, cor bărbătesc, cor de fete, ansamblu, cor şi orchestră, fanfare, tineret numeros, am avut peste 56 de oameni titraţi cu titluri academice, profesori, doctori, avocaţi, ingineri cu grămada, dar Dumnezeu a vrut să vin în America, era nevoie, comuniştii, ateii, au închis gura multor păstori şi au rămas unii care s-au înclinat aşa şi atunci era nevoie ca pentru poporul român să aibă predicarea evangheliei pe calea undelor. Am venit în Statele Unite şi ceea ce eu n-am crezut niciodată, Dumnezeu m-a folosit să predic pentru România prin 5 staţii de radio şi prin una, o staţie de radio locală în aria Californiei. N-au avut ortodocşii program de radio, noi am avut program de radio. Cele 5 staţii n-au fost din banii mei, de aceea spun, Dumnezeu a lucrat, m-a împins prin comunişti, e culmea ironiei, Dumnezeu se foloseşte de duşmani ca să-şi facă lucrarea, m-a împins prin comunişti, mi-a închis gura pentru biserica din Timişoara ca să-mi dea o gură pentru toată ţara, pentru toată România, pentru Basarabia şi românii din Israel auzeau programele noastre de radio şi chiar şi când am venit aici în Australia, unii mi-ai spus că şi aici au putut să prindă uneori, nu totdeauna, uneori, programele noastre de radio. Aşa că Dumnezeu are un plan şi planul Lui e minunat.

 

B.T: În Occident aţi luptat încontinuu împotriva ateismului şi a comunismului, deci aţi urmărit comunismul din România.  Acum vă adresez  întrebare despre Ceauşescu,  unde aţi fost în momentul în care aţi aflat despre evenimentele din decembrie 1989?

P.P.: Mi-am adus aminte  Crăciunul  ăla din ’89. Eram în Sacramento, aveam o biserică şi în Sacramento, după ’88 am plecat, trecusem de vârsta de pensie şi biserica n-a vrut să-mi dea voie să plec, dar a fost adus alt pastor la biserică, pe fratele Liviu Ona şi am mai stat 4 ani împreună ca el să se familiarizeze cu biserica şi după 4 ani, ca să scap, am cumpărat casă în Sacramento, oraş mai mic, pentru pensie, pentru retragere că lucram pentru programele de radio, pentru literatură şi lucrarea pentru biserică era prea mult pentru mine, am îmbătrânit.

 

B.T.: Aţi fost cumva student în România sau elev la vreo şcoală?

P.P.: Daa, da, am făcut liceul, am făcut seminarul teologic.

 

B.T.: Probabil ştiţi că pe manualele de limba română era chipul lui Ceauşescu pe prima pagină. Cum aţi reacţionat când aţi auzit că a fost împuşcat?

P.P.: Să vă spun un amănunt.

 

B.T.: Nuu, aşa sincer.

P.P.: Aşa, cu sinceritate, nu l-am dat publicităţii. În anul 1989, noi am avut  Congresul tuturor baptiştilor români, la început lui septembrie. În America e ziua muncii şi cu ocazia aceea noi avem congresele noastre. La congresul acela toate bisericile baptiste române au fost prezente şi acolo s-a supus o rezoluţie, ca prima duminică din noiembrie, asta era în septembrie, românii să avem zi de post şi rugăciune în toată America. Am transmis-o prin radio şi pentru cei din România, baptişti, penticostali, creştini cu evanghelie, adventişti, am apelat la toţi, să fie o zi de post şi rugăciune şi am avut o zi de post şi rugăciune pentru România care trăia vremea critică. Ne-am rugat şi după ce s-a întâmplat am fost chemat la Sacramento de către cineva din Florida şi mi-a spus “frate, niciodată nu m-aş fi gândit că Dumnezeu răspunde aşa de rapid la rugăciunile noastre”, nimeni n-ar fi gândit că Ceauşescu poate fi  dărâmat, şi când Dumnezeu lucrează, el îşi are mâna lui şi ştie cum să lucreze.  V-am dat amănuntul ăsta pentru că unii caută cine a făcut, Dumnezeu a făcut totul practic, Dumnezeu.

 

B.T.: Da, dar faptul că a fost împuşcat, ca şi fapt uman. Pentru că ţineţi cont de chestia asta, eu, de exemplu, am avut o reacţie dureroasă la evenimentul ăsta pentru că eu am văzut-o altfel şi am zis, eu am crescut cu omul ăsta pe prima pagină a cărţii mele, noi am crescut cu el ca şi părintele nostru, el a fost părintele nostru, şi dacă un părinte îşi bate copilul nu trebuie să-l împuşcăm, adică dacă el face ceva rău, este pedepsit de lege, dar nicidecum să-l împuşti, şi asta a fost cumva o chestie care mi s-a părut nelalocul ei ca şi maturitate umană.

P.P.: În Biblie, în Vechiul Testament, era scris şi e scris: cine face o crimă, să fie omorat.

 

B.T.: Da, ochi pentru ochi.

P.P.: Da,… dinte pentru dinte. Pe câţi i-a omorat Ceauşescu, ştii dumneata?

 

B.T: Nu ştiu, sigur că nu ştiu.

P.P.: Nu ştiu nici eu, Dumnezeu e cel care conduce roata istoriei. Ceauşescu a ajuns la punctul culminant când Dumnezeu a spus destul şi s-au găsit oamenii care au dat răsplată, că românii au o zicală, fiecare ce face lui îşi face, şi Ceauşescu ce-a făcut, lui şi-a făcut. El a făcut o nebunie pentru ţară în cadrul comunismului. Mie nu mi-a plăcut să privesc la scena aceea din curte.

 

B.T.: Cred că era mai bine să-l fi lăsat în viaţă şi să fi fost martorul suferinţelor oamenilor, să sufere şi el ca şi noi.

P.P.: Da, pentru ca în unele locuri, împăratul care a făcut rău era pus într-o cuşcă şi purtat prin satele prin care era sărăcie ca să vadă sărăcia, ar fi fost o tortură cred că prea grea pentru el.

 

B.T.: Când o să ajungeţi faţă în faţă cu Dumnezeu, ce-o să-I spuneţi?

P.P.: Mă voi închina Lui din tot sufletul şi-I voi mulţumi, Îi voi mulţumi că dintr-un păcătos pierdut, un copil rău cum eram la vârsta de 12 ani, Dumnezeu a avut milă de mine, m-a mântuit, mi-a schimbat viaţa şi mi-a dat atâta har, atâta har încât niciodată nu m-am  gândit sau n-aş fi putut să-mi imaginez, numele Lui fie glorificat. Acum aştept clipa plecării, sper că, sunt de 83 de ani, nu peste mult, voi pleca în veşnicie şi aş vrea să spun şi tuturor românilor să se pregătească pentru clipa plecării în veşnicie. Există o viaţă după viaţa aceasta, există o viaţă după moarte, ferice de cei ce se pregătesc. Domnul Iisus a spus că de aici noi putem să ştim unde ajungem, Domnul Iisus a spus “intraţi pe poarta cea strâmtă” şi pe calea îngustă şi cine merge pe această cale va fi adus  la viaţă. A mai spus că există şi o altă cale, o poartă largă şi o cale lată, care duce la pierzanie. Dacă umbli pe calea largă fii sigur că vei ajunge la pierzania iadului, umblă pe calea îngustă, alege calea îndreptării vieţii prin duhul sfânt, aşa cum e descrisă în Evanghelie. Evanghelia e aceeaşi în oricare biserica, noi trebuie să urmăm ghidul Evangheliei şi ajungem în fericire. Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi românii şi doresc să-i întâlnesc pe veşnicie. Amin!

 

B.T.: Ce-aţi vrea să spuneţi comunităţii româneşti de aici din Melbourne? Credeţi că   are un caracter specific în Australia faţă de cea din România şi cea din America sau Canada sau Germania?

P.P.: Românii sunt români, puţină diferenţă între unii şi alţii. Am vizitat şi pe românii din Israel, din Iugoslavia, pe cei din Germania şi pe cei din Austria, românii sunt români, toţi au nevoie de acelaşi Dumnezeu şi toţi au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu câştigată de Domnul Iisus pe cruce la Golgota, că mântuirea nu e prin faptele noastre bune, mântuirea nu e prin botez, nu e prin cuminecătura, e prin jertfa glorioasă a Domnului Iisus de pe Golgota, şi el a săvârşit-o acum 2000 de ani, nouă ne-a rămas doar să acceptăm sau să nu acceptăm mântuirea Lui. Alegerea e a noastră, vrem fericirea sau chinul veşnic, Dumnezeu a spus “Iată îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii, alege omule”, eu am ales calea vieţii şi îndemn pe toţi românii, viaţa trăită pentru Dumnezeu chiar în lumea asta e frumoasă şi binecuvântată şi mult mai mult va fi binecuvântată dincolo. Sunt glorii ce ne aşteaptă, fericiri nedescrise, fericiri pentru veci. Dumnezeu să învrednicească pe români să cunoască calea Domnului, să o urmeze şi să ajungă în fericire. Amin !

 

 B.T.: Amin! Eu mă simt privilegiat că mi-aţi dat interviul ăsta, să ne confesăm, să ne spovedim, că şi eu m-am spovedit dumneavoastră.

P.P.: Eu vă mulţumesc mult pentru interviul acesta.

 

B.T: Mulţumesc!

P.P.: Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com