HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Sculptorul MARIUS IVANOVICI

 „Bustul de femeie este accentual

în lucrările mele

 

Dialoguri privilegiate

Maria Diana Popescu, Agero

Montaj Foto -  Ion Măldărescu

 

MDP: Pictor, sculptor, inspector şcolar,  profesor la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”. Nu este prea mult pentru un artist tînăr?

       

Marius Ivanovici: În calitate de artist şi de profesor mă simt bine în pielea mea, arta pe care o practic îmi oferă numai satisfacţii, aşa am simţit, să merg pe acest drum şi să-l bătătoresc cât mai bine. Cât despre meseria de profesor, pot spune că este o meserie care m-a prins într-un singur sens: satisfacţia că pot oferi cunoştinţe celor ce au talent artistic, celor ce au sensibilitate şi înclinaţie către frumos. Dacă e să faci meseria de profesor pentru bani, atunci eşti condamnat falimentului. În concluzie, arta plastică şi pedagogia merg mână în mână, recunosc că liceul îmi ocupă mult timp, iar elevii îţi toacă nervii mărunt şi sistematic, deci asta-i o meserie grea şi nu pentru oricine. Există compensaţii  şi de o parte şi de cealaltă în a-mi satisface scopul artistic.

       

MDP: Care ar fi motivele pentru un tînăr să îşi dorească astăzi să devină artist plastic?

     

Marius Ivanovici: Nu trebuie să ai motive ca să fii artist în România, dar nici în lumea largă. Dacă eşti plecat pe un drum pe care îl simţi, pe care îl cunoşti, atunci eşti în deplină siguranţă. Speranţa şi dorinţa de a crea sunt singurele motive care te ţin în viaţă în meseria de artist. Acest lucru îţi dă şansa să te joci cu creaţia; este ceva deosebit şi în acelaşi timp sună cumva malefic şi cumva blasfemiator. Unii ar spune că numai Dumnezeu are voie să creeze! Ca artist ai voie să creezi, e drept, chipuri fără suflare, dar cu un alt fel de suflu spiritual. În această breaslă poţi făuri chipuri, caractere, trupuri fără să-ţi fie frică de Divinitate, deoarece le creezi întâi şi-ntâi pentru tine ca artist, iar pe urmă pentru a fi admirate de public. Iar dacă ele sunt percepute bine, nu neapărat înţelese, atunci ţi-ai atins scopul, finalitatea!

 

MDP: Despre temele care vă  caracterizează creaţia?

       

Marius Ivanovici: De ceva timp am abordat ca temă plastică viaţa şi am rămas constant în această abordare. Ca tehnici de lucru, pe această tema am, cum se spune în muzică, „variaţiuni”, nuanţe de abordare în finalizarea proiectului plastic de la lemn, piatră, metal, răşini sintetice şi materiale provizorii, cum ar fi ipsosul. Reprezentările vieţii în sculptură sunt multiple în lucrările mele: de la figurativ, la abstract şi simbolism. Am abordat dimensiuni mici, dar şi dimensiuni mari şi foarte mari (acestea din urmă sunt concretizate în lemn şi piatră). În continuare VIAŢA rămâne pentru mine tema principală, viaţa ca origine, viaţa şi elementele ce o compun. Focul, apa, pământul şi aerul, toate la un loc, mixate ne arată respiraţia vieţii, mişcare, textură, carnaţie, iar de aici mai e un pic până la reprezentarea femeii, cea care dă viaţă (bustul de femeie este accentuat în lucrările mele, sânii ei şi ceea ce oferă aceştia ca esenţă, ca hrană; justificabil deci: sâni + lapte = hrana pentru viaţă!!).

 

MDP: După intrarea Romaniei în U.E. s-au intensificat schimburile culturale cu ţările vecine? A dus integrarea la o mai bună circulaţie a valorilor artistice româneşti?

 

      

Marius Ivanovici: Este adevărat că de când suntem primiţi din punct de vedere politic în această familie a Europei, ca artişti avem mai multă posibilitate de a ne mişca. Sunt uşurate formalităţile de trecere a frontierei şi favorizate contactele cu diverse asociaţii şi fundaţii sau instituţii care au ca domeniu de activitate arta. Şi înainte de intrarea în U.E. arta a fost liberă. Acest lucru s-a întâmplat după revoluţia din 1989. Artistul este oricum liber, aşa trebuie să fie. Când spui artă, de fapt poţi spune libertate. Este cel mai frumos sentiment, acela în care te poţi manifesta liber, realizând obiecte de artă şi imprimându-le mesaje cât mai diverse.

 

MDP: Cîte ceva despre participările dumneavoastră la simpozioanele internaţionale, despre succesele repurtate acolo, despre premiile pe care sigur le-aţi primit.

 

Marius Ivanovici: De povestit ar fi foarte multe, destul de „frumoase şi interesante” întâmplări. Cel puţin din ultimele călătorii avute în până acum. Pe lângă experienţe şi satisfacţii profesionale, muzee şi locuri minunate, am reuşit să-mi clarific şi să-mi cataloghez cercul de prieteni (când stai mai mult în preajma unor persoane pe care le considerai prietene, ajungi în final să le cunoşti mai bine, îşi dezvăluie adevăratul caracter). Cea mai mare bucurie a mea a fost la ultima expoziţie din Alicante, Spania, când rectorul Universităţii din Alicante şi-a exprimat admiraţia pentru lucrările mele, iar finalul s-a lăsat cu achiziţionarea pentru Muzeul de Artă Contemporană al Universităţii din Alicante. Aşa că am două lucrări rămase la ei (basoreliefuri, una dintre lucrări e compusă din trei elemente).

 

MDP: Concurenţa vă îngrijorează, sau consideraţi că aţi optat deja pentru o artă plină de profunzime şi veţi găsi întotdeauna răsunet în sufletele sensibile din toată lumea?

       

Marius Ivanovici: Concurenţa înseamnă de fapt totul. Un artist câştigă progresul din concurenţă. Întotdeauna am de învăţat de la concurenţă şi aici mă refer la concurenţa de specialitate. Îmi place să mă documentez, să fiu în actualitate cu informaţia, să comunic cu prietenii, cu colegii de breaslă. Competiţia va rămâne întotdeauna piesa de bază în producţia de artă. Dar cea mai grea competiţie este aceea cu tine însuţi, aici este dificil. Este greu să rămâi la suprafaţă, să nu cazi în banal, să nu te plafonezi şi să nu fi influenţat de nimicuri fără valoare artistică, dar cu profit material imediat şi substanţial.

       

MDP:Ce trebuie să ştie un artist tînăr despre managementul artistic? Este deficitar pe piaţa noastră de artă?

 

Marius Ivanovici:  Cât priveşte managementul artistic, ar fi ceva de vorbit. Din nefericire la noi, artistul este încă propriul lui manager. Timpul pe care ar trebui să-l dedici lucrului efectiv în atelierul propriu este irosit de cele mai multe ori încercărilor de a-ţi vinde sau de a-ţi promova arta. Din păcate la noi s-au născut profitori, speculanţi de artă, care nu cumpără, ci doar îţi expun lucrările fără a le face promovare, iar în cazul în care acestea se vând, ei iau cea mai mare parte din câştig (menţionez că atunci când se vând, sunt achiziţionate datorită numelui şi experienţei artistului în cele mai multe cazuri). Acum doi ani am discutat cu un galerist de origine română – galeria se află în Bruxelles – unde am expus împreună cu alţi trei colegi tineri din Piteşti, chestiuni de management artistic. El pleca cu broşuri, cu lucrări de sculptură mică la eventualii clienţi, promova în sensul cel mai agresiv. Acest stil de a „bate efectiv pe la uşi” îi asigura succesul într-un loc unde concurenţa este acerbă, numeroşi artişti venind din est şi vânzând obiecte valoroase la preţuri mici. În occident artistul lucrează în atelier şi galeristul îi face promovare, nu intră nimeni în atelierul de creaţie (în rare cazuri sunt primiţi vizitatori interesaţi de a cumpăra, dar sunt trimişi la galerie de către artist). Politica este simplă: eu produc, tu îmi vinzi!

     

MDP: Sînteţi sprijinit suficient de societate? Ce vă lipseşte pentru o mai bună afirmare?

 

Marius Ivanovici: Societatea are nevoie de artă şi de artişti. Mulţi se întreabă: „ce nevoie avem de artişti, de nebunii ăia, la muncă cu ei, mâzgălesc acolo ceva ori fac lucruri de neînţeles!”. Am întâlnit astfel de oameni şi am încercat să-i fac să înţeleagă, din păcate nu am reuşit mereu. Mentalitatea învechită este un duşman al nostru, al tuturor şi nu numai în artă. Aceşti oameni fără viziune nu pot privi în jurul lor, nu pot vedea frumosul ce-i înconjoară. Tot ce este creat de om este plecat din plăcere şi din nevoie estetică (până şi când mănânci ai pretenţii ca să ai în farfurie ceva frumos şi gustos, altfel nu poţi îngurgita). E doar un exemplu banal de nevoie estetică. Până la arta plastică decorativă şi, în general, până  la artele frumoase în general, mai este drum. Aici omul „de rând” este deficitar, cu toate că cei mai mulţi au încărcătură emoţională suficientă pentru a le trezi măcar o stare, un sentiment, atunci când vizionează o lucrare de artă.

       

MDP:Să mai vorbim despre arta dumneavoastră. Unde aţi expus pînă acum, care este lucrarea sau lucrările care dau acoperire numelui dumneavoastră?

       

Marius Ivanovici: În ultimul timp m-am axat pe sculptura mică, datorită împrejurărilor. Vara asta am fost plecat în Malta, Italia şi Spania. Datorită transportului şi cheltuielilor impuse, nu am reuşit să produc sculptură de dimensiuni mai generoase. Anul trecut am avut trei lucrări mari la propriu şi la figurat, realizate în trei simpozioane. Simpozioanele au fost internaţionale, cu toate că s-au desfăşurat în ţară, oricum am fost destul de surprins, ba chiar copleşit de invitaţiile primite. Nu se întâmplă oricărui sculptor în viaţă să participe la atâtea simpozioane într-o vară (nu-s modest deloc, serios). Am avut lucrări din marmură de Ruşchita la Piteşti (tabăra Gheorghe Iliescu-Călineşti), Drăgăşani (simpozion organizat de o persoană particulară foarte bogată şi influentă). Din piatră sedimentară de Baia Mare s-a lucrat în Bistriţa (tabăra Ion Irimescu). Am muncit atunci mult fizic, cât şi psihic, presiunea timpului şi-a pus amprenta asupra mea, la fiecare lucrare am avut de-a face cu aproximativ opt tone de material pe care trebuia să-l transform din forma lui brută într-o lucrare de artă într-un timp extrem de scurt, două, maxim trei săptămâni.

      

MDP:  Ce pericol îl pîndeşte pe artistul român?

       

Marius Ivanovici: Singurule pericole reale în viaţa unui artist este plafonarea, lipsa informaţiei şi a deschiderii către nou în viaţa lui. Noul clădit pe tradiţie este o formulă bună şi de luat în calcul. Creaţia bazată pe muncă şi inspiraţia celor mari şi vechi sunt elemente definitorii în munca actuală, în creaţia şi în inspiraţia contemporană. Tot ce s-a creat din cele mai vechi timpuri nu face decât să te ajute în ceea ce-ţi propui ca finalitate artistică. Inspiraţia vine dintr-o idee, o revelaţie, o stare combinată cu experienţă, devotament şi dragoste pentru lucrarea de artă. La un moment dat s-a spus că arta nu mai poate să meargă înainte deoarece nu mai are ce să facă, „s-a făcut totul până la noi”. Zic că s-a făcut foarte mult până la noi şi tocmai asta ne ajută să facem mai mult. Cumulând experienţa înaintaşilor, vom putea să ne mobilizăm inspiraţia şi să nu ne lăsăm copleşiţi de greutatea numelor lor.

      

MDP: Ce ne puteţi spune despre arta comercială, despre kitschul destul de prezent în arta contemporană?

       

Marius Ivanovici:  Mulţi artişti cad în păcatul de a face compromisuri, calcă strâmb, ca şi mine de fapt, pe tărâmul artelor plastice. Să fiu mai explicit: există o abordare a kitschului într-o formă permisibilă. Sună un pic ciudat, de fapt te foloseşti de nonartă să poţi pătrunde în sufletul clientului, din nevoia de a vinde pentru bani, bani care te ajută să poţi supravieţui şi crea lucrările tale de suflet. Un fel de prostituţie pe care eşti nevoit s-o faci. Încerci abordând acest stil cumva viclean şi faci şi un pic de educaţie clientului, pentru că în lucrarea pe care o comercializezi strecori şi adevăr plastic. Un artist adevărat nu face compromisul complet, încearcă să-l îndrepte către drumul cel bun.

           

MDP: Ce credeţi că se va întîmpla pe termen scurt cu arta şi publicul, avînd în vedere transformările rapide de la o etapă la alta?

       

Marius Ivanovici: Publicul este cel ce decide asupra ta, iar publicul de cele mai multe ori nu este pregătit să te accepte şi atunci artistul se modelează cumva după cerinţele lui. Artistul de azi caută gustul publicului şi apoi speculează, este un fel de pact cu diavolul. Este greu să eviţi această strategie sau formulă. Dar un artist adevărat îşi urmează drumul neperturbat de nimic. Numai lipsa materială ne împinge de multe ori către acceptarea acestei formule, ba mai mult: cochetăria cu Kitschul!!

       

MDP: Dar despre galeriile de artă virtuale?

     

Marius Ivanovici: Un avantaj în promovarea artiştilor sunt galeriile de artă virtuale, mai ales că acum internetul îţi oferă informaţie nelimitată. Se vinde mult şi bine, în astfel de condiţii este şi mai uşor să expui lucrările în fotografie decât să le cari prin expoziţii cu public şi vernisaje.

      

MDP: Dincolo de pictură cine, ce anume vă cheltuieşte timpul? Restul timpului...
     

Marius Ivanovici: Care rest al timpului? Nu am alt timp, ăsta-i timpul meu şi nu-mi ajunge,  viaţa mea se învârte în jurul acestei nebunii frumoase: arta. Încerc să fac artă, să mă afirm cât mai sus în ierarhia valorilor. Sună ambiţios, dar este drumul pe care mi l-am ales şi care-mi prieşte, aşa că toată lumea din jurul meu, dacă vrea să rămână lângă mine şi are nevoie de mine, trebuie să mă accepte aşa cum sunt, altfel nu se poate. Singurul sacrificiu pe care îl fac este cel pentru ARTA MEA!

 

Maria Diana Popescu, Agero

Montaj Foto -  Ion Măldărescu

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com