Reclama Dvs.

Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri






 

Dănuț Lupu: “Actuala generație de fotbaliști români vrea mult, multe, dar dă foarte puțin fotbalului”
 
Interviu realizat de Ioana Popescu
 
După atâtea vești proaste din partea celor din fotbalul românesc, mai ales după ce am văzut ceea ce s-a văzut la acest campionat european de fotbal, iată că în urmă cu două săptămâni, am primit și o veste bună. Fosta glorie a lui Dinamo, Dănuț Lupu a acceptat din luna iulie a acestui an să facă parte din echipa de scouting (căutător de talente n.r.) a clubului “câinilor roşii”. 
Dănuț Lupu (49 de ani) este unul dintre cei mai mari fotbaliști din anii 1980-2000 și printre cei mai tehnici fotbaliști români din toate timpurile. După 14 prezenţe la echipa naţională, 228 de partide şi 44 de goluri marcate în Liga 1, Lupu s-a retras în anul 2001, spre durerea suporterilor. 
 

Am avut onoarea să îi iau astăzi lui Dănuț Lupu un interviu pentru ziarul Agero Stuttgart, dar pot să mă mai mândresc și cu faptul că unul dintre primele mele interviuri în presă mi le-a acordat, în 1998, tot celebrul fotbalist, care pe atunci evolua la Rapid, sub comanda antrenorului și prietenului său, alt mare talent fotbalistic, Mircea Lucescu.

 

Dar pe atunci fotbalul era fotbal. Acum lucrurile s-au mai schimbat în privința “sportului rege” și despre aceste lucruri vrem să-l descoasem pe Dănuț Lupu, dar și despre ce mai face el, cum se simte după încercarea de la începutului anului și cum este acum, când stă pe metereze, în staff-ul echipei sale de suflet, dar și a mea, Dinamo. (Ioana Popescu)

 

 

“Vinovați pentru starea actuala a fotbalului românesc sunt FRF, liga profesionistă, cluburile de fotbal care nu investesc în centrele de copii și juniori”
 
Rep. Ce face Dănuț Lupu în aceste zile toride de vară? 
D. L. Bună; să începem! Ca și tine muncesc în vara aceasta. Eu caut tineri fotbaliști, fiind acum scouter la echipa Dinamo. 
 

Rep. Ce părere ai despre cum a fost acest campionat european de fotbal? 
D. L. Un campionat european, spun eu, ca joc modest, dar ca organizare, foarte bun. 
 
Rep. Cum ai descrie actuala generație de fotbaliști români? 
D. L. Actuala generație de fotbaliști români este o generație care vrea mult, multe, dar care dă foarte puțin fotbalului. 
 
Rep. Ce greșeli a făcut România la acest campionat? 
D. L. Greșeli au facut înainte de a merge la campionatul european. Lotul nu a fost corect facut. Au schimbat doctorul, care într-o echipa este un pion important.
 
Rep. Cine este vinovat pentru situația de criză actuală a naționalei de fotbal? 
D. L. Vinovați sunt FRF, liga profesionistă, cluburile de fotbal care nu investesc în centrele de copii și juniori.
 

“Au dispărut maidanele; au apărut internetul, calculatoarele, telefoanele iar copiii de acum sunt mai grași decât cei de acum 15-20 de ani”
 
Rep. Ai remarcat vreun fotbalist din actuala generație care să fie la nivelul tău și al foștilor tăi colegi de la Rapid sau Dinamo? 
D. L. Mi-aș dori să găsesc foarte mulți tineri mai buni ca mine sau ca generația mea. Dar mai caut…
 

Rep. De ce crezi că acum nu se mai face performanță în sportul românesc ca acum 15 - 20 de ani? 
D. L. Au dispărut maidanele; au apărut internetul, calculatoarele, telefoanele iar copiii au alte preocupări decât sportul. De asta, copii de azi sunt mult mai dezvoltați, grași, decât cei de acum 15-20 de ani.
 
“Eu îi doresc mult succes actualului selecționer al României, Christoph Daum, dar nu cred că va reuși”
 
Rep. De ce nu ai ales să fii antrenor? 
D. L. Nu am răbdarea necesară de a fi antrenor.
 
Rep. Ce părere ai despre actualul selecționer al României, Christoph Daum, cel care i-a luat locul lui Puiu Iordănescu? 
D. L. Eu îi doresc mult succes și baftă dar nu cred că va reuși.

 

 

Foto 1: Jucând la Rapid Bucuresti

Foto 2: Alaturi de nume mari, la Dinamo (în stânga e Marius Niculae) 

 

Rep. Cum te-ai apucat de fotbal? Dacă nu era fotbalul, ce ar fi fost? 
D. L. Tatăl meu a spus mamei că dacă îi face băiat îl face fotbalist, așadar a fost dorința tatălui meu…Dacă nu era sa fie fotbalul, ar fi fost alt sport: Hochei-ul.
 

Rep. Ce sfat le-ai da fumătorilor înrăiți? (Dănuț Lupu a avut în această primăvară o problemă de sănătate cauzată de tutun. n.r.)  
D. L. Am fumat foarte mult. Acum m-am lăsat. Este singurul lucru care dăunează mult sănătății și după urma căruia nu ai nici un beneficiu.
 

Rep. Care sunt hobby-urile lui Dănuț Lupu?  
D. L. Îmi place foarte mult să conduc și să fac sport.
 

Rep. Ți s-a propus vreodată să intri în show-biz? 
D. L. Nu cred că aș fi bun pentru show-biz.
 
Rep. Încă ceva. Observ pe contul tău de Facebook că postezi aproape zilnic melodii grecești. De ce pasiunea pentru muzica grecească? 
D. L. Am jucat 4 ani în Grecia și îmi place foarte mult muzica lor. 
 
Rep. Un mesaj pentru românii din Germania, te rugăm. 
D. L. Multă sănătate și tot ce vă doriți voi și nu uitați avem o țară minunată. 
  
Mulțumim, sănătate multă și spor în toate! 

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)