Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

„ÎN ISTORIA ROMÂNIEI CAM NIMIC

NU A FOST DE BUNĂVOIE”

 

Dialoguri privilegiate: PAUL EVERAC, UMANISTUL PRIN EXCELENŢĂ.

MARI DRAMATURGI ROMÂNI

 

Maria-Diana Popescu

 

 

Personalitate controversată, recunoscut însă ca unul dintre marii dramaturgi contemporani ai României, Paul Everac, pe numele său adevărat Petru Constantinescu, s-a născut la 23 august 1924, la Oradea. Semnează cărţile de teatru: Ştafeta nevăzută (1959), Logodna (1962), Ferestre deschise (1963), O întâlnire neobişnuită/Câteva halbe cu rom (1964), Curierul invizibil (1964), Simple coincidenţe (1966), Şi la stânga, trei ciocane (1967), Iancu la Hălmagiu (1967), Chiriţa pe şantier (1970), Un fluture pe lampă (1974), Doi patrioţi năpăstuiţi, Ferestre deschise, Cititorul de contor, Coada (2004).  Cărţi de proză – Don Juan din Grădina Icoanei (1968); Funigei peste Alpi (1987). Eseuri: Reflecţii despre inteligenţă. Opinii (1967), Apel către tâmpiţi (2003), Thalia Zurbaghie (Editura Semne),  Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei et caetera. Pome: Nevolnice tâlcuri şi rime (Editura Semne). Pentru imaginea creată în campania electorală ex-preşedintelui României, Ion Iliescu, a fost numit în 1993 director general al Societăţii Române de Televiziune,  funcţie din care a fost demis ca urmare a unui scandal cu conotaţii sexuale în anul următor, 1994.

 

MDP: Maestre Paul Everac, sînt onorată să stau de vorbă cu dumneavoastră. Mi-aţi dăruit mai demult  cartea „Resurse şi ispite în Ţara Muscelului”. Vă rog să poposim împreună în spaţiul de cultură de la Podu Dâmboviţei şi la sediul Fundaţiei „Steaua Carpatină”, pe care o conduceţi.

 

Paul EVERAC: La Podu Dâmboviţei nu e un spaţiu propriu–zis de „cultură”, ci doar unul de animaţie culturală. Noi excităm puţin la cultură, dar ambientul nu se lasă prea tare excitat, nu e foarte bun conducător de cultură. Noi facem propuneri, dar ecoul lor e mic. Noi diseminăm obiecte de artă, dar răspunsul e uneori pângărirea lor. Diferenţa dintre arta cultă, folk şi kitsch nu prea se face pe aici. Târgul de la Rucăr răsună de manele, ca şi autobuzele de altfel. Cultura le mai pare cumva o toană, o răzgâială: numai chiolhanurile îi atrag. Se bate sârba la nunţi, dar spiritul se comunică puţin. N-are a face, noi vom continua să „provocăm”, cum dai cu cheia sau cu manivela la o maşină până când se aprinde motorul, bineînţeles, dacă are combustibil.

 

MDP: Am vizitat expoziţia dumneavoastră de carte, pe care Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a deschis-o spre a cinsti şi marca opera dumneavoastră, pe care am şi semnalat-o în presa locală la momentul dat. Maestre Everac, ce a stat la căpătâiul erudiţiei dumneavoastră, la căpătâiul literar şi filosofic? Rolul precumpănitor îl atribuiţi lui Dumnezeu?

 

Paul EVERAC: Nu făceam bine dacă îl puneam pe Dumnezeu responsabil pentru tot ce am scris sau am făptuit eu. Mai ales că unele lucruri au un oarecare dinamism sau o zgândărire luciferică. Răspunsul ar fi: n-am găsit ceva mai bun de făcut. Nici mai greu într-un fel (gândiţi-vă că dramaturgi - meseriaşi dacă ar fi vreo sută per total!). Cu scrisul, scapi de urticarie. Nu laşi lumea în pace, dar nici nu omori pe nimeni. Drame sunt peste tot, unele atroce. Scrisul le epurează, la face fapt de artă. Adică le înnobilează. Dărâmăm şi clădim, cam asta facem. Dar nu face cam toată lumea asta? Scormonim, arătăm cu degetul, întrebăm. Răspunsuri vin sau nu vin, dar întrebările bine puse rămân. Da, baza oricărei culturi, o reprezintă întrebările bine puse.

 

MDP: Maestre Paul Everac, dincolo de controverse şi prejudecăţi, unde aşezaţi în istorie ziua de 23 August? Istoricii contemporani şi-au intensificat dezbaterile având ca obiect această zi. Libertatea atât de trâmbiţată în ţara noastră e bună la ceva? În cultură, cum se răsfrânge? Petre Ţuţea spunea că „libertatea e o frânghie agăţată de cer – poţi urca participând la actul mântuirii tale sau poţi coborî în întuneric”. Iată bipolaritatea libertăţii.

 

„HALAL LIBERARE!”

 

Paul EVERAC: 23 August 1944 e ziua când am vrut să ne salvăm pielea, fiindcă duşmanul devenise mai puternic decât aliatul. Am lăsat o silă, ca să luăm alta, căci în istoria noastră cam nimic nu e de bunăvoie. Am scăpat de dracu’ (un drac totuşi civilizat) şi am dat de mumă-sa. Am făcut un armistiţiu prost, când aveam şansa să facem unul mai bun, mai bărbătesc. Am omorât conducătorul de dreapta, ca să vină conducător de stânga şi, în final, l-am omorât şi pe acesta!... Am dat mai întâi libertatea pe independenţă, apoi am dat independenţa pe libertăţi dezmăţate şi anarhice. Ne-a mers ca lui Dănilă Prepeleac. Am dat în brânci să ne facem o industrie, acum am dat-o pe un sfârâiac, de deştepţi ce suntem. Dăm mereu cu piciorul la şiştar, sub cuvânt că ne „eliberăm”. Halal liberare! Dacă vreţi să aflaţi mai multe în problemă, citiţi foarte recenta mea carte „Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei”.

 

MDP: Să ne întoarcem, vă rog, la un alt fenomen aflat în dezbatere: teatrul. Sunteţi un dramaturg de primă mărime. Consideraţi că eforturile pe care le face teatrul românesc de a se reclădi, de a căpăta din nou capacitatea unei atitudini, de a stărui la uşa unor conştiinţe, vor avea sorţi de izbândă?

 

„NOII DRAMATURGI ÎŞI ETALEAZĂ VICIILE, POFTELE ŞI URDORILE, NOI VENIM DIN URMĂ ŞCHIOPĂTÂND”

 

Paul EVERAC: Cu actualii conducători nu avem mare şansă. Ei au desfăcut piaţa invaziei străine în toate domeniile. De fapt cam asta a urmărit şi „revoluţia”: să vină marfa din afară, unde era prea multă. Să ne înghesuie acasă, să ne arunce peste bord de la tărâţe până la filozofie. Înainte, cosmopolitismul era refulat; acum e refulat românismul. Sau, dacă nu e refulat, e marginalizat. Vine nu numai o altă dramaturgie, dar, cu ea, o altă simţire, o altă morală, un alt fel de a concepe lumea şi de a pune accentele, un fel al lor. Ei îşi etalează problemele, viciile, poftele şi urdorile; noi venim din urmă şchiopătând. Dacă mai venim. Aveam, pe „vremea mea” cincizeci de dramaturgi valizi, jucaţi; mai avem cinci? Dacă vreţi să ştiţi mai mult şi în această direcţie, citiţi cartea mea recentă „Thalia Zurbaghie” (Editura Semne), dacă o mai găsiţi.

 

MDP: Care ar fi, maestre, ipotezele de lucru de care ar avea nevoie România ca să poată supravieţui într-o Europă unită?

 

Paul EVERAC: Venim cu câteva handicapuri certe: n-am avut în vechime Cavalerism, Renaştere, Reformă, Iluminism, Enciclopedism, nici Clasicism, nici Burghezie înstărită, nici Aristocraţie autohtonă; foarte puţină viaţă cetăţenească, foarte târziu Constituţie şi Parlament. Am fost mereu covârşiţi, dominaţi sau remorcaţi de alţii; ortodoxismul ne-a dezeuropenizat, turcii şi grecii ne-au balcanizat. Ne-am sincronizat cât de cât acum 150 de ani, dar nu chiar de tot. Scăpaţi din braţele pan–rusismului comunist, ne-a luat în primire globalismul pan–american, alt Big Brother.

 

MDP: De la filosofii pe care i-aţi abordat în eseuri (Aldous Huxley, Celine, Bergson, Anatol France, Balzac etc.), să ne orpim, vă rog, la etnosociologie. Vă rog câteva repere ale programului de perspectivă etnosociologică, pe care îl expuneţi în „Resurse şi ispite în Ţara Muscelului”.

 

Paul EVERAC: Încercăm să agităm un concept în curs de perimare: etnia, însă nu a etniei, ci a transnaţionalismului, a Caracatiţei unde bogătaşii noştri s-au conexat. Mai mut decât etnia îi interesează cifra de afaceri. Nici francezii nu se mai dau în vânt după Celine şi Bergson, nici englezii după Huxley – joacă şi ei la concurenţă, n-au încotro. Totul e să pui laba, să iei cu japca, să „civilizezi”. Trebuie să ne purtăm cât mai modern! Etnosociologia e o garnitură veche la surtuc, un ciucure. Îl purtăm duminica. În rest, alergăm după boabe. Marele bogătaş uită că are o naţie. Ca şi marele hoţ. Dacă vreţi să cunoaşteţi mai bine chestia cu avatarurile etniei, am şi aici o carte: „Mic tratat despre corupţia umană” urmat de „Apel către tâmpiţi”, dacă o mai găsiţi undeva. Vă doresc numai bine!

 

Vă mulţumesc maestre Paul Everac! Vă doresc ani mulţi, cu multe înmuguriri în spirit şi rodiri în cuvânt!

 

Maria Diana Popescu

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)