Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIURI TARDIVE: SCULPTORUL EUGEN EVU

Vizitaţi lucrările domnului Eugen Evu la Simeza Agero - artişti români in Revista AGERO >>

 

George ROCA - redacţia Agero

Grafica şi fotografia: Roca ( copy right )

 

 

Acesta este un al doilea interviu din ciclul „Interviuri tardive”, interviuri care trebuiau să fie publicate de mai multă vreme şi care, din lipsa de timp, nu au apucat încă să se întâlnescă cu ochii cititorilor. Ştiu şi simt, că mulţi dintre cei cărora le-am pus întrebări şi le-am solicitat date despre domniile lor, au devenit sceptici şi au ajuns chiar să mă privească cu neîncredere! Îi anunţ pe această cale voi căuta să îmi ţin promisiunile şi totodată le cer scuze pentru întârziere. O altă personalitate care îmi face dodeosebită plăcere să o prezint mai jos este domnul Eugen Evu, bine cunoscut scriitor şi talentat artist plastic.

 


 

George ROCA: Stimate domn, sincer să fiu, sunt uimit de vitalitate creativă de care dispui! Te cunosc de mulţi ani, drumurile noastre s-au încrucişat de mai multe ori, chiar dacă locuim la o distanţă de aproape douăzeci de mii de kilometri unul de celălalt. Te-am întâlnit în general la manifestări literare şi saloane de carte ale Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arta (ASLA Oradea). În 2001, la cel de al XXVII-lea Congres Academiei Româno-Americane (ţinut la Oradea), ne-am reîntâlnit din nou. Atunci, acolo, îţi lansai valorosul volum de eseuri „Tresărirea  Focului”. Te-a bucurat revederea noastră fapt pentru care mi-ai dăruit două sculpturi, una din bronz pe care am numit-o „Olandezul Zburător” şi una din lemn, „Decebal şi Traian”. Am apreciat gestul tău şi pentru că mi-au plăcut foarte mult, le-am luat cu mine aici la Sydney, în Ţara Cangurilor. Sunt puse la loc de cinste pe unul din rafturile bibliotecii mele. Le-am pus la loc de cinste deoarece sunt plăcute vederii! Le-am fotografiat chiar, iar imaginile le-am folosit pentru a ilustra diferite articole literare trimise revistelor cu care colaborez. Sunt convins ca au avut aprecierea publicului! N-am ştiut atunci, când mi le-ai dăruit, că te ocupi serios de sculptură şi că esti un artist profesionist. De când faci sculptură, Eugen  Evu?

 

Eugen EVU: De fapt m-am jucat cu briceagul încă de copil, în satul bunicilor... Făceam păpuşi de lemn, amulete primitive, ca un veritabil  sălbatic cu tresăriri faber-cogitans! Mai  făceam  aşa-zise zdrâmboaie din nuiaua de salcie, în martie-aprilie, când dădea mustul sevei: nişte mici fluiere din coaja ei, înainte de a miji mâţişorii… Serile, ciurda de prunci, zbârnâiam din astea de tremurau timpanele surzilor şi roteam pe-ntuneric nuiaia cu tăciune aprins la capăt, făcând cercuri luminiscente...

 

George ROCA: Iată cum răsare deodată ca apa freatică memoria paradisului ludic din inocenţa copilăriei!

 

Eugen EVU: Poate că într-un fel virtual, este reversibilă? Am văzut (citit!) cu mare uimire cum fiul tău, Raymond, de zece atunci, explora miturile unor triburi din Australia. Acum în clasa a XII-a fiind mi se pare, fructifică acele „explorări” transpunându-le în lucrări de valoare istorică, mai bine documentate si bineînţeles mai bine scrise. Înseamnă ca s-a specializat, ca începe sa devină profesionist!

 

George ROCA: De fapt acelaşi lucru aş putea spune şi eu despre „copilul” Eugen Evu. Ai început cu meşteritul fluierelor din salcie şi ai ajuns la sculptatul unor lucrări de valoare, apreciate de publicul artofag.

 

Eugen EVU: Mă rezum la puţin, amintindu-mi de anii desculţi de pe Lunca Streiului meu… Odată am mâncat zmeură din acelaşi zmeurar cu un urs! Mormăia şi mânca, plescăind, iar eu aveam zece ani şi mâncam de frică, mă-nţelegi, pipăindu-mi briceagul din buzunar… Sătenii ardeleni îşi sculptează uneltele că până şi jugul vitelor este cu înflorituri. Crestam coaja de mesteacăn, scriam pe ea şi o fixam cu clei din cireş, aşadar mă copilăream, ca mai toţi copiii de la ţară. N-am uita cred nici de moriştile la vârtecuş de apă iute, nici de micile avioane de lemn, cu elice din lemn, pe care le sonoriza vântul sus, pe creasta casei din sat. Nici de skiurile din funduri de troace, pe care ni le-am confecţionat singuri, ca şi patinele cioplite tot din lemn!

 

Dar picolla scultura pe care o fac acum este altceva, e mai mult un fel de iconerie profană, poate o reminsicenţă ezoterică de păgânism, empatie a sacralităţii naturii. Am dat din joacă peste arborele uriaş (atinge 30 de metri) acel Accacia Robinia, originar din America de Sud, şi am constatat că scoarţa lui, care „năpârleşte” la baza trunchiului, este foarte pretabilă la lucrat şi are o culoare foarte caldă, aşa că am început cu miniaturi, dându-i graficianului Radu Roşianu un fel de replici în lemn. Figurinele sunt foarte decorative, dar cer o lumină contrejour.

 

George ROCA: Ai făcut multe sculpturi? Cred că ţi-ai transformat casa ăntr-un adevărat muzeu! Ce faci cu ele, le colecţionezi sau le comercializezi?

 

Eugen EVU: Am făcut în ultimii ani foarte multe, dar cum le fac, aşa le dăruiesc! Mulţi mă-ndeamnă să ţin de-o expoziţie, dar eu le fac pentru că mă liniştesc şi îmi cer  concentraţie, migală… Sunt ceva între artizant şi modern ca expresie! Lemnul acesta se găseşte doar într-o zonă de pe Mureş, mai sus de Simeria, iar Accacia Robinia a „migrat” probabil din unicul parc dendrologic de aici. După prelucrare, unele au curburi împletite natural, eu doar reliefez desenul, care mi-a sugerat (spre exemplu!) şi genericul metaforic antinomic: „flăcări de lemn”! De fapt, unele le consider nişte  glife, sau nişte mici poeme din cuţit. Cuţitul se răsuceşte ascultând de mână, eu scot limba ca Einstein interconectat neuro-conection, şi în câteva ore iese ce-am vrut. Unii prieteni au acoperit cu ele un perete întreg. Poate că dacă nu aş fi scriitor, cunoscuţii nu le-ar „fetişiza” aşa, căci nu sunt fetişuri, ci jucării dintr-un instinct îndepărtat al copilăriei umane. Vezi, chiar faptul că îmi prilejuiesc o exprimare lirică, tot e ceva. Mai mult decât nimic!

 

George ROCA: Deci cine sunt fericiţii beneficiari a obiectelor sculptate de tine? Cui le dăruieşti?

 

Eugen EVU: Prietenilor exigenţi plasticieni, dar şi celor cărora le plac. Mai ales unor medici. Ele pot fi prezente şi pe pereţi şi la Muzeul Corvinilor, prin birouri, redacţii, etc. Uneori primesc şi bani, cât să-mi cumpăr o carte. Când dăruieşti, însă, te simţi un fel de bunic al tuturor, un Moş Noel-Crăciun, căci darul este de jucărie, este joc, aproape de poezie.

 

George ROCA: Ai făcut multe expoziţii? Ai avut vreo expoziţie cu vânzare?

 

Eugen EVU: Ha, ha! Buna idee! NU! Nu am prea avut expoziţii cu toate că am sculptat câteva sute de exemplare! Este destul de greu sa găseşti o sală pe măsură, apoi chiria, cheltuielile de protocol... Şi apoi multe „se duc” pe la casele cunoştintelor înainte de a apuca să mai organizez expoziţia...

 

George ROCA: Spune-mi maestre, nu este obositor să sculptezi?

 

Eugen EVU: Când lucrez, uit de mine şi am răbdarea de a meşteri, scăpând de gânduri! Când mai scap cuţitul în carne, îmi spun că sângele le consacră. E sigur că lemnul  rubiniu are ceva magic în el, ori investesc eu ceva magic în el. Şi este foarte plăcut, foarte catifelat sub degete, formele cântă! Am trecut de-o vreme la suprafeţe mari, de peste un metru, miniatura e ca un haiku faţă de un poem de Whitman sau de T.S. Eliot.

 

George ROCA: Ai  încercat şi în esenţe mai dure?

 

Eugen EVU: Da, cu bărdaca! Dar amân eventualitatea de a sculpta forme mari, poate după ce ies la pensie.

 

George ROCA: Figurinele sculptate de tine sunt obsesiv chipuri umane! Cuţitul traforează curbat, e o caligrafie din fibra asta care „răspunde” parcă unui impuls din noi de a estetiza, de a însemna, de a releva… şi de a dărui simbolic ceva care iese din mâinile tale, un suvenir, un  sentiment încrustat! Ştiu, că şi eu am fost „alesul sorţii” pentru a fi cadorisit cu câteva lucrări eviene, lucrări care după cum am spus mai sus le-am cărat după mine pentru a se „odini” în casa mea de la Sydney...

 

Eugen EVU: Eşti un semiotician şi ai reprezentări instantaneu de semnificaţie, răbojul de chipuri sunt o vagă intuiţie a genealogiei, motivul arborelui vieţii. Carnea lemnului are o paloare caldă, senzuală, se acordă cu chipul uman! Nu insist pe detalii şi verticalei îi contrapun, tot din lemn, orizontala de echilibru, astfel lucrările au un ritm. Scoarţa este groasă, maleabilă, conlucrez cu materia. Decât să putrezească ori să ardă, mai bine să fie recuperate din natură şi să fie transformate în „flăcări din lemn”. Între palme şi lemnul încălzit sub cuţit, formele reies parcă singure. Într-un fel, sculptezi gânduri spontane, care caută să devină cumva cuvinte! Apropos, ai văzut troiţele sculptate de români, ce-ar amuţi de uimire occidentalii dar ar apărea prin expoziţii! Ca să nu mai vorbim de Cimitirul Vesel din Săpânţa, Zapancea…

 

În fine, ca să-mi îmblânzesc degetele care erau deprinse să bată foarte tare-n claviatura dactilo, îmi e de folos lucrul acesta pentru a umbla mai silenţios pe tastatura digitală…!

 

George ROCA: Bată-te norocul prietene Evu! Acum îmi dau seama că tu nu numai sculptezi poezie dar şi dai poezie sculpturii! Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi urez cât mai puţine ciocane peste degete!

  

   A consemnat

   George Roca

   redactor Agero

 

Vizitaţi lucrările domnului Eugen Evu la Simeza Agero - artişti români in Revista AGERO >>

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)