Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Liceele speciale din vremea lui Ceauşescu

 

Dani Rockhoff

Germania

 

 

Nu tot ce exista in Romania comunista a fost prost, asa cum nu totul in capitalism si globalizare e cool. Un exemplu e Special English Highschool Ady-Sincai din Cluj, produs al strategiei de invatamant a lui Mircea Malita, un cap luminat de renume mondial. Pana cand Ceausescu sa „se prinda” ca aceste retorte pentru elite pot fi un pericol pentru dictatura, cateva generatii de absolventi bilingvi si toba de carte au iesit pe usile gimnaziului clujean. Azi, ei se legitimeaza ca directori, reprezentanti de multinationale, cercetatori, traducatori, specialisti in tara si in strainatate, ziaristi sau fosti ministri. Spiritul romglez nu e nou si nici nu l-a inventat generatia postdecembrista. ( foto: Dani Rockhoff in centrul istoric)

Emo sau cool?

In mai anul acesta, promotia 78 s-a intalnit la Cluj, la liceul Sincai (atuci Ady- (Endre), acum Gheorghe), pentru a 30-a aniversare de la absolvire. S-a anuntat intalnirea de rigoare cu fosti colegi si profesori, strigarea dupa catalog, depanare de CV-uri si amintiri, apoi un chef ca pe vremuri. Toate astea s-au si intamplat.

S-au mai anuntat si doua speech-uri, ale fostului si actualului director al liceului. Cel de-al doilea n-a avut loc, asa ca nici „confruntarea” intre vechii si actualii liceeni nu s-a produs. Oare peste tot in Romania se cultiva ruptura intre generatii? Pacat. Cool era sa ne vedem urmasii, sa ne vada si ei pe noi, sa vedem daca vorbim cat de cat aceeasi limba, poate romgleza.

E o experienta tare interesanta, sa te hotarasti a da filmul inapoi cu multi ani, apoi sa iti iei concediu si sa zbori peste tari si mari. Pentru ce? Poate pentru o vanitate, niciodata recunoscuta pe fata: aceea de a te compara cu cei cu care ai pornit, ca adolescent, pe acelasi drum. Un alt motiv este sentimentalismul, treaba emo, care azi nu e cool, insa chiar ca exista, uneori refulata, in fiecare dintre noi.

Hai Bobo!

In ianuarie, Bobo, un fost coleg de la „uman” -Ady-Sincai avea, in fiecare an, trei clase paralele: reala, umana si maghiara- a inceput sa se agite, sa ne caute si sa ne gaseasca, din aproape in aproape, iar apoi foarte departe: prin State, Australia, Noua Zeelanda. Germania, Anglia, Franta si Ungaria erau, comparativ, la o aruncatura de bat. Cu incapatanare, ne-a gasit: si pe cei pititi prin tara -mai ales fetele, sub nume de mariaj- si pe cei emigrati inainte si dupa 90, cat au vazut cu ochii, in lumea cea larga si pe atunci deloc globala.

Marturisesc ca, dupa ce am confirmat venirea, mi-am luat concediu si bilet de avion, am platit participarea si termenul Marii Intalniri se apropia, am inceput sa ezit si am stat mult pe ganduri, daca sa mai merg. Interesant, cat de prezenta poate deveni amintirea unor persoane din adolescenta, cu care ai impartit patru ani din viata.
 

 

 

Foto 1. Revedera după ani de la Şincai, foto 2: Terry Cole, Virgil Mălaiu ( la catedra)

 

Si mai interesant este cum vrei, ca inaintea unui rendez-vous, sa amani momentul sau chiar sa-l ratezi, pentru a nu te pune intr-o situatie in care realitatea sa-ti insele asteptarile. Parca vrei sa tii timpul in loc, sa pastrezi incremenita imaginea din castelul tau personal al memoriei, despre propria ta adolescenta, despre sperantele si nebunia de atunci.

Biletele si riti-piti

Mi-am adus aminte, in proportie de 95%, care cum arata, ce codite sau breton aveau fetele, pe langa cordeluta obligatorie. Mi-am adus aminte cum ne trageam uniformele bleu-marin in jos, ca sa acopere genunchii, inainte de intrarea la orele unei profesoare fixiste in ce priveste decenta elevelor de liceu. Mi-am adus aminte de „raii clasei” care strigau din ultima banca, „Tocila!”, colegelor silitoare.

Pe vremea aceea, nici vorba de celulare, nici de sms-uri. Ne scriam insa biletele intre noi, pe care le pasam colegelor sau le aruncam ghemotoc colegilor. Jucam riti-piti in ore si abia asteptam sa sune clopotelul, ca sa inceapa diverse incaierari intre tabere, baietii cu fetele. O varsta a excesului hormonal, nu cred ca s-a schimbat ceva in fond, la liceenii de azi.

Pile si fite

In plin ceausism, scoala la Sincai a fost o vreme a competitiei. A competitiei scolare, preambul al luptei pentru existenta si reusita. La Special English Highschool s-a intrat cu examen intr-a noua. Un examen dur, cu patru candidati pe loc, din toata tara. A intrat cine a dovedit, si nu pe pile. Ca pilele n-au functionat, a dovedit-o si primul an de liceu, in care odraslele de doctori si nomenclaturisti isi lingeau ranile, inainte de corigentele de luat in toamna.

Din anul al doilea, lucrurile s-au mai asezat si fitele s-au mai ostoit. Copiii de stabi locali si-au dat seama ca parintii nu-i pot ajuta la luarea corigentelor si ca spaga sau presiunile nu tin nici la engleza, nici la romana, matematica, fizica sau chimie. Din anul trei (clasa a XI-a), am luat-o si mai tare pe straineza.

Engleza cu toptanul

Daca in primii doi ani aveam noua ore de limba engleza si conversatia o predau lectori din Anglia, din anul trei fizica, chimia si biologia ni se preda pe manuale speciale, tot in engleza. Iar daca profesorii cu pricina faceau fata, atunci trebuia sa facem si noi: la clasa, la teze si la examene. Caci, pentru clasa a XI-a am dat inca un examen de treapta, la care conta si media din primii doi ani de liceu. A trecut cine a putut, altii au ramas de caruta.

Nu vreau sa lungesc inutil povestea unui modul de invatamant din vremea ceausista, care a scos un fel de hibrizi, romano-englezi, inimaginabili pentru un sistem social al inchistarii si tavalugului de gandire. Ne simteam ceva deosebit? Da, ne simteam si citeam cu frenezie tot ce ne pica in mana, in engleza.

Lumea gandea altfel, la vest de Cortina de Fier, iar noi incepeam sa gandim critic si contemporan, odata cu ea. Prin lecturi, prin conversatii, prin certuri si dezbateri tematice intre noi si cu profesorii, despre teme tabu.

80 de destine

As putea face 80 de interviuri cu 80 de fosti colegi si profesori cu destine deosebite, fiecare in felul lui. De la profesorul in genetica Jean Dabala, la jazz-man-ul acualmente director al Institutului Cultural Roman din Lisabona, Virgil Mihaiu. De la directorul Gheorghe Comanaru, zis Tutu, la ultrasevera profesoara de romana, Monica Onojescu.

De la Titus Moraru, la Anamaria Florescu, Vasile Cristea si Ghita Bodea, proful-maistru care ne-a invatat sa tragem la pila (la propriu), dupa ce Ceausescu „s-a prins” si ne-a transformat liceul special de engleza, in „liceu de filologie-istorie cu profil de mecanica”. Penibila titulatura a liceului, transformat socialist si industrial aplicabil in 77, imi sta si azi pe diploma de bacalaureat.

As mai putea face interviuri in Sillicon Valley, cu Lucian de la Ebay, cu cativa doctori si specialisti din Germania, sau cu un consultant de multinationale din Londra, si el fost sincaist. As putea sa o rog pe Mihaela sa-mi spuna prin ce infern a trecut in Liban, cu sotul ei, sau sa o rog pe Ildiko sa-mi spuna cum e viata linistita si fara performante, a unei femei atragatoare.

As putea sa o intreb pe Lavinia cat de draga ii e Franta, iar pe Cristina ce mai ofera Fondul Proprietatea de la Bucuresti. Pe Sasa, l-as intreba cat de grea a fost lansarea Romaniei catre UE, caci tot a fost ministrul integrarii europene. Iar pe Stefi, cum e mai nou viata la Radio Europa Libera, pentru care relateaza, din Praga. Pe multi altii i-as intreba, unii poate ca mi-ar si raspunde.

La drum cu Terry

In timpul scurt dintre doua rock-uri la party-ul „de dupa”, mi-a raspuns la cateva intrebari un invitat special al liceului special. Terence (Terry) Cole a fost proful nostru de conversatie in engleza la Ady-Sincai si a venit din UK, peste ani, special pentru intalnire. Ce i-a placut, cum i s-a parut „mai demult” si ce ar vrea sa faca acum in Romania, va spun in rezumat:

„A fost Romania comunista, intr-adevar, intre 75-78. O experienta foarte interesanta pentru mine, pentru cineva dintr-o tara capitalista. Mi s-a oferit ocazia de a profesa in Romania, la un interviu de la British Council din Londra, si am profitat de ea. Sistemul politic era diferit de cel din Marea Britanie, dar asta nu m-a deranjat. S-a dovedit a fi facut o alegere buna, cand am mers in Romania, unde mi-am facut enorm de multi prieteni. A fost o perioada fantastica din viata mea”.

L-am intrebat pe Terry daca predatul la gimnaziu i-a fost ingradit si lectiile cenzurate, in anii cand a profesat la Cluj. „N-as putea spune ca mi-a suflat cineva in ceafa, cum sa-mi predau lectiile. In principiu, cursurile mi le planificam in functie de ceea ce credeam ca e important pentru elevii carora le predam. Aveam cursuri de English Conversation, prin urmare ii angrenam intr-o conversatie generala si culturala”.

Referitor la nivelul de pregatire al elevilor de la SEH Ady-Sincai, Terry spune: „Am fost foarte impresionat de nivelul lor de cunostinte de limba engleza. Fusesera selectionati in urma unei examinari severe, aveau profesori foare buni si erau asi in engleza.” „Romania e pe calea unor schimbari enorme, de cand a intrat in UE si e fascinant sa vad ce au realizat in viata fostii mei elevi, cum au reusit sa raspunda provocarilor survenite pe acest parcurs” a mai spus el.

Terry s-a casatorit cu o romanca. Dupa 10 ani de naveta Anglia-Romania, in 1989 a divortat si n-a mai revenit in tara, decat de trei ori. Acum, el are un proiect, impreuna cu o companie britanica, ce organizeaza itinerarii turistice pe calea ferata in Europa. „Rail-based Holidays” este ideea propusa de Terry Cole, conducerii firmei Great Railway Journey din York, pe trasee „extrem de pitoresti, cum e Sighetul Marmatiei-Cluj”.

El se adreseaza asa-numitelor Skiers, termen care n-are nimic de-a face cu schiatul, ci cu Spending si Kids si Inheritance. „Sunt multi oameni de varsta a treia care vor sa se distreze si sa calatoreasca, insa aceasta implica si dorinta de confort. Nu-ti lasi toti banii mostenire urmasilor, ci te bucuri de ei, cat mai poti, iar aceasta ai putea-o face intr-o calatorie pe sinele de tren, in Romania” este ideea lui Terry .

Intr-adevar, drumul cu Sageata Albastra de la Cluj spre Arad, a fost, peisagistic, si pentru mine, o revelatie. Am uitat panourile electorale si gropile din asfaltul de la gara clujeana, mi-am luat amintirile de la Sincai, si mi-am zis ca poate, peste cinci ani o sa revin. Iar gropile vor fi astupate.

Dani Rockhoff

Germania

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)