Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google

 

Ionuţ Caragea

dialog la masa www. © 2009 by Ionuţ Caragea, Montréal

 

 

Cuvânt înainte

 Fie că vrem, fie că nu, Internetul ne marchează existenţa. Apariţia acestui nou mijloc de comunicare a revoluţionat modul de gândire şi  manifestare al scriitorului contemporan. Însă, dacă pentru unii dintre noi Internetul înseamnă mersul firesc al evoluţiei, pentru alţii reprezintă o adevărată cutie a Pandorei.

Ideea acestui dialog la masa www mi-a venit spontan. Am trimis un email mai multor zeci de scriitori, lăsând la latitudinea dânşilor să răspundă la întrebări. Se pare că Internetul şi literatura virtuală sunt subiecte de continuu interes pe toate palierele de vârstă şi activitate literară. Poeţi, prozatori, critici literari au răspuns scurt sau detaliat, exprimându-şi punctul de vedere. Părerile dânşilor cât şi ale mele nu se vor a fi şabloane literare ci simple opinii ale unor oameni care iubesc arta scrisului şi se implică în fenomenul literar. Sper ca acest dialog să trezească interesul specialiştilor în filologie şi istoria literaturii. Ionuţ Caragea

             

La acest interviu au avut plăcerea şi amabilitatea să răspundă :

 

Alexandru Florin Ţene – poet, critic literar, promotor cultural, preşedinte al Ligii Scriitorilor din România.

Ileana Floran – poetă, promotor cultural şi preşedinte al Asociaţiei Culturale Florema Design.

Veronica Balaj – poetă şi prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec.

Gabriel Mirea – poet, publicist, promotor cultural pe Bookblog.ro.

Laurenţiu Bădicioiu – profesor şi promotor cultural în Mizil, organizator al concursului literar Romeo şi Julieta la Mizil.

Maria Popescu Butucea – poetă şi prozatoare de ficţiune.

Angela Furtună – scriitoare, publicistă, critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România şi membră fondatoare a Asociaţiei de Apărare a Limbii Române.

Petre Flueraşu – poet, promotor cultural, critic literar, fondator şi director al revistei ARCADA.

Radu Botiş – poet, preot iconom stavrofor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Baia Mare, Maramureş.

George L. Nimigeanu – poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Târgu-Mureş şi membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Suceava.

Mircea Gheorghe – scriitor, critic literar, membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

Marius Chelaru – eseist, poet, prozator, traducător, promotor cultural, critic literar şi editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Clubului Junimea, Iaşi şi membru onorific al Fundaţiei Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, Membru al Societăţii Române de Haiku, Membru World Haiku Association, Japonia.

Ionuţ Caragea – scriitor, promotor cultural, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec.

 

  

1.                  Credeţi că asistăm odată cu apariţia Internetului şi la o nouă mişcare literară mondială?

 

Alexandru Florin Ţene - Apariţia Internetului a revoluţionat modul rapid de transmitere a informaţiilor, dar şi al literaturii, în general al cunoaşterii operelor de artă, în cele mai îndepărtate colţuri ale Terrei. Internetul este un mijloc de comunicare cu o rază de acţiune fără precedent, capabil să împletească mediile culturale mai strâns ca oricând. Dacă inventarea tiparniţei a deschis drumul primei mari revoluţii în sfera comunicării dintre oameni, apoi televiziunea, acum, prin apariţia Internetului, a fost declanşată a treia mare revoluţie de acest fel.

Odată cu dezvoltarea Internetului a apărut şi cititorul de Internet şi, totodată, scriitorul pe Internet. Astfel Internetul a început să formeze două categorii, aşa cum apariţia tiparniţei a format scriitorul de carte şi cititorul de carte, înlocuind menestrelii şi ascultătorii acestora. De fapt, Internetul poate fi considerat drept ce mai recentă dintr-o serie de schimbări evolutive petrecute de-alungul secolelor în domeniul formelor de comunicare. Trecerea de la comunicarea orală la cea scrisă, cea de la scris la tipar şi apoi cea de la tipar la comunicarea prin radio, televiziune şi apoi  Internetul s-ar putea să pară a fi evoluţii destul de neutre.         În acest context Internetul are o influenţă asupra mişcării literare mondiale ca suport electronic, influenţând stilul lucrărilor, care va deveni mai concis şi alert, inclusiv esteticul. Va apare o interferenţă a culturilor care se va reflecta şi în literatură. Peste ani va apare o nouă mişcare literară în care specificul naţional va fi mult estompat.

 

Ileana Floran - Da. Pot chiar spune că am asistat la naşterea unui nou curent literar.

 

Veronica Balaj - Desigur. Deşi nu aş vrea să dau un răspuns pătimaş. Acceptarea din prima clipă a existenţei unui fenomen numit „Internet”, poate părea părtinitoare. Oricum am privi lucrurile, această nouă formulă nu poate fi ignorată şi cred că toată esenţa constă în ideea de comunicare. Un factor esenţial în evoluţia umană a fost mereu comunicarea. Indiferent de formă: prin viu grai, prin scris, apoi radioul, televiziunea şi iată, Internetul. Acesta oferă posibilitatea unei comunicări foarte rapide la distanţe diferite şi pe diferite paliere intelectuale. Comunicarea, un element specific uman, corespunde cu viteza de gândire pe care o suplineşte în parte azi, Internetul. Ce-ar fi fost omenirea dacă nu ar fi existat căi de comunicare? Privitor la literatură, sigur, se pot comunica rapid, fără limită de spaţiu, idei, formule literare dar (iată, intervine şi un „dar” pentru contracararea eventualei note de exclusivism), în nici un caz nu putem considera că marile opere literare se creează spontan, comunicând pe Internet un text, o idee, o pagină literară. „Mişcarea literară mondială” la care  faceţi referire există în parametri şi pe dimensiunea comunicare suplimentară, schimb intens de informaţii...

 

Gabriel Mirea - Noile mişcări literare se ţin lanţ începând din secolul 19, cu sau fără Internet. Originalitatea – concept de sorginte romantică, este legată în mod evident de nou. De altfel avantajul Internetului ar putea contura o nouă direcţie prin 3 demersuri posibile: fie o mişcare literală – să se meargă spre visul avangardiştilor care îşi doreau poeme cu un aspect aducând a desen, fie o mişcare de unificare într-o limbă supranaţională – cum vedem în numeroasele poeme cu inserţii englezeşti, fie – ceea ce ar fi de dorit – o mişcare de aprofundare culturală, probabil cea mai puţin vizibilă, având în vedere că azi există cel puţin teoretic posibilitatea accesului la orice carte..

 

Laurenţiu Bădicioiu - Cred că asistam mai degrabă la o nouă formă de artă, concomitent cu diluarea şi amestecul valorilor, din cauza prea marii permisivităţi a Internetului.

 

Maria Popescu Butucea - Nu ştiu dacă s-a închegat o mişcare literară mondială, dar cu siguranţă deschiderile sunt foarte mari. Nu este comparabil decât cu generalizarea învăţământului de acum câteva secole. Se nasc tot mai multe talente în faţa calculatorului, tocmai datorită accesului uşor şi, mai ales, liber de orice cenzură. Eu nu aş fi scris niciodată dacă nu aş fi avut acces la net. Încep să văd şi marile diferenţe între cei care accesează şi cei care nu accesează Internetul, prin faptul că primii sunt tot mai buni.

 

Angela Furtună - O mişcare literară presupune  un canon  literar şi poate că şi un program, înainte de toate. Pentru că literatura trebuie să fie un concentrat de mesaj ce vine simultan dintr-o analiză a experienţei şi dintr-o sinteză a inovaţiilor, ca să o citez, în esenţa ei, aici, pe Rebecca West. Iar de un canon nou legat numai de Internet nu putem încă vorbi nici în literatura română, cum nici, cu atât mai mult (fiind chiar utopică şi nerecomandabilă, concetistă, această formulare!), la scară globală. Iată cum, deşi nu avem în vedere un canon, avem prin Internet o tehnologie  a sufletului şi un apetit reacţionar subminator al status quo-ului actual, exprimate prin forme de artă digitală şi motoare de creaţie literară. 

Ceea ce s-a mondializat prin apariţia Internetului a fost democratizarea accesului autorilor la actul publicării, care se poate face acum şi numai on line, aşadar rapid şi cu prizare instantanee la public. Asta a însemnat, însă, ca alături de scriitori cu bun simţ şi profesionişti, să stea şi grafomani, şi oligofreni, şi oameni fără talent sau fără discernământ estetic, infractori, deliranţi, sinucigaşi ce amână prin delirul literar actul final, terorişti ai literelor, exhibiţionişti...Iar în acest Babilon se decelează greu între literatura hipertextuală, nerecomandabilă publicării, şi gratuitatea absolută, maniacală monomană şi non-semantică.

Pe de altă parte, s-ar putea ca toate aceste categorii subliterare şi non-literare să fi existat şi înainte, însă funcţionau într-un spaţiu mai intim, privat şi inofensiv, laolaltă cu un caiet  de confesiuni şi eventual cu un jurnal de spital, în timp ce acum violenţa şi dezinhibarea manifestă a artei (gratuită, accesibilă, exhibiţionistă) propagate prin Internet  nu mai pot fi ascunse, nici ignorate sau minimalizate. Prin audienţă şi libertate, Internetul legitimează expresivităţi artistice de neconceput în lumea non-internautică (iată că avem acum şi această dihotomie din punct de vedere axiologic!) sau în lumea recentă şi, mai mult, introduce categorii juridice noi, privind drepturile de autor, egale pentru capodopere şi rebuturi, dacă îl amintim aici pe Umberto Ecco, cel ce publica acum câţiva ani în L´Espresso dezbaterile sale pe tema literaturii în epoca Internetului sub genericul Pliculeţul Minervei.

Prin esenţa sa, Internetul schimbă problema receptării, iară nu în chip decisiv mecanismul facerii literaturii. Schimbând în mod revoluţionar receptarea şi targetul discursului literar, Internetul devine şi ţinta elitelor intelectuale care încă  critică necruţător, aproape printr-un delir politic-ideologic, bazele actuale internautice: vulgaritatea maselor şi mediocritatea vremurilor internautice. Acesta este un paradox, dacă ne gândim că Internetul a apărut ca instrument de lucru bibliografic al universitarilor şi elitelor intelectuale, pentru a se democratiza enorm în ultimii douăzeci de ani.

Aşadar, acest fenomen ar trebui definit în mod dinamic, ca un conglomerat conceptual situat între modă, stil de comunicare şi epistemă, privită ca un produs de fuziune a antropocentrismului cu un tehnocentrism agresiv.

"Canalele de comunicare în masă trebuie făcute să recunoască şi să spună adevărul, să vadă pericolul pe care chiar ele îl ascund", spunea undeva Karl Popper în "Lecţia acestui secol" iar eu sunt tentată să extind asupra Internetului (care a început să fie achiziţionat de media şi adjudecat ca viitor al comunicării prin entertainment) această atenţionare emisă de unul din cei mai liberali gânditori ai secolului al XX-lea, şi care, alături de Hayek şi Aron, a pus accentuat problema responsabilităţii intelectualilor cu precădere în societăţile corupte. Scriitorii nu sunt străini de această responsabilitate, chiar şi atunci când se nasc în lumea Google. Libertatea fără raportare la responsabilitatea intelectuală este duşmanul cel mai mare al unei culturi, al oricărei culturi.

 

Petre Flueraşu - În mod evident dezvoltarea Internetului a creat mijloacele propagării literaturii. Şi da, dacă analizăm exemplele oferite în ultimii ani de scriitori de renume ca Stephen King sau Paulo Coelho, care au folosit preponderent Internetul ca mijloc de promovare a propriilor lucrări, putem vorbi de o mişcare literară mondială care se concentrează foarte mult asupra aspectului online.

 

Radu Botiş - Da, se poate spune. Rapiditatea obţinerii, transmiterii dar şi a comunicării este de real progres şi pe tărâm literar. Mult mai uşor pot fi stabilite punţi de legătură şi din acest punct de vedere, neputând fi exclusă chiar această nouă mişcare literară mondială.

 

George Nimigeanu - Având în vedere aspectele pozitive pe care le are Internetul (lăsându-le pe celelalte la o parte), dispariţia distanţelor este un avantaj considerabil. Doar necunoaşterea uneia sau alteia dintre limbile „de comunicare” ar putea fi un impediment. Cât priveşte faptul că limba engleză a devenit „cvasiuniversală”, ideea unei noi mişcări literare „mondiale” n-ar fi una fără putinţa de a se naşte. Numai că, indiferent care  ar fi „cursul” importanţei acestei mişcări, specificul naţional (datorat naţionalităţii autorului) al operei literare nu va putea fi evitat; şi nici n-ar fi corect să fie evitat, pentru că „ştergerea” specificului ar ştirbi ceva din valoarea operei respective, prin aplatizare, prin uniformizare. Doar „nervul” autorului, simţul său valoric, amprenta sa specifică, talentul său scriitoricesc, harul dumnezeiesc învestit în el de pronia cerească ar mai putea „salva ”o asemenea literatură „mondializată”. Şi poate că ar fi bine să nu uităm că diversitatea face valoarea, bineştiind că realitatea bate literatura (ficţiunea). Dar, oare, nu cumva mă înşel în această privinţă? Nu cumva viitorul ne pregăteşte surprize, azi de neimaginat?

 

Mircea Gheorghe - Internetul face parte astăzi din viaţa cotidiană a sute de milioane şi poate a miliarde de oameni, în primul şi în ultimul rând ca o componentă esenţială a noilor tehnologii de informare şi comunicare (NTIC). Ca atare, dacă înţelegem prin apariţia unei noi mişcări mondiale literare, o mai mare  vizibilitate şi dezvoltare a unei mişcări literare deja existente, o ieşire a ei dintr-un anonimat local, răspunsul este da. El poate contribui la mondializarea   - ca să folosim un concept la modă - a unor anumite tendinţe sau  mişcări literare. Dar nu şi la producerea lor. Internetul nu-mi pare un laborator literar ci  doar vitrina imensă a unui eventual laborator.

 

Marius Chelaru - Poate da, poate nu. Nu ştiu sigur dacă asistăm la o nouă mişcare literară, dar pot spune că asistăm la crearea unui nou spaţiu de manifestare, mult mai larg şi care, pe anumite secvenţe este un catalizator, pe altele poate constitui şi un lucru nu întotdeauna bun. „Mişcare literară” este un termen complex, dar care are şi nişte conotaţii semantice precise.

Să exemplific cu două situaţii concrete:

 

1. Pentru asociaţiile/ autorii de haiku din întreaga lume Internetul a fost evident un veritabil motor pentru schimbul de informaţii, publicarea de reviste virtuale. Practic distanţa şi geografică şi culturală a putut fi survolată de aceştia altfel datorită Internetului. În fapt, activitatea lor a fost mult mai bine susţinută astfel.

Câteva momente numai: în anul 1999, Jim Kacian publica în revista „Haiku Moment” textulBeyond Kigo: Haiku in the Next Millennium”, imagine a felului în care se discuta despre haiku/ terminologia aferentă, răspândirea în lume. Ulterior, prin revistele/ întrunirile fizice şi virtuale ale World Haiku Association, Ban’ya Natsuishi şi alţi fondatori au discutat pe tema „keywords” – termen cu implicaţii evidente şi însemnate în ce înseamnă „fenomenul” haiku azi. (lucru vizibil în felul cum se scrie/ comentează/ discută despre haiku azi pe plan mondial, inclusiv la noi, aşadar) Sau să amintim alte două asociaţii haiku internaţionale: Haiku International Association (HIA), fondată în 1989, la Tokyo, la care s-au asociat alte zece societăţi de haiku, din 8 ţări (Germania şi România câte două); editează o revistă, are site, organizează un concurs internaţional. 2. World Haiku Club (WHC), înfiinţată în 2000 – la o întâlnire anuală a WHC gazdă a fost România, la Constanţa; editează două publicaţii: Ginyu, trimestrială, şi World Haiku, cel puţin o revistă on-line. (R.H. Blyth a folosit primul expresia world haiku. Iar situaţia autorilor din România este la fel de elocventă în ce priveşte această efervescenţă, reală, în domeniu.

Concluzionând, în  „mişcarea” haiku internaţională internetul a fost perceput, în linii mari, ca o cale prin care se pot propaga/ populariza cel mai lesne informaţii de ultimă oră, creaţii, poeme. Dovadă stă şi faptul că mai multe asociaţii/ grupări cu poziţii/ roluri semnificative în domeniul haiku/ liricii nipone din Japonia şi din lume (World Haiku Association, World Haiku Club, Haiku International Association, Meguro International Haiku Circle, Shimanami Kaido, International Haiku Convention, Haiku Society of America, British Haiku Society, Association Française de Haiku, Irish Haiku Society, Shanghai Haiku-Hanpai Study Association, Haiku Canada, Taipei Haiku-Society ş.a.) au ales să aibă site. Unele au şi diverse publicaţii pe Internet. În ceea ce priveşte ţara noastră, S.R.H. Bucureşti şi S.H. din Constanţa nu au pentru moment site-uri. Creatorii de haiku de la noi fie au blog/ site-uri personale, fie publică în spaţii virtuale precum cele amintite anterior, fie ele specializate sau nu.

Pe calea netului autorii români, care au şi creaţii de certă calitate, s-au putut face cunoscuţi în ţară, şi mai ales peste hotare, au putut participa la concursuri (unde au fost/ sunt mereu răsplătiţi cu distincţii). Netul joacă un rol tot mai mare în schimbul de informaţii şi publicarea de creaţii originale, eseuri, texte din domeniul liricii nipone. Autorii, de la noi şi din alte părţi, putem spune, deşi probabil sunt şi excepţii/ discuţii şi controverse, folosesc din plin această alternativă. Iar îmbunătăţirea continuă a performanţelor tehnicii de calcul, apariţia unor softuri tot mai sofisticate va duce şi la creşterea spectaculoasă a posibilităţilor. Dar nu putem vorbi despre crearea unei mişcări, în deplinul sens al cuvântul, ci de un „catalizator”.

 

2. Scriam într-un articol despre site-urile de poezie, în speţă despre cărţilor unor autori care au ales, ca şi alte mii, să îşi publice creaţiile (şi) pe net; acolo vorbeam de „poezie.ro”. Aminteam despre modul în care era catalogat acest site: fie ca un loc în care „duiumul de veleitari îţi creează o stare antipoetică greu de eradicat” – Gellu Dorian (Convorbiri literare, martie 2006), fie ca o alternativă viabilă: Lucian Chişu (prefaţa la Ultima generaţie, primul val, antologie poezie.ro); şi eram în acord cu Lucian Chişu, care sublinia şi că nici o revistă de cultură, nici un cenaclu literar nu pot atinge, ca amploare, dezbaterile de opinii de pe site, care poate fi „concomitent şi revistă şi cenaclu literar”. (Deşi, desigur, există şi amendamente legate de modul în care se aleg şi se discută textele.) Spuneam atunci că, probabil, motivaţiile celor care publică pe site acoperă o paletă largă, de la modul în care ar putea avea acces în revistele literare, la o anumită „libertate” pe care o conferă Internetul; aminteam şi preocupările programatice, şi de faptul că se poate vorbi de câteva „direcţii” în care se înscriu creaţiile/ creatorii de pe acest site. În linii foarte generale, de la cei care scriu şi vor să afle părerea altora despre munca lor, poate şi să comunice pe această temă, la cea a poeţilor care au dobândit o anume consacrare în revistele literare, au (sau nu) volume publicate, şi au ales să publice şi pe acest site.

Este ştiut că părerile presei literare sunt împărţite: în mare, unii nu dau prea multe şanse celor care publică aici (ex: „Un astfel de lanţ, care numără acum zeci de mii de autori, sute de mii de texte aşezate în site-ul amintit, se poate defini într-o odisee lirică regenerativă care are menirea să satisfacă interese din ce în ce mai multe, care, datorita impactului imediat, lasă în spate cititul adevărat, asimilarea şi mai ales grila estetică prin care este obligatoriu să treci un text la lectură.”- Gellu Dorian, Convorbiri literare, martie 2006), alţii cred că, în afara celor care mai mult încearcă, este şi o galerie semnificativă de nume care s-ar putea impune (ori s-au impus deja) sau că e binevenit un spaţiu atât de generos. Că parte din cei care au ales să publice pe site sunt cel puţin promisiuni. Nicolae Manolescu spunea, într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian[1], despre ce şi cum se publică pe Internet, în general, că: „din păcate, cantitatea publicată depăşeşte orice închipuire”, şi: „nu există nici o monitorizare, nici un control, nici un spirit critic, este un sac enorm în care se aruncă, nediferenţiat, totul la grămadă.” Şi: „E păcat pentru ei, pentru că bănuiesc, n-am nici un motiv sa cred contrariu, că sunt şi oameni talentaţi printre şi care risca fie să se piardă, fie să fie consideraţi nişte veleitari care n-au acces la presa scrisă sau la edituri. Ceea ce nu e cinstit pentru că unii dintre ei sunt valoroşi. Dar dacă ei prefera acest sistem, dacă nu se autocontrolează, dacă nu ies în public cu spirit critic n-au nici o şansă.”

 

Sunt chestiuni pe care le-am discutat şi eu de mai multe ori cu cei care gestionează astfel de site-uri.

Mai sunt şi discuţiile de tipul suport de hârtie/ revistă/ volum – versus site/ calculator/ spaţiu virtual. Unii nu cred cine ştie ce în publicarea pe net (ex: Marco Baudino[2], Italia - pornind de la considerente ca modul în care putem (re)cunoaşte/ percepe audienţa în reţeaua virtuală, amintind că relaţia piaţă – literatură nu creează în mod necesar un gap între cititor şi autor). În cartea sa, Future Writers Internet Writers, poetul egiptean Ahmed Fadel Shabloul scrie că, în afara celor trei lucruri de care are nevoie o literatură bună (capacitatea de producţie, gust, critică), ar mai trebui şi abilitate în folosirea computerului. În acelaşi timp, vede coexistând publicarea pe suport de hârtie cu cea pe Internet, amintind faptul că sute de volume pot fi salvate pe un CD, dezbate şi o serie de aspecte ca: unde sunt sentimentele/ emoţiile când lucrezi pe/ cu un computer, „critica electronică” va converti tot ce înseamnă sentimentele frumoase într-un protocol? Reamintind avantajele computerului în consultarea unui volum mare de informaţii, consideră că pentru critic este de mare folos: are la dispoziţie tot ce doreşte, trebuie să ştie doar să acceseze bazele de date, să le folosească. Ahmed Fadl Shabloul vorbeşte adesea despre „realismul literaturii digitale/ adab al waqeiya al raqamiya”: „Lucrăm la o teorie „realismului literaturii digitale/ digital realism literature”, care va face literatura mai interactivă prin folosirea instrumentelor pe care le oferă Internetul, precum multimedia şi intertextul. Va fi o literatură mai interactivă – cititorul va ajuta la crearea textului”[3].

Aşadar, nici aici nu putem spune, în opinia mea, despre o mişcare literară, deşi există preocupări teoretice, experimente, căutarea „noului”, opinii interesante. Deocamdată asta e.

 

3. Eu cred mulţi din cei care publică (şi) pe Internet au talent şi, la urma urmelor, este o problemă de opţiune. Din câte ştiu, cel puţin la noi, dar cred că şi în alte părţi, există şi o reacţie la felul în care cred ei că se comportă redacţiile revistelor de cultură (sunt critici ca: sectarism, grupuri, interese/ dezinteres etc. – să notăm însă că parte din aceste acuze au fost aduse şi celor care iau deciziile pentru/ pe diverse astfel de site-uri).

 

Concluzii:

a. Internetul poate constitui o cale alternativă/ variantă care trebuie exploatată/ înţeleasă/ comentată, dar nu trebuie uitat că respectarea unor criterii (şi estetice) cât se poate de bine definite poate conduce la realizări notabile. Viitorul va decide cum vor convieţui Internet, cărţi, ziare, radio, televiziune ş.a.

b. Este însă evidentă latura bună – s-au creat asociaţii pe net, site-uri puternice la nivel internaţional. Aici ajungem şi la modalitatea mult mai accesibilă de comunicare pe care o constituie spaţiul virtual. Mai în acord cu tendinţele de „globalizare” a informaţiei. Cu o notă însă privind problemele legate de posibilităţile concrete de verificare a corectitudinii informaţiei!

Ar fi de subliniat că Internetul – prin spaţiul mai mult decât generos pe care îl oferă – sprijină mult afirmarea/ propagarea mai rapidă a unei diversităţi de opinii, şi acest lucru este, cred eu, unul din cele mai importante aspecte. De fapt, în ultimă instanţă, cred că cei mai mulţi dintre autorii care au apelat la Internet, au făcut-o, poate, mai ales pentru facilitatea (fie şi cel mult aparentă) de a-şi face cunoscute mai uşor creaţiile.

            c. De aici încolo, dacă este sau nu o nouă mişcare literară, depinde ce înţelegem prin asta – dacă considerăm că ar fi un nou spaţiu/ o nouă propunere de „program”, acest lucru se poate discuta secvenţial, încă. Dacă înţelegem în această fază aspecte de tipul: un spaţiu mult mai generos de publicare, o modalitate mult mai rapidă de comunicare/ propagare a operei literare, a unor instrumente de lucru (mă refer chiar la dicţionare şi aspecte de lingvistică/ vocabular, baze de date ş..) a unor programe literare, atunci cred că sunt mai multe de spus înspre un aport pozitiv.

 

Ionuţ Caragea - Orice fenomen la scară mondială influenţează şi sfera culturală, implicit literatura. Însă nu se poate spune că apariţia propriu-zisă a Internetului a declanşat o nouă mişcare literară mondială, ci evoluţia din ultima vreme a ansamblului Internet/tehnologie (software, hardware, etc.). Conceptual şi ficţional, Internetul a apărut în 1946, într-o povestire de Murray Leinster. A urmat o serie de aplicaţii şi mai multe experimente pentru ca în anii 1988-1989 Internetul să devină comercial, facilitând schimbul de emailuri prin reţeaua MCI MAIL.  Evoluţia semnificativă a Internetului a început odată cu proiectul World Wide Web, publicat de compania CERN în 1991 şi apariţia ulterioară a browserului ViolaWWW şi a sistemului de operare X Window.

Desigur, prin multiplele facilităţi pe care le oferă diversele programe de redactare/media existente pe Internet (sau pe propriul PC), coroborate cu dezvoltarea fulminantă a programelor de comunicare, a jocurilor pe reţea şi a lumilor virtuale, literatura a căpătat şi alte conotaţii, chiar pluridimensionale, scriitorii şi lectorii mizând pe imaginaţie şi multipersonalitate. Motoarele de căutare, cărţile virtuale, bibliotecile virtuale, librăriile virtuale dau o nouă valenţă literaturii, facilitând viteza de asimilare de noi informaţii, într-o lume în care societatea de consum impune ritmul rapid şi în care numai Internetul poate face cu adevărat faţă. Însă Internetul poate fi privit şi ca un turn babilonian sau ca un joc de domino. Există oricând riscul ca mediul virtual să piardă informaţii, să fie supus unor accidente, chiar să dispară fără hrana sa cea de toate zilele, curentul electric. Am spus în anul 2007, în poezia „Disconnect”, volumul „M-am născut pe Google”: şi dacă pică serverul mai sunt poet? / şi dacă pică brusc Internetul în toată lumea / cine va mai auzi de mine?

Se poate vorbi de literatura pe Internet, Net-Literatura sau Literatura Virtuală, ca şi noua mişcare mondială (curent literar), dezvoltată deja de peste un deceniu, care există în paralel sau în simbioză (din ce în ce mai evident) cu literatura pe suport fizic, tradiţională.

 

2. Ţinând cont că Google este cel mai folosit motor de căutare pe Internet, cum l-aţi aprecia  ca spaţiu global de evoluţie a literaturii moderne din 1998 şi până în prezent?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Motorul de căutare pe Internet, Google îmbină un grad de promptitudine pe care cărţile şi albumele de artă nu-l pot egala cu dimensiunea vitezei şi vizualizare. Rezultatul fiind un sentiment de prezenţă şi de asistenţă la naşterea operei literare.

 

Ileana Floran - Drept un element extrem de important pentru informare şi promovare.

 

Veronica Balaj - Ca o alternativă a literaturii scrise, tipărite, Google poate fi considerat un spaţiu global, ceea ce nu e puţin, ba dimpotrivă, accentuează pozitiv nevoia de inter-relaţionare umană, de suplinire a unor goluri de informaţie pe care nu le-ai putea accesa decât prin ani de studiu dacă ai apela exclusiv la partea scrisă a literaturii. Globalizarea şi interculturalitatea sunt coordonate definitorii ale existentei contemporane. Planeta virtuală Google deschide o sumedenie de căi pentru un flux impresionant de informaţii şi în domeniul literaturii dar să nu extrapolăm totuşi, repet, marea literatură nu se creează spontan doar din informaţiile aflate într-un circuit fabulos pe Internet. Clasicii pot fi cunoscuţi în parte dacă sunt transcrise operele lor, pot apărea „clasici” ai literaturii virtuale dar câtă durabilitate vor avea în timp? Întrebare la care s-ar putea răspunde printr-un studiu adecvat.

 

Gabriel Mirea - Întrebarea e neclară. Google ca motor de căutare nu permite un spaţiu de evoluţie, ci doar de căutare a literaturilor lumii. De altfel, multe dintre rotiţele Google mi-au rămas ascunse sau nu le-am folosit deoarece există alte forme concurente mai populare. Totuşi nu am la cunoştinţă că prin Google să se fi realizat măcar o neînsemnată mişcare literară.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Google este foarte util, însă nu oricine se poate orienta în labirintul Internetului care este simultan şi junglă şi grădina mirifică.

 

Maria Popescu Butucea - Eu nu am suficiente cunoştinţe despre o „istorie a literaturii mondiale” determinată de acest motor de căutare. Dar sunt sigură că mulţi citesc pe Google şi aşa au ajuns să şi creeze. Creaţia capătă şi alte înţelesuri. Acum se vorbeşte şi de alte motoare, la fel de bune. Cred că Google a deschis cu adevărat o nouă eră. Aud însă că a semnat contracte cu cei care supraveghează minţile şi creaţia. Oricum e nevoie de libertate în artă. Să spui orice şi să laşi „mintea globală”, această comunitate a viitorului să decidă ce este valoare şi non-valoare şi nu autorităţile instituite. Aici e cheia succeselor.

 

Angela Furtună - Google a devenit un univers cultural extrem de complex. O paradigmă şi o epocă. Un stil vintage. O modă subliminal contagioasă. Un statut. Un tip de matematică şi un curent filosofic. O pedagogie şi o religie. Nu degeaba engleza americană deja operează constant cu tipuri de gugăliri, iar urban-dicţionarele – frecventate asiduu de tineri -,  definesc familii uriaşe de cuvinte din care pomenesc câteva: Googleability, Googleable, Googlearning, Googlearthaphobia,  Googleatrophy, Googleballs, Googlebate, Googlebating, Googlebation,  Googlebator,  Googlebayamazon,  Googleberries, Googleblockinforshizzlenizzle, Googlebomb, Googlebox, GoogleBrain, Googlecentric, Googlective,  Googlectual,  Googlee,  Googlefest,  Googlefied, Googleheim, Googlehoff, Googleholic, GOOGLEILLITERATE, Googleism, Googleization, Googleless, Googlelicious, GOOGLEMIN, Googlemite, Googlenesia, Googlenet, Googleologist, Googleosophy, Googlepause, GooglePedia, Googlephant, Googlephile, Googlephobe, Googleplex.

Data de 1998 nu mi se pare elocventă. Fenomenul a început cu mult înainte, în Occident, şi numai Estul Europei sau lumea a treia au venit mai târziu, să zicem, în anii 90 sau 2000.

Literatura, însă, nu cunoaşte o taxinomie Google diferită de taxinomiile sale obişnuite. Literatura ataşată Internetului (prin mecanisme de hipertext, prin spaţii de editare şi biblioteci online) nu trebuie privită separat de literatura în ansamblu. Mai degrabă aici este necesar să aplicăm teoria transdisciplinarităţii, aşa cum o predică în manifest la ora actuală savantul român Basarab Nicolescu, şi aşa cum au pus-o în circulaţie acum cincizeci de ani Jean Piaget sau Edgar Morin ori Eric Kantsch. Transdisciplinaritatea tocmai la acest sat planetar în care trăim astăzi se referă, îl articulează la condiţia umană actuală şi îi descrie tipurile de provocări. Aplicată literaturii din Google, transdisciplinaritatea îi poate descrie devianţa şi devierea de la criteriile clasice, dar şi rigoarea şi deschiderea inovativă. La fel cum se ocupă de dimensiunea poetică a existenţei pe Google, cultul personalităţii pe Google, dictatura şi totalitarismele de pe Google, ştiinţa şi cultura pe Google, shopping pe Google etc., transdisciplinaritatea este o şansă pentru omenire de a nu suferi blocaje în faţa tehnologiilor de mare viteză (cele Internetice, y compris), ci dimpotrivă de a accepta cu seninătate noile provocări cu care ele intervin în viaţa omului.

 

Petre Flueraşu - Google este pentru omul modern ceea ce era Biblia odată pentru oamenii trecutului. Este un fenomen, care se manifestă în absolut toate domeniile, deci şi în cel literar. Informaţiile la care Google ne facilitează accesul contribuie la o mai bună înţelegere a creatorilor şi la o interconectivitate sporită. Ambele conduc spre o nouă literatură, coerentă, inovativă şi adaptată perfect publicului modern. Dacă nu mă credeţi, just Google it ;)

 

Radu Botiş - Pozitiv.

 

George Nimigeanu - Iată o întrebare la care nu ştiu să răspund.

Presupun, totuşi, că un scriitor actual simte o acută necesitate de a se informa, cum simte şi necesitatea de a ieşi „în lume”. Informarea  presupune un  mare consum de timp, pentru depistarea surselor, pentru citirea  şi consemnarea şi fişarea lor, pentru selectarea celor mai importante şi mai  semnificative secvenţe din  aceste surse pentru opera pe care o are în proiect, tocmai pentru a  „încărca ” valoric  propria  lucrare, susţinându-şi opiniile (ideile). Căutarea în sine a surselor, în noianul de lucrări apărute în lume, este o acţiune fagocitară asupra timpului limitat de care dispune omul zilelor noastre în sfera cultural-literară de interes. Rapiditatea informării, calitatea surselor, temeinicia informaţiilor şi validitatea lor şi indicarea celor mai prestigioase nume de autori şi titluri de lucrări este o altă latură a muncii de documentare care mănâncă timpul unui cercetător, indiferent de domeniul de activitate, deci şi a celor din domeniul literar-cultural. Aşa stând lucrurile, Google se dovedeşte un instrument absolut necesar, pentru depistarea rapidă a surselor de informare. Doar limba în care este exprimată „sursa” ar putea fi o piedică, translaţia dintr-o limbă în alta nefiind la îndemâna oricui. Demn de subliniat este faptul că, pentru traducători, poliglotismul este un atu formidabil, accesul lor la surse fiind net superior în faţa celor care vorbesc doar limba lor maternă. Cunoaşterea limbilor străine devine, astfel, determinantă în „multiculturalism.”

 

Mircea Gheorghe - Nu cred că  motorul de căutare Google poate fi un "spaţiu global de evoluţie a literaturii". Mi se pare un non sens. Google este un instrument, un mijloc de acces la informaţie. În spaţiul real,  el corespunde unui mijloc de transport ultra rapid.  Google în domeniul circulaţiei informaţiei este similar cu avionul în domeniul circulaţiei oamenilor.

 

Marius Chelaru - Cred că mare parte din răspuns am dat-o deja. Nu cunosc situaţia la nivel mondial, dar eu folosesc Google. Nu ştiu dacă este neapărat (şi) un spaţiu global de „evoluţie” al literaturii moderne, dar cu certitudine oferă multe posibilităţi celor care lucrează în domeniul acesta/ publică literatură.

 

Ionuţ Caragea – Google este cel mai cunoscut şi cel mai folosit motor de căutare pe Internet din ultimii ani. Şi-a impus într-un timp record supremaţia, surclasând concurenţa, după cum se poate constata într-un top prezentat de Seoconsultants.com. În anul 2008 Google acapara 71.9% dintre utilizatorii de Internet, urmat la mare distanţă de Yahoo cu 17.7%, MSN Live cu 4.10% şi Ask cu 3.35%. Evident, nu se mai poate vorbi de Google doar ca şi căutare pe Internet. Multitudinea de aplicaţii şi programe precum Google Groups, Google Chrome, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop, etc. au transformat motorul iniţial de căutare într-un conglomerat informaţional şi multimedia, un adevărat spaţiu multicultural. Nu m-ar mira ca Google să pună în practică, într-o bună zi, şi un sistem de operare, concurent lui Microsoft Windows.

Pe de altă parte, referitor la principiul evoluţiei, Herbert Spencer spunea că toate evenimentele din natură, inclusiv dezvoltarea culturală, parcurg drumul de la simplu la complex. Putem extrapola acest principiu şi la mediul virtual, noua înfăţişare a naturii umane, sau la Google, ca şi cale direct-evolutivă?

 

3. Ce părere aveţi despre convieţuirea Internet-carte, în condiţiile în care Google facilitează accesul la orice autor şi orice operă literară?

 

 

Alexandru Florin Ţene - După părerea mea, Internetul dăunează procesului de formare a deprinderilor legate de lectură. Acest mod de transmitere rapidă informează, însă mai puţin îmbie cititorul să citească profund o operă literară. După o statistică efectuată în Statele Unite s-a constatat că pasionaţii de Internet  din rândul copiilor obţin la şcoală rezultate inferioare celor obţinute de colegii lor care petrec mai puţin timp în faţa calculatorului. În continuare cartea va rămâne adevăratul suport al operei literare.

 

Ileana Floran - Este un mariaj reuşit între Internet şi carte. Cărţile virtuale sunt extrem de binevenite, mai ales în ţările în care, din cauza costurilor, doritorii nu au acces facil la literatură.

 

Veronica Balaj - Relaţia Internet-carte este cât se poate de benefică, fără să încline balanţa prea mult spre una sau spre cealaltă dintre părţi. Cărţile îşi au farmecul lor, constituie o istorie, Internetul vine, precum am mai spus, ca o subliniere şi o completare cerută de viteza informaţiilor aflate în circuitul contemporan. Bibliotecile tradiţionale fac parte dintr-o anume istorie a omenirii şi nu putem ignora sau anula acest capitol existenţial, iar bibliotecile virtuale îşi au rolul, scopul şi locul lor într-o devenire a istoriei culturii.

 

Gabriel Mirea - Întâi întrebarea trebuie nuanţată. Asta se întâmplă numai operelor ieşite de sub protecţia copyright-ului şi e valabil mai ales pentru cele de origine engleză. Există în continuare foarte multe cărţi din alte limbi rămase inaccesibile, literatura română fiind văduvită de aceste noi suporturi. Oricum, senzaţia accesului la peste 20 de milioane de cărţi, cifră pe care o promova Google ca realizare acum o jumătate de an este copleşitoare. Rămâne în continuare de identificat un dispozitiv cu care să se poată citi toată această bibliotecă imensă de pe net.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Google este util folosirii – în mod didactic – a unor fragmente literare, în niciun caz lecturii integrale a unei opere, mai ales de mari dimensiuni. El poate eventual doar stimula gustul pentru lectura adevărată, cu foşnet şi miros de carte proaspătă sau cu adiere de parfum de epocă... Poezia însă este marea câştigătoare... J

 

Maria Popescu Butucea - Cred că vor coexista o vreme, dar curând Internetul va deveni principala formă de comunicare şi de acces la orice şi oriunde şi pentru toţi cei educaţi să o facă.

 

Angela Furtună - Părerea bună pe care o am despre această convieţuire, care reprezintă o îmbogăţire pentru cultura omenirii, nu poate anula cele câteva critici: scriitura neglijentă pe Internet este adesea o impietate, iar absenţa actului critic competent (care nici în presa scrisă nu prea mai este funcţional, din păcate) transformă literatura de pe Internet, dintr-un posibil ocean de frumuseţe şi savoare literară, într-o mare moartă şi sufocată de toate dejecţiile planetei. Lucrurile, în artă, trebuie făcute aşa cum trebuie, îmi spunea mai demult Eugeniu Coşeriu, înţelegând prin aceasta că "ştiinţa şi epistemologia nu oferă o „cheie” şi ar fi foarte periculos să ofere „chei”. Singurul fapt care se poate sublinia aici este acela că în cultură avem anumite tradiţii pe care trebuie să le dezvoltăm, că în toate activităţile culturale oamenii, toate fiinţele umane implicate, sunt active ca agenţi ai culturii, şi că, deci, toţi înţeleg şi cunosc ce este cultura, în toate formele ei, ce este arta, ce este limbajul, ce este ştiinţa, în toate formele ei, chiar dacă nu fac ei înşişi multă cultură, ştiinţă, artă s.a. În cultură lucrurile se petrec diferit faţă de ştiinţele naturii. Cu adevărat, în ştiinţele naturii trebuie să ştim ce s-a stabilit ca valabil până la noi, plecând tocmai de la acel adevăr. În ştiinţele culturii, avem tradiţii ce ne duc foarte departe. Trebuie să identificăm cum s-au dezvoltat aceste tradiţii, precum şi în ce direcţii vom continua a le dezvolta. Deşi s-au făcut greşeli, devieri, trebuie să înţelegem că fiecare a vrut să spună ceva cu privire la ceea ce ştia, pentru că omul, prin natura sa, ştie ce este cultura ca activitate a omului. Deci, dacă se poate semnala ceva care nu este o cheie, ci este un sens, un principiu, ar fi acest principiu al tradiţiei şi al noutăţii în tradiţie, ca dezvoltare a tradiţiei". Aşadar, nimic nou sub soare, ci numai drumul de la clasic la modern şi calea modernului către clasicizare. Cândva, Googlegenesis va fi demodat, pe cât este de avangardist în zilele noastre.

O lume care dezvoltă tehnologii şi civilizaţii paralele, ce nu se exclud (Gutenberg şi Google) şi nu se concurează neloial îmi convine.

În fond, planeta suportă o creştere demografică pe care nu o mai poate controla cu mijloacele clasice de ieri. Iar educaţia şi cultura scrisă pot fi preluate într-o anumită măsură de Google, cu costuri reduse şi cu beneficii uriaşe. Se pare că nu avem de ales: ori acceptăm această oportunitate tehnologică şi o dezvoltăm, ori acceptăm ca umanitatea să se divizeze din nou: pe de o parte,  elita informaţională şi internautizată, care vorbeşte un limbaj iar pe de altă parte,  pauperii informaţiei care, dacă ar fi lăsaţi să se îndepărteze prea mult de cultura actuală a ciberspaţiului ar putea deveni un fel de rezervaţie supusă, cu timpul, unor mari discriminări şi genociduri.

 

Petre Flueraşu - Cartea nu va dispărea, cel puţin nu în următorul secol. Dar da, pe măsură ce Internetul se dezvoltă din ce în ce mai mult, observăm cum cărţile se impun mai greu. Probabil că prima consecinţă vizibilă a acestui fenomen va fi dispariţia scriitorilor mici, care refuză să se adapteze pieţei. Ne îndreptăm, fie că vrem, fie că nu, spre o societate axată exclusiv pe consum şi servicii, iar literatura va trebui să se încadreze în aceste două categorii, fie să poată fi consumată ca şi entertainment, fie să ofere un serviciu, iar aici nişa de cărţi practice începe deja să acapareze piaţa.

 

Radu Botiş – Aş vedea totul ca şi o completare reciprocă.

 

George Nimigeanu - Cartea este bine şi frumos s-o ai în bibliotecă iar sursa de informare poate sta şi în calculator, pe birou, între cele două „mijloace” neexcluzându-se raportul de convieţuire, ci, din contră, raporturile fiind de completare reciprocă. Şi totuşi cartea are în plus şi o componentă de „imagine”, cu conotaţii psiho-estetice care, hai să zicem, „dă bine”. Ţinând în mână o carte încerci sentimente de satisfacţie, retrăieşti momente care pot fi legate de acea carte, ori de momentul cumpărării ei, sau de momentul lansării, de momentul întâlnirii cu autorul care a avut amabilitatea sa vă acorde un autograf, autorul fiind un vechi prieten, sau o cunoştinţă apropiată care îţi poate deveni prieten. Sau poate că autorul este un om de care te leagă nişte întâmplări din trecut, întâmplări mai mult sau mai puţin fericite, etc.etc. Deci, cartea este „altceva”. Iar eu sunt adeptul cărţii, fără a exclude cealaltă formă de existenţă literară. Iar ca autor, ştiţi foarte bine, trăieşti alte satisfacţii când îţi ţii cartea ta în mână, faţă de satisfacţia pe care o încerci ştiind că ai o carte gata ...în calculator.

 

Mircea Gheorghe - Google facilitează accesul doar la anumiţi autori şi opere literare. E imens de multă literatură pe Internet dar infinit mai multă există în afara lui. Tendinţa este ca echilibrul să se realizeze şi prin încărcare inversă: există pe Internet o cantitate din ce în ce mai mare de literatură care nu va exista niciodată  şi în afara lui.

Dar Internetul cu motoarele lui de cercetare - printre care Google - nu este comparabil cu cartea într-o privinţă elementară. El nu este capabil să asigure continuitatea dintre generaţii. Dacă mâine, printr-o minune s-ar putea trece toate cărţile şi toţi autorii din lume pe suporturi numerice şi de aici pe Internet şi apoi s-ar distruge bibliotecile fizice, faptul ar echivala cu o prăbuşire a civilizaţiei în cîteva decenii. Fiindcă astăzi eu pot citi, de exemplu, o carte tipărită acum 150 de ani dar nu mai pot citi un articol pe care l-am descărcat în urmă cu 16 ani, înainte de a dispărea de  pe Internet,  pe o dischetă flexibilă din plastic de 5,5 " . Nu mai pentru ea nici lector la ordinator! Şi nici WordPerfectul 4.2, formatul în care l-am salvat,  nu mai poate fi citit de vreun ordinator din zilele noastre. Ar fi posibilă probabil conversiunea lui în word dar ce bătaie de cap! Or nu am dificultăţile cu o carte indiferent cît ar fi de veche. Chiar şi un incunabul este perfect lizibil pentru cine cunoaşte alfabetul!

Ce va fi Internetul peste 50, sau peste 100 de ani, şi cu ce programe şi cu ce instrumente de lectură vom mai citi Dialogurile lui Platon pe care le găsim în zilele noastre pe Internet? Din fericire, nu le găsim doar acolo! Ţine cineva socoteala informaţiei care s-a pierdut din momentul în care au apărut Windows 95, şi browserele grafice, Internet Explorer, Mozaic şi Netscape înlocuind sistemul de exploatare DOS şi navigarea prin gofer?

 Din amândouă punctele de vedere se observă că Internetul este obligat să convieţuiască în toată umilitatea cu cartea după cum şi cartea trebuie să convieţuiască inteligent cu Internetul. Să-şi dezvolte  mutual forţele  şi să-şi corijeze tot mutual slăbiciunile.

 

Marius Chelaru - Am o părere despre ce şi cum ar putea fi în viitor, în linii mari, dar la momentul de faţă cred că trebuie să vedem realitatea aşa cum este. Adică această convieţuire este guvernată, încă, de nişte limitări, multe normale/ corecte (dacă ne referim la „acces” cum ar fi cele ţinând de spaţiul legislativ – mă refer la 1.) legile dreptului de autor, de pildă; 2) cred că încă mai căutăm în ce priveşte „legislaţia Internetului”), altele care ţin şi de prejudecăţi, de limitele de timp/ bani (în multe locuri culegerea pe calculator este încă o problemă; cărţile mai vechi trebuie scanate şi asta costă sau este imposibil încă în unele locuri), cunoştinţe tehnice etc.

 

Cred însă că în scurt timp vor apărea şi schimbări de atitudine, în sensul că tot mai mulţi vor înţelege că Internetul poate şi trebuie să fie folosit, pentru că  oferă infinite posibilităţi. Dar şi temeri, evident – se ştie că există şi o „cenzură politică” a spaţiului virtual. Aici sunt încă multe de spus, dar cred că prin ceea ce este, Internetul oferă mai multe grade de libertate. Depinde cum vor fi ele folosite, cât de creativ.

 

Ionuţ Caragea - într-un eseu din volumul de poezii „Omul din cutia neagră”, intitulat „Cartea în trecut, prezent şi viitor”, vorbeam despre „fenomenul global de cultură care este monopolizat de către armele manipulării: Internetul şi televiziunea. Într-o lume în care viaţa se măsoară la oră, asistăm la o neglijare îngrijorătoare a cărţii. Noul ne învaţă să respirăm mai repede, să ne hrănim mai repede, să iubim mai repede. Preludiul unei lumi grăbite durează cel mult o răsfoire de ziar în autobuz sau în metrou. Nici nu realizăm că suntem sclavii unei informaţii de tip hot dog. Cine a mai murit, cine s-a mai despărţit… Unii dintre noi chiar au ajuns să-şi programeze viaţa în funcţie de horoscop.

Acasă, butonul de la telecomandă ne poartă în lumea mirifică a filmelor. Câteva beri şi câteva pungi de chipsuri sau snakuri ne ţin de urât. Încă ne plictisim? Un simplu click ne oferă satisfacţia garantată a jocurilor pe calculator. Orgasmul intelectual (sau fizic) este atins prin mijloace cât mai practice, cât mai moderne. Upgrade-uri peste upgrade-uri ne învaţă să privim fiecare zi ca pe un level către next level. Siteurile Internet ne asigură fie mijlocul cel mai facil de-a intra într-o bibliotecă virtuală, fie bucuria unei bâjbâieli într-o lume artificială, plină de nickuri sau clone. Totul de dragul interacţiunii, al fricii de singurătate şi al economiei de timp. Un singur scroll ne permite să răsfoim întreaga operă a unui autor. Gata, l-am citit şi pe ăsta… şi nici nu ne-a luat prea mult timp… să mergem la bibliotecă să ne abonăm, să cărăm cărţile după noi, pretutindeni… Nici nu realizăm promiscuitatea poetică. Deţinem controlul perfect şi totuşi ne aflăm în declin. E ceva ce lipseşte. Nu ştim ce anume şi de ce…

Cum reuşeşte cartea să supravieţuiască în acest colaps cultural? Cartea nu are nici butoane, nici tastatură, nici beculeţe, nici ecran cu cristale lichide sau plasmă, nici cameră web, nici emoticons…

Probabil cartea este pilda vieţii noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Ea reuşeşte să recreeze lumea negru pe alb. Industriile cinematografice şi IT au cartea la temelie. Şi totuşi o neglijăm. Nu realizăm că pagina aceea de hârtie ne păstrează normali. Informaţia nu este un hot dog. Trebuie să învăţăm să dialogăm cu noi înşine. Avem nevoie de intimitatea pe care cartea ne-o oferă, altfel vom stagna, vom fi sclavii dependenţelor cotidiene. Vom alerga pe loc ca nişte cobai în cuşcă şi vom crede că asta e cursa vieţii noastre, Rat Race. Nu ne vor creşte niciodată aripi. Nu ne vom folosi niciodată imaginaţia aşa cum trebuie. În faţa noastră se vor derula mesaje cu repeziciune, dintre care le vom selecta doar pe cele care ne satisfac funcţiile şi nevoile de bază.

Nimic nu se compară cu a ţine cartea în mână. Fără carte rămânem limitaţi şi înfieraţi în modernism. Începând cu pipăitul coperţilor, vom simţi cartea cum vibrează. Prefaţa este ca o introducere în viaţă, conţinutul ca o oază în mijlocul deşertului, postfaţa ca o amintire plăcută. Vom lua cuvintele şi le vom aşeza unele peste altele, construind imagini durabile, la fel ca aceea a nemuritoarei Ana zidită de către meşterul său. Vom rămâne cu memoria intactă, fără goluri, fără reclame, fără influenţe şi mesaje subliminale. Vom fi naturali, vom fi OAMENI. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiţi.”

În eseul de mai sus, şi în perioada unei relaţii mai delicate cu fenomenul NET, vorbeam despre latura periculoasă, despre dependenţă, cu toate că Internetul are avantaje incontestabile atunci când este folosit chibzuit, ca mijloc şi nu ca scop în sine. Însă ce ne rezervă cu adevărat acest mijloc de comunicare (şi nu numai?). Să fie calul troian al umanităţii sau Matrix-ul unei altfel de evoluţii? Odată pătrunşi în Second Life voi mai dori să ne întoarcem?

Cumva, sufletul nostru menţine în echilibru cele două talere ale balanţei, Lumea Virtuală şi Lumea Reală. Nu putem fi reticenţi când vine vorba de evoluţia tehnologică, aşa cum nu putem nega istoria multimilenară a cărţii. Totuşi, Internetul este încă la faza de experiment. Pe propria noastră fiinţă. Trebuie să fim atenţi.

 

4. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanţi spre trecerea la universul Cyber-poetry?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Unii specialişti susţin că viitorul ne va oferi trei tipuiri de scriitori şi poeţi: scriitorul uman care, asemenea predecesorilor săi din secolele trecute, scrie cu stiloul pe hârtie şi publică lucrările în cărţi, format tradiţional, scriitorul neuman care, cu ajutorul calculatorului electronic, complementează sau chiar înlocuieşte activitatea scriitorului şi poetului, şi consumatorul de cultură care, folosind tehnologia viitorului, este propriul său furnizor de produse culturale.

 

Ileana Floran - Desigur. E factorul decisiv.

 

Veronica Balaj - Cred că este factorul care condiţionează cyber-poetry.

 

Gabriel Mirea - S-ar putea ca odată cu apariţia hârtiei electronice cartea să devină doar spaţiu virtual, să se umple de linkuri, de animaţii, de muzică. Cartea va deveni într-o oarecare măsură propriul interpret. Poezia va găsi noi forme de spectacol, este deja în plină recucerire a stadioanelor, iar cuvântul pus în context sinestezic poate avea un efect inimaginabil.  Cu ajutorul netului, poetul îşi redescoperă condiţia de mag.

 

Laurenţiu Bădicioiu - În mod cert da. Însă poezia pe Internet are prea mult de-a face cu tehnologia. Este alt fel de poezie. Nu ştiu unde va duce ea.

 

Maria Popescu Butucea - Desigur. Poezia nu se exprimă doar în cuvinte ci şi în imagini sunete, culori. Mai ales non-exprimabilul poate fi surprins mai bine în faţa ecranului cu multele sale posibilităţi de exprimare. Nu se pierde nimic din profunzimea meditaţiei, reflecţiei, cum aud la mulţi profesori de  literatură, bătrâni şi tributari vechilor practici, dogmatici şi închistaţi. Îmi pare rău pentru ei. Viitorul nu le mai aparţine. Curând poezia va fi cu totul altfel datorită Cyber-ului.

 

Angela Furtună - Fără îndoială că are un caracter decisiv. Cyber-poetry este, în fond, un subcapitol al poeziei care s-a dezvoltat pe suport Internetic şi prin mecanismele hipertextualismului. Dacă va avea sau nu va avea relevanţă de durată, dacă va genera valoare, audienţă, critică favorabilă şi durabilitate în timp, aceasta este deja problema generală a oricărei forme de literatură.

 

Petre Flueraşu - Cyber-poetry înseamnă în esenţă Internet, pentru că în absenţa comunicării, mediul online practic nu există. Deci da, este de departe cel mai important factor.

 

Radu Botiş - De ce nu.

 

George Nimigeanu - La această întrebare chiar nu ştiu ce să răspund. Bănuiesc eu ceva, dar nu mă hazardez, pentru că nu citesc poeme (cărţi) pe Internet. Mă oboseşte enorm chiar şi scrierea textelor mele. Îmi place însă cartea ţinută  în mână, aşa cum o ştiu încă de când am păţit pragul şcolii. Rămân la cartea-obiect.

 

Mircea Gheorghe - Cyber-poetry nu poate exista fără Internet. Dar Cyber-poetry nu va fi niciodată un univers ci doar o parte a universului literaturii, în general, şi a poeziei, în special. 

 

Marius Chelaru – Da. Acum, desigur, depinde cum vedem acest univers, cum vedem relaţia cu suportul clasic, pe hârtie etc.

 

Ionuţ Caragea - În primul rând, ce este poezia? O definiţie propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") drept o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.”

            În al doilea rând, ce înţelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiţii luate de pe Slideshare.net, Cyper-poetry este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă şi tehnologie.

            Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.

            În volumul „M-am născut pe Google” am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple : „Iubirea nu este decât un mouse pe care experimentăm clickuri”, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie.”, Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…teodată mă rog la Dumnezeu şi primesc email cu locurile În care pot descoperi Fericirea.”

Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea Cyber-Poetry aşa cum Pc-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.

5.                  Se poate spune că odată cu apariţia Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârşite?

 

 

Alexandru Florin Ţene - În anul 1999 publicam în Curierul primăriei Cluj-Napoca un amplu articol în care afirmam apropiata dispariţie a postmodernismului şi apariţia noului curent globmodernul. Dacă postmodernismul în România promova o limbă de lemn şi sub masca ideilor absconse(vezi generaţia 80) făcea jocul regimului comunist-criminal, globmodernul îmbină tradiţionalismul cu modernul. Poate şi Internetul a contribuit la dispariţia perimatului postmodernism. Paradoxal, asistăm la naşterea globmodernului care deja s-a născut. Acum încercăm să-l teoretizăm. Societatea globmodernă nu este caracterizată de o cultură înaltă, ci de o cultură de masă şi activităţi multinaţionale în cuprinsul unei pieţe internaţionale.

 

Ileana Floran - Asta nu, eu cred într-o evoluţie paralelă.

 

Veronica Balaj - Nu, nu aş crede aceasta. Merg pe ideea nuanţărilor şi atunci, e clar că Internetul poate sublinia clipa, trăirea poeticească a unui moment, mai ales că postmodernismul în poezie a accesat adesea prezentarea fragmentară a lumii, mergând la esenţă prin formule poetice noi, adesea atingând experimentul. Un joc al fanteziei creatoare exersat de-a lungul istoriei literare, după cum se ştie cu mai mult sau mai puţin succes. Mobilitatea circuitului ideilor pe Internet poate chiar favoriza acest joc al fanteziei postmoderniste. Regulile sunt mobile, nimic static, deci exact în consens cu lumea virtuală.

 

Gabriel Mirea - Mai degrabă nu. Postmodernismul a ajuns deja un univers şi mă simt încurcat să încerc să-l definesc rapid. Aş simţi că nu-i pot surprinde esenţa şi nici nu ştiu dacă are una sau mai multe. Da, va dispărea în sensul că vor apărea alte nume de curente. Şi nu, nu va dispărea fiindcă presupune experienţa concretului, formulările textualiste, ironia. Toate acestea se regăsesc şi în poezia de tip cyber.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Hm... Ce este postmodernismul? Au încercat mulţi să-l definească. Chiar şi modernismul ridică dificultăţi în înţelegere şi încadrare ideologică. Nu cred că postmodernismul este pe sfârşite, dimpotrivă, el trăieşte într-un nonşalant englezesc prezent continuu...

 

Maria Popescu Butucea - Cred că da. Postmodernismul e pe sfârşite prin întoarcerea la naturaleţea exprimării şi datorită marilor posibilităţi şi niveluri ale Internetului.

 

Angela Furtună - Ah, nu. Dimpotrivă. Paradigma aşa-numitei culturi noi încă nu şi-a consumat ciclul. Atenţie la precizarea făcută de Fredric Jameson încă din anii 70 când spunea că apariţia postmodernismului, legată de cel de al treilea stadiu de dezvoltare a capitalismului, înseamnă abolirea totală a referinţei şi instaurarea unei ere a semnului pur, dominată de "liberul joc al semnificanţilor". Internetul este însoţit de un meta-discurs legitimator, care stabileşte criterii şi convenţii ce îi guvernează existenţa de entitate aciuată pe lângă casa omului: pet-ului, bibliotecii, bucătăriei, sălii de fitness sau de meditaţie îi ataşăm astăzi Internetul, şi astfel se structurează, în jurul acestor planete, noua noastră existenţă. Cât se poate de, încă, tardiv...postmodernă, totuşi.

 

Petre Flueraşu - Odată cu apariţia Internetului, şi mai ales odată cu fenomenul web 2.0, zilele oricărui curent artistic s-au sfârşit. Viitorul aparţine creatorilor şi nu curentelor. Pentru că oamenii citesc cărţi, nu curente literare.

 

Radu Botiş - Mai repede aş vedea ideea de complementaritate. Posibil.

 

George Nimigeanu - Modernismul, postmodernismul, ca  toate modelele, sunt aspecte formale trecătoare;  ele se manifestă  în mod temporar, în funcţie de „curent”, apoi dispar. Domnişoara (fie ea poezie sau proză) rămâne !, condiţia  fiind  aceea de a fi „sănătoasă, frumoasă şi pe placul... publicului cititor, iubitor de literatură.” Şi nu are cum să nu fie pe placul cititorului dacă ea, literatura, exprimă general-umanul, sub toate înfăţişările lui, inclusiv în relaţie cu adevărul  absolut sau cotidian al momentului, cu problematica transcendenţei sau a banalităţii de zi cu zi, a individului, grupului şi / sau societăţii, în general sau particular. Scoaterea din realitate şi transgresarea în imaginarul abscons, experimentalismul  -  de dragul experimentului  -  jocul de-a cuvintele, de dragul  jocului (nu de  dragul ideii, a sugestiei productive, care deschide uşi şi ferestre, care sparge stratul de nori, pentru a se vedea  cerul, înscrierea „în modă”, pentru că asta „se poartă”, mersul cu gloata, cu trupa şi în pas cadenţat, de dragul trupei şi a cadenţei, este un mod păgubos de „a fi ” - mai ales  în „spaţiul literaturii”. Aşa cred eu. În rest, fiecare după cum crede şi ...poate.

 

Mircea Gheorghe - Ca toate mişcările literare care au precedat-o, postmodernismul dispare datorită propriei dinamici interne. Internetul poate contribui la accelerarea acestei dinamici. Dar atenţie: postmodernimsul este un concept cu o geometrie variabilă. El înseamnă ceva la francezi,  şi altceva la italieni, la sud-americani ori la români. Mai mult decât o estetică literară, el este o orientare şi o atitudine ale căror balize se află în  literatura şi în istoria naţională. Post-modernismul lui Orhan Pamuk, scriitorul turc, distins cu premiul Nobel în 2006,  e altceva decât postmodernisml lui Mircea Cărtărăscu sau al lui Jorge Luis Borges.

            În al doilea rînd, Internetul încă nu a depăşit, prin suporterii lui cei mai înflăcăraţi, faza unei contraculturi în raport cu cea dominantă. Există fenomenul de naştere a unor noi poli culturali dar şi fenomenul de expansiune al culturii tradiţionale pe Internet. Vedem în zilele noastre, dacă rămînem în domeniul literaturii, o infrastructură de bloguri, site-uri, edituri, librării virtuale etc. care produc şi difuzează informaţie, poeme, publicaţii, cărţi etc.  produse pe Internet, şi o infrastructură paralelă care aparţine culturii tradiţionale pentru care Internetul nu este un spaţiu global de evoluţiei ci doar un spaţiu de martketing. Există, de pildă editura fundaţiei Fleur-de-Lys care promovează scriitori, poeţi, memorialişti etc. refuzaţi de editurile tradiţionale, dar există şi editura Gallimard care-şi promovează cataloagele tradiţionale şi zeci de autori publicaţi pe hîrtie. Deocamdată, un scriitor publicat la Gallimard se bucură de un prestigiu incomparabil mai mare decît unul publicat la Fleur-de-Lys. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu mişcările literare. O mişcare literară apărută în spaţiul tradiţional va dispărea tot acolo. Sau dacă va fi îngropată pe  Internet, cioclii care o vor face vor aparţine tot culturii tradiţionale, dominante.  

 

Marius Chelaru - Eu cred că şi denumirea aceasta de „post-modernism” e una forţată, dar trecând dincolo de acest lucru şi pornind de la ceea ce înţeleg în linii mari prin această sintagmă cei care acceptă termenul şi conotaţiile lui, nu sunt sigur. În fond Internetul ar putea fi folosit şi ca un instrument şi atât. Dar ar putea fi şi mult mai mult.

 

Ionuţ Caragea – Vorbă multă, sărăcia postmodernului. Sau cum bine ironiza Daniel Corbu: „Postmoderniştii dorm/ Buciumul tace cu jale” (Nopţi cu lună peste hematiile visului).

Ca şi orice alt curent literar Postmodernismul este greu de definit, tocmai datorită complexităţii sale, modificărilor continue de-a lungul timpului, de la o cultură la alta, şi mai ales datorită diferenţelor de opinie între teoreticienii şi filosofii postmoderni. După opinia mea Postmodernismul este un virus în continuă mutaţie la care doctorii în literatură nu au găsit niciodată antidotul potrivit, în ciuda experimentelor din laboratorul literar şi în ciuda vaccinărilor cu diverse antibiotice. De ce nu reuşesc? Pentru că este un virus produs/definit tot de ei şi scăpat de sub control odată cu renunţarea la etică în favoarea suspiciunii şi vulgului.

Jean-François Lyotard considera în 1984 că postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple (v. Wikipedia). Cred că Internetul va fagocita toate expresiile postmodernismului şi va rezulta o nouă paradigmă a literaturii secolului 21, o nouă re-renaştere având ca spaţiu al expresivităţii, lumea virtuală.

 

6.  Este Internetul un nou instrument de instrospecţie, oglinda în care se priveşte umanitatea?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Dacă poezia este oglinda sufletului omenesc, Internetul poate fi oglinda concavă întoarsă spre interiorul umanităţii. Poate fi lingua franca a întregii lumi. Internetul este instrumentul care contribuie la dezvoltarea semiculturii mondiale, a culturii la minut a lumii moderne. Întrebarea este nu dacă valorile umanităţii sunt clare şi distincte, ci dacă cultura transmisă prin Internet este corectă sau o denaturează. Culturile din restul lumii se întrepătrund cu ajutorul Internetului. Aceasta îi sileşte permanent pe oameni să privească în ochi ceea ce este în multe privinţe dureros, neplăcut şi lesne de exploatat de cei care se ocupă cu vânzarea acestuia. Cel puţin în sens istoric, exploatarea Internetului este inseparabilă de ceea ce distribuie.

 

Ileana Floran - Da. Ba chiar este o oglindă fermecată în care privindu-se, umanitatea se crede în sfârşit, umană.

 

Veronica Balaj - Fără îndoială. O oglindă mobilă cu dimensiuni posibil de reglat după voia imaginaţiei, o oglindă care vede aici şi acolo, care are în interior mai multe starturi accesibile trăirii de moment sau fanteziei creatoare. Este o oglindă fermecătoare accesibilă tuturor, totul este să ştii să alegi partea bună din vârtejul trăirilor umane contemporane transpuse din gând şi suflet în virtualitate.

 

Gabriel Mirea - Întrebarea asta mă nedumereşte. Personal n-am văzut niciodată Internetul ca o formă de introspecţie, de altfel  introspecţia presupune privirea înăuntru, prin urmare cât timp îmi îndrept atenţia spre exterior nu mai ajung să-mi cunosc sinele.  Evident că poate fi considerat generator al unor sentimente felurite, ştiu şi eu, Internetul poate provoca perversiuni, depresii, sinucideri, dar şi revelaţii, consolări, extaze. Este un univers ale cărui obstacole le înfrunţi cu propria putere şi dispoziţie mentală. Cât despre partea a doua a întrebării, una dintre teoriile mele afirmă că oamenii care nu au idei, trăiesc sub semnul tradiţiilor pe care le susţin într-un mod înverşunat. Cum aceştia sunt cei mai mulţi, Internetul  - ca un aparent element neutru, ajunge să-i obişnuiască şi altfel, cu alte tradiţii, cu alte moduri de a vedea lumea, ba chiar – asta rămâne de văzut – cu ideile.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Nu. Internetul este fie un nefericit hău, o prăpastie ori un Everest nepământean. Internetul nu este, de fapt, nimic prin sine însuşi, el este doar omul care îl serveşte şi se serveşte din corpul lui amorfic.

 

Maria Popescu Butucea - Va fi adevărata democraţie şi nu surogatul acesta de acum care devine dictatură chiar şi în materie de artă. Cei care valorizează nu mai sunt autorităţi în materie, nume, profesionişti, ci toţi cei care simt şi cred în valori. Va fi adevărata bursă a valorilor când cel care critică şi autorul sunt egali, tocmai pentru că nu se cunosc şi nu îşi datorează nimic, ci doar accesează şi îşi spun sau nu părerea. Se poate spune nu numai introspecţie, ci mai ales cunoaştere adecvată, imagine obiectivă. Sau poate oglindă, da. 

 

Angela Furtună - Dacă acceptăm că iubim şi oglinzile sparte, da. Mai degrabă decât oglindă, însă, Internetul este endoscop, cip, RMN, imagistic diagnostician, substanţă de contrast şi citostatic sau antidepresiv ori, la alegere, neurotonic, drog şi agheazmă. Asta, atunci când facem...poezia sau filosofia Internetului. Însă nu trebuie să exagerăm şi nici să uităm adevărul: Internetul este o tehnologie a informaţiilor şi a informatizării. Tehnic, Internetul este doar o imensă reţea de calculatoare, care conectează între ele milioane de reţele mai mici din întreaga lume. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet fac schimb de informaţii. Din această perspectivă pur tehnică, Internetul este mai degrabă un ciber-cortex uriaş (ce imită cortexul uman, după al cărui model s-a şi pornit în această aventură acum o sută de ani), în care circulă, se stochează şi se stratifică toată informaţia trecută, prezentă şi viitoare a omenirii care îl accesează.

 

Petre Flueraşu - Momentan nu cred. Internetul trebuie să înţelegem, este încă o creaţie recentă şi a ajuns la prea puţini. Poate că în viitor se va putea transforma şi într-un fel de oglindă, însă mă îndoiesc sincer. Oamenii nu prea mai sunt atraşi de introspecţii astăzi.

 

Radu Botiş - Internetul este un pas înainte, din punct de vedere evolutiv, dacă punem în discuţie latura sa benefică.

 

George Nimigeanu -          Internetul confirmă adevărul că un cuvânt (chiar şi nerostit, dar gândit), un gest, o faptă, o stare de lucruri, un eveniment, odată ce s-a produs, nu mai poate fi întors, şters, eliminat, distrus, modificat..., indiferent de data la care a avut loc. Undeva, toate aceste aspecte ale existenţei, ale fiinţării, ale trecerii, ale prefacerii, ale simţirii, etc. se înmagazinează, dar nu rămân inactive. Aşa stând lucrurile, privind în perspectivă, ţinând cont de ceea ce ai lăsat în urmă, poţi previziona, fie în legătură cu propria persoană, fie în legătură cu cel de alături, fie în legătură  cu societatea şi ziua ei de mâine, fie chiar cu mersul lumii. Unii semeni pot vedea mai multe, alţii mai puţine, alţii nu văd mai nimic. Analiştii vizionari care stau „cu picioarele pe pământ” văd mai multe decât cei  „cu capul în nori”. Cu toţii, însă, trăim urmările determinate de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona, de a simţi, precum şi de modul în care au gândit, au simţit şi au făptuit antemergătorii noştri.

          Internetul este o astfel de maşinărie a timpului, o oglindă retrospectivă care vede şi în viitor, prospectându-l.  Numai că viitorul depinde  şi de prezentul acţiunilor noastre, pentru că întotdeauna viitorul are temelii  „de bazalt”, cu neputinţă de a  fi distruse de către nişte fiinţe ca noi pământenii, care „ne petrecem” precum boarea unui vânticel hoinar prin pustiurile deşertăciunilor...

 

Mircea Gheorghe - Nu, nici vorbă. Şi de fapt despre introspecţie,  cred că ea nu are nevoie de un instrument exterior. Introspecţia înseamnă, după cum e bine cunoscut, auto-observare, auto-analiză. Singurul instrument de care are nevoie este mintea proprie. În lipsa ei, oglinda nu are nici un rol. Dar că Internetul poate fi o asemenea oglindă în care se priveşte umanitatea, cred că da, este posibil să spunem asta. Umanitatea are o grămadă de oglinzi în care se priveşte: literatura, artele în general, istoria, economia, tradiţiile, spaimele, utopiile etc.

 

Marius Chelaru - Da, cu nuanţări în ce priveşte ambele sintagme, „instrument de introspecţie”, „oglinda în care se priveşte umanitatea”.

 

Ionuţ Caragea - Da, am spus bine: introspecţie. Însă cum se poate analiza propria viaţă psihică în faţa unui monitor?

            Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu Pc-ul (şi toate componentele sale), să-i dea un nume, pentru ca mai apoi să-l ajute să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea omul dorea să-i confere Pc-ului o caracteristică pe cât mai asemănătoare şi utilă, să-i fie satisfăcute nevoile şi necesităţile,  să-i fie prieten, etc.

            Internetul a apărut mai apoi şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni, să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului Eu. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri de-a cine sunt şi ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia scutului tehnologic şi al distanţei.

            Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană, etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

 

7.Poate avea Internetul conotaţii transcendentale? Poate fi o religie?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Aparent Internetul uneşte oamenii, însă el însingurează persoanele, spre deosebire de religie care uneşte într-un crez comun. Internetul nu va putea fi o religie, el are un efect coroziv asupra regimurilor totalitariste şi pregnant auto-totalitariste. Internetul este individualist şi aproape anarhic şi irită societăţile colectiviste.

 

Ileana Floran - Ar fi trist să fie aşa. Internetul trebuie perceput ca un mod rapid de comunicare, de accesare a cunoştinţelor dobândite de omenire şi nicidecum ridicat la gradul de religie, chiar dacă umanitatea are nevoie mereu de supranatural.

 

Veronica Balaj - Prea mult spus. Pasionaţii de lumea virtuală posedă acea implicare până la ardere intensă precum şi bigoţii diverselor religii, dar religia presupune mister, transcendentă implicare în cu totul, dogme, o istorie complicată pe care Internetul azi o poate face cunoscută, explorată. Diferenţele însă trebuie respectate şi sunt mai mult decât evidente. „Religia Internetului” nu poate fi decât o metaforă.

 

Gabriel Mirea - Pentru popoarele primitive, cu siguranţă, da. Să ne gândim la un doctor care merge în Amazon şi este în stare să răspundă la orice întrebare gândită vreodată de vreun membru din trib, ba chiar e în stare să-i dea o mulţime de variante, să-i prezinte studii, căi alternative, realizări de excepţie. Evident că ar părea un tip miraculos. Să-l înveţe pe vânător o tehnică mai eficientă de vânat sau pe o casnică moduri mai facile de preparare a cinei, aduce a acţiune prometeică. Pentru omul din societăţile evoluate însă, conotaţiile transcendente deocamdată sunt interzise, asta şi datorită concepţiei noastre ateiste asupra ştiinţei. Nu îi considerăm pe cei care au făcut sau perfecţionează Internetul ca pe nişte fiinţe vizitate de har divin, ci îi vedem ca pe nişte tipi ingenioşi, buni matematicieni, abili în a combina diversele utilităţi ale netului. Partea magică a Internetului ar putea să fie evidentă pentru cei care nu au încă acces la el sau l-au pierdut pentru multă vreme.

 

Laurenţiu Bădicioiu - O nouă religie... Hm... Da, dar nu în sensul dogmatic. Este prelungirea virtuală a prozei noastre zilnice. Nu poate fi alt Dumnezeu, pentru că El este unic.

 

Maria Popescu Butucea - De o nouă religie în sens de instituţie, cu siguranţă, nu avem şi nu va fi nevoie, dar o religie, da. Deja conexează lumea. Nu avem nevoie de zei pe piedestal, zeu poate fi oricine cu condiţia să îşi înţeleagă rostul şi să insiste în direcţia perfecţionării sale. Vom fi cu adevărat egalii şi nu sclavii băncilor, somităţilor, şefilor de cenacluri, nume faimoase, etc.

 

Angela Furtună - În măsura în care ajunge pentru mulţi oameni o dependenţă, o manie sau chiar un cult, desigur că Internetul poate genera substitute de  ideologie şi de religie. Conotaţiile transcendentale ce derivă de aici nu sunt la fel de periculoase cât sunt cele patologice, de modificare a mecanismelor de feed-back la stimulii umani şi naturali, de desensibilizare a omului la condiţia umană şi adaptare a omului la o virtualitate iluzorie. Modificările de personalitate aduc uriaşe mutaţii. Generaţiile internautică şi non-internautică au pierdut definitiv simbolistica de relaţionare şi stilurile comune de dialog, arta comunicării şi limbajele intraspecifice.

Dacă acceptăm o anume religiozitate ataşată Internetului, atunci entitatea internautică desemnată drept Dumnezeu este mai puţin spirituală şi mai mult consumeristă decât suntem dispuşi să recunoaştem, iar căutarea misterului nerevelat este supusă unei dezvrăjiri care smulge omului din fibră sufletul, înlocuindu-i-l cu valori de market şi cu rating.

 

Petre Flueraşu - Personal,  cred că da. Însă nu în sensul vechi al termenului. Oamenii viitorului pot renunţa la vechile mituri şi la vechile iluzii pentru a crede în puterea informaţiei şi în puterea Internetului de a ne aduce împreună şi de ne face să comunicăm, să colaborăm. Pentru că, aşa cum spune Michael Wesch în filmul “The machine is us”, Web 2.0 nu mai leagă pur şi simplu informaţii, ci oameni.

 

Radu Botiş - Internetul este comunicare şi acces la informaţie, tehnica de folos-religie este prea mult.

 

George Nimigeanu - Nu este adevărat că la această întrebare am răspuns (indirect) la întrebarea cu nr.6? NIHIL SINE DEO! Internetul, cu toate că „demonstrează” transcendentalul cu argumente ştiinţifice „concrete”, nu poate fi o religie. Am comite un sacrilegiu să credem aşa ceva, pentru că fenomenologia mai sus amintită nu ţine de transcendenţă, ci de fizica materialităţii lumii. Pe când religia se referă la fenomenologia spiritualităţii lumii, la Însuşi Dumnezeu Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, numai şi numai prin puterea Cuvântului Său Cel Viu şi Veşnic, întru care şi prin care, iată, vremelnicim şi noi cât un fluture de lampă în jurul Focului Sfânt. Fără a putea afirma altceva decât că „am venit şi am văzut...” fără a fi învingători. Indiferent cât de grozavi ne credem.

 

Mircea Ghoerghe - Internetul e o tehnologie de comunicare care ne farmecă pe noi cei care trăim ca adulţi din 1993 încoace. Ce-o să fie peste 40-50 de ani nu mai ştim. Tehnologiile viitorului care vor înlocui Internetul sunt  deja  discutate la diferite simpozioane şi conferinţe internaţionale.  Actualul Internet care foloseşte ordinatorul şi telefonul fără fir, "inteligent", va fi obsolet în 10-20 de ani. Şi atunci e ca şi cum  ne-am fi întrebat la începutul secolului al XX-lea:  poate avea tramvaiul electric conotaţii transcendentale? Sau robinetul? Sau telefonul? Pot fi toate astea o religie?

            Internetul nu poate fi o religie dar poate deveni un refugiu din faţa vieţii.  Şi poate crea o dependenţă afectivă  faţă de o lume virtuală în care ne părem mai deştepţi, mai capabili, mai iubiţi şi mai admiraţi decât în lumea cealaltă, "banală" (dar pe care, totuşi, cu voie sau fără voie, continuăm s-o iubim şi s-o curtăm ca să ne recunoască).

 

Marius Chelaru - În opinia mea nu.

 

Ionuţ Caragea - Cu toţii suntem tentaţi să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul şocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboţilor software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculaţiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depăşeau sfera financiară şi care au aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit şi alte indicii cutremurătoare. Predicţiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce priveşte anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice şi alarmante precum marile oracole ale civilizaţiilor antice.

Ce devine astfel Internetul dacă nu profeţia şi religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot şi toate, de ce nu s-ar manifesta şi în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici şi în Second Life?

 

 8. Putem să ne naştem pe Internet? Să trăim, să iubim, să murim?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Nu! Cu NU mare.

 

Ileana Floran - Desigur că după naşterea fizică, naşterea eu-lui de care devii conştient de la o anumită vârstă se poate face şi (sau numai - noi nu mai concepem altfel) pe Internet. Trăim aici intens şi probabil că putem şi muri aici. La propriu sau la figurat. :)

 

Veronica Balaj - Dacă întrebarea se referă la identitatea literară, atunci să acceptăm ideea că poţi fi cunoscut mai repede prin lucrări publicate pe Internet decât prin cele tipărite, însă nu înseamnă neapărat că ne referim şi la valoare. Mai există şi posibilitatea ca o idee artistică proprie, din inspiraţia personală, pusă pe Internet, să devină bun comun în sensul că oricine o poate prelua puţin modificată şi gata, şi-a însuşit-o ca pe un bun propriu. Aşadar, putem să „trăim” ideile noastre şi ale altora, putem să le iubim şi să le renegăm şi în final putem să „murim” ca identitate în clipa când un site se şterge, când nu mai eşti în pagină... Aici intervine ca element salvator pentru identitatea artistică, pagina imprimată pe hârtie. Tăcutele biblioteci care cer mai mult timp pentru a le cunoaşte, unele pot fi anonime dar în oricare din situaţii ele păstrează fără prea multe riscuri ideile ca proprietate de autor. E şi bine şi riscant, este atractiv şi fără graniţe Internetul unde poţi deveni un nume pentru un timp trecător, poţi trăi intens pe măsura disponibilităţii interioare pe care o ai şi, apoi, ai toate şansele să ieşi din circuit mai repede decât atunci când numele îţi este scris pe o carte tipărită.

 

Gabriel Mirea - Alegoric putem orice. Totuşi nici măcar odată nu mi-am dat mâna cu Internetul. Dacă ai perspective strâmbe, poţi să te întrebi dacă nu cumva Internetul a permis evoluţia unor animale până la stadiul de fiinţe gânditoare care să ajungă din descoperire în descoperire la Internet. De altfel, unii oameni de ştiinţă ne consideră doar un sistem de sisteme, e adevărat încă, prea complex pentru posibilităţile electronice de azi. Cred că ar fi posibil într-o oarecare măsură să ne naştem sau să murim pe net, prin supraveghere video, prin intervenţii cu ajutorul roboticii. Omul ar putea ajunge un fel de baterie din Matrix, soluţie la care s-ar putea recurge destul de curând având în vedere că ne epuizăm rapid resursele naturale. Cât despre iubirea de pe net, asta e o soluţie pentru disperaţi, cel puţin deocamdată… vezi site-urile matrimoniale online. Este şi un spaţiu de întâlniri, de prezentare, de relaţionare cum se întâmplă pe site-uri de genul hi5.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Unii da, se pot naşte pe Google chiar: Ionuţ Caragea. Cred că naşterea este nedureroasă şi neiniţiatică. În schimb viaţa, dragostea, moartea sunt concepte. Prea puţini accedem la sensurile superior filosofice ale acestor aparent-cuvinte.

 

Maria Popescu Butucea - Desigur. Şi nu trebuie să ne temem de cyber. Este un nou modus vivendi. Va mai fi o vreme alienare, doar pentru că acum este vorba de un conflict de valori, generaţii. Generaţia veche însă va „muri”.  Umanismul adevărat abia începe. Dar... mai e nevoie de ceva, de eliberarea de prejudecăţile moderniste şi postmoderniste ale capitalismului şi socialismului deopotrivă. E nevoie de o etică a Internetului şi de întoarcerea la o viaţă simplă, păstrând tehnologiile câştigate. Vom proteja natura şi ne vom extinde „uneltele cognitive”, curat şi simplu. Din păcate încă trăim într-o lume „murdară”, care dispreţuieşte Internetul şi oamenii născuţi aici.  Eu cred că oamenii născuţi aici sunt mai buni.

 

Angela Furtună - Unii pot. Google poate fi un uter simbolic, un sicriu, teatru şi salon de înfrumuseţare, cabinet de terapie şi laborator genetic. Altminteri spus, dependenţilor de Internet li se administrează doze de iluzii care îi pot conduce la negarea biologiei şi psihologiei umane.

Generaţia mea mai are ceva rezerve faţă de aceste maternităţi, pentru că a mai văzut şi altceva înainte şi nu şi-a format bazele educaţiei sau tipul de feed-back prin Internet. Totul e, însă, posibil, astăzi. Iar generaţia anului 2020 va privi şi la dumneavoastră, Ionuţ Caragea, tot ca la o fosilă, aidoma şi la noi. Evoluţia umană actuală nu se mai bazează pe salturi ce presupun achiziţiile şi omologările informaţionale  ale câtorva generaţii sau măcar a unei generaţii şi transmise urmaşilor  o dată la  o sută de ani, după validarea experimentală, ci pe o compresie de achiziţii şi salturi ce au loc la fiecare patru-cinci ani. Ne naştem pe Internet, astăzi, pentru că lumea acestor rapide salturi se bazează numai pe informaţie şi deci devenim ostaticii informaţiei şi ai Internetului, ne pierdem memoria de fiinţă şi ne integrăm în tehnologia aferentă, dobândind o pseudoconştiinţă de fiinţe internautice, sentimente de prietenie internautică, de dragoste internautică şi de nostalgii sau agonii internautice.

Tot ceea ce putem acum prin Internet, deşi ne face viaţa mai confortabilă,  ne îndepărtează de acel om de altădată, care era mult mai liber şi uman. Dar poate că acesta este un rău necesar, mult mai mic decât răul de a fi permanent conştient şi lipsit de resursele de autoiluzionare în privinţa paradisului pierdut de pe Terra.

 

Petre Flueraşu - Asta se întâmplă deja, vezi WOW, sau Second Life. Nu cred că Internetul poate totuşi să înlocuiască viaţa reală, aceasta este mai importantă decât orice altceva. Cu toate acestea, de multe ori o completează foarte bine. :P

 

Radu Botiş - Ar fi prea mult, în acest fel s-ar diminua ori ar dispărea definitiv sacrul văzut şi perceput ca element al speranţei în veşnicie, poate.

 

George Nimigeanu - Să ne naştem,la figurat, da. Să trăieşti în virtualitatea Internetului, după ce ai intrat în lumea lui, se demonstrează că se poate. Să iubeşti, să legi prietenii, să intermediezi căsătorii, viaţa a dovedit că se poate. Dar nu se poate muri pe Internet. Eventual, se poate înregistra moartea cuiva, moarte care ulterior poate fi văzută, studiată cu ajutorul Internetului. Şi asta, în ciuda faptului că în jurul nostru se moare în fiecare clipă.

          Şi totuşi, raportând fenomenul la un singur individ, în momentul în care el dispare dintre noi, dispare şi de pe o anumită „filă” (ca mod de manifestare) a Internetului. Rămân însă „vii” fenomenele germinate (care nu se opresc niciodată – cred eu – din desfăşurarea lor ulterioară ) determinate de cel dispărut, cursul fenomenologic ulterior fiind continuat de „chimismul şi fizicismul de după ”, care este, de  facto, o  perpetuă mişcare ... a vieţii veşnice. Pentru că  - aşa cred eu – moarte  nu există nicăieri. Cum  nu există nici în firul de nisip (siliciul  fiind considerat amorf), care cândva a fost piatră în munte. Pentru că în firul de siliciu există mişcare, atomul de siliciu este şi el constituit din nucleu şi din electronii care se mişcă în jurul nucleului, „vorbind” în limba lor despre „viaţă”. Şi după cum ştim, sunt medicamente pe bază de siliciu . Dacă siliciul nu ar avea viaţă proprie nu ar putea fi utilizat ca medicament, pentru că nu poţi să întreţii viaţa cu ceva care nu are viaţă, cum nu se poate să întreţii focul cu ceva care  nu arde. Şi, minunea minunii, în această direcţie, este că mizându-se pe viaţa şi pe memoria cristalului de siliciu, după mai multe „tatonări” şi etape ştiinţifice, s-a născut...Internetul. S-a mizat şi s-a câştigat. „Vinovatul ? ” Cristalul de siliciu, datorită memoriei lui fenomenale, datorită vitezei lui de a răspunde diferit dar cu fidelitate la stimuli diferiţi, datorită „mişcării lui interioare” în concordanţă cu „cerinţele ” impulsurilor primite, adică tocmai datorită formidabilei lui vieţi interioare.

           Întorcându-ne la întrebare, putem afirma că nu există moarte nicăieri. Există doar o trecere    dintr-o formă de viaţă într-o altă formă de viaţă. Evoluţia însă (cu E mare) presupune, fără putinţa de a schimba „mersul lumii”, trecerea de la materialitate la spiritualitate. Aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa.

 

Mircea Gheorghe - Da, pentru unii, este posibil. Internetul favorizează o anumită experienţă care poate fi decisivă în viaţa unui om. Se spune în mod curent  acelaşi lucru şi despre alte experienţe: "X s-a născut a doua oară de când i s-a schimbat şeful", "De cînd s-a făcut contabil,  Y a  trăit,  a iubit şi a murit numai pentru cifrele lui" "Madame Z s-a născut cu adevărat de când l-a întâlnit pe conu' Mişu" şi aşa mai departe.

 

Marius Chelaru - Metaforic vorbind, desigur, dacă putem face acest lucru pe foaia de hârtie, de ce nu şi pe Internet.

 

Ionuţ Caragea – Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în anul 2007, odată cu apariţia volumului de poezii M-am născut pe Google şi a poeziei cu acelaşi nume. Concluziile le trageţi singuri :

„m-am născut pe Google / am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun / Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere / pământească // degeaba ne ţinem de mâini / nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent / ştim amândoi că adevărata mană cerească / este un abonament // mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu / îmi spunea că va veni o zi în care / va exista o singură biserică universală / credinţa, da, credinţa va fi o stare de euforie / declanşată de o perpetuă mişcare / spre nihilism //  m-am născut pe o pagină de istorie care / nu va fi niciodată scrisă, / cu certitudine / va rămâne o întâmplare / în spaţiul infinit dintre două secunde / mărginit de milioane de pixeli // am murit pe Google /  înconjurat de miliarde de ferestre / deschise pur şi simplu din greşeală / sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb”

 

 

9.  Credeţi că se poate vorbi de un nou curent literar intitulat Curentul Generaţiei Google?

 

 

Alexandru Florin Ţene - Acest curent nu este altul decât globmodernul de care vorbeam. El nu este numai al Generaţiei Google ci şi al generaţiilor care vor veni indiferent dacă folosesc acest instrument al Internetului.

 

Ileana Floran - Absolut! Un curent literar novator compus din oameni extrem de talentaţi care, posibil, nu ar fi avut aceeaşi şansă fără Internet.

 

Veronica Balaj - Curentele literare se nasc după reguli validate de timp, ceea ce se petrece acum cu informaţia literară trimisă de la un capăt la altul al mapamondului, poate fi denumit şi curent dar într-o altă accepţiune decât cea tradiţională. S-a lansat acum câţiva ani curentul paradoxist în literatură, au fost şi multe alte încercări cu mai mare sau mai puţină rezonanţă, aşa că ideea de curent literar este ceva complex, riguros şi are neapărat nevoie de timp pe lângă susţinători de valoare. Haideţi să riscăm împreună şi să credem că există un curent al generaţiei Google doar în ce priveşte viteza de transmitere a informaţiilor, diversitatea acestora şi atât.

 

Gabriel Mirea - Deocamdată nu, până nu se folosesc încă din şcoală device-uri de citit. Laptopurile nu sunt o soluţie, dispozitive de gen Kindle nu se găsesc – cel puţin în România. Poate un curent al netgeneraţiei 2010, dar în mod sigur nu Google. Nu încă.

 

Laurenţiu Bădicioiu - Nu se poate vorbi despre asta, pentru că nimeni nu l-a definit. Poate este în faza incipientă a căutării formei, formelor. Cred că acum totul este prea mult şi prea eterogen. Simplificările şi direcţiile aparţin viitorului. Viitorului foarte apropiat, de altfel...

 

Maria Popescu Butucea - Pentru acesta îmi trebuie mai multe cunoştinţe. Timpul îmi este limitat pentru a accesa tot ce aş vrea. Cred că merită un studiu din partea celor care l-ar putea realiza.

 

Angela Furtună - Nu e o idee rea. Însă poate că  vremea ei a şi trecut. Pentru că deja suntem în mileniul trei, anul 2009, ziua de 4 ianuarie ora 19.30, iar această epocă se caracterizează prin perisabilitate conceptuală accelerată. Adevărata Generaţie Google are acum vârsta pensionării şi numai urmaşii ei dezvoltă diverse alte noi forme de avangardă artistică, experiment literar, varii tipuri de socializare şi human touch, diverse stagii de comunicare ca artă ce devine atât de sofisticată încât aproape că nu mai spune nimic nimănui, ori al cărei mesaj e superfluu.

Internetul pare să fie turnesolul care revelă cu altă privire uimirea rece a lui Gustave le Bon, cel ce în Psihologia mulţimilor constatase că "civilizaţiile au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de mase. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna dezordine".

Încotro merg acum mulţimile îndrumate de aristocraţia care a creat Internetul pentru a nu lăsa în stare homeostatică dereglată natura umană? Ei bine, Paul Virilo aminteşte, în Accidentul originar, noua inteligenţă are nevoie de înlocuirea principiului eficacităţii cu principiul responsabilităţii, aşa încât tehnoştiinţele noi şi arogante să fie reglate pe o viteză mai suportabilă iar distrugerea civilizaţiei noastre greco-latine şi iudeo-creştine să fie amânată. De dragul vieţii, de dragul Omului şi împotriva constatării că errare humanum, perseverare diabolicum.

Poate Internetul ajuta fiinţa umană să nu devină un conservator de catastrofe? Poate Internetul salva Omul de la accidentul originar? Acestea ar trebui să fie grijile noastre, ale generaţiilor modelate de Internet, în această epocă a catastrofelor, ev care a suprapus ştiinţei şi tehnologiei marile genociduri, începând cu Auschwitz şi bolşevizarea şi terminând cu conceptele de distrucţie mutual asigurate. Dar asta este altă... poveste.

 

Petre Flueraşu - Nu, pentru că ideea de Google contrazice din start încercarea formării unor curente literare. Eu zic că ar trebui să creăm şi să nu ne mai gândim atât de mult la conceptul aflat în spatele creaţiei, la grupul din care vrem să facem parte. Importanţi astăzi sunt doar cititorii, pentru că ei ne spun dacă existăm sau nu...

 

Radu Botiş - Google are un rol însemnat, indiscutabil. Poate despre un Curent al Generaţiei Google s-ar putea contura opinii undeva peste câteva zeci de ani, privind şi analizând retrospectiv. Poate despre germenii Curentului Generaţiei Google ar fi mai la îndemână să amintim în momentul de faţă.

 

George Nimigeanu - Poate! Trebuie, însă, să se ţină cont de urmările unei astfel de „întreprinderi”. Când nu cunoşti finalitatea unui fenomen fizic-psiho-cultural, cum este cel despre care vorbim, când, odată declanşat, nu mai poţi controla fenomenul în amănuntele lui logice, fireşti, din simplul motiv că posibilităţile de control sunt limitate, sau lipsesc cu desăvârşire, când dezvoltarea fenomenologică ulterioară poate deveni anarhică, dând  „semne” că, la un anumit nivel al dezvoltării „Curentului...” acesta poate determina  catastrofe cybernetice, fără putinţa de a le aduce în albia curgerii line, în cadru determinat şi dorit, parcă este mai cuminte să stai „în pătrăţelul tău” Bineînţeles, aceasta este o părere personală. A  mea!

 

Mircea Gheorghe - Nu ştiu de existenţa unui asemenea curent, dar el ar trebui, dacă există, să precizeze prin ce defineşte din punct de vedere literar, dincolo de utilizarea motorului de cercetare Google.

 

Marius Chelaru - Ca să folosesc termenul dumneavoastră, cred că se poate vorbi de un „curent” care subsumează o multitudine de „curente”.

 

Ionuţ Caragea - Fiind născut pe Google şi nu făcut, mă simt îndreptăţit să-mi exprim punctul de vedere, propunând teoreticienilor şi doctorilor în istorie literară Curentul Generaţiei Google. Consider că un element de referinţă îl constituie volumul subsemnatului M-am născut pe Google, scris pe atelierul literar Agonia în perioada 2006-2007. Voi puncta numai câteva aspecte ale acestui curent :

Curentul Generaţiei Google este o mişcare artistică ce a luat naştere exclusiv pe Internet, odată cu înfiinţarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci şi până în prezent Curentul Generaţiei Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariţia aplicaţiilor text/multimedia cât şi a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menţiona : Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop, etc.

Curentul Generaţiei Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări şi pe un nou criteriu valoric.

Curentul Generaţiei Google reuşeşte să evite capcana de tip şablon, excluzând monopolul instituţional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări şi aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare şi autenticitate.

Curentul Generaţiei Google nu apare nici ca ruptură şi nici ca şi continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet dar promovează în aceeaşi măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de gen Cyber, poezia Haiku, etc.

Poeţii Curentului Generaţiei Google s-au afirmat pe Internet, pe atelierele literare, bloguri şi în revistele Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic şi virtual.

Curentul Generaţiei Google îşi propune să elimine barierele de limbă, context, spaţiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel creaţia literă va căpăta valenţe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conştiinţa propriului popor cât şi la cea universală.

Curentul Generaţiei Google îşi propune să caute şi să găsească modalitatea cea mai facilă şi corectă de afirmare a scriitorului contemporan.

  

 

[1] Un domn la Paris, publicat sâmbătă, 16 septembrie 2006 – citat din varianta pe Internet a magazinului „NEWS 365”.

[2] Din discursul lui M.B. la Budapesta, 22-24.04.2005, la un forum cu caracter literar.

[3] Eman Shaban Morsi, Union and website for Internet writers provide publishing opportunity and highlight new genre, în Cairo Magazine, 3-9 nov.2005.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)