Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Lupta cu cancerul a violonistei Ioanei Dumitriu din Phoenix

 

Octavian D. Curpaș

Phoenix, Arizona

 

 

Personalitate marcanta, violonista de elita, membra de aproximativ trei decenii in orchestra majora “Phoenix Symphony” din Arizona, Ioana Dumitriu a fost prea putin cunoscuta in comunitatea romaneasca din zona metropolei Phoenix, pana de curand, cand o veste nefasta a adus-o in centrul atentiei publice. Pentru Ioana, care se lupta in prezent cu o boala necrutatoare, nedumeririle si presupunerile au aparut acum cativa ani, mai precis in 2001, cand in urma unei mamografii,  afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. Peste trei ani, in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei – boala evoluase intre timp, iar diagnosticul era nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Lucrurile nu s-au oprit insa aici, caci pentru ea de-abia de acum incolo incepe greul. In luna aprilie anul acesta, Ioana face o serie de investigatii mai amanuntite, pe baza carora medicii oncologi din Scottsdale, Arizona, ii vor confirma temerile, fara a lasa loc de echivoc – cancer metastatic la san.

 

Desi este o fire optimista si vesela, povestea vietii Ioanei Dumitriu poarta de-a lungul ei o unda de tristete, inca din anii copilariei. Nascuta in 1950,  intr-o familie saraca din Bucuresti (Cruceru), se imbolnaveste de pneurezie la varsta de cinci ani, din cauza conditiilor grele de viata, iar parintii o lasa la tara, in grija bunicilor, care i-ar fi putut asigura, dupa parerea lor, un trai “mai bun”. Din fericire, o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti, familia Farcas, afla de situatia ei si decide sa o infieze. Asa se face ca la sase ani, Ioana patrunde intr-un mediu cu totul diferit fata de ceea ce cunoscuse pana atunci, iar viata ei se schimba radical.

 

Parintii adoptivi sunt oameni cu dragoste de frumos, mama adoptiva este pictorita, de aceea se gandesc ca fiica lor sa urmeze o scoala de muzica, si aceasta, chiar daca se constata ca Ioana nu aude cu urechea dreapta. Desi la sapte ani, in urma unei infectii, fetita isi pierde complet auzul la aceasta ureche, familia Farcas decide ca ea sa inceapa sa frecventeze in paralel cu  scoala normala si scoala elementara de muzica. Va studia timp de un an pianul, iar apoi va sutine un examen foarte greu, in urma caruia parerea unanima a profesorilor este ca talentul Ioanei este mult prea pretios ca sa fie irosit, asa ca ii recomanda sa se reorienteze spre un instrument cu coarde, care este mult mai complex, dar si mai dificil.

 

In consecinta, parintii ii cumpara fetei o vioara Stradivarius si o duc la concerte, insa scoala de muzica vine in conflict cu stilul ei de viata si cu dorinta de a fi libera. “Are talent, dar nu vrea”, repeta mereu profesorul de muzica. Macar ca parintii sunt foarte severi cu ea, iar studiile muzicale merg inainte fara intrerupere, pana cand Ioana implineste 16 ani, adolescenta de atunci viseaza sa isi aleaga un alt drum in viata, total diferit de ceea ce facuse pana atunci. Pentru ea, viitorul inseamna facultatea de medicina si nu conservatorul.  

 

Tot acum, Ioana afla ca ea nu este fiica familiei Farcas, ceea ce ii accentueaza sentimentele rebele pana acolo incat ajunge sa le spuna celor ce o adoptasera ca refuza sa ii mai asculte, pentru ca oricum, nu erau parintii ei. “Faci ce doresti, noi nu te mai sprijinim”, i-au replicat acestia, dupa o discutie mai dura, fara a trece insa, vreodata, la fapte. 

 

Totusi, Ioana decide ca trebuie sa isi vada casa natala, asa ca inventeaza un pretext nevinovat pentru parintii adoptivi si porneste spre periferia Bucurestiului, unde isi intalneste mama, tatal, surorile si fratele. Drumul i se pare insa neatragator, iar contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum o face sa se gandeasca serios la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul.

 

Fata revine la parintii adoptivi si pentru prima data, ia in serios vioara, aprofundand in special, “analiza muzicii”, materie fata de care aratase pana atunci un dezinteres total. Avandu-l profesor pe Modest Iftinchi, un talent al viorii, si dupa multa munca asidua, in 1973, Ioana Dumitriu va absolvi Conservatorul de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, casatorindu-se in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care l-a cunoscut in timpul facultatii, in 1969. Vor avea impreuna trei copii - Monica (1975), Roger John (1983) si  Robert Daniel (1988). De asemenea, Ioana o are colega, la Academia de Muzică, pe renumita violonista Silvia Marcovici, o persoana care a dat intotdeauna dovada de un tact si o delicatete deosebite.

 

Dupa terminarea facultatii, Ioana da auditie la Filmarmonica de stat “George Enescu”, promoveaza examenul  si incepe sa se formeze ca muzician de orchestra. Urmează o perioada de repetitii zilnice, sub bagheta violonistului Ion Voicu, dar si turnee in strainatate, atat in tarile socialiste, cat si in cele de dincolo de cortina de fier. Daca Ioana concerteaza in cea mai buna orchestra la acea vreme din Romania, sotul ei, Dan, are de asemenea, oportunitatea unui loc de munca la fel de interesant, in orchestra Radio-Televiziunii Romane.

 

Schimbarea se profileaza in anul 1979, cand Dan pleaca intr-un turneu in Italia, cu RadioTeleviziunea. Ajuns la Venetia, o anunta pe Ioana ca nu se mai intoarce in Romania si alege ca destinatie finala, Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii. Era 30 august, 1979, cand Ioana afla ca in sfarsit, sotul ei “a ajuns acasa” si desi contactata si interogata de catre securitatea romana, in mai putin de un an i se alatura, impreuna cu Monica.

 

 

Pana in decembrie 1980, Dan va lucra la o fabrica, insa din anul urmator, vantul incepe sa le bata in panze sotilor Dumitriu, care intra in orchestra simfonica “Phoenix Orchestra” din Arizona, la vremea aceea o orchestra regionala. Intre timp, in special datorita directorului musical Theo Alcantara, “Phoenix Orchestra” creste, atragand tot mai multi instrumentisti de valoare pentru ca in anul 1983, sa devina o orchestra majora.

 

Lucrurile se pun in miscare pentru Ioana si Dan Dumitriu, care din 1981 au sansa sa profeseze meseria in care obtinusera o diploma, si  sa fie membri intr-un dintre cele 35 de orchestre simfonice majore, din SUA.  In timp ce dincolo de ocean, peisajul muzical este populat de mii de orchestre locale, regionale, studentesti, doar cei care ajung sa faca parte dintr-o orchestra majora, asa cum sunt sotii Dumitriu, pot spune ca au tras cartea norocoasa. Ioana este o femeie implinita si povestea despre cei doi s-ar fi putut incheia aici, daca o intamplare nefericita nu ar fi facut ca lucrurile sa iasa de pe fagasul normal, intunecandu-le orizontul, intr-un moment in care totul le mergea din plin, atat pe plan profesional, cat si in viata de familie.

 

La inceputul acestui an, Ioana este diagnosticata cu cancer metastatic, dupa ce in 2001, avusese primele banuieli ca lucrurile nu sunt in regula. Desi stirile rele se vor tine lant, celebra violonista, care este o fire optimista, nu se lasa intimidata de boala aceasta cumplita si in consecinta, refuzand chimoterapia, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament, chiar daca astfel de terapii nu sunt incurajate in general, de lumea medicala. Explicatia este ca in momentul in care tratamentul alternativ se dovedeste a fi mai eficient, oamenii nu vor mai apela la medicina conventionala, care este extrem de costisitoare, iar medicii vor avea numai de pierdut din punct de vedere financiar. Ar mai fi totusi de adaugat ca la ora actuala, tratamentul conventional este acoperit de companiile de asigurari de sanatate, pe cand cel alternativ trebuie suportat de pacient. 

 

In prezent, tratamentul naturist pe care Ioana Dumitriu il urmeaza o data pe saptmana in Mexic, deoarece aici costurile sunt mai reduse, se pare ca incepe sa dea roade, întrucât testele efectuate arata ca jumatate din tumori s-au retras deja.

 

Ioana s-a gandit sa puna la dispozitia celor interesati informatiile adunate, in speranta ca se vor dovedi utile si pentru altii, astfel ca mai multe detalii despre tratamentul alternativ puteti afla accesand  site-ul personal al acesteia, la www.mustcuretheincurable.com

 

Perseverenta Ioanei este o lectie pentru noi toti si nimeni nu se poate conforma gandului ca aceasta persoana nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi. Ambitia si forta ei interioara sunt atuurile pe care mizam in batalia cu cancerul. Are un psihic de fier in lupta cu boala, pe care si l-a cladit cu greu. Pentru ea, provocarea consta in a avea puterea de a incerca în continuare, de a-si depăsi limitele, de a nu se opri pe cale. Daca noi toti putem  spune ca mai avem timp, pentru Ioana Dumitriu cursa este una contra cronometru. Ea nu are voie să piarda, de aceea va face tot ce ii sta in putinta ca sa impiedice declinul sa se produca. Varianta ei este una singura, aceea de a merge cu indarjire inainte, asa cum a facut de altfel, dintotdeauna. Restul este viitor, adica o investitie cu sens unic in ziua de maine. Care pentru Ioana, inseamna sansa de a mai cuceri inca o reduta in lupta cu suferinta, de a mai smulge inca o promisiune, vietii.

 

Octavian D. Curpaș

Phoenix, Arizona

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)