Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Mănăstirea Sf.Ioan Botezătorul, de la Valea Mare

Lăcaşurile mântuirii noastre

Gabriel FOMINO

 

 

Câţiva ani după revoluţie, mi-am primit şi eu darul sfântului botez creştinesc, căci atunci când am fost mic acest lucru nu a fost posibil din mai multe cauze, şi după ce acest lucru a fost împlinit, m-am pus a scrie câte ceva şi am pornit în acelaşi timp, aproape, şi un ciclu de pelerinaje pe la sfintele mânăstiri în căutare de iertare de păcate şi linişte sufletească.

Aşa că în toamna lui 1998, mai precis în ultima sâmbătă a lui noiembrie, am crezut de cuviinţă să-mi îndrept paşii spre sf. Mânăstire sf. Ioan Botezătorul din judeţul Covasna, mânăstire ce abia dacă era sub formă de proiect pe hârtie. Este adevărat că pe pământul plin de istorie ce se află între dealurile de lângă satul Valea Mare, se puseseră bazele încă fragile ale viitoarei Mânăstiri, şi anume o bisericuţă din lemn, ceva acareturi ce cuprindeau şi trapeza în care luau masa Părintele Gheorghe, cu măicuţa lui, şi cielalţi "fraţi" călugări ce slujesc cu credinţă la sfântul lăcaş, şi o cabană unde aveau să locuiască muncitorii ce aveau să ridice construcţia.

Abia am coborât din autocar, şi după câţiva paşi făcuţi spre mânăstire a început să ningă cu nişte fulgi mari şi frumoşi, ca în poveşti. Chiar mă gândeam că zona fiind cunoscută ca unul din punctele cu temperaturi foarte scăzute faţă de medie, ne puteam trezi de dimineaţă cu nişte troiene de nu mai puteam ieşi de acolo decât cu armata.  Numai că destul de repede, fulgii au stat şi am putut să ne bucurăm de peisajul minunat ce ni se oferea.

Am stat întâi la slujba ce ne-a fost ţinută de părintele Gheorghe în bisericuţa de lemn, şi după poveţele primite odată cu binecuvâtarea părintească, am fost invitaţi cu mare cinste la trapeză să servim masa.

Noaptea am petrecut-o unii în sat, în Valea Mare, gazduiţi în casele ţăranilor sau în oraş, în Întorsura Buzăului, unde am fost primiţi cu căldură de cîţiva oameni cu inimă mare. Apoi, de dimineaţă ne-am întors sa ne luăm rămas bun de la părinte. Atunci am aflat şi istoria tuturor acestor lucruri minunate. Căci toate aceste lucruri s-au întâmplat numai datorită unor evenimente deosebite.

Provenit dintr-o familie de ţărani din Valea Mare, jud. Covasna, Gheorghe a terminat un liceu industrial din Braşov. După absolvire, s-a angajat muncitor la uzinele Steagul Rosu. Armata a făcut-o tot la Braşov, la vânători de munte. În timpul armatei s-a îmbolnăvit grav şi a fost internat la Spitalul Militar. Medicii îşi pierduseră speranţa de a-l mai salva. Atunci s-a întâmplat minunea viziunii – cea care l-a determinat pe soldatul Gheorghe Avram să urmeze Calea Domnului. Calea Bisericii. Trecut întâi prin tainicele învăţături şi ajuns la sf. Mânăstire Cocoş din jud. Tulcea, şi mai apoi, datorită calităţilor de gospodar desăvârşit ajuns stareţ la sf. Mânăstire Dervent, visul îl aduce pe meleagurile natale unde pune bazele viitoarei mânăstiri. Cu destulă greutate dar cu multă râvnă, părintele Gheorghe face rost de materialele necesare pentru a-şi împlini scopul. Ajutat şi cu puţină şansă de un om de afaceri ce face rămăşag cu sine însuşi că dacă reuşeşte în afacerea personală va sponsoriza cu a zecea parte din câştig, părintele îşi vede cu zi ce trece odorul de suflet cum creşte.

Am avut ocazia să văd cu ochii mei, după câţiva ani realizarea unui vis ce puţini oameni se pot lăuda că l-au avut şi au trecut chiar şi la realizarea acestuia. De fiecare dată am imortalizat acest lucru pe peliculă, şi rezultatele chiar se văd, şi de aceea invit pe cei care cred în voinţa şi puterea Cerească să facă un popas la această mânăstire frumoasă şi să stea de vorbă cu un părinte plin de har şi bunăvoinţă.

Gabriel FOMINO

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)