Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

„…Sunt unul dintre cei ce devin pentru că cred că pot deveni…”

Marius VLAD în dialog cu Eugen EVU (foto)

Impresii si pareri personale in FORUM

  

Toate întâlnirile mele cu Eugen Evu, încă de prima dată, au stat sub semnul firescului, al unei normalităţi uimitoare şi fascinante, deopotrivă. Ceea ce m-a uimit şi impresionat în mod plăcut la el a fost naturaleţea sa, simplitatea şi tinereţea sa spirituală , modul direct şi cald în care ţi se adresează. Una din cunoştinţele noastre comune spunea despre el : „Eugen este poetul prin excelenţă”. Foarte adevărat – însă, pentru mine poetul Eugen Evu pare a fi nedespărţit de omul Eugen Evu. Spirit viu şi uşor intempestiv, dar cald şi empatic, puţin vanitos şi orgolios (ca orice poet), dar întotdeauna  sensibil şi preocupat de problemele celor din prejmă-i, plin de umor şi (auto)ironie, dar şi profund şi „serios” în acelaşi timp, direct şi neprotocolar, dar mereu respectuos şi atent, poetul Eugen Evu este o prezenţă caldă şi prietenească, care ştie să preţuiască tot ceea ce-i este în jur : poezia, viaţa, valorile, dar şi prietenii, colegii şi confraţii, concitadinii…

L-am invitat la un dialog nu foarte protocolar, despre revistele literare, climatul cultural hunedorean, despre poezie şi – de ce nu ? – despre sine

( Ca întotdeauna când ne-am întâlnit în modesta-i cameră de creaţie şi viaţă, deopotrivă, din apartamentul său plasat în centrul urbei, convorbirea noastră s-a desfăşurat sub „supravegherea” atentă a celui care de mulţi ani „tăinuieşte” viaţa de zi-cu-zi, alături de poetul şi omul Eugen Evu…Piky, un căţel pechinez  neobişnuit de prietenos,   de vioi şi energic,  zgomotos şi tandru, comunicativ şi inteligent, capricios şi ludic ca un copil, plin de personalitate, este un adevărat „leu” plin de iubire …)Încăperea este ticsită de cărţi,pereţii sunt simeze,cu pictură şi grafică dăruite de prietenii lui plasticieni,Roşian,Balazs,Cârjoi,Anilevski,Pilu,Lucia Niţă,Fazakas,Piera Rossi Celant,Ioan Şeu.Preferatul total al poetuloui,este şi ilustratorul unor căţi ale sale,Radu Ro(Roşian)…Eugen ciopleşte  nişte figurine din accacia purpureea,foarte specialeSunt speciale,în sensul că le dăruie unor prieteni Unii au adevărate colecţii de la el,dar în casă mereu rămân  doar două-trei.…Am stat de vorbă fără să apelez la formule protocolare,poetul fiind extrem de comunicativ,de cald confesiv..

  Ca întotdeauna, atunci când am plecat de la Eugen Evu, am fost mai optimist, mai plin de viaţă, mai „bogat”, iar oraşul avea o strălucire pe care arar cântecul său nevăzut o de dezvăluie, dincolo de furnalele ce, din anumite unghiuri, acoperă chiar şi Castelul Huniazilor…

 

Marius Vlad : Stimate Domnule Eugen Evu, v-am întâlnit prima dată în redacţia Revistei „SEMNE”, acum câţiva ani…Aş vrea să începem acest dialog cu o întrebare firească şi – cred eu – necesară. Acum, când nu mai sunteţi implicat direct în destinul ei, ce consideraţi că a însemnat pentru dumneavoastră revista „Semne” ? Deopotrivă – ce credeţi că  a însemnat pentru revistă prezenţa dumneavoastră în viaţa ei imediat după fondare ?

 

Eugen Evu : Eu fondasem, împreună cu un mic grup de scriitori hunedoreni, la Hunedoara, revista „Provincia Corvina”, din care, până-n vara anului 1998, apăruseră şase numere trimestriale. Ea apărea sub egida primăriei, care ne-a sprijinit încă de la început , dar şi cu girul Uniunii Scriitorilor,Laurenţiu Ulici aprecia mult revista şi m-a îndemnat să o continui (fără sprijin şi financiar, ci doar moral)Din  păcate,Ministerul Cullturii,nu a găsit niciodată bani pentru a sprijini ,în primul rând,astfel de reviste,fondate  după l989,deşi noi deja avem un prestigiu naţional şi internaţional…O „defectare” a finanţării m-a pus în situaţia să caut urgent o soluţie, dorind să nu piară revista, prima format A3 (16 pagini) editată vreodată la Hunedoara. Corect este să amintesc că eminentul scriitor concitadin, Iv Martinovici, editase într-o formă mai mică, şi cu dificultăţi, câteva numere (parcă două, sau trei ?) din „Crisalide”, însă fusese nevoit să renunţe, pare-se tot din motive financiare. În fine, în situaţia sus amintită, am reuşit cu efort propriu, să scot încă un număr, numărul 7, sub titlul nou „Semne”, iar distinsa mea prietenă literară din Deva, Paulina Popa, a acceptat a fi redactor şef al ei, cum scrie pe frontispiciu,dânsa preluând direcţia,lucru binevenit,deoarece Paulina Popa a înfiinţat editura Emia,iar o editură e bine să aibă propria ei revistă…Prevăd o evoluţie frumoasă a revistei,chiar dacă eu nu voi mai contribui la ea. Aşadar, prima  revistă „Semne”, ar fi numărul 7, din septembrie 1998 al „Provinciei Corvina”…

“Naşterea” revistei a fost cumva nostimă,îţi spun altădată, dar ea… s-a născut. Cum între timp, la Hunedoara, am găsit soluţia finanţării “Provinciei Corvina”, în continuare, am reuşit să o edităm, iar „Semne”, la îndemnul meu, a găsit în Paulina Popa omul potrivit să continue …Asta e tot !Important este că,de unde riscam să nu avem niciuna,acum avem două,confraţii au unde să se exprime. Desigur,mau existat în aceşti ani multe şi deseori exotice,funcţionează şi ranchiunele,şi prejudecăţile,şi piperul,unora le sare şi muştarul,alţii sunt dependenţi de ..toxinele specifice arealului,ca să zic aşa,deoarece judeţul nostru are o îndelungată istorie a mişcărilor mşi pesudo-mişcărilor literare,care şi-au ars etapele,dar unele au „încremenit în proiecte”…Dar astea,neh?,

 Ambele reviste apar şi sunt benefice în primul rând literaturii din această zonă, dar nu numai , personal am pariat cu mine şi bunii mei colegi hunedoreni,o echipă tânără,să duc revista Provincia Corvina cel puţin zece ani.

M.V.: Aţi fost implicat, într-un fel sau altul, în majoritate publicaţiilor culturale apărute în judeţul Hunedoara de-a lungul anilor. Multe sau puţine, mai mult sau mai puţin „provinciale” (?), efemere sau nu, ce au însemnat ele pentru dumneavoastră ? Cum vedeţi acum istoria” revuisticii culturalee hunedorene ?

E.E.: Înainte de 1989, se ştie, am fost unul care mereu am susţinut la „comenduirea culturală” judeţeană, stârnind deseori resentimente, reproşuri etc., necesitatea unei reviste literare, deoarece în judeţul cu trei municipii vieţuiesc numeroşi scriitori de valoare. Nu eram provinciali, aşa cum ne credeau tovarăşii, iar centralismul literar dâmboviţean se lăţise şi ne sufoca ! Dar nu s-a acceptat niciodată. Dimpotrivă, dezbinarea scriitorilor a fost abil concertată. Conveneau , din motive obscure, starea de meschine lupte intestinale, absenţa revistei făcută profesional, controlul asupra vieţii şi creaţiei literare din zonă. Imediat după 1989, am apelat direct la unii confraţi din oraş, să facem revista mult dorită.Cei „consacraţi”,colegii de Uniune,din păcate,nu au reacţionat.

Atunci am fost “izolat” pe motiv că am fost mulţi ani referent cu literatura, teatrul şi artele plastice la casa de cultură locală, reproşându-mi-se chiar de domniile lor că „am fost compromis”, lucrând în acest domeniu ! Domnul Iv Martinovici, din ipostaza de purtător de cuvânt al C.M P.U.N.. al  şi preşedinte de onoare al revoluţionarilor din oraş,(!) a avut onorabila ambiţie de a fonda domnia sa însuşi o revistă, „Cariatide”,împreună cu tânăra-o soţie,Carmen Demea ; domnul Valeriu Bârgău, între timp mutat la Deva, şi-a fondat şi d-lui un ziar săptămânal, „Călăuza” (cu care am colaborat o vreme), a urmat „Constelaţia Dragonulu,revistă literară,unde am fost membru fondator,şi apoi revista  „Ardealul literar şi artistic”…Dumitru Hurubă a fondat, la Deva, şi el o revistă, „Opinii culturale” (între timp oprită)…Iată-mă , în consecinţă, „provocat” de viaţă să ating eu însumi visul unei reviste hunedorene,Hunedoara a avut dintotdeauna …o tradiţie literarăcei mai valoroşi scriitori aici au fost şi încă vor fi..Este ceva în chiar destinul acestei urbe ,din care se pot extrage sevel ,vigoare,artă. Cum la casa de cultură înfiinţasem ( în 1975 ) cenaclul tineretului, „Lucian Blaga”, m-am văzut în situaţia de a învăţa singur cum se face o revistă, şi să învăţăm împreună cum să o facem viabilă  Am editat un singur număr din „Caietele de poezie  „Kiloterul Zero”,cu ultima serie a cenaclului,o echipă promiţătoare,unii deja au ajuns la cărţile lor proprii,alţii între timp au emigrat în SUA,Franţa,Canada .Cenaclul a fost un veritabil nucleu ,viaţa lui a ţinut 21 de ani,căci după plecarea mea de la cultură,din proprie voinţă,cenaclul s-a risipit…Sunt mândru că acolo s-au format peste 2o de autori,ba chiar şi actori,care şi scriau,iacă-tă,Ana Ciontea e la Paris,are stagiune de peste şase ani acolo,joacă  magistral…Sau Simona Gălbenuşe,care este în SUA,a făcut performanţă,şcoala teratrului  bucureştean,dar una începută cândva aici,la cursurile mele.Unii au ajuns ziarişti,alţii au cărţi,Ovidiu Băjan,Nicolae Szekely,ca să râmân  doar la doi ,excelenţi.Unii m-au urmat, alţii m-au abandonat, atraşi de altele, iar pentru a ironiza maliţios sintagma „provincialism”, nedreaptă prejudecată asupra scriitorimii din acest spaţiu, am scos la lumină „Provincia Corvina”….

Întrebare ta cerea mai mult, dar n-avem spaţiu. Amintesc şi faptul că am editat la Hunedoara primul săptămânal liber, ce a apărut şapte luni, ulterior „ajutat” să piară. Eu am experimentat mereu, aşa îmi este viaţa toată. Timpul ne va ajuta să înţelegem mai corect, bune şi rele.

Am lucrat, deseori pe gratis, ca redactor colaborator, şi la „Ardealul literar şi artistic” (formula iniţială : „Constelaţia Dragonului” ), cu Bârgău şi Mariana Pândaru; la „Lumina”, unde m-a solicitat editura „Sigma”; la Opinii culturale, fiindu-mi prieten statornic ( rarra avis ! ) Dumitru Hurubă; la „Oglinda” ( o vreme ), şi - spre lauda domniilor lor - cu cotidianul judeţean „Cuvântul liber”, unde a rămas intactă o remarcabilă solidaritate culturală pe criteriul valoric…Toate mi-au adăugat şi insomnii, şi bucurii, aşa cum e-n lumea literară. Rămâne trist că municipiul Hunedoara nu are nici azi un săptămânal propriu, ultra-necesar; dar m-am consolat, sper…Vor trece anii,şi cine va fi drept,va preţui cinstit contribuţia noastră la istoria culturală de aici.

M.V. : „Provincia Corvina” este, probabil, cea mai importantă experienţă revuistică a dumneavoastră.Care este „povestea” ei ?

E.E. : Dragă Marius, aşteaptă-mi cartea-jurnal, nu avem spaţiu necesar pentru această „mare poveste” ! Lapidar : ca şi celelalte zbateri ale mele, „Provincia Corvina” se vădeşte a fi…”Cosînzeana” (nu cea de la Orăştie, pe vremuri !) unei vechi dorinţe a noastre de a ne exprima literar nu doar prin revistele ţării, de a oferii şansa numeroşilor oameni de talent, mai ales tineri, de aici, dar şi din judeţ, din ţară…Incredibil, dar între timp, tocmai în această revistă, am redeschis porţi spre occident, prioritar pentru diaspora română (Germania, Italia, Franţa, America, Australia, Elveţia, Ucraina, Moldova, Olanda ,Canada), lucru de mirare, nu ? În revistă apar valori certe din occident, alături de cutare debutant al nostru, ceea ce cred că este bine. Revista noastră ( ca şi „Semne” !! ) a fost premiată internaţional de două ori, cu motivaţia pentru cea mai meritoasă intrare în revuistica românească contemporană”. Avem numeroase elogii şi merită să ,le onorăm in viitor ! O dovadă că nu mai suntem…provinciali, este, paradoxal, valul stârnit din partea unora dintre post-moderniştii „fracturişti”, susţinut  de două editoriale , ale subsemnatului şi – respectiv – Ioan Evu, care dezavuau literatura porno ( Ianuş, Gălăţeanu,Mincu.. ). Avocat pare a le fi dl Muşină, care tună şi fulgeră asupra mea, a marelui animator de reviste ieşene, Cassian Maria Spiridon (laureat recent cu premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor, între altele ), şi fondatorul revistei „Sinteze literare” de la Ploieşti, Victor Sterom. Limbajul pamflecăristului domn Muşina, altfel stimabil pohet, este în gama minoră a sus-blamatei poetici porno…Să le fie de bine ! Ce mă făceam fără detractori ?În special,e de acolo că am colaboratori externi de primă mărime,pe Andrei Zanca,pe Teresia B. Tătaru,pe  Mariana Zavati Gardner,Piera Rosi Celant,ori că avem o punte culturală cu Accademia Internazzionale IL CONVIVIO,în revista cărie au publicat numeroşi hunedoreni,bilingv…Dar ,mai ales,avem premiaţi internaţionali pe această filieră neo-latină,poeţi şi pictori din judeţ,la diverse concursuri  de mare prestigiu ? Dar să nu mă laud,trage-mă de mânecă…

M.V. : Care este distanţa pe care „Provincia Corvina” o păstrează faşă de conceptele de

 „Centru” şi „Provincialism”?

E.E. : Cea presupusă de conţinutul, număr de număr, al revistei… Miza pe valoare, un uşor spirit „agresiv”, necesar pentru cei tineri, mai ales, ca să nu se lase contaminaţi dinspre noi (!) de reflexe de provincialism, inhibiţii, viruşi care ne-au fost inoculaţi decenii la rând nouă… După 1995, tocmai de aceea eu mi-am dat demisia de la casa de cultură, zicându-mi că, oricât mi-am păstrat demnitatea de om şi scriitor, exerciţiul îndelung al profesiei culturale, mi-o fi inoculat, în profunzime, niscaiva reflexe pe care nu le pot… exorciza! Poate exagerez, dar aşa e, pe mulţi i-a stupefiat că „plec de la cultură tocmai când avem democraţie”… Dar ajungea! Îmi aştept dosarul solicitat la C.N.S.A.S. Bucureşti, pe urmă îi voi scrie şi d-lui Muşină, să afle cum e să fi trăit o viaţă întru-n oraş prolecultizat, fără a deveni …veleitar. Nici proiecţia-i proprie aruncată asupra altora, privitoare la „romantice cuceriri” în, vorba lui, „Era Vibratorului”… (vezi „Vatra” nr. 4-5/2001) … Distanţa păstrată este – pe de altă parte – una oscilantă, căci nu poţi evita polemicile, deşi dominanta critică a revistei este una ziditoare, constructivă, privindu-i pe noii veniţi şi ambiţioasă, privind realizarea unei punţi cu literaturile din afară… În colegiu sunt onorat de colaborarea gratuită (!!) a unor Andrei Zanca (Germania), Magdalena Schlesak (idem), Floarea Wenger (Elveţia),Florentin Smarandache, Petra Vlah (SUA),George Roca, plus o pleiadă de corespondenţe şi colaborări foarte onorabile, din Franţa, Italia, Olanda, şi alte ţări…Din partea scriitorilor locali revista se bucură de sprijinul direct al eminentului nostru nonagenar Victor Isac şi al mai tinerilor colegi de mare valoare : Ioan Evu, C-tin Stancu, Nicu Szekely, Ioan ,Ovidiu Băjan, Ion Urdă şi Dan Pichiu..Generaţia foarte nouăe remarcabilă prin Raluca Weber,Olga Ştefan.,Erika Erdo,Andra Kadar-Burgs,Petru Poiană,Liviu Ofileanu,Martin Szegedi(un foarte talentat poet emigrat în Germania înainte de l989), Ce e asta, dacă nu saltul de a ieşi din nedreapta stigmă moştenită propagandistic, aceea de „Provincialism” ? Dar revista noastră a lansat numeroşi tineri valoroşi,este necesar,deoarece între generaţii,s-a  mărit un hiat,o ruptură.Cred că sunt vinovaţi şi cei din provincie, care confundă situarea (lor) geografică şi spirituală, cu blamabila categorie, dar şi „centriştii”, relicve ale instituţiilor – monstru din capitală şi chiar din unele centre culturale din ţară, cărora le convine această departajare, această dihotomie… Scriitori valoroşi sunt pretutindeni în ţară, doar avantajele „revistei proprii” îi separă incorect. Fenomenul va pieri, iată şi rolul bun al atâtor reviste ce au răsărit în ultimii 12 ani… Chiar şi cele efemere, sunt benefice…Continuăm să conlucrăm  cu unii  colaboratori externi  statornici ,de valoare,Andrei Zanca,Teresia  Bolchiş- Tătaru,Martin Szegedi,Magdalena C. Schesak şi Dieter Schlesak(Germania): George Roca(Australia),M.Zavati Gardner(Anglia),Lucian Hetco(rev. Internet Agero),Florea Nicoriuc- Wenger(Elveţia),Angelo Manitta ; în mod special,această  relaţie culturală splendidă cu Accademia Internazzionale Il CONVIVIO,personal cu accad. Angelo Manita,în Italia – Sicilia,ar fi de dorit să ia amploare,dar depindem de un eventual sprijin edilitar sau judeţean.…Revista academiei circulă în toate ţările de expresie neo-latină…Ei bine,eu ,dar şi alţi poeţi români,în special din zona noastră, am obţinut premii de prestigiu  la concursurile girate de Accademie,iar plasticienii hunedoreni şi deveni,deasemeni…Unii am fost invitaţi la Giardini Naxox,doar absenţa banilor ne împiedică a dezvolta această punte culturală…Revista este un instrument în sensul ieşirii noastre din inhibiţia ,din prejudecata provincialismului,un adevărat flagel inclusiv naţional,vis-a vis de reintegrarea culturală în Uniunea Europeană..

M.V. : Cum vedeţi viitorul revistei, în contextul economico-social nu foarte favorabil publicisticii culturale ?

E.E. : Inevitabilă întrebare, inevitabil răspunsul ! Cum la noi toate sunt „din fugă”, adică improvizate, am învăţat să fac ce simt şi cred, fără a privi peste deal. Îmi spun: cât există (şi mai există!) oameni care ne acordă simpatia, ajutorul lor, iar oamenii fac instituţiile, şi nu invers, merită să continuăm ! Când nu vor mai fi, Doamne fereşte, atunci voi cumpăni. Fiecare din cei ce luptă să lucreze, nu doar să dezbine ce fac alţii, din cei ce fondează, editează reviste „nerentabile” în ţară, îţi vor da răspunsuri identice… E nebunie…Însă iubirea de a face e mai tare. Dificil, stresant, fascinant, derizoriu etc. Dar iubire!

Incredibil (sau nu?) este că, în acest infern canicular al crizelor de tot felul, revistele (mai) apar. Iar în Hunedoara, voila!, un consiliu municipal pluripartit, menţine finanţarea revistei în onorabil consens, conştient că e bine să sprijine şi cultura scrisă,poate că voi obţine şi sprijin judeţean,a venit timpul…  Viitorul revistei poate a fi până la numărul 20, dar şi la numărul o sută ! Dar chiar dacă nu va mai fi, va fi alta, apoi alta. Şi alţii! Şi mai sunt „Semne”, „Ardealul”, „Arhipelagul” etc. Vor fi mereu,dacă noi vom fi,dar,mai ales,dacă vom şti să transmitem noii generaţii exemplul faptei ,însufleţirea asta ….

M.V. Cum vedeţi viaţa literară (şi culturală, într-un sens mai larg) hunedoreană ? În imaginea aceasta intră şi termeni precum : grupări”, grupuri, afinităţi (ne)elective, „coterii” , provincialism, veleitarism etc. ?

E.E. : De aici trebuia să începem dialogul ! Toate sunt, într-o nouă paradigmă, sincronică etapei de după 1989, legate de cele ”moştenite” de dinainte. Reforma nu afost o apocalipsă, nu a fost distrusă o lume, pentru a naşte alta, timpul nostru este greoi, dramatic, teribil. În judeţ au fost grupuri, după toate ştiutele „criterii”,extraliterare… Nu sunt nici proletculist,dar nici elitist,nu ader nici la teza manolesciană,nici la cea al lui cezar Ivănescu,două teze „gemene”,ale aşa-zisei „rezistenţe prin cultură”… Deşi am practicat stilul subtextual,subînţelesul dinamitard,repercursiunile  le-am suportat groaznic doar eu,familia mea,vezi cele trei dosare aflate la Arhivele Secului,CNSAS,care mi-au otrivit sufletul şi memoria. Crezi că tovarăşii(sic_!) foşti de cenacluri,unii fluturînd acum că au fost pasămite „dizidenţi”(prin tăcere sau ocolişuri) mi-au luat cumva apărareea,ori crezi că  afost măcar unul ,în afară de fratele meu Ioan Evu,să aducă măcar vorba de unele chestii aflate de mine-n dosare ?  Ce să mai zic de acei ce aveau pseudonime recte nume conspirative,de care scrie clar,acolo,cu parafă Strict Secret,că au fost informatori sau colaboratori,surse ale poliţiei politice ? De aici  sper să înţelegi unele reticenţe în a mai colabora cu ei,sau  a le acord aclemenţă…Iert,dar nu am voie să uit,căci ticăloşiţii nu merită.Idiosincraziile,ranchiunele,coteriile,  nu au pierit, ci s-au disimulat, ori s-au camuflat „cromatic”; e un fenomen complex, aidoma celui naţional…Poate pe unii îi va mântui opera,dacă este,dincolo de slujul,de duplicitarismul,de zelul unora de a fi  cu cine-i răîsplăteşte,deseori prin distrugerea altora…Dar toate la vremea lor.Zona noastră este categoric fascinantă,incşlusiv prin talente,noi nu am fost provincilai,deoarece veneam dintr-o tradiţie mai ales ardelenească,esenţială.

Nu eram rupţi de ţară, ci izolaţi cumva, specific, într-o zonă cvasi-proletcultzată însă mocnind de contestarai,de protestatari,aşa cum ,vai,probează chiar mârşava hărţuire a unora de către securitate şi de către clica activistică, victime ale unui experiment deopotrivă de interesant şi monstruos. Efectele se mai  văd şi acum, când Hunedoara, vai, traversează neagra istorie a „zonei defavorizate economic”, iar NOI luptăm să nu avem timbrul acesta absurd inclusiv pe viaţa culturală, recte literară. Nu-l merităm ! Mi-e lehamite de câţiva sferto-docţi,altădată cu lozionca „ anul şi romanul”(nu căuta rimă,că dai de ea şi-i ifensezi,n).Mijloacele sunt sărace, impactul tirajelor, ca şi la cărţi, nesemnificativ, iar bizareria este că intelectualitatea din zonă a „trădat” majoritar solidaritatea cu scriitorimea, ( cu excepţii ) : nici măcar nu mai citesc revistele centrale sau cele noi , nici nu prea participă la evenimentele literare, de arte plastice etc. Rămâne să vedem de ce . Sunt retoric, deoarece eu, unul, ştiu, însă…

M.V. : Există în poetul Eugen Evu şi un spirit polemic ? Cât de manifest ?

E.E. : Da, dintodeuna. Ieri eram, dincolo de aparenţele suportate prin profesiunea de la cultură, dar şi de (im)pardonabilele mele mici-mari servituţi conjuncturale ( cine aruncă piatra ?)…acelaşi ! Mă taxau de „recalcitrant”, sau că „mereu agit oamenii”…Aventura (care pe mulţi i-ar fi zdrobit ) a anchetelor securistice, a marginalizării, a traumelor psihice şi – consecinţă – fizice, m-a întărit, mi-a deschis ochii interiori, destul de dramatic…Eu voi lăsa la timp mărturia mea de conştiinţă, cerul înstelat deasupra noastră şi legea morală în noi, remember, Mariuse ! Acel spirit manifest şi acum, însă sublimat, decantat, esenţializat, în ultimele cărţi de poeme (citindu-le, vei şti)…şi în altele, cum sunt deja scrise. Însă, nu mă judeca, am mutat borna temporală, scriu mai mult ca implicat şi martor, pentru cei ce vin, mai limpezi, sper, mai însetaţi de Adevăr, de cel viu. Iată-mă patetic ! Ar mai fi de spus ceea ce unora le scapă : am instrument humoristic, mă ispiti pamfletul, comedia umană m-a fascinat, ca dimensiune a tragicului ei…Un paradox,ca înăşi lumea . 

M.V. : Ce rol a avut în destinul dumneavoastră poetic „cenaclul literar”?

E.E. : Definitoriu, dar secundar faţă de rolul destinului propriu-zis, al divinităţii şi al genomului meu, zestruit din părinţi.Este ceva în om,deci şi în opera sa,diversă,cvare nu ne aparţine..Poate va fi recuperat,sau doar vămuit.Eu  am fost şi sunt un spirit avid,un autodidact continuu,sunt un student al vieţii,dacă nu sună vetust.Eu cred că sunt cel ce sunt,că pot deveni cel ce ştiu că sunt,mă pot „adeveri2,pot confirma încrederea unor mari critici ai mei,mentorii primilor aniDoinaş,Mircea Ciobanu,mai ales.

 Făcând, la început, intuitiv, apoi programatic şi în climatul profesiunii culturale (mizer plătite), un permanent exerciţiu de auto-cunoaşţere, cizelare proprie şi, prin lucrul cu alţii, al altora, depăşind o sumă de „crize”, inclusiv cele de…luciditate, aprofundând altele…Cenaclul mi-a ajutat să ajut eu însumi pe nenumăraţii tineri de talent, să determin, nuanţat, drumul unora, spre cărţi, reviste, jurnalism, actorie, regie etc. Sunt câteva zeci de astfel de oameni, pentru care cenaclul a fost şcoală, înlocuind cu efect bun instituţiile profesioniste ABSENTE în Hunedoara.

Asta mă face să suport tot ce am îndurat şi încă mai îndur.

M.V. :…Dar în viaţa literară hunedoreană ? Inclusiv acum ?

E.E. :  La cenaclul „Lucian Blaga” din Hunedoara veneau şi din Orăştie, Cărăstău, Deva, Haţeg, Călan, Alba, Simeria…si din alte judeţe,aşadar aveam un caracter larg,fertil,atractiv,performant,era o şcoală.  Am avut nenumărate experienţe, contacte cu public, creaţii puse în scenă, grupul „Canon”, prezenţe la festivaluri-concurs naţionale, premii, titluri care le-au decis multora destinul literar…Sunt sute care au trecut pe aici.! În fond, cenaclul a avut o viaţă de 21 de ani, sub îndrumarea mea…Acum s-a subţiat la câţiva tineri ambiţioşi şi mă doare că ei suportă şi mai greu criza economică…,asaltul sfertodocţilor cu reflexe activistice nevindecabile.Cât pot, îi ajut, „din umbră”, la revistă, ori unde s-a putut, la edituri.Ei bine,am editat,prefaţat sau îngrijit,cărţile a peste 4o de tineri ! Generaţia lor… nu ar trebui să îşi asume „eroic şi sado-masochist” genericul actual de „Catharsis”. Căci nu ei au nevoie de catharsis, prin scris, ci unii din noi, mai mult sau mai puţin. Iată de ce repet apelul către factorii ce pot decide economic şi politic, să-i sprijine, ca să ne merităm numele de democraţi, ca să nupăţească   şi ei ceea ce scriitorimea de ieri a păţit: înregimentarea, complicitatea la aneantizare, la pierderea identităţii profund umane. Dar să nu ne temem,lumea într-adevăr ,se schimbă,fie dramatic,dar se schimbă.

M.V. : Cum se raportează Eugen Evu la ideea de „generaţie” (literară) ?

E.E. : Ulici, marele prieten dispărut, mă încadrase în promoţia ­70. Matematician fiind, deci şi astronom, cred că a găsit o periodicitate „de lucru” a fiecărui val, din talazul literaturii române, anume una la zece ani. Eu sunt un romantic întârziat; aşa sunt mai toţi scriitorii români, romanticii din urmă, ca şi în …istorie, pare-se! Eu sunt ardelean rămas acasă. Inclusiv în conceptul de paideuma, vezi Blaga, post Frobenius. Eu sunt unul dintre cei ce devin pentru că cred că pot deveni. Acum,la 57 de ani, dar nu simt nici un bruş infinitezimal de bătrâneţe, ca spirit, ba mă copilăresc cu aceeaşi „inconştienţă” ca în pruncie… Aşa pot scrie liric, trăiesc ceea ce scriu. În viaţa literară hunedoreană sunt ceea ce eventual, sunt în cea română, dacă nu mă suspectezi de infatuare… Eminenţii Doinaş, Mircea Ciobanu, Ulici,Al Cistelecan,precum şi pleiada nouă a unor critici la reviste,  ori confraţi sensibili la poezia mea, mi-au ţinut vie încrederea că sunt poet (român), că trăiesc în acest crez, laolaltă cu crezul meu în divinitate…Lupt să nu devin vanitos, arogant, tiran, suficient, răutăcios, distructiv, să iubesc iubirea asta, poezia, harul acesta, care mi-a fost dat, ca să-l cultiv şi să nu-l arunc fălcilor care clefănesc în lume, troznesc şi macină…Lupt să merit a iubi, să merităm a ne iubi, în lumea  valrilor creştine , a iubirii de semeni, de aproapele, ca de noi înşine,dar,mai ales,iubirea de cel de departe,nu ? De care ne este dor… Cred că omul care nu se iubeşte pe sine ( neidolatru, desigur), nu are cum iubi pe semenii săi.Poezia e chip cioplit? Fie,dar un chip,o icoană cioplită,sculptată în rouă,în inefabil,în sacralitatea părimordială a melosului comsic,în vibraţia tahionică…

Natura umană e dependentă de forţa ei de a  iubi, de a se înduioşa, de a fi empatică. Literatura dezvoltă minunat aceste concepte vii.Poezia îmblânzeşte omul,dar îl şi sfinţeşte,îl duce la iluminare,îl înzeieşte.

M.V. : Credeţi că s-a modificat statutul criticii literare în ultimul deceniu ?

E.E. :  „Oh, obsedantele decenii”, ce automatism ! Dea domnul să nu fie şi alea, ale „promoţiilor”, căci suntem părţi din întreg, literaţi sau nu, dintr-o literatură ( sau nu ) !

Istoria politică determină schimbarea statului calchiat, a însăşi Constituţiei…Statutul (moral) al criticii, la 10 ani after the year1998, e-n dramatică schimbare. Vezi hiper-lucidul interviu al lui Al. Cistelecan, pe această temă, în revista „Orizont”, luat de Robert Şerban. Problema e vastă. Cert este că în zguduirea acestui timp, nenumăraţi dintre noi, care scriem, ne-am aventurat, mai chemaţi, mai nechemaţi, să facem şi un pic de critică, siliţi de varii motive, oricum, presaţi de avatarurile „facerii” unei reviste. Stârnim, contrariem, ori suntem priviţi cu simpatie; chiar Cistelecan acceptă că unii dintre poeţi fac critică foarte interesantă…Cred că o fac aşa, deoarece ei abordează nu atât ştiinţific fenomenul literar imediat, cât din lăuntrul fenomenului. Mulţi pot afla orizonturi şi unghiuri mai vibrante, mai sensibil, mai rezonante cu opera abordată, deoarece ei înşişi scriu, cum nu toţi criticii scriu literatură ! Am citit odată, în „România Literară” nişte „poezele” ale domnului Manolescu, absolut sub nota doi; oricare cerc literar l-ar fi respins, eminentul „monstru sacru ” al multora, e un definitiv nepoet ! Cred că nici Alex Ştefănescu, poate nici Eugen Simion etc., nu pot însăila un fulg de poezie, de aceea nu aştept nimic de la domniile lor, cel mult mă stupefiază întrebarea : „de unde ştiu cum e, dacă ei înşişi n-au făcut-o” ??? ( O fi asta o prejudecată ?)

În fine, sabia unui Grigurcu, ( care taie ninsoarea, ca să mă …autocitez dintr-un vers ), e mai de luat în seamă, numai pentru că D-sa e şi poet, inclusiv poet ! Sau un Ioan Moldovan, ori Vulturescu, ori Cassian, ori Ţepelea, ce suflete mari,arzătoare,strălimpezi !şi lista ar continua ( inevitabil uşor partizană,sau subiectivă,structural electivă) încă multe pagini ! Mie mi-e mai UTIL un critic-poet, decât unul con-sacralizat până la Fetiş ! Eu îl voi iubi, de aceea, pe un Călinescu, înaintea celorlalţi „monştri sacri”…Dar ce să înţeleg din „Istorii „ de soioul celei recente ,a lui Alex Ştefănescu,cu omisiuni inadmisibile,scrisă la fuşereală,cu icnete şi resentimente extraliterare,ca şi modelul său,Al Piru ?M-am lecuit deemult de o himeră ,a receptării critice juste,distanţate,a decretiştilor,de fapt nişte creatori rataţi,care devoră  ca nişte hîrciogi  grâul ,macină vorbe,maniaci ai „sentinţelor „ i l e g i t i me  : cum să pătrunzi opera cuiva,devreme ce tu nu eşti în stare să îngaimi ceva original ? De aceea,deseori,prefer critica,analiza unor scriitori,care au empatic  simţul de a explora şi explicita creaţia altora.De aceea,la rându-mi,fac şi exerciţiul unor cronici,mai ales cu afintiăţi  structurale evidente …

M.V. : Este poetul şi un om al cetăţii ? Cum ?

E.V. : Sunt om al cetăţii, aici m-am născut. Al Cetăţii culturale Hunedoara, ca o eventuală sinteză a unei urbe istorice, în istorie,în Memoria  spirituală. Dramatică, fascinantă, pre-destinată. Nu sunt pentru că vreau, ci sunt pentru că viaţa vrea. În acord cu ea, şi poezia mea, a noastră, aici, în celălalt exil, interior, exilul de pretutindeni anume. Nu vreau să ne avântăm acum, mi-e groază de economia revistei, iubesc revista şi tocmai în ea să lovesc ? Aşadar cum ? Uite aşa, încă trăind în cetate, parte din cetatea noastră literară, parte din întregul şi el iluzoriu, fugar şi miraculos, al timpului ce ne-a fost dat să-l umplem de viaţă, de noi înşine.

Întâmpător ( ? ), Hunedoara este o cetate în jurul Cetăţii Corvinilor, sub semne heraldice formidabile, europene ! Şi este încă drept pe granit; şi turnurile sale arată-n sus…

Să ne oprim aici, la cifra magică 12, căci întrebările tale (văd ) continuă !

Îţi mulţumesc că m-ai stârnit. Şi, cum să nu ?, numele revistei să fie de bun augur în aura semnificaţiei semantice, una benefică !

M.V. : Eugen  Evu, eu vă mulţumesc !  Şi ţin să vă asigur de simpatia şi solidaritatea nu numai colegială, ci şi una sincer şi profund prietenească, a membrilor redacţiei revistei din care cândva aţi facut parte,pe a mea o ştiţi şi vi se cuvine..

 

Marius VLAD

Hunedoara 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)