HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Meserii carora le-a stat ceasul

Dani Rockhoff, Germania

 

Ceasul lui tata s-a oprit. Definitiv. Au ramas insa de la el doua ceasuri, o Raketa de mana si o Slava de voiaj. Pe vremea lui Ceausescu, toata lumea cumpara ceasuri rusesti, erau de calitate. Acum, timpurile si preferintele s-au schimbat. Cine are bani, isi atarna la mana o podoaba elvetiana. Cine nu, ia un ceas electronic de duzina sau afla ora exacta pe celular. Am avut si am aruncat multe ceasuri, de birou si de mana. Cu ceasurile lui tata insa, m-am dus la reparat.  

 

Si in Germania se repara ceasuri. Serviciul e disponibil mai ales in marile magazine, pe langa sectoarele de ceasuri si bijuterii. Ieftin nu e, doar pentru schimbatul unei baterii platesti 5 euro. Tot cu 5 euro cumperi un ceas de birou, la care apoi te costa mai mult bateriile. Pe Alb-ul svabesc, era o orologerie cu traditie. Acum patru ani, firma a intrat in faliment, din lipsa de comenzi. Ceasurile de duzina se fabrica aiurea in lume, cu tonele. Ceasurile de marca au fost si raman la mana unor specialisti si privilegiati.

 

Am luat ceasurile lui tata si am pornit-o in cautarea unui ceasornicar, la Arad. Am gasit, cu chiu cu vai, un atelier de reparatii, vizavi de Gara. Patru meseriasi impart fostul sediu al unei cooperative de consum: ceasornicarul, o bijutiera si doi croitori. Ii desparte doar un perete de un magazin de pantofi care gazduieste si reparatii de incaltaminte.

 

Cu 15 lei, repari trei perechi de pantofi. Cu 30 de lei, ti se cos perdele. Cu 20 de lei, un domn de varsta a doua, care schioapata usor, mi-a reparat cele doua ceasuri ramase de la tata. Cureaua la Raketa a montat-o gratuit. Stiubei Ioan e doctorul de ceasuri de la Gara. Vine din Curtici, de pe frontiera, in fiecare zi cu trenul. Face naveta la Arad de 35 de ani, din 1975.

 

Dani Rockhoff: De ce unele meserii, cum este si cea de ceasornicar, au cam disparut din Romania?

Ioan Stiubei: Au aparut ceasurile electronice, cele mecanice sunt tot mai putine.

 

Mai sunt oameni care repara ceasuri vechi?

Sunt. Oamenii in varsta nu renunta la ceasul „Atlantic”, sau Raketa, sau ce au avut ei. Sunt ceasuri vechi de 40 de ani, care se mai repara.

 

Ce alte meserii nu mai au cerinta pe piata?

Cred ca nici electronisti nu mai sunt. Intreaba lumea, pe aici, unde sa mai repare un televizor.

 

Ce face lumea cu televizoarele stricate?

Nu prea se strica astea noi. Iar cand se strica, la tomberon cu ele.

 

Nu e prea mult gunoi, daca aruncam totul?

Nu, pentru ca le aduna de pe strada, le duc la gunoi reciclabil.

 

Spuneti-mi mai mult despre meseria de ceasornicar. E pentru dv. o vocatie? Cat suflet ati pus in ea, in 35 de ani?

Daca nu pui suflet, nu poti sa practici o meserie. Noi am fost in clasa, la Scoala Profesionala, 43 de elevi, intr-un an. Aveam colegi din toata tara. Doar zece dintre ei au practicat apoi meseria. Cu unii dintre ei m-am intalnit cand veneau la Arad dupa piese, la Victoria. Acum, nici Victoria, fabrica de ceasuri de masa de pe Marasesti, nu mai e.

 

Ce s-a intamplat cu ea?

Nu stiu exact. Dupa Revolutie, oamenii au tot intrat in somaj. S-or dus, s-or tot dus. Poate ca si ei au contribuit, ca n-au mai facut calitatea care a fost pana in 90, la mecanisme. Au pus materiale mai slabe, aluminiu in loc de alama...aia nu merge.

 

Practic, a disparut o intreaga industrie producatoare din Arad?

De aici se duceau ceasuri in toata tara. Poate ca nici vanzarile n-au mai mers in magazine.

 

Si totusi, fiecare are un ceas de masa, sau la mana. De unde vin ceasurile care vi se aduc la reparatii?

Cele mai multe sunt din China. Prea putine sunt occidentale, ca alea-s mult mai scumpe.

 

Ne fura chinezii din locurile de munca?

Bineinteles. Ca in orice domeniu. Asa-i si cu hainele, cu tot. China domina. Am avut clienti care au venit din America. Au venit la mine sa le repar ceasuri pentru copii. Tot chinezesti. Pe capac scria Made in China.

 

De anul trecut, pe bulevardul aradean, dar si in suburbii au rasarit ca ciupercile dupa ploaie magazine de toale, jucarii, gablonturi si tot felul de mici acareturi la preturi derizorii sau unice. Orice produs 16 lei, scrie pe un afis. Iei si cu mai putin, cu 10 sau chiar 5 lei. Atata si tine. Umbrela de 10 lei si-a cumparat-o o pensionara, bucuroasa de pret si ca umbrela se strange si incape in poseta. Bucuria a tinut pana la prima ploaie cu vant mai puternic, care a intors spitele umbrelei pe dos si praf le-a facut. Dar cine sa mai repare umbrele, si la ce pret? Aceasta meserie e cu adevarat umbra si vis. Decat sa repari, mai bine arunci si iei ceva nou.

Alti 10 lei, alta marfa derizorie, societatea-i de consum.

 

Mai pregateste Romania tineri, care sa lucreze ca muncitori sau specialisti in ceasornicarie?

Dupa 90, din cate stiu, nu. N-au mai avut clasa de ceasornicari sau de mecanica fina. Nici la UCECOM, scoala profesionala de pe strada Emil Garleanu. Acolo se pregateau tineri pentru diferite meserii, pentru cooperatia mestesugareasca. Eu insa am terminat la Oradea, era o scoala pentru Cooperatia de Consum.

 

Mai vrea tineretul din Romania sa invete meserii, sau tanjeste doar la posturi de specialisti si in conducere?

Tinerii spera la un venit mai mare. Dar nu se poate ca toti sa fie numai ingineri si nimeni sa nu mai munceasca.

 

Cum e platita meseria de ceasornicar?

La ora actuala, slab. Dupa 90, o mers tot mai slab.

 

Sub ce forma va prestati serviciile?

Ca persoana fizica autorizata. Platesc chirie la Cooperativa, impozite, asigurari la sanatate si la casa de pensii.

 

Va ating recentele masuri ale Guvernului, la impozitare?

Momentan nu, vad ca a ramas la fel. Eu sunt la cota fixa de impozitare, indiferent ca fac sau nu. Pe incasari platesc la fel impozitul: nu pe real, ci pe cota fixa. Asa am avut de la inceput, ca sa nu mai fac atata scriptologie. Mai imi pierd timpul si cu aia?

 

N-ati putea apela la un contabil?

Pai nu, nu se poate. Si asa, abia ramane cate ceva pentru mine.

 

Sunteti meserias vechi, v-ati facut o clientela. Ar mai putea trai si altii din ceasornicarie?

Nu prea. Eu am avut noroc ca am ramas, practic, tot in cadrul Cooperativei.

 

Ce reparatii „grozave” ati avut? De ce ceas va aduceti in mod deosebit aminte?

Am facut reparatii foarte diversificate. Dintre toate, pendulele-s mai interesante. Alea vechi, care-s de o suta de ani. E interesanta nu doar constructia lor, ci si materialul, extrem de rezistent. O pendula, odata reparata, merge inca cincizeci de ani.

 

Ceasurile de mana scumpe nu se strica niciodata? Le aduce cineva la reparat?

Se strica si acelea, mai rar. Sunt ceasuri mai mult mecanice-automate. In piata se pun doar baterii, n-are cine sa le repare.

 

Ceasurile cu cuart se pot repara?

Nu prea, ca alea-s nituite si nu se pot desface decat bateriile, telescopul, geamul.

 

Ati observat ca lumea incepe sa repare mai mult ceasuri, ca in anii trecuti?

Depinde. Unii repara, altii arunca. Nu-i scump un ceas nou electronic, il iei cu 15 lei. De multe ori, nu renteaza sa-i mai schimbe nici bateriile.

 

Daca ar fi sa dati un sfat tinerilor, le-ati recomanda meseria de ceasornicar, atat ca satisfactii, cat si ca venituri?

Nu cred ca ar accepta nimeni sa vina sa lucreze pentru un venit minim pe economie. Clientela se castiga in timp si, daca la inceput nu castiga mai nimic, se lasa de meserie, automat. Si inainte de 90, cine nu avea inclinatie spre asa ceva se lasa de ea, intr-un an sau doi.

 

Stiubei ceasornicarul mai rezista. Alaturi de el, si familia de croitori cu care imparte sediul inchiriat de la Cooperativa Mestesugareasca. De la mici retusuri, pana la unicate vestimentare, rochii si costume, sotii Stana fac tot ce solicita clientela. Oameni cu bani putini, dar si supraponderali si exclusivisti le calca pragul si sunt prompt serviti. Lucrul complet, de la croiul de material pana la finisaj, ramane un ultim apanaj al croitorilor de scoala veche. Despre noul stil de  pregatire profesionala in croitorie, Teodor Stana spune: „Nu ies croitori, ci masinisti. Ii pregatesc doar pentru o faza, la masina.”.

 

Ca un robot, pe banda rulanta, lucreaza „masinistul”. Pentru el, tic-tacul zilei e mereu la fel. In schimb, in atelierul micilor meseriasi vizavi de Gara din Arad, se mai aude, din cand in cand, sunetul grav si armonios de pendula.

 

Dani Rockhoff

Acest articol a aparut si in ziarul online Hotnews.ro

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com