Moment de spiritualitate românească la Sfântu Gheorghe

 Nicolae Balint

 

Desfășurată în perioada 21 – 22 septembrie a.c. la Sfântu Gheorghe, cea de-a XVIII-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice cu tema ”Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultură – Civilizație”, a adunat la un loc peste 90 de participanți: cadre didactice universitare, cercetători din diverse domenii, profesori din învățământul preuniversitar, preoți, jurnaliști, cu toții fiind necesari vectori de diseminare a informațiilor în mediile pe care ei le reprezintă. Prezent la deschidere a fost și ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop al Covasnei și Harghitei. Se cuvine menționat și faptul că la această manifestare au participat și zece mureșeni.

 

 

Dr. Codrin Munteanu, Prefectul judetului Covasna, vorbind despre importanta manifestarii de la Sfantu Gheorghe

 

Unul dintre momentele desfasurarii sectiunii ”Istorie contemporana”

O atitudine și în același timp, un răspuns echilibrat și necesar

 

Manifestarea a fost deosebit de importantă și utilă în întregul ei întrucât - indiferent de secțiunile în care ea s-a desfășurat - a adus în atenția tuturor participanților preocupări majore în ceea ce privește prezervarea identității românești în ceea ce are ea mai reprezentativ (istorie, cultură, civilizație) și, totodată, importanța păstrării și conservării în mod unitar a Arhivelor Naționale, precum și necesitatea unei acțiuni comune concertate și vizibile, de sensibilizare a factorului politic de la București, dar și a românilor din diaspora, față de gravele probleme cu care se confruntă zi de zi comunitatea românească din această zonă. Prezent atât la deschiderea manifestării, cât și pe întreaga durată a comunicărilor în plen, precum și a lansărilor de carte care au avut loc la ”Muzeul Spiritualității Românești” din Catedrala Ortodoxă din Sfăntu Gheorghe, Codrin Ștefănescu, Prefectul județului Covasna, a ținut să sublinieze importanța acesteia în contextul dat, precum și necesitatea continuării ei în timp. Din judeţul Mureş au fost prezentate comunicări științifice de către prof. dr. Liviu Boar, dr. Ana Hancu, dr. Florin Bengean, dr. Virgil Pană, Vasile Marica, prof. Alexandru Ciubâcă, prof. Nicolae Balint, jurnalist, dr. Dorel Marc și Ligia Bejan. Pe timpul comunicărilor în plen, din județul Mureș, a mai mai fost prezent și prof.univ.dr. Ioan Sabău-Pop, avocat, unul dintre cei care a pledat cauza românească atât de la catedră, cât și în justiție. Tot cu această ocazie a fost lansat volumul Profesioniştii noştri 5. Ioan Lăcătuşu la 65 de ani, ediţie îngrijită de Vasile Stancu, vol. I şi II, apărute în acest an, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. Vomul I a reprezentat un modest omagiu adus dr. Ioan Lăcătușu, cel care a animat și animă mișcarea de prezervare a identității românești în această zonă, iar cel de-al doilea volum a adunat la un loc comunicările prezentate la această ediție a manifestării. Prezent cu o interesantă comunicare referitoare la rolul ortodoxiei în spațiul transilvănean, pr. dr. Florin Bengean, unul dintre participanții din județul Mureș, a declarat: ”Importanța manifestării în acest areal, se va vedea în timp, atunci când alții, care în mod firesc vor veni după noi, vor putea să aprecieze și să cântărească obiectiv ceea ce am făcut. Iar volumele care se editează an de an, vor reprezenta dovada acestei acțiuni care se vrea, dar și este – așa cum se poate constata - una echilibrată și necesară în același timp.”  

 

Nicolae BALINT