HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

NĂSCUT ÎN GERMANIA

Prof. Aurel Anghel

 

(Însemnări, impresii, gânduri dintr-o călătorie)

 

Iată o sintagmă de comunicare, un text care mă obsedează de mulţi ani. Tradus, acest titlu poate fi interpretat în diferite moduri cu multiple înţelesuri. Este un text cu subiect subînţeles, la întrebarea „cine” răspunsul se poate referi la persoana a treia, el, cineva , dar şi la persoana I. În fapt am exprimat aici o dorinţă, o supoziţie „ce aş fi fost dacă mă năşteam în Germania, dar şi o realitate, chiar „m-am născut în Germania”, pe data de 23 iunie 2010, printr-o neaşteptată invitaţie  a Sandrei Liedtke, colega de facultate a fiicei mele la Nanjing, China în anii 90.  Am plecat din Bucureşti-Otopeni cu o cursă Malev la 6,30 a .m. şi am sosit la Hamburg la ora 14,30 p.m., unde ne aştepta Ilse Liedtke, mama Sandrei. (Hamburg este numele unuia din cele 16 landuri federale ale Germaniei.  Ca teritoriu este identic cu oraşul, mai precis cu statul-oraş numit oficial „Oraşul liber şi hanseatic Hamburg” (în germană: Freie und Hansestadt Hamburg).

 

Primarul oraşului este în acelaşi timp şi preşedintele guvernului de land, guvern care poartă numele de „Senat". Numele oraşului face referire la legăturile sale cu Liga Hanseatică. În prezent este principalul port german. Are 1,8 milioane de locuitori şi este astfel al doilea oraş ca număr de populaţie din Germania şi al şaptelea din Uniunea Europeană. Este centrul „regiunii metropolitane europene Hamburg", cu o suprafaţă de 750 km˛) şi este numit oraşul verde sau Veneţia Germaniei. Străbătut de câteva râuri mici are peste 400 de poduri construite. Într-o oră si 30 de minute ne aflam în oraşul Uetersen (cu o populaţie de 17 865 la 31.12. 2006) din landul Schleswig-Holstein, pe str.Waidecamp Nr. 50, la 20 Km de Elba şi aproape de Pinau. Oraşul se află la confluenţa râurilor Pinnau cu Elba, amplasat la cca 50 km de oraşul Hamburg. Cele două râuri au format prin aluviuni acest teritoriu de o frumuseţe rară, o câmpie mănoasă, străbătută de şosele perfect realizate, pe care se înşiră localităţile ca pe o salbă de mărgele scăpată din mâinile unui uriaş. Datorită influenţei maritime clima este mai blândă decât în estul continental. Luna caldă este iulie (media 17,4°), cea rece ianuarie (media 1,3°). Temperaturi de 28° în mijlocul verii nu sunt o raritate. De la 1990 s-au înregistrat, poate şi din cauza încălzirii globale a mediului, temperaturi extreme (37,3° la 9 august 1992). În medie anuală precipitaţiile ating 774 mm, ceaţa durează 52 de zile. Iarna pot apărea furtuni foarte puternice. Clima este în tot cursul anului umedă.

 

Am găsit o imagine a acestei câmpii intr-un album, o fotografie făcută din avion, am strabatut în călătoriile noastre acest teritoriu binecuvântat de Dumnezeu cu paşuni parcelate, livezi, pepiniere, păduri, creind imaginea unui adevărat rai pe pământ. La Uetrsen  se află (Rosarium Uetersen, Schleswig-Holstein, Germany), un parc cu trandafiri care atrage numeroşi turişti. Un hotel de 5 stele găzduieşte grupuri de turişti din Germania, America , Asia. Rosariumul este cel mai vechi si cel mai mare parc cu trandafiri din Germania de Nord. Fondat în 1929, proiectat de arhitecţii Berthold Thormahlen, Mathias Tantau şi Wilhelm Kordes, are în prezent mai mult de 7 ha, 35 000 trandafiri şi 1020 varietăţi de diferite culori şi nuanţe de parfumuri.

 

„M-am născut în mijlocul câmpiei Bărăganului, cu 71 de ani în urmă, pe data de 23 iunie. A doua zi , la gustarea de dimineaţă am găsit pe masă darurile pentru ziua mea de naştere, am fost felicitat şi îmbrăţişat, într-o atmosferă caldă, sobră, profund omenească, încât emoţia clipei mi-a readus în minte aceste cuvinte „născut în Germania”, pe care le-am pronunţat şi prin rostire mi-au devenit dragi şi apropiate. Dumnezeu îmi mai întindea încă un dar în ziua celei de a 72-a naşteri, bucuria de a împlini un vis, niciodată rostit, pe care îl credeam irealizabil. Visul de a vizita Germania şi de a-i înţelege mai bine pe Goethe, pe Shiller, pe Bethoven şi Brams şi, mai ales, pe Wagner. Citisem demult romanul „Limanul”, al scriitorului rus  Iurii Bondarev, o frumoasă poveste de dragoste la prima vedere dintre un căpitan sovietic ajuns într-o mica localitate din apropiere Berlinului si o adolescentă de 14 ani care a refuzat sa părăsească locuinţa, aşa cum au făcut toţi ceilalţi locuitori, când au cucerit ruşii localitatea. Peste  patruzeci de ani, tânărul căpitan, ajunge un scriitor cunoscut, tradus în limba germană şi chemat la Hamburg să primească un premiu, înmânat de o femeie, renumit critic literar, fosta adolescentă din oraşul cucerit de ruşi.

 

Mi-am amintit această frumoasă carte când aterizam la Hamburg , cel mai mare port al Germaniei, distrus în proporţie de 90% în cel de al doilea Război Mondial, refăcut în totalitate după vechile proiecte, cu respectarea strictă, „în stil nemţesc” chiar a culorii clădirilor. Hamburg, portul şi oraşul verde, oraşul afacerilor, al băncilor, al marilor magazine şi al tradiţiilor respectate cu sfinţenie. Hamburg, oraş vechi şi nou, oraş al spiritului german din această parte de lume, oraş al ordinii, curăţeniei şi respectului desăvârşit pentru civilizaţie, în cel mai profund sens al cuvântului. Se împlinea, odată cu aterizarea, visul meu nerostit niciodată, acela de a vizita Germania şi am zărit la ieşire chipul radiind de bucurie al gazdei noastre dragi, Ilse Liedtke, pe care o cunoscusem la noi acasă la sfârşitul lui august, 2009, venită la Buzău cu fiica ei Sandra, pentru a participa la botezul Mirunei, cea de a doua nepoţică, un dar primit după 12 ani de la naşterea Ioanei, care completa buchetul celor trei nepoate, flori dăruite de Dumnezeu; Diana, Ioana , Miruna. Făceam primii paşi pe teritoriul Germaniei,  cu ochii larg deschişi spre a vedea cât mai mult şi a înţelege cât mai bine de unde îi vine acestui popor puterea, cum au reuşit nemţii să refacă complet ţara, să construiască o impresionantă infrastructură, să aibă un nivel atât de ridicat al vieţuirii cotidiene. Am scris impresiile mele în fiecare zi, la temperatura pe care ţi-o creează impactul cu fiecare ora petrecută aici.

 

Voi redacta însemnările din agenda mea şi voi adăuga alte impresii şi alte gânduri, acum când am revenit în ţara mea, încercând  să conturez o imagine cât mai exactă si mai corectă despre cele văzute. Oricum voi rămâne subiectiv în aprecieri, fiind de câteva săptămâni, intr-un fel, „născut în Germania” şi profund impresionat, obligat să elimin orice umbră din mintea si sufletul meu, urmele lăsate de citirea cărţilor despre al Doilea Război Mondial. Ilse, acum la vârsta pensiei, a trăit toată viaţa cu gândul la tatăl ei,  plecat în război, despre care a aflat după 10 ani că a  murit în 1944 pe teritoriul României. Aveam 6 ani, într-o seară de la sfârşitul lui iulie 1944,  când prin oborul lui Nea Stoica s-a apropiat de casa noastră un soldat german. A cerut mamei prin gesturi, un lighean, i-am văzut picioarele cu  pilea albă ca laptele, a stat cu picioarele în apa rece, a mâncat o pâine abia scoasă din cuptor cu lapte bătut dintr-o oală de lut, a scos din raniţă câteva ciocolate pe care le-a dat copiilor şi a plecat. A rostit un cuvânt, „danke”, pe care eu l-am perceput ca pe cuvântul: „tanc”. Am rostit acest cuvânt de câteva zeci de ori în aceste două săptămâni, întâmplarea s-a împrospătat atât de mult, până la ideea, recunosc, destul de năstruşnică, de a mă întreba dacă nu cumva, soldatul pe care a doua zi l-am văzut împuşcat pe gardul de sârmă de la marginea satului, nu a fost chiar tatăl Ilsei, prietena noastră, copil orfan de tată tot restul vieţii. Ilse cea care ne-a chemat, ne-a găzduit şi ne-a plătit chiar şi costul călătoriei. Sigur nu a fost tatăl Ilsei, dar gestul ei, ospitalitatea arătată timp de două săptămâni, sunt semene bune pentru noi, copiii de ieri, adulţii de azi, cu toţii cetăţeni ai unei patrii comune, Uniunea Europeană care trebuie sa uite, să nu urască, şi mai ales, să respecte pe cei care prin muncă, seriozitate şi ordine se află mult înaintea noastră.  Va trebui să ne aliniem ritmului lor de muncă şi de viaţă. Cum şi când, cine va putea da răspuns la aceste întrebări pe care mi le-am pus acum cu şi mai multă intensitate?

                               

Prof. Aurel Anghel,

UESERN-BUZAU 23 iunie -6 iulie 2010

 

Biografie Aurel Anghel
 

Anul naşterii: 23 iunie 1938, com. Cocora, Ialomiţa.

Studii: absolvent al Facultăţii de Limbi Străine Bucureşti, rusă-română, in anul 1963. În studenţie acivitate în orchestra de folklor a Casei studenţilor Bucureşti, în 1962 turneu în Franţa la Festivalul Studenţilor de la Lille. Laureat la mandolină, în orchestră la vioară.
Repartizat profesor la colegiul Naţional B.P. Haşdeu din Buzău, pensionat din aceeaşi scoală în anul 2000.

 

Cărţi publicate:

Literatură pentru copii:

Coşul cu jucării, Jucăriile vorbesc, Crângul cu pitici şi cu bunici, O lume în palma mea.

Poezie

La umbra firului de grâu, Rătăcit între cuvinte, Copile, te roagă

Proză memorialistică

Trilogia Rătăcirea care cuprinde: Casa din vis, Întoarcerea Cocorului, Galeria cu ploşniţe, Impresii despre China (O clipă în cer şi Şase luni la Shanghai în curs de apariţie).

Critică şi eseuri literare

Exercitii de dragoste cu zeii lui Gheorghe Dobre şi Întemeierea textului despre cărtile lui Gheorghe Iova din grupul opzeciştilor numiţi textualişti), Psalmii regelui David în versuri.

Articole in revista literara Helis-Slobozia, Renaşterea Culturală Buzoiană, Oglinda Literară, Agero Germania şi altele.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com