HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

OMAGIU PROFESORULUI EUGEN GROZA

Iosif Popa

 

"Albe flori de lăcrămioare,Hai cântaţi-mi voi iubirea/ Şi purtaţi în orice floare / Câte-o lacrimă de dor"

(Versuri dintr-un cântec compus de Eugen Groza)

 

Eugen Groza s-a născut la  14 august 1921 în comuna Bratca, judeţul Bihor, fiu al învatatorului -devenit preot după pensionare - Gheorghe Groza şi al Victoriei, descendent a unei  familii de 14 generaţii de preoţi - proveniţi, potrivit legendei familiei, din Voievodul Dragoş, dealtfel numele de fată al Victoriei!

 

Un elev gojdist de faimă

Clasele primare le-a făcut în comuna natală, învăţătoare fiindu-i chiar sora mai mare, Sabina Groza. A absolvit mai departe prestigiosul liceu Emanoil Gojdu din Oradea. Ca elev, încă între anii 1937-40, a colaborat şi condus alături de distinsul profesor de limba română Augustin Cosma – cel pe care l-a apreciat până la sfârşitul vieţii - revista liceului Emmanuil Gojdu „Ţara Visurilor Noastre”. Atunci a fost ales şi preşedintele „Societăţii de lectură” a liceului, ca urmare a faptului că elevul Eugen Groza câştigase trei ani la rând premiul I pe ţară  al „Tinerimii Române”. La toate serbările liceului, Eugen Groza s-a manifestat citind scrieri originale. În clasa a VIII-a (finală de liceu) el debutează în teatru cu o comedie originală inspirată din viaţa de elev: „Delta Inspiraţiilor”, după care publică piesa „Jertfa Întunericului’’ şi numeroase versuri, schiţe, etc. în revista „Ţara Visurilor Noastre”. Va colabora cu această revistă şi peste ani ca profesor.

 

Dramaturg în Bucureşti

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, precum şi Seminariul Pedagogic Titu Maiorescu (tot din Bucureşti), fiind discipolul  unor figuri legendare ale culturii române. Ca student, scrie câteva piese de teatru: „Umbra unui chip”, „A trecut o umbră”, „Cu aripile întinse”, piese care au fost respinse de cenzură. Piesa „Republica Sobolilor’’ a fost jucată  în anul 1942, cu un grup de studenţi, la teatrul „Comedia” din Bucureşti, bucurându-se de un mare succes şi intens ecou în presa vremii, aceasta fiind o discretă satiră la regimul legionar şi a rebeliunii. A fost încorporat în 1944 şi a participat în  război, alături de trupele române, ajungând până la Brno în Cehoslovacia. După război, Eugen Groza devine profesor al liceului Emanuil Gojdu din Oradea, liceu al cărui elev meritoriu fusese şi unde va deveni un strălucit dascăl, predând într-o manieră originală gramatica limbii române şi literatură.

 

Pofesor critic...

A fost un profesor dăruit meseriei sale, dârz şi curajos. În anul 1948, an al aşa-zisei Reforme a Învăţământului, când  marele poet naţional Mihai Eminescu nu mai  figura în programele şcolare, el, profesorul cu puterea pe care i-au dat-o vocaţia şi responsabilitatea a predat elevilor suplimentar, în afara programei, pe Eminescu, asumându-şi întreaga responsabilitate. Pentru a nu creea prejudicii elevilor, lecţiile erau facultative, fără note sau examene! Cu toate astea la acele lecţii nu a lipsit nici un elev şi toţi l-au ascultat cu emoţie şi mândrie. Mai târziu, în anii grei ce urmează, când la Oradea primeai carne de 3 ori pe an  la: 1 Mai, 23 August şi 31 Decembrie, iată-l pe profesorul Eugen Groza predând cu un aer nevinovat la gramatică „numeralul”. Textul original exemplificativ suna cam aşa: „Mama pleacă la piaţă şi cumpără 1 curcan, 2 pui, 5 banane, 3 kg mandarine…”. Copiii hohotesc, bat din palme şi se miră, căci unii nici nu ştiu ce sunt aceste cuvinte! Părinţii se scandalizează sau se simt mândri (după poziţia socială...) dar cei mai mulţi îl gratulează pe profesor pentru curaj! Exemple cu asemenea texte „nevinovate”, sau  aprecieri şi declaraţii foarte curajoase pentru aceea epocă, continuă la nesfârşit, uneori cu repercusiuni administrative, dar mereu cu tot mai multă stimă şi preţuire din partea oamenilor adevăraţi! Cu una din aceste „ocazii” au fost trimişi doi „tovarăşi de la judeţeana de partid” să-l asiste pe profesor la ore şi să-l surprindă... satirizând „binefacerile comuniste”. Ora la care au asistat avea ca temă nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, despre care profesorul a subliniat că este deosebit de potrivită pentru a fi ecranizată, cândva - aşa cum englezii făcuseră cu unele opere ale lui Shakespeare - dar numai când cinematografia românească... va fi capabilă să o transpună! Tovarăşii au raportat că profesorul nu are sentimente patriotice, critică cinematografia românească şi realizările comuniste, prezentând la ore un englez necunoscut pe care îl preamăreşte în detrimentul unui  scriitor român. Cei doi politruci propun scoaterea profesorului Groza din învăţământ. Totuşi, raportul de mazilire transmis ministerului nu se potriveşte cu investigaţiile ulterioare făcute de acest for. Lecţiile profesorului sunt considerate la un înalt nível didactic... aşa că eruditul profesor este promovat în loc să fie dat afară. Mai erau şi minţi luminate la conducere în aceea vreme!

 

Promotor cultural şi îndrumător al mişcării teatrale orădene

O altă faţetă a personalităţii omului de cultură care a fost Eugen Groza este cea de dramaturg şi îndrumător al mişcării teatrale româneşti din Oradea. El scrie şi regizează o serie de piese precum „Pe drumul luminii” şi „Într-un amurg de iarnă” închinate lui Emanuil Gojdu; poemul dramatic în versuri „Şerpii”, piesa „A mea a fost iubirea”  închinată marelui pedagog Johann Heinrich Pestalozzi, comedia şcolară „Când vine primăvara” - închinată viitoarei sale soţii. Urmează apoi „Dincolo de vale” şi pantonima „Partizanii” cu care va lua premiul I la un cuncurs local. Între anii 1946-1948 el sprijină activitatea „Teatrului de Vest’’, aflat sub direcţia actorului Ştefan Iordăchescu, organizând matineele pentru elevi. A făcut această activitate cu atâta râvnă  încât publicul spectator al matineelor îl depăşea pe cel ale spectacolelor  obişnuite de dupămasă şi seară. Între anii 1947-1948 Eugen Groza predă istoria teatrului universal la Conservatorul Sindicatelor Artiştilor şi Ziariştilori, organizat pe lângă Teatrul de Vest din Oradea. Ulterior, după ce renunţă la publicarea propriei „Istorii a  Teatrului”, la care lucrase  de-a lungul vietii, dăruieşte Teatrului de Stat Oradea cca 470 de volume bibliografice strânse în acest scop. Între anii 1949-1973, înainte ca oraşul să aibă propriul teatru în limba română, Eugen Groza organizează  şi conduce  o formaţie de teatru a dascălilor, creată cu scopul declarat de a sensibiliza publicul orădean pentru ideea de teatru românesc. Cu această formaţie s-au pus în scenă peste 30 de piese din repertoriul românesc şi universal; s-au dat peste 120 de spectacole, majoritatea regizate de Eugen Groza şi în care neapărat juca şi el! Iată cateva titluri: „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „D-ale Carnavalului”, „Plicul”, „Omul care a văzut moartea”, „Escu”, „Deşteapta Pământului”, „Nunta”, „Nemaipomenita Pantofăreasă”, „Furtuna”, „Neamurile”, „Hangiţa”, „Doctor fără voie”, „Revizorul”, dar şi piese originale ale sale precum: „Întoarcerea lor”, „Când va suna clopoţelul” (premiată la un concurs zonal). A participat la mai multe concursuri de teatru ajungând  până la faza finală a bienalei  I.L. Caragiale la Bucureşti cu „Căsătoria” de  Gogol – piesă în care Eugen Groza juca rolul principal iar soţia sa o interpreta Fyocla Ivanova – fapt care i-a (le-a) adus laude şi comentarii pozitive de presa „importantă” a vremii (Scânteia, Contemporanul, România Liberă, Informaţia Capitalei, Crişana). În toată această perioadă a militat pentru ideea creării unui teatru în limba română în Oradea. Mai mult chiar, între anii 1953-55 acţionează ca secretar al Comitetului Cetăţenesc, constituit pentru înfiinţarea secţiei române a Teatrului de Stat din Oradea, deziderat ce se va şi împlini în 1955. Întreaga activitata desfăşurată pentru înfiinţarea şi dezvoltarea  teatrului românesc în Bihor a fost  dovada menţionării rolului lui Eugen Groza în această ctitorire, cu ocazia  aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea teatrului orădean, când la simpozionul  organizat în onoarea acestui eveniment, la 25 noiembrie 2005, soţia sa a fost invitată să prezinte în locul defunctului activitatea depusă de acesta pentru înfiinţarea teatrului.

 

Scriitor şi jurnalist

Eugen Groza a colaborat cu scrieri la ziare şi reviste. A fost cronicar de teatru la ziarul Crişana. Revista „Familia” i-a publicat un tablou din piesa „Cărarea Pierdută”. A condus ca profesor revista şcolară „Ritmuri Incandescente” - revista Liceului de filologie-storie, apreciată foarte mult de cititori. A fost unul din membrii fondatori ai „Cenaclului Flacăra” din Oradea – precursor al celui înfiinţat de poetul Adrian Păunescu. O vreme a activat ca secretar al cenaclului „Iosif Vulcan”. În publicaţiile editate de acest cenaclu a apărut cu lucrări originale precum: „File din istoria teatrului bihorean”, fragmente din nuvela „Soare pe ape”, schiţa inspirată din viaţa şcolii „Într-o singură zi”, ş.a.

 

Eugen Groza a fost în primul rând profesor, un profesor care s-a dăruit total, cu pasiune, meseriei sale. A fost foarte iubit şi apreciat de elevii săi cu care s-a mândrit, majoritatea acestora devenind oameni valoroşi - nu puţini, personalităţi artistice de notorietate - iar câţiva dintre ei, repere  ale culturii române! Actorii: Cornel Dumitraş, Silvia Gingulescu, Nicolae Barosan, Ion Tifor, Gheorghe Şimonca, A. Andreescu; regizorii Szombati Gile Otto şi Dan Alexandrescu, dar şi Radu Iftimovici pecum şi celebrul chirurg Ioan Pop de Popa i-ai fost elevi. Titus Popovici s-a format şi a debutat sub îndrumarea sa, iar Ana Blandiana a fost eleva lui în tot ciclul liceal, fiindu-ui inclusiv diriginte, fapt pomenit deseori în amintirile ilustrei poete!

 

În anii 2007-2008, după ani de la moartea lui, probabil tot ei, foştii lui elevi, au propus ca una din străzile oraşului Oradea să poarte numele profesorului Eugen Groza. Această propunere a devenit apoi hotărâre a Primăriei Municipiului Oradea...

 

Prof. Iosif POPA

Oradea

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com