Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

PREASFINŢIA SA SOFRONIE A FOST ÎNTRONIZAT EPISCOP AL ORADIEI, BIHORULUI ŞI SĂLAJULUI

prof. Iosif POPA

 

 

Aşteptat cu mult entuziasm de zeci de oficialităţi locale şi judeţene, membri ai Permanenţei Eparhiale, preoţi şi credincioşi, PS Sa Sofronie Drincec a intrat în ţară prin Vama de la Salonta. După ce a îngenuncheat pe un covor roşu şi a sărutat pământul patriei mamă, noul episcop a fost întâmpinat cu pâine şi sare de trei copilaşi îmbrăcaţi în costume populare. Din partea celor peste 500.000 de credincioşi din judeţele Bihor şi Sălaj şi celor aproape 600 de preoţi, Vasile Bota, vicarul Epsicopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, i-a urat noului episcop bun venit, ani mulţi cu sănătate în slujba Bisericii şi a neamului românesc. Vizibil emoţionat, PS Sofronie a mulţumit tuturor pentru primirea călduroasă, arătând că în toţi aceşti ani, preoţii şi credincioşii pe care i-a păstorit l-au ajutat să nu simtă depărtarea de casă. „Îngăduiţi-mi să-mi mărturisesc emoţia sinceră care mă stăpâneşte, acum , când mă întorc în patria mamă. Mă întorc acasă venind dintre străini, deşi nu am fost înstrăinat, pentru că în locul de unde vin, patrie mi-a fost Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Preoţii şi credincioşii pe care i-am păstorit, şi dintre care mulţi sunt acum, aici, împreună cu noi, m-au ajutat în toţi aceşti ani să nu simt depărtarea de casă. Tuturor le înnoiesc urarea de a nu uita că nu e departe Oradea şi că e mai uşor să ajungi la Oradea decât la Budapesta. M-aş bucura ca Oradea să fie pentru românii din Ungaria ca un magnet, şi, ori de câte ori au nevoie, să vină să ceară ajutor”, a spus PS Sofronie.

 

SLUJBĂ DE TE DEUM LA BISERICA CU LUNĂ

 

În continuare, la Biserica cu Lună din Oradea, noul episcop a fost întâmpinat de PS Sa Petroniu Sălăjanul, arhiereu-vicar al Episcopiei ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, precum şi de un sobor de preoţi, care au oficiat slujba de Te Deum. Atmosfera a fost una deosebită şi datorită prezenţei Coralei universitare „Psalmodia Varadiensis”, din Oradea, dirijor preot lect. univ. dr. Mihai Brie. „PS Sa Sofronie a fost ales pentru a conduce pe mai departe, fiind cel de-al şaselea ierarh la cârma acestei episcopii. Venind din Ungaria, unde a fost episcop al românilor, PS Sa Sofronie nu a fost chemat la o slujire mai înaltă, ci mai grea. Eparhia noastră, formată din două judeţe, Bihor şi Sălaj, are peste 500 de parohii şi 592 de preoţi, aşadar, una din eparhiile mari din ţară. Este mult de muncă şi în parohii şi mănăstiri, şi în şcolile de teologie, de aceea vă urăm Bine aţi venit pentru a pune împreună umărul la bunul mers al acestei eparhii, astfel încât clerul şi credincioşii de aici să se poată mântui", a spus PS Sa Petroniu Sălăjanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului.

 

Apoi noul episcop a ţinut să împărtăşească bucuria alegerii sale cu toţi credincioşii şi i-a rugat să-l pomenească în rugăciunile lor, pentru a putea să-şi duce sarcina la bun sfârşit: „Vin aici, în mijlocul vostru, dar nu vin singur, pentru că vă am pe voi împrejurul meu. Aşa să rămânem. Primiţi-mă în mijlocul vostru ca pe unul dintre voi, ca pe unul care vă iubeşte, vă preţuieşte, care vine ca împreună cu voi să împlinească voia sfântă a lui Dumnezeu în pământul binecuvântat al patriei noastre, aici, la marginea dinspre apus a neamului românesc. Numai împreună vom putea izbândi, împreună îl vom mărturisi pe Hristos într-un exerciţiu de iubire demn de vremurile pe care le trăim”.

 

CEREMONIALUL ÎNTRONIZĂRII

 

Textfeld:  
a PS Sale Sofronie Drincec în scaunul de Episcop titular al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului a avut loc duminică, 25 februarie 2007, pe o scenă amplasată în faţa Bisericii cu Lună, la care au participat înalte oficialităţi centrale, judeţene şi locale, invitaţi din străinătate, precum şi numeroşi credincioşi, preoţi, monahi şi monahii. Manifestările prilejuite de acest eveniment au debutat încă de sâmbătă, când PS Sa Sofronie a fost întâmpinat la Vama din Salonta de reprezentanţii Administraţiei locale şi judeţene, membri ai Permanenţei Eparhiale, şeful IJP Bihor, preoţi şi credincioşi. În continuare, noul episcop a fost întâmpinat, la Biserica cu Lună din Oradea, de PS Sa Petroniu Sălăjanul, arhiereu-vicar al Episcopiei ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, precum şi de un sobor de preoţi care au oficiat slujba de Te Deum. Noul episcop ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului a fost ales la data de 13 februarie a.c., la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, de cei circa 170 de membri ai Colegiului Electoral Bisericesc.

 

 

MOMENTUL ÎNSCĂUNĂRII NOULUI EPISCOP

 

Ceremonia de întronizare a PS Sale Sofronie Drincec a fost precedată ieri de procesiunea soborului ierarhilor ortodocşi şi a reprezentanţilor celorlalte culte religioase de la Centrul Eparhial la Biserica cu Lună. La eveniment au participat aproximativ 15 ierarhi din Oradea şi din ţară. Este vorba de IPS Laurenţiu Streza, mitropolit al Ardealului, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei, PS Calinic Argatu, episcop al Episcopiei Argeşului şi Muscelului, PS Nicodim Gorjeanul, episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, PS Timotei, episcop al Aradului, Ienoplei şi Hălmagiului, PS Irineu Bistriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, PS Gurie Strehăianul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, PS Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, PS Gherasim, episcop al Episcopiei Râmnicului, PS Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, Tempfli Jozsef, episcop romano-catolic de Oradea, precum şi Csury Istvan, episcop locţiitor al Episcopiei reformate de pe lângă Piatra Craiului. La ceremonie au participat şi părinţii noului episcop, Maria şi Petru.

 

Administraţiei şi Internelor), Emil Boc (primarul Municipiului Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (prefectul  judeţului Bihor), Cornel Popa (deputat PNL), Petru Filip (primarul Municipiului Oradea), George Becali (preşedintele PNG), la care se adaugă invitaţii din străinătate: Irina Comarovschi, ambasadoarea României în Ungaria, consulii generali ai României la Gyula şi Seghedin, reprezentanţi ai preşedinţiei, ai Ministerului Culturii şi Cultelor etc. Aflat în convalescenţă, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a trimis gramata de instalare în funcţie a noului episcop prin PS Vasile Someşanul, episcopul Clujului, Vadului şi Feleacului.

 

PS Sofronie le-a promis celor prezenţi că se va implica în viaţa socială şi culturală a judeţelor Bihor şi Sălaj, urmând să facă vizite dese nu doar în biserici şi mănăstiri, ci şi în şcoli şi spitale. De asemenea, episcopul a anunţat că va încerca să instituie un dialog corect cu reprezentanţii celorlalte confesiuni, greco-catolici, romano-catolici, reformaţi, evanghelici şi mozaici.

 

 MESAJUL PS VIRGIL BERCEA, EPISCOP GRECO-CATOLIC DE ORADEA

 

Preasfinţia Voastră,

 

Credincioşii greco-catolici din Oradea şi păstorul lor se îndreaptă cu un gând de dragoste şi pios către Preasfinţia Voastră şi vă primesc în această nobilă „urbe transilvană”, cu urarea: „bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Împărtăşim întru totul bucuria credincioşilor ortodocşi care-şi primesc Păstorul.

 

Fiţi binevenit în noua Dumneavoastră casă - Eparhia de Oradea - o casă zidită pe piatra credinţei a adevărului şi a dragostei. Păşiţi cu încredere pe urmele marilor înaintaşi, care au făcut cinste Eparhiei Ortodoxe de Oradea, precum şi acestor binecuvântate locurilor. Purtaţi cu Dumneavoastră bogăţia talanţilor cu care Domnul v-a binecuvântat - minte şi inteligenţă, inimă şi jovialitate - aduceţi cu Preasfinţia Voastră aerul proaspăt şi primăvăratic al tinereţii, dar şi bogata experienţă pastorală maturizată în slujirile anterioare în Biserică.

 

Vă întâmpinăm cu dragostea, disponibilitatea şi deschiderea pe care o împărtăşesc şi trăiesc fraţii aceleiaşi mame - Biserica cea Una Sfântă - şi ai aceluiaşi Tată ceresc. Fie mereu binecuvântat, Preasfinţia Sa Episcopul Sofronie, cel care vine în numele Domnului! 

 

Prof. Iosif POPA

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)