HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Pacientul nostru este egalul nostru

 - Interviu cu Prof. Dr. Nicoale Miu

O lecție de deontologie

 

Lucia Daramus

 

Lucia Daramus: Stimate Domnule Profesor Miu, īntīlnirea noastră de astăzi face suportul unei discuții pe marginea bioeticii, un domeniu parțial nou. Disciplina nu este deloc nouă, de fapt, ea existīnd, īn subsidiar, īn mai toate domeniile.

 

Prof. Doctor Nicoale Miu: Sīnt bucuros să particip din nou la o astfel de temă. Privitor la această provocare, personal văd lucrurile altfel ca medic. Īntodeauna īmi place să gīndesc lucrurile etic și moral, deontologic și nu īn ultimul rīnd vine și bioetica. O să vă explic și de ce gīndesc astfel. Cel puțin inițial, termenii de etică și morală au fost extrem de apropiați, doar originea lor este diferită, pentru că unul vine de la grecescul ethos, celălalt de la latinescul mores. Ambele desemnau īn fond bunele moravuri, buna conduită. Īn timp, sensul lor s-a diferențiat și īntre ele există totuși o diferență, chiar dacă această diferență poate fi de nuanță, dar ea există. După părerea mea, etica aparține lumii ideilor, marilor orientări. Ea aduce o justificare sau cel puțin īncearcă să aducă o justificare teoretică principiilor de acțiune. Īn profesia sa, medicul trebuie să se supună unui cod etic. Acest lucru este foarte important. Mulți spun că etica se īnvață. Etica se poate īnvăța, dar cred īn acei medici la care etica izvorăște din ei. Ea este un modus vivendi, ea este simțită, ea este trăită. Cu alte cuvinte, acești indivizi nu pot trăi altfel, fără să respecte un cod deontologic, nu neapărat scris, nu īnvățat, ci trăit. Morala este un alt element, ea se īnscrie neapărat īn realitate și se inspiră  din niște fapte trăite, pentru că, īn definitiv, ea lucrează reguli și principii de bună credință. Aici este, după părerea mea, nuanța. Etica este o chestiune de sensibilitate, de educație. Nu este neapărat nevoie s-o īnveți, așa simți. Morala este deja izbirea de viață, care te convinge că pentru a trăi frumos trebuie să respecți niște reguli, trebuie să știi să le cunoști. Legat de ele, cred eu, este, cel puțin īn profesia noastră, cea a medicilor, deontologia. Acesta este un termen care derivă tot dintr-un cuvīnt grecesc, care īnsemna ceea ce trebuie făcut. Această deontologie este condensată foarte bine īn codul deontologic al medicilor. Acest cod deontologic la noi este repus īn drepturi prin Colegiul Medicilor, colegiu care īn alte țări se numește Ordinul Medicilor și care stipulează foarte bine datoriile medicilor, obligațiile lor, de ce nu chiar și limitele acțiunilor lor. Acest cod trebuie să fie respectat de  toți medicii, pentru că el este absolut un instrument care te face să distingi īntre valori. Să trăiești frumos tu ca medic, să trăiești fumos tu ca individ al acestei societăți. Acest cod deontologic īnsușit te face permanent să reflectezi asupra propriilor tale acțiuni, asupra propriei tale persoane, asupra problemelor de etică, īn ceea ce te privește, a confraților tăi și a societății īn general, fiind tot timpul o confruntare.  Pentru mine bioetica desemnează relațiile omului cu lumea īn sensul a tot ce trăiește. Atunci, sigur că eu ca medic mă gīndesc, atunci cīnd vorbesc de bioetică, la problemele de ecologie, care sīnt extrem de multe, la problemele de poluare, īntr-un sens anume, nu neapărat poluare a mediului, ci īn sensul poluării sufletului. Dacă ne-am referi la aceasta, atunci, bioetica poate fi etica definită de mine.

 

L.D.: Desigur. Īn bioetică intervine de fapt, cum se și observă, un alt termen, un termen din limba greacă, bios īnseamnă viață, dar interesant că īn greacă, pentru definirea vieții există doi termeni. Există bios care īnseamnă viață și se referă la tot ceea ce indică regnul vegetal, regnul animal și regnul uman, adică tot ceea ce trăiește īn jur, și zoe  care īnseamnă viață, caracterizīnd  omul.

 

N.M.: Mă bucur că am ajuns la aceeași concluzie, și studenților mei le explic aceste noțiuni, pentru că atunci cīnd spun etică, asta aparține omului, eu-lui. De aceea am definit-o de la bun īnceput ca aparținīnd omului, pentru că ține de existență și, parcă, nici n-aș fi de acord că se īnvață, ea există īn om, e intimă omului, ea trebuie să-ți aparțină. Sigur că intervine poluarea sufletului. Dar am un exemplu care vine īn acord cu ce am spus pīnă acum. Se spune că cele mai frumoase trăsături sīnt recunoscute la țăranul nostru. Eu așa cred, pentru că romānul de odinioară se năștea cu o anumită zestre sufletească, cu această, hai să-i spunem, pretențios de altfel, etică, frumusețe de a trăi, frumusețea de a respecta pe altul, de a nu supăra, de a face bine, de a zice o vorbă bună, de a zice un mulțam frumos și așa mai departe. Ulterior, acest suflet, īn decenii, maltratat și zguduit de atītea evenimente, a īnceput să se răcească. Atunci, ulterior, a īnceput un fel de readaptare a omului, care īncearcă să īnțeleagă lumea īn care trăiește, din care face parte. Dacă ne gīndim și la poluarea sufletului, da, eu aș folosi cuvīntul bioetică. Așa cum dumneavoastră ați completat, noțiunea de bioetică desemnează ansamblul relațiilor omului cu lumea care ne īnconjoară și eu aș vrea mai mult ca acest ansamblu să desemneze relația omului cu el īnsuși, cu Dumnezeu și cu ceilalți. Atunci cred că prin aceste cuvinte se īnțelege ceea ce ar trebui să știm toți prin etică.

 

L.D.: Spunea la un moment dat Lucian Blaga, foarte frumos,  Eu cred că veșnicia s-a născut la sat. E un vers celebru dintr-un poem al lui, Sufletul satului. Să revenim la morală, la etică, la ceea ce dumneavoastră ați zis. Dintotdeauna, realitatea a suscitat și a dat un impuls pentru orice ființă umană și a creat curiozități cu privire la perspectivele științifice și culturale, īn același timp. Pe măsura timpului s-au făcut tot felul de descoperiri științifice, știința evoluīnd foarte mult, aflīndu-se multe despre natura umană, astăzi ajungīndu-se pīnă acolo īncīt se poate acționa asupra naturii, natură umană și natură īn sens generic. Unde s-ar situa limita īn sintagmele īn favoarea omului / īn defavoarea omului? Știința fără conștiință ar putea fi īn defavoarea omului?

 

N.M.: De fapt, m-ați provocat la mai multe probleme, la mai multe aspecte ale discuției noastre. Aș vrea să vă spun că omul, ca să īși respecte și să-și evalueze etica are nevoie de un reazăm. Voi fi foarte sincer, acest reazem nu este altceva decīt credința, pentru că este lăuntrică, nu poate fi impusă, nu vine din afară, ea există sau nu există īn interior, dar ca să vină din tine, trebuie să ai o relație cu Cineva deasupra īn care trebuie să crezi și care te-a īnvățat doar de bine. Să simți frumos, să gīndești frumos. Asta mi se pare un lucru extraordinar de important. Restul se īnvață. E foarte adevărat că pe măsura maturității și acest lucru poate fi aprofundat. Dar cred că exită īn tine din naștere, din plămădirea ta, din acel dumnezeiesc care există īn fiecare. De aici, dacă vreți, acest termen care este atīt de pretențios - conștiință. Această conștiință medicală este o componentă foarte importantă a eticii, restul se poate īnvăța. Morala ai īnvățat-o, ai auzit-o: ce s-a īntīmplat, cum este, cum trebuie să te comporți, să respecți o societate, să respecți omul, să iubești omul, să faci tot ceea ce trebuie pentru el. Deontologia īnseamnă să lucrezi frumos cu oamenii pe care īi tratezi. Să-i respecți și să-i consideri egalul tău. Aici greșim foarte mult medicii. Trebuie să ținem cont că pacientul nostru este egalul nostru. Īn aceeași suferință poți fi tu mīine ca medic. Nu există o medicină cu reale rezultate fără conștiință. Există īnsă medici care se apropie de bolnavi, sīnt foarte drăguți, simt cu bolnavii, dar sīnt prost pregătiți din punct de vedere profesional. Atunci, trebuie să existe o cale de mijloc, să fii foarte bine pregătit și, īn același timp, să ai capacitatea de a simți cu bolnavul. Nimic nu este mai rău decīt să dai peste un medic cu falsă conștiință și cu carențe profesionale. Iar celălalt revers este acela al unor medici de valoare profesională, strict profesională, medici care, dacă bolnavii au venit după un minut după program,  le īnchid ușa īn nas. Se discută foarte mult īn ultimii ani despre acordul pacienților față de tratament.

 

L.D.: Ceea ce presupune dialogul īntemeiat dintre medic și pacient.

 

N.M. Dialogul și īncrederea reciprocă, īncrederea pacientului īn medic, dar și īncrederea medicului īn pacientul căruia trebuie să-i găsească, din prima climă īn care intră pe ușă, particularitatea. Īn pediatrie, dialogul acesta tacit este și mai greu, pentru că toți aparținătorii sīnt cu ochii pe tine, cum faci, de ce faci una sau alta, ce spui, cum spui, pentru că, pentru anumite manevre, ai nevoie de acordul bolnavului sau a aparținătorilor.

 

L.D.: Descoperirile științifice de astăzi sīnt de-a dreptul copleșitoare. Aș aminti de un prag din lumea științifică, anul 1944, de omul de știință Every, dar și colaboratorii săi, cīnd au constatat că acidul dezoxiribonucleic este capabil să influențeze modificări de la un tip de pneumococ la alt tip de pneumococ, fiind vorba despre modificări ereditare. Toate aceste experimente, modificări genetice nu perturbă cumva viața, ecosistemul? Este adevărat că s-au deschis foarte multe drumuri īn știință, dar există și reversul.

 

N.M.: Eu cred că omul de știință va trebui să delimiteze strict ce este bine īn noile cuceriri, de ceea ce este rău și care s-ar putea īntoarce īmpotriva omului. In legătură cu evoluția geneticii vreau să spun care este problema īn medicina actuală. Fără discuții, se cunosc mai multe lucruri incomparabil decīt odinioară. Le cunoaștem cu toții, dar această problematică a geneticii medicale este cīt se poate de dificilă. Este dificilă pentru că există īn lume posibilități de a stabili un diagnostic de acest fel īnainte de nașterea copilului. Ba mai mult decīt atīt, se lucrează īn echipe īn lume pentru găsirea unor metode pentru descoperirea unor heterozigoți, mă refer la bolile autosomal recesive, īn care părinții poartă gena care induce boala respectivă și care se va manifesta īn doză dublă la o parte din descendenții lor. Prin genetică poți ști de dinainte la ce este expus copilul tău, riscurile etc.  Există progrese și īn știința medicală romānească, dar toate le facem cu niște eforturi extraordinare.

 

L.D.: Da, este partea frumoasă a geneticii, dar īn momentul īn care noi controlăm atīt de strict genomul uman, nu există și riscul de a alerga după copilul perfect și intervine aici eugenia. Există cazul copilului Adam Nes, făcut pentru a salva viața sorei lui. Unde intervine aici morala și cine poate controla etica, pentru că avem o viață salvată īn detrimentul alteia.

 

N.M.: Aceste probleme sīnt numite de mine urīte. Totul trebuie să meargă pīnă la o anumită limită. Cu astfel de calcule meschine nu pot să fiu de acord, pentru că trebuie respectată viața și demnitatea oricărei ființe. Nu poți s-o folosești pe una īn beneficiul celeilalte. Totul trebuie să se delimiteze la un diagnostic precoce, la discuția pe care o ai cu părinții cu privire la posibilitățile terapeutice. De altfel, īn codul de deontologie sīnt foarte bine stipulate niște chestiuni: respectul demnității persoanelor, peste care nu se poate trece, respectul libertății bolnavului, respectul absolut al secretului medical...

 

L.D.: Confidențialitatea.....

 

N.M.: Pentru că așa de bine a mers acest dialog, vreau să vă spun că noi, cu toții, trebuie să īnțelegem că bolnavul nu mai este acel idivid pasiv de odinioară, care īți va răspunde īntotdeauna faceți cum credeți dumneavoastră. Să nu uităm că astăzi există destul de multe surse de informație și bolnavii pot foarte ușor să te prindă. Există cazuri de purpură trombocitopenică imună, apariția unor anticorpi care sīnt īndreptați īmpotriva propriilor trombocite, plăcuțele sanquine implicate īn procesul de coagulare. Cele mai multe forme sīnt corticosensibile, răspund la terapia cu cortizon. Există īnsă unele forme care sīnt corticorezistente și atunci īncepe o adevărată poveste, chiar și la terapia cu cortizoni trebuie cerut consimțămīntul părinților.

 

L.D.: Este o boală autoimună.

 

N.M.: Da, este o boală autoimună. Trebuie explicat părinților ce īnseamnă boala respectivă și care sīnt posibilitățile de tratament. Īn cazurile de corticodependență, dar mai ales de corticorezistență pui alternative. Există mai multe scheme de tratament cu imunosupresoare. Este necesar să le explici părinților toate reacțiile adverse, dar explici bunele și relele fiecărei metode. Este mult mai sănătoasă această cooperare, această īmpărțire a sarcinilor.

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com