HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Patru ani la Clubul academicianului Păun

CRONICĂ 2009

Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

 

Numele academicianului-matematician Gheorghe Păun, personalitate preţuită şi apreciată īn sīnul ştiinţei naţionale şi mondiale, trebuie amintit de fiecare dată pentru a ilustra maniera expresivă a fiinţării domniei sale pe tărīmul culturii, al literaturii, īn ipostazele de poet, de prozator şi de autoritate spirituală a locului, un punct de consecvenţă temeinică fiind instituţia Clubului iubitorilor de cultură din Curtea de Argeş, unul din locurile unde se petrec ceremoniile de spirit ale contemporaneităţii, Club susţinut, organizat de către domnia sa cu aceeaşi perseverenţă şi după patru ani. La fiecare īnceput de an, academician Gheorghe Păun pune īn circulaţie o Cronică a clubului, de această dată mijlocitor editorial fiind istoricului George Rotaru, directorul Casei Editoriale Rotarexim, Rāmnicu Vālcea. Trei sute şaizeci şi cinci de pagini continuă treptele experienţelor anterioare, cu şi mai mult aplomb. Operă de excepţie, antologie anuală, Cronica clubului īşi schimbă lunar aria de cuprindere, dar nu dirijorul, fiind un gen de saga a creatorilor care fac din prezent un moment de istorie artistică şi literară, o frescă despre viaţa şi opera lor, cu valoare importantă pentru iubitorii de cultură de pretutindeni.

 

Īntīlnirile de sub arcadele Clubului i-au marcat deopotrivă pe prietenii săi, pe scriitori, pe artiştii plastici. Volumul defineşte fiecare īntīlnire ca pe o cină de spirit, de patru ani ceasul bătīnd aceeaşi oră, sub acelaşi blazon - operă a plasticianului Nicolae Cucu Ureche, medalia īl īnfăţişează pe Neagoe Basarab, patronul spiritual al Clubului, canonizat īn 2009 -, cu acelaşi clinchet de clopoţel şi aceeaşi generoasă fiinţare de catedră a academicianului Păun, reprezentat de maestrul Ion Aurel Gārjoabă atunci cīnd Universităţile Europene īl solicită matematicianului prezenţa. Aflăm din prolog, instituţiile gazdă au rămas īn parte neschimbate, doar Episcopia Argeşului, una dintre cele mai generoase, a devenit īntre timp Arhiepiscopie, ba s-au adăugat şi altele noi, cum ar fi Galeş, Hidroelectrica şi Cercul Militar din Curtea de Argeş, iar pe frontispiciul Clubului īşi pune amprenta internaţionalul, prin prezenţa īn 2009 a unei creatoare din Pisa, Italia. Mai mult, clubul a primit īn dar o pianină nouă.

 

Urmīnd registrul de unitate īn diversitate al celor anterioare, volumul se organizează ştiinţific, a devenit instrumentul prin care fiinţa culturală a locului primeşte informaţii despre evoluţia vieţii artistice, şi poate comunica nestingherit cu trăitorii īntru frumuseţe spirituală, cu slova scrisă, cu īncrustarea īn piatră, īn culoare şi īn lemn, dar şi cu operele celor plecaţi īn veşnica lumină. Paginile īnmănunchează noi poveşti despre creatori şi oameni de cultură care au ceva de adăugat metaforic lumii. Din coloanele Cronicii răsar şi-i menţin foarte īntemeiat existenţa: Elena Salibra, George Baciu, Gheorghe Frangulea, Ion C. Hiru, Ion C. Ştefan, Ioana Duţă, Lucian Costache, Ruxandra Socaciu, Paula şi Adina Romanescu, Mihai Tugearu, Paula Fulga, Elisaveta Novac, Constantin Popescu, Alexandru Taşnadi, Jean Pretorian, Elena Stoica, Mihai Şora, Leonid Dragomir şi alţii. Soliditatea şi varietatea acestui al patrulea volum sīnt determinate de direcţia asumată la debut, pe care o socotim fertilă, cu toate iniţiativele īn acest sens, dătătoare de speranţă participanţilor, academician Păun fiind convins că din rīndul acestor scutieri istoria va recruta talente de excepţie. Īntīlnirile lunare ale creatorilor cu publicul au esenţial legătură cu criteriul valorii, cu mijlocirea spre comunicarea de tip īnalt, spre prietenie şi spre cunoaştere.

 

Īn 2009, Clubul pierde doi membri de ţinută: pe unul dintre fondatori, prestigiosul critic literar, editorialistul şi profesorul de litere Al. Th. Ionescu, senior editor al ziarului Argeş Expres, plecat spre Altitudini de lumină, īncredinţat că nu v-a rămīne doar o semnătură īn colecţia de pe peretele casei academicianului Păun; şi pe poetul de orientare creştină, Ionel Cristescu-Muşăteşti care a fost chemat să scrie despre catedralele cerului. La fel ca şi volumul pe hīrtie, pagina de internet a Clubului, www.cic-cdearges.ro, oferă īn integralitate o arhivare atentă şi de calitate a protagoniştilor, īnsoţită de fotografii, precum şi opiniile presei referitoare la oaspeţii de marcă din lumea poeziei, sculpturii, prozei, eseului, picturii, muzicii, artei ikebana. Ceea ce determină interesul sporit faţă de Cronica īn discuţie sīnt următoarele: rezonanţa ei deosebită, izvoarele din care se hrăneşte, afirmarea unei obiectivităţi care se străduieşte să integreze lumea culturală a vremii īn mersul ei normal şi firesc, iar toţi cei care trăim din lectură şi īn lectură nu putem separa volumul de faţă de cărţile bune ale prezentului, el fiind definit cu toată claritatea ca operă valoroasă, īn primul rīnd prin capacitatea de a exprima artistic creaţiile şi pe creatorii vremii. Este interesant, cititorule, de aruncat o privire asupra volumului, pentru că demersul editorial de promovare este şi unul de evidenţă, unul stilistic, o potrivire a tonului său īn raport cu tonul culturii locale şi naţionale. Scriind această carte, academician Gheorghe Păun deschide cu o singură cheie lacătele artei care nu poate să existe decīt ca artă, dar şi mai larg deschide uşa reuşitelor ce vor rămīne īn memoria participanţilor şi īn memoria culturală a oraşului, anul 2009 fiind cu precădere unul reuşit, iar volumul de faţă, mărturie afirmaţiilor mele.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com