Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Mari critici de artă īn gramatica esenţelor: PAVEL ŞUŞARĂ

 

Dialoguri privilegiate

Maria Diana Popescu, Agero

 

 

Printre cei chemaţi să facă judecăţi de valoare, să contureze artei un drum, se află reputatul critic de artă Pavel Şuşară, care prin amabilitatea  dialogului, a creionat o gramatică a esenţelor, a dezvăluit patosul gestului creator şi frumuseţea energiilor depăşite de tot ce e īntīmplător.

 

MDP: Domnule Paveş Şuşară,  īncercările de pīnă acum de a defini esteticul, au luat prea puţin īn considerare lărgirea conceptului  prin fapta revoluţionară a artistului, sau...?

 

Pavel Şuşară: Se zice că esteticul dovedeşte o stare de criză sau, mai exact,  exacerbarea esteticului dovedeşte o stare de criză,  şi anume incapacitatea de trăire mistică, incapacitatea de a accede nemijlocit la Dumnezeu, la transcendenţă. Esteticul ar fi un īnlocuitor. Un fel de năut al transcendenţei. Pīnă la urmă, esteticul poate fi şi un īnlocuitor, dar poate fi şi un vehicol, adică un mijloc. Insă indiferent ce ar fi, experienţa estetică rămīne o experienţă fundamentală şi ea este īn mai mare măsură definitorie pentru specia umană decāt gāndirea, de exemplu,  care a fost socotită ca elementul fundamental  ce ne diferenţiază de regnurile aflate pe o scară inferioară īn sistemul nostru de valori.

 

Experienţa estetică, tocmai pentru că este abisală, pentru că este un act inocent şi cultural īn acelaşi timp, are un grad mai mare de complexitate decāt achiziţiile pozitiviste pe care le-am făcut īn decursul zecilor de mii de ani, adică de la īnceputurile noastre şi pānă astăzi.

 

MDP: Prin toată mişcarea spirituală a prezentului, se săvīrşeşte īn istoria artelor o vădită deplasare a conştiinţei estetice, concomitent cu shimbarea valorilor?

 

Pavel Şuşară: Istoria contemporană este īn mod cert īntr-un moment de schimbare a paradigmelor, inclusiv artistice. Am trecut de la o societate modernă, de la o societate marcată de industrializare, de tehnologie, la o societate postmodernă, marcată de experienţele profunde ale postindustrialismului, de informatică, de o nouă capacitate de comunicare, de o redefinire a legăturilor individului cu grupul, a legăturilor īntre grupurile mari. Acum ne putem informa simultan īn legătură cu ceea ce se īntāmplă la mii, sau chiar la zeci de mii de kilometri distanţă, putem comunica instantaneu cu persoane alfate la mii de kilometri. Lumea a īnceput să aibă aceleaşi exigenţe, a īnceput să aibă aceleaşi nevoi, aceleaşi reprezentări. Această mutare a accentului de pe enclavizare pe globalizare  īnseamnă o mutaţie profundă şi definitivă şi īn comportamentul nostru, şi īn capacitatea noastră de īnţelegere, şi īn orizontul nostru de aşteptare. Sigur că asistăm şi īn artă la asemenea experienţe, dar aceste experienţe noi nu sunt surse de pericol pentru experienţele istorice, cum nici istoria nu este o sursă de pericol pentru experienţa  individuală.

 

 

MDP: Domnule Paveş Şuşară, am sentimentul că şi īn  artă s-a ajuns la o răspīntie, că  ea se confruntă cu un neajuns al determinărilor de mai īnainte...

 

Pavel Şuşară: Īn artă au fost răspāntii tot timpul. Nu este o noutate. Dar orice răspāntie are o mai mare consistenţă dacă noi suntem martorii ei. Are o relevanţă mai mare īn ceea ce ne priveşte. O răspāntie īn artă a fost  trecerea  de la clasicism la elenism, o răspāntie a fost trecerea de la arta păgānă, să zicem, la arta medievală, la arta creştină; o răspāntie a fost trecerea de la gotic la Renaştere...o răspāntie a fost – ca să trec peste secvenţele istorice intermediare –  sfārşitul sec.XIX şi īnceputul secolului XX, momentul īn care au apărut avangardele istorice. Astăzi trăim nu doar o răspāntie, ci nenumărate răspāntii, pentru că omenirea nu e o omenire liniară; ea nu evoluează īntr-un singur sens. Datele ei sunt dispuse pe o suprafaţă foarte largă, pe o plajă enormă, iar pe această plajă se regăsesc nenumărate interese, nenumărate ideologii, nenumărate tipuri de sensibilitate. Noi  nu trăim astăzi o singură realitate, trăim toate realităţile care s-au consumat de la apariţia omenirii pānă acum. Aşadar, dacă avem generozitatea să privim lucrurile īn dimensiunea lor extensivă, īn dimensiunea lor largă, vom vedea că nici o formă nu poate să prevaleze asupra alteia şi că singura soluţie acceptabilă este coexistenţa tuturor formelor care se nasc din necesităţi legitime şi se adresează unor aşteptări legitime.

 

MDP: O operă de artă devine naţională prin ritmul lăuntric, prin felul cum ticluieşte o realitate, prin afirmarea unor valori de viaţă, sau prin raportul dintre etnografie şi artă? Sau etnograficul īn artă trebuie să fie tot atīt de indiferent ca şi elementul de orice altă provenienţă?

 

Pavel Şuşară: Nici o exterioritate īn artă nu face bine. Indiferent cāt de demnă ar fi īn sine acea exterioritate. Arta se raportează nu la ceva predefinit, ci se raportează la capacitatea umană de a inventa, de a īnţelege, de a cerceta permanent. Aşa că indiferent dacă invocăm etnografia, dacă invocăm un precedent cultural specific, dacă invocăm istoria mică sau istoria mare, lucrurile se aşază īn aceeaşi perspectivă a incompatibilităţii. Arta reinventează lumea şi ea este adevărată īn măsura īn care reuşeşte să facă plauzibil acest lucru. O operă de artă are valoare naţională īn măsura īn care are valoare umană. Valoarea naţională nu este o categorie separată de valoare pur şi simplu. Ea poate deveni, din contră, un poncif, poate deveni o frānă īn receptarea şi chiar īn exerciţiul de imaginaţie, dacă această calitate de naţional funcţionează ca premisă. Naţionalul este consecinţă, nu este premisă.

 

MDP: Cu prejudecăţile gustului curent, cum s-ar putea dura cu succes o punte  de trecere īntre opera nouă, postmodernă şi receptivitatea noastră, care nu este deloc o naivitate.

 

Pavel Şuşară: Aici lucrurile sunt, pe de o parte, complicate, pe de alta, simple. Sunt complicate pentru că nu există instrumente cu o eficienţă imediată īn ceea ce priveşte tipul acesta de acţiune. Dacă o piatră pe care o găseşti īn drum şi care poate să-ţi creeze dificultăţi o poţi īndepărta uşor printr-o acţiune mecanică, atunci cānd intervine problema interiorităţii, a comportamentelor imprevizibile, a specificităţilor multiple – pentru că īn această zonă se īnscrie receptarea operei de art㠖 instrumentele sunt mult mai subtile şi, īn  acest sens, mult mai dificile. E vorba de educaţie, e vorba de o relaţie normală īntre artist şi publicul său, e vorba despre actorii care să intermedieze această legătură, este vorba, īn ultimă instanţă, despre o piaţă de artă care trebuie să promoveze anumite lucruri. Este vorba şi despre comportamentul nostru la un moment dat. Pentru că īn momente diferite avem sesibilităţi diferite, avem capacităţi de receptare diferite. Sīnt tot felul de date care ne privesc, dar care privesc, īn egală măsură, şi timpul īn care trăim

 

MDP: Acel vestit “cunoaşte-te pe tine īnsuţi”, īn artă īnseamnă să-ţi cunoşiti nemărginirile?

 

Pavel Şuşară: E greu de discutat pe marginea unei formule care a făcut carieră de mai bine de 2000 de ani. Aşa că m-aş abţine de la orice comentariu, lăsānd formula īn inocenţa şi īn virginitatea ei. “Cunoaşte-te pe tine īnsuţi” īnseamnă, īn orice tip de activitate, acelaşi lucru. Şi īn artele plastice şi, probabil, īn săpatul şanţurilor, şi īn deplasarea pe o potecă de munte. Relaţia cu tine, relaţia cu lumea, construită īn funcţie de datele tale subiective, sunt premisele de la care se poate discuta mai departe. E greu de concluzionat.

 

MDP: Potrivit lui Lange, starea estetică este o pendulare īntre două intuiţii şi s-ar compune din infinetezimale iluzii şi treziri... Viziunea dumneavoastră?

 

Pavel Şuşară: Starea estetică este o experienţă individuală şi colectivă īn aceeaşi măsură. Este o experienţă colectivă pentru că nu se poate accede la bucuriile pe care o operă de artă, o creaţie, oricare ar fi ea, ţi le poate furniza, dacă nu ai o anumită familiarizare cu spaţiul īn care acel fenomen se manifestă, dacă nu ştii datele sale, dacă nu te apropii de osatura lui intimă. Starea de contemplaţie estetică, īn cazul nostru,  nu este una strict nativă. Deşi se consumă ca experienţă individuală, īn ea este inclusă şi o vastă experienţă colectivă. Noi pecepem, īn propria noastră alcătuire interioară, mesajele, sugestiile pe care ni le oferă opera de artă, dar aceste masaje şi aceste sugestii  se-nscriu īntr-un anumit  sistem de codificaţie  pe care trebuie să-l stăpīnim. Dacă nu-l ştim, e ca şi cum, īn ordine naturală, un mascul nu ar percepe emisia de feromoni a unei femele īn călduri. Aceste lucruri trebuie asumate ca să le poţi materializa īntr-un fel sau altul, ca să poţi transforma īn stări de fapt, stările latente, stările potenţiale.

 

Vă mulţumesc domnule Pavel Şuşară!

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia)