Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Pe marginea unui articol apărut recent

în cotidianul austriac Kronen Zeitung (Austria)

 

Numărul special de duminică

 

Julia Maria Cristea

 

 

Kronen Zeitung, este cotidianul austriac cu numărul cel mai mare de cititori. Este un ziar pentru media, reprezentativ ( în jur de 80 de pagini), foarte citit şi cu un tiraj care surclasează net celelalte publicaţii. Iar duminica, ziarul are ca supliment o revistă color, tot de 80 de pagini. Mare mi-a fost mirarea, când, pe doua pagini a apărut fotografia de mai sus, care, exemplifică articolul "Das Abenteuer der Sprache" (aventura limbii vorbite), care se referea nici mai mult, nici mai puţin decât la o etnie, care la ora actuală stârneşte mari contraverse pe continentul european, denumirea ei fiind în stransă legatura cu românii.

            Articolul este de-a dreptul conciliant, vrând să arate evident, că austriecii au îngropat de mult securea razboiului, pe care de altfel au folosit-o doar o singura dată într-un caz singular, în primăvara  anului 1995, când, locuitorii unui sat din Burgenland, la marginea căruia s-a aciuit o colonie de rromi, le-a pus bombe, omorând patru dintre ei. Presa austriacă a reacţionat imediat, condamnând acest fapt lipsit de umanitarism, în numeroase publicatii cum ar fi: Krone, Kurier, Presse, Standard, SN, Täglich Alles, Kleine Zeitung, TT, OÖN.

            În România s-a tot vorbit dupa revoluţie ca rromi veniţi în Austria ar fi mâncat lebedele din parcurile vieneze, fapt care, dacă ar ajunge acum, dupa 19 ani, la urechile jurnalistilor austrieci, i-ar umple de mirare! Niciun ziar austriac nu a relatat o astfel de întâmplare ciudată, dar, şi astăzi anumitor jurnalişti din ţară, adepţi a unor tipare consacrate din lipsă de documentare pe viu la fata locului, le place teribil să-şi înceapa articolele cu fraza stereotipă:  În 1990, austriecii se plângeau că "românii" care au dat năvală peste ei le mănâncă lebedele...

            Au venit mulţi români in Austria, de toate etniile, au venit multe nationalităţi dar, lebedele au supravieţuit ad integram... nu se ştie să fi ajuns pe masa niciunui înfometat, nu că ar fi fost vegetarieni... Clişeele preconizate însă s-au păstrat, nu de către austrieci, ci de anumiţi români, care ţin încă la îndemână securea cu pricina...

            Iată că austriecii vor să limpezeasca nişte ape care la ora actuală, în unele ţări din Europa, au devenit foarte tulburi. In Italia cazul Mailat, a oribilat o întreagă naţiune, cunoscută ca fiind cu sângele foarte fierbinte şi cu o istorie nu tocmai imaculată. Dar, trebuia să existe un Acarul Paun care trebuia popularizat în extrem, pentru fapta sa terifiantă, folosită drept armă electorală, faptă ce se repetă cu obstinaţie aproape zilnic, dar fiind facută de către baştinaşi, nu mai are implicatii catastrofale, ci intră doar la evenimente cotidiene. Urmările se ştiu, nu au rost comentariile. Cu câteva zile în urmă, Parisul a retrimis în ţară 150 de rromi, promiţând că le va plati fiecăruia 3400 € pentru a incepe o viaţă nouă in Romania, ţara de unde vin.

            In Austria încă nu exista scandaluri de o asemenea anvergură, mai mult chiar, de două luni piaţa forţelor de muncă a fost deschisă pentru români şi culoarea tenului nu are nicio repercusiune. Evident, că peste tot "nu există pădure fara uscături", se mai întamplă una, sau alta, dar asta nu înseamnă că trebuie cu tot dinadinsul să se pună la stâlpul infamiei o etnie, pentru simplu motiv că s-a nascut în partea lipsită de soare a vieţii, a trăit în condiţii de neinvidiat şi fiind marginalizată de la bun început, a încercat să supravieţuiască cu orice chip - fără maniere de salon. Poate aplicând inconştient legile Darwinismului...

 

  Articolul, întins pe două pagini, este semnat de catre cunoscutul jurnalist Roland Girtler, care, abordează tactica "trimiterii bilei în mantinelă", nu ţine partea nimănui, dar nici nu aduce acuzaţii, este imparţial, pur şi simplu relatează o seară deosebit de placută petrecuta alături de cativa români - rromi, la un bal al etniei rrome, organizat de către societatea "Kulturvereines österreichischer Rroma" , condusă de către profesorul Rudolf Sarközi.

   La marginea capitalei Delhi - locuintele paria

    Relaxat, descriind totul ca pe ceva normal, obişnuit, interesant, Roland Girtler se arată a fi entuziasmat de muzica deosebită, plină de vitalitate a etniei rrome, de atmosfera placută a serii şi, ca fapt divers, face un paralelism între denumirile diferite, date în ţările Europei, membrilor acestei etnii, care toate au un numitor comun, şi confirmă existenţa aceleasi rădăcini, dovada fiind aceeaşi limbă vorbită.  Interlocutoarea lui, o românca de etnie rromă, studentă la universitatea din Viena, i-a spus ca nu o deranjează, dacă se adreseaza rromilor cu apelativul ţigani. Nu e un cuvânt ruşinos.

            Semnatarul articolului, jurnalistul Roland Girtler, studiind etimologia cuvântului "ţigan", a constatat că ar fi derivat dintr-un cuvânt grecesc ce însemna "de neatins". In lumea antică a Orientului şi în vechile texte orientale din aceasta grupă de oameni făceau parte femeile care ghiceau viitorul şi făceau vrăji diferite. Cuvintele "czigany"- în maghiară, sau "gitani" - in spaniolă, au semnificaţii identice. In schimb cuvântul englez "gypsi" semnifica originea greşit egipteană a acestei etnii.

     Aprofundând cercetările, Roland Girtler descoperp că ţiganii au fost pentru prima oară semnalaţi în Europa Centrală, doar în sec. XV, astfel în Chronisten Cornerus se relatează că în 1417 au sosit in Lübeck o "massă"  cam de trei sute de oameni străini, bărbaţi bronzaţi, avand femei foarte împodobite cu salbe strălucitoare, toti  în caruţe trase de cai. Cornerus afirma că şeful acestor oameni avea o scrisoare de "apărare" de la regele Sigismund al Ungariei. Misterul acestei scrisori a fost elucidat de abia în anul 1800 când, a fost mai amănunţit cercetată lucrarea "Historischer Versuch über Zigeuner", scrisă în 1787 de catre Heinrich Grellman. Aici se vorbeşte  de un ungur care studia în Olanda, având ca şi colegi de universitate trei indieni din India. Ceea ce l-a surprins peste măsură era faptul că le-a înţeles limba, foarte asemănătoare cu cea vorbită în satul său natal. Astfel, el a reuşit să strângă peste 1000 de cuvinte identice, ceea ce l-a dus la concluzia originii indiene a ţiganilor. Romane - cum denumesc ţiganii limba lor, este considerată astăzi cea mai veche reprezentare a limbii indo-europene, înrudită cu vechea limba sanscrită. El da un exemplu în acest sens, astfel, la ţiganii romane, primele cinci numere sunt: ek, dui, trin, chtar, panch. In limba hindi, corespondentul este: ek, do, tin, car, panch.

            Cercetând mai departe, Heinrich Grellman ajunge la concluzia că ţiganii au plecat cu sute de ani în urmă din India, spre vest. Semnficaţia cuvantului "roma" este a lor proprie, însemnand pur şi simplu "oameni". Ţiganii germani sunt denumiti şi "sinti", cuvânt folosit în legătură cu cel indian - hindu.

            Revenind la etimologia cuvantului ţigan, ca fiind derivat dintr-un cuvant grecesc ce înseamna "de neatins", fac o legătura cu cele văzute de mine în India - Rajasthan, unde efectiv am fost profund impresionată de existenţa acelei clase sociale, care purta tot aceeaşi denumire "de neatins". Intrebându-l pe ghidul nostru, asupra sistemului claselor sociale, din vechea Indie, acesta ne-a facut o amplă expunere.

            Voi reda doar fragmentul strict în temă (care face parte din cartea mea de călătorii: E lung pământul, ba e lat...): "In sfârşit, la extreme sunt cei care nu sunt integraţi castelor, pe de o parte Maharajahii (reprezentanţii lui Brahma pe pământ), iar pe de altă parte Harijanii - adică în traducere copiii lui Dumnezeu”, cum au fost denumiţi de către Mahatma Gandhi, nenorociţii care nu aveau dreptul nici cel puţin să fie integraţi într-o categorie socială. Dintre aceştia sunt în jur de 180 milioane de oameni, care nu aparţin niciunei caste - paria societăţii... Initial Harijanii purtau denumirea de cei de neatins, care astăzi nu se mai foloseşte, fiind înlocuită cu termenul de "Paria".

In sudul ţării erau locuitorii Paraiyan, cei mai săraci oameni din India. Atât de săraci şi de înapoiaţi încât nu reuşeau să inspire milă, ci repulsie. Ei au fost denumiţi astfel datorită unei mici tobe „parai”, pe care erau obligaţi să o poarte întotdeauna cu ei, pentru a-şi anunţa prezenţa şi a fi astfel ocoliţi, ei erau nu numai „de neatins, dar şi „de nevăzut“. Erau doar atât de săraci, de murdari, de zdrenţăroşi, trăiau în asemenea conditii primitive, încât priveliştea lor era o jignire pentru ceilalţi oameni.

  

Aşa trăiesc Paria societăţii indiene

 

Erau atât de detestaţi încât nici cel putin umbra lor nu trebuia să cadă asupra celorlalţi, nu aveau acces în temple şi nu puteau să ia apă de la fântânile comunităţii. Erau consideraţi de o calitate mult  inferioară animalelor - care cel puţin sunt folositoare, niste sub-oameni”, asa încât trebuiau să evite permanent orice contact social. Si acum în spălătoriile hotelurilor, rufele murdare sunt spălate de catre „Dhobi", o grupă socială aflată sub nivelul celor „de neatins"...

Aş fi dorit să-l întreb pe Nathan - ghidul nostru, cine a făcut această cumplită împărţire socială în „oameni” şi „cei de neatins”? Cine a găsit această modalitate de a-i marginaliza complet pe cei născuti pentru a fi eternii invinşi, cei care n-au putut să lupte pentru ca să apuce cât de cât - cel puţin un oscior din ospăţul vieţii? Dar ştiam că aşa ceva nu este permis, în orice parte a lumii există decorul care este prezentat turiştilor, dar ce se află în spatele lui – culisele, nu fac parte din recuzită.

Pretutindeni unde există lumină este şi multă umbră, oameni puternici şi oameni slabi, cei născuţi sub semnul biruinţei şi cei ce nu mai au curajul nici să spere, cei pe care Fortuna i-a luat încă din faşa în braţele ei generoase şi cei cărora viaţa nu le-a dat nimic, uneori nici şansele de a trăi.

Dar ca sa fie de la bun început stigmatizaţi şi scoşi din competitia vieţii este sălbatic, inuman. Cu atât mai mult într-o ţară unde s-au scris primele texte religioase din lume. Cine a găsit aceasta modalitate de a-i marginaliza complet pe cei născuţi pentru a fi eternii învinşi, cei cărora li s-a luat de la bun început orice şansă?

Si totuşi, ca şi cum mi-ar fi citit gandurile, Nathan - ghidul nostru şi fiu de preot brahman, a continuat să ne spună, ca pe ceva foarte firesc şi normal, ca şi cum ar fi povestit o legendă sau un basm oarecare:

Locuintele celor de neatins" - la marginea orasului Jaipur

- Cu sute de ani in urmă, o mână de preoţi brahmani - Casta cea mai superioară aflată cum se mai crede încă, în intimă legatură cu toata cohorta de zei - au scris în sanscrită  Cartea legilor lui Manu”, în ea este pentru prima oară întâlnită noţiunea de cei de neatins” şi cum trebuie să fie trataţi ei de către oameni”.

Si cum cartea a fost considerată Vorbirea zeilor”, acest sistem de clasificare socială, a fost adoptat, căci era periculos să contrazici zeităţile care decid tot ce se întâmplă nu numai în viaţă, dar şi după moarte. De la aceşti Paraiyan a apărut mult mai tarziu cuvântul paria” adaptat ca atare şi în Europa cu înţeles oarecum asemănător....

Am ilustrat ceea ce am văzut şi fotografiat - felul cum trăiesc aceştia la marginea oraşelor Indiei, foarte asemănator cu barăcile dărâmate şi arse de către poliţia italiană şi franceză. Nu vreau să insinuez nimic prin acest articol. Sunt la fel de neutră precum reputatul jurnalist austriac Roland Girtler, care, în aceasta perioadă, când multe ţări ale Europei "fierb" efectiv datorită acestui subiect "incendiar", a avut curajul să-şi exprime propria opinie.

In urmă cu puţin timp mi s-a dat o lecţie aspră, cea mai iubită carte pe care am scris-o, "Insula Paştelui" a fost practic anatemizată printr-o cronică tendenţioasă, ostentativ habotnică, pentru considerentul că mi-am permis să reproduc părerile cercetătorilor asupra unui adevăr istoric de necontestat. A fost considerată atac la adresa religiei ortodoxe, deşi, cu minimele cunoştinţe din şcoala generală, se stie că ortodocşii nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu lupta pentru supremaţie pe mările lumii, mai mult chiar, nu au descins decât, poate, în ultimă vreme, ca turişti pe Insula Paştelui. Deci, şi acum nu fac decât să redau cele scrise de imparţialul jurnalist austriac şi cele văzute de mine în India.

Si cum cronicarul improvizat, mi-a spus: "opera unui scriitor îi apartine până ajunge la public, din acel moment, părerea lui nu mai contează, fiecare are dreptul să interpreteze cum vrea", părerea mea nu (mai) contează. Deci, dragi cititori, las la liberul dumneavoastră arbitraj, să vă faceti singuri o părere şi să trageţi concluziile necesare.

 

Julia Maria Cristea

Viena

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)