HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Pictoriţa RUXANDRA SOCACIU:

„Vârsta aduce experienţă”

 

Dialoguri privilegiate

 Maria Diana Popescu, Agero

 

MDP:  Să vorbim despre începuturile dumneavoastră artistice…

 

Ruxandra Socaciu: Începuturile… Nu mă simt prea departe de ele. Cum să spun?! Parcă orice lucrare este un început, spune o poveste a ei şi a mea; în fiecare lucrare sunt eu plus încă o zi. Altfel, pictez de când mă ştiu, dar iarăşi, care copil nu o face? Însă am avut profesori buni, care au făcut o mare diferenţă pentru mine. Am urmat Liceul de Artă în Bucureşti, apoi Universitatea de Artă tot în Capitală şi am învăţat multe. Desenul, culoarea, tehnica se învaţă. Gustul se educă. Ce-ţi trebuie în plus pentru a deveni artist? Puţin talent, dar extrem de multă muncă, perseverenţă şi puterea de a te elibera de complexe şi prejudecăţi pentru a putea da naştere creaţiei. Sunt zile când simt că pot totul, când ştiu că din mâinile mele nu poate ieşi decât desăvârşire; apoi sunt zile când privesc o lucrare de-a mea şi mi se pare incredibil că am reuşit să creez aşa ceva, imposibil să egalez vreodată acel moment.

 

MDP: Delacrois şi Ingres pictau legendare coborîri în infern şi apoteoze mitologice. Ruxandra Socaciu ce surprinde în imagini?

 

Ruxandra Socaciu: Şi Ruxandra Socaciu pictează legendare coborâri în infern şi apoteoze mitologice. Trebuie doar privit mai îndeaproape. De obicei lucrez pe suprafeţe mari, dar cine poate spune că o lucrare de 50 pe 50 de centimetri nu este monumentală, dacă reuşeşte să te copleşească? Am abordat teme diverse, din unghiuri diferite. Am creat forme unice şi m-am inspirat din culturi străvechi. Am îmbinat preistoria şi antichitatea cu evul mediu şi cu renaşterea, pe toate transpunându-le în tehnici deosebite şi viziuni contemporane. Simt că sunt atâtea izvoare, şi am reuşit să sap prea puţine fântâni; iar ceea ce este cu adevărat împovărător, e revelaţia că viaţa unui om,  oricât ar fi de lungă nu este suficientă pentru a exploata la maxim măcar o mică parte din posibilităţile oferite de univers şi imaginate de motorul creator uman.

 

MDP: Cum este percepută pictura de factură nouă?

       

Ruxandra Socaciu:  Iată o întrebare care poate trezi revoltă multora dintre artiştii creatori de artă contemporană. Artă contemporană şi nu artişti contemporani. Vorbeam şi mai devreme despre slaba educaţie estetică pe care omul actual o are. În multe cazuri, la aceasta se adaugă şi o inexplicabilă autosuficienţă. Foarte mulţi nu acceptă îndrumarea artistului pe tărâmul esteticului şi încă mai cred încă că gusturile nu se discută. Nu trebuie generalizat însă. Sunt rari cei care posedă cu adevărat o educaţie estetică, dar am întâlnit şi oameni doritori să înveţe.

 

MDP: Ce credeţi că vă defineşte identitatea artistică?

 

Ruxandra Socaciu:  Niciodată nu aştept de la mine puţin. Mă oblig la perfecţiune pentru a atinge măcar frumosul. Este, de fapt, o metaforă a viziunii mele despre viaţă şi artă. Niciodată nu dau înapoi de la ceea ce alţii consideră greu de atins. Ştiu că pot foarte mult şi este de asemenea posibil ca cei ce nu au reuşit să depăşească o provocare să nu-şi fi dorit suficient să o facă.

 

MDP:  Care consideraţi că sînt elementele de rezistenţă ale tablourilor dvs. care atrag ochiul publicului?

 

Ruxandra Socaciu: Lucrările mele sunt la fel de clare şi hotărâte ca şi mine. Şi, foarte important, au la bază studiu până la epuizare, nopţi nedormite, practică, dar şi teorie. Teoria este importantă. Pentru a putea realiza o punere în practică a ideii care să atragă ochiul ca un magnet şi să îl reţină în echilibru şi armonie, trebuie să cunoşti teoria. Cunoştinţele solide te ajută să obţii armonie şi echilibru şi din cele mai neîmblânzite forme şi culori.

 

MDP: Vorbiţi, vă rog, despre participarea dvs. competiţională, despre expoziţii şi satisfacţii artistice.

 

Ruxandra Socaciu: Cea mai mare satisfacţie este încrederea pe care am căpătat-o în ceea ce fac. Mă bucură luciditatea care îmi permite să nu consider bun tot ceea ce creez şi să găsesc mereu că este loc pentru mai mult şi mai bine. Expoziţii am avut destule, mai ales că mă pot considera la început de drum. Dar nici expoziţiile, nici competiţiile nu-ţi pot oferi acea satisfacţie, dacă publicul este puţin educat estetic pentru a se putea bucura de artă sau juriul este de o competenţă tangenţială cu materialul de jurizat.

 

MDP:  Cum o mai duc pictorii cetăţii? Îşi acceptă, ca pe o favoare, condiţia?

 

Ruxandra Socaciu: Pictorii „cetăţii” pe care i-aş numi artişti întrucât sunt printre ei sculptori, ceramişti, textilişti, „o duc” în funcţie de vârstă şi statut social. Pe la noi funcţionează fără greş ideea valabilă, de altfel, pentru anumite băuturi alcoolice, care spune ceva de genul: Cu cât este mai vechi, cu atât e mai bun. Adaptând, putem spune că vârsta aduce experienţă şi o mai mare implicare socială, ceea ce, evident, face mai cunoscut şi mai apreciat talentul şi frumoasele rezultate ale acestui dar. Cei tineri ar trebui să primească, totuşi, credit. N-ar trebui uitat că cei mai mari artişti au fost extraordinari încă de la început.

 

MDP: Cît şi ce cuprinde patrimoniul dumneavoastră   artistic? Îl putem cîntări, măsura?

 

Ruxandra Socaciu: Este un sentiment ciuda, pe care îl încerc legat de munca mea trecută. Nu am realizat nimic în comparaţie cu ceea ce va să vină. Patrimoniul meu artistic urmează să se nască. Privind lucrări mai vechi, le simt atât de departe. Parcă cu fiecare zi sunt alta şi am cu totul altceva de spus. Numai uneori mai înnod gânduri uitate. Poate şi acesta să fie motivul pentru care o expoziţie de-a mea cuprinde abordări atât de diferite.

 

MDP: Vorbiţi, vă rog, despre puntea pe care pictura o stabileşte între trăirea individual afectivă şi cea „colectivă”.

 

Ruxandra Socaciu: Sunt momente când îmi doresc să fi ştiut să fac altceva, sau chiar să fi făcut alta, decât artă. În realitate, cred că, sunt un om privilegiat. Frumosul umple atât de bine existenţa, fiind în acelaşi timp şi o grea provocare. Creatorii de frumos se trădează atât de uşor într-o mulţime! Nu te poţi ascunde, eşti altfel, emani o anume energie, pe care oamenii o simt. Nu înţeleg neapărat cine eşti şi ce faci, doar că eşti sensibil, altfel.

 

MDP: Ce suplineşte pictura în existenţa dvs.?

 

Ruxandra Socaciu: Foarte realist privind, arta este profesia mea. Este ceea ce pot şi ştiu să fac cel mai bine. Este mai mult provocare decât poezie. Mai mult realitate decât mister.

 

MDP: Femeia-artist cum se descurcă într-o lume de bărbaţi?

 

Ruxandra Socaciu: Să fii femeie şi tânără ?! Câteodată am sentimentul că sunt considerată prea tânără, prea femeie,  prea artistă, pentru a fi luată în serios!

 

MDP: Cine este omul Ruxandra Socaciu dincolo de culoare şi penel?

 

Ruxandra Socaciu: Artistul Ruxandra Socaciu este mamă, soţie, fiică şi profesor pe lângă toate. O viaţă plină.

 

Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

www.agero-stuttgart.de 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com