Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

 

Profil de preot basarabean: părintele Vlad Mihăilă

Ştefan Plugaru

 

Discuţia cu un preot hăruit de către Dumnezeu cu vocaţie duhovnicească este întotdeauna un prilej de a căuta răspuns la problemele sufletului şi cugetului. Prin voia Domnului, l-am întâlnit, relativ recent, la o manifestare culturală organizată de Asociaţia Culturală ,,Pro Basarabia şi Bucovina” România, la Oneşti, în judeţul Bacău, pe cuviosul părinte Vlad Mihăilă de la Biserica cu hramul ,,Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău, pendinte de Mitropolia Basarabiei. Dialogul cu părintele a fost ca o spovedanie reciprocă, atât din partea mea, un creştin ortodox nu tocmai prieten bun cu Biserica, iar pentru preotul Vlad Mihăilă o mărturisire a credinţei româneşti şi o împărtăşire către noi a valorilor şi idealurilor creştin - ortodoxe şi naţionale care, prin voinţa lui Dumnezeu, i-au călăuzit existenţa până acum.

Mireanul Vlad Mihăilă a venit pe lume la 18 octombrie 1950, în satul Ciudei, astăzi reşedinţă de comună în raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, sat preponderent românesc şi cu profunde tradiţii din cele mai vechi timpuri, situat între râurile Ciudeiu şi Siretul Mic, în partea de centru-sud a raionului şi în apropiere de frontiera româno-ucraineană, unde se află, conform părintelui: ,,un pământ supus deznaţionalizării şi unde am familia şi tot neamul meu”. Tatăl, Lazăr Mihăilă, a fost ostaş în armata regală română, la arma cavalerie, într-o divizie surprinsă de întoarcerea frontului în august 1944 lângă Paşcani, unica divizie română care nu a întors armele împotriva germanilor şi NU s-a predat sovieticilor. Acolo a fost luat prizonier de război de către Armata Roşie şi dus într-un lagăr, pus să trudească în mina de cărbuni de la Donbas. S-a reîntors acasă, în Bucovina ocupată şi sovietizată, în anul 1947, în Săptămâna Luminată a Paştilor. Nevasta şi copiii s-au refugiat în zona Rădăuţilor, atât în 1940, cât şi în 1944, alegând să se întoarcă la vatră şi să-şi crească cei patru copii născuţi până la 1944 şi alţi patru născuţi după acel an, cu toţii purtători ai unor nume româneşti. Familia Mihăilă, în întregul său, nu a fost supusă deportării, doar un frate mai mare al părintelui a fost deportat.

               În localitatea natală, Vlad Mihăilă a urmat clasele primare şi liceul. A studiat apoi la o şcoală de artă, urmând o înclinaţie mai veche, respectiv sculptura în lemn. A venit în 1969, pentru a-şi continua studiile, în Chişinău, capitala Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, republică unională a Uniunii Sovietice, deoarece acolo, în Ucraina, la Cernăuţi, nu avea posibilitatea de a-şi finaliza studiile superioare în limba română.

Au urmat trei ani de studii la seral, până în 1972, la Şcoala Profesională în Prelucrarea Lemnului din Tiraspol. Între 1972-1974 a fost angajat ca lucrător la secţia de suvenire din Fabrica de Mobilă nr. 2 Chişinău. ,,Am vrut să merg la Cernăuţi, unde nu am fost primit, deoarece eram român. Interesul era ca românii să plece din provincie”, ne-a mărturisit cu amărăciune părintele.

Între anii 1974-1978 a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română de la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, în prezent reorganizat cu titulatura de Universitate, cu acelaşi nume, fiind coleg - între alţii - cu jurnalistul Gheorghe Mârzenco, istoricii Jeni Nastas şi Alexandru Furtună.

            După absolvire a fost timp de 4 ani (perioada anilor 1978-1982) profesor de limba română în satul soţiei, respectiv localitatea Tătărăuca Veche, din raionul Soroca. După 1982 revine în Chişinău, unde soţia obţinuse un post la catedra de limba şi literatura română a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău. De atunci şi până în anul 1990, a fost profesor de limba română pentru grupele de limbă rusă şi pedagog la cămine. Prin anii 1989-1990, odată cu încetarea prigoanei ateiste asupra creştinilor ortodocşi din Republica Moldova, a aflat dintr-un ziar că exista posibilitatea de a cunoaşte ,,Cuvântul lui Dumnezeu” în cadrul unei instituţii teologice din România. Într-o retrospectivă a vieţii trăite până atunci şi a puternicei credinţe creştin – ortodoxe insuflate în familie, şi-a zis că dacă ar învăţa aceasta, tare mulţumit ar fi, şi s-a înscris la Facultatea de Teologie, din cadrul Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi, România, finalizată în anul 1994, unde au mai venit, în cea mai mare parte, cei care crescuseră în familii de oameni cu credinţă. Calea preoţească, de cunoscător al lui Dumnezeu, îl face să se simtă bine, chiar dacă are încă îndoieli asupra faptului dacă este sau nu plăcut în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

            După absolvirea studiilor a fost vreme de un an  profesor de teologie la Liceul „Mircea Eliade”, din Chişinău, apoi a trecut la catedra de religie din cadrul Liceului „Prometeu” din acelaşi oraş. Ulterior, a predat o serie de cursuri de morală şi retorică creştină la Universitatea Pedagogică ,,Ion Creangă” din Chişinău. A fost hirotonit ca diacon în data de 18 noiembrie 1994, de către mitropolitul Petru Păduraru, la Mitropolia Basarabiei, apoi, după o lună, ca preot. Activează în prezent la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla”, din Chişinău, alături de părintele Ioan Ciuntu, „unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi la nivelul Mitropoliei Basarabiei şi din Republica Moldova”, fiind şi profesor de religie la Liceul „Prometeu” din Chişinău.

            Vocaţia pedagogică l-a adus în funcţia de consilier al Mitropoliei Basarabiei pe problemele învăţămîntului, calitate în care desfăşoară o bogată activitate. Astfel, ca să dăm doar un exemplu,  a făcut parte din Comisia pentru introducerea religiei în şcoli, lucrând alături de un grup de iniţiativă asupra proiectului - model de lecţii pentru clasele I-IX, unde grupului de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei le-au revenit clasele I-IV. A fost şi în grupul de organizatori având centrele raionale, cât şi la diverse semninarii de educaţie religioasă a studenţilor şi elevilor. Preoţii din cadrul Mitropoliei Basarabiei agreează religia în şcoli, dar pentru că unii clerici sunt slabi pregătiţi sau cei din rîndul mirenilor au un potenţial slab de credinţă, este  nevoie de preoţi şi teologi buni, care obligă Mitropolia să pregătească cadre în acest sens. Astfel,  încă  din anii ’90 Mitropolia Basarabiei a pregătit cadre în diverse instituţii teologice din România şi a căutat să promoveze această educaţie unde s-a cerut nu numai cu profesori de religie dar şi cu manuale de calitate din punct de vedere al structurii şi al conţinutului pentru înlesnirea oricărei teme religioase, care să acopere nevoile atît a şcolilor din Mitropolia Basarabiei, cât şi a altor şcoli.

            Părintele Vlad este redactor-şef adjunct al ziarului Mitropoliei, „Misionarul”, unde alături de părintele Antonie Telembici desfăşoară o intensă activitate teologică şi culturală, ce reflectă preocuparea faţă de soarta şi dezvoltarea bisericii româneşti. Activitatea misionară este extrem de necesară şi ea trebuie desfăşurată de preoţi sub coordonarea protopopilor, dar mai ales a episcopilor, pentru că  orice pornire creştinească are nevoie de ,,binecuvântarea unui arhiereu, căci altfel nu ne va duce la succes”. Intrebat de noi asupra momentului în care Mitropolia Basarabiei va avea in fruntea eparhiilor episcopi numiţi, Cuviosul Părinte  a afirmat că acest moment nu este îndepărtat şi prin aceste numiri se va întări legătura de credinţă între creştinii ortodocşi din Basarabia, relevând astfel  lucrarea lui Dumnezeu.

            Într-o mărturisire de suflet şi credinţă, prin raportare la atitudinea unor clerici, părintele ne-a declarat că: „Pot să sufăr lipsuri, dar acest lucru nu pot să-l fac, să plec de la Mitropolia Basarabiei”. În viziunea preotului Mihăilă, unirea celor două spaţii româneşti nu se va realiza până ce nu se va realiza unitatea de credinţă. A vorbi despre „iubirea de neam, de frate, aceasta presupune iubirea de Dumnezeu. Unde este iubirea faţă de neam nu există ură între neamuri”, iar ,,ideile acestea trebuiesc cât mai mult promovate”.

 

Ştefan Plugaru

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)