HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Replică la Carnavalul de la Veneţia

 

Dan Lupescu

Grafica de Ion Măldărescu, Agero

 

Doamna Aurora Speranţa, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, este pictoriţa cea mai valoroasă din zona meridională a României. De o viaţă, trăieşte şi creează în Craiova, cândva capitala Valahiei Mici. Este vorba de provincia istorică renumită prin temperamentul solar, dinamic şi scânteietor al locuitorilor săi. Comparabil doar cu acela al sicilienilor, gasconilor şi bascilor.

 

Oltenia se numeşte această străveche vatră de cultură şi civilizaţie - în al cărei areal au fost descoperite: cele mai vechi oase de hominid (peste două milioane de ani, la Bugiuleşti, Vâlcea); situl arheologic de la Cârcea, în preajma Craiovei, care atestă locuirea neîntreruptă din neolitic şi până în prezent; prima bazilică romană, fântâna secretă, la 30 de metri sub pământ, şi vestigiile cetăţii dacice de la Sucidava (Histria Olteniei) şi ale castrului roman, de unde Împăratul Constantin cel Mare a arcuit, peste Dunăre, un semeţ pod din lemn, deschizând astfel cel mai scurt drum spre inima Balcanilor, până la Salonic; unul dintre importantele tezaure dacice din aur (4.995 grame, la Hinova, Mehedinţi); cetate urbană de reşedinţă a Daciei Malvensis, Malva -  în apropiere de Caracal (care poartă, aşadar, numele altui roman celebru: Caracalla), cândva capitala judeţului Romanaţi (…de la Roma) -,  a fost, în timpul stăpânirii romane, al doilea municipiu ca importanţă, după Apullum (Alba Iulia).

 

 Criticul şi istoricul literar Adrian Marino, hermeneut de talie europeană, cu cărţi scrise la comanda unor prestigioase edituri occidentale, aprecia că Oltenia este spaţiul românesc cu cea mai mare deschidere spre modern, modernitate, modernism. Argumentele sale ? Operele nemuritoare semnate de Alexandru Macedonski, precursorul simbolismului european, Tudor Arghezi, unul dintre cei mai valoroşi poeţi ai secolului al XX-lea, Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacţie, al efectului Coandă şi al …O.Z.N.-ului, Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne mondiale, prin capodopera sa în piatră Sărutul (1907), aflată în colecţiile Muzeului de Artă din Craiova. De reţinut că, în clasamentul celor mai valoroşi 1.000 de artişti plastici ai lumii din mileniul trecut, întocmit în 1999, de experţi occidentali, Brâncuşi ocupă locul al cincilea, întrecut fiind de Leodardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti, Fidias… Pentru a vă forma o imagine cât mai exactă, precizăm că renumitul Pablo Picasso ocupă, în acel clasament, abia locul 118. Se cuvine să menţionăm că spiritul Olteniei a fost definit drept spiritul românesc la modul absolut. Marele filosof şi cărturar Petre Pandrea afirma că olteanul poartă pe umăr cobiliţa şi în suflet Măiastra lui Brâncuşi – cel ce mărturisea deseori că la Craiova s-a născut pentru a doua oară. După care adăuga: Viaţa mea a fost un lung şir de minuni, cea dintâi - Craiova. Din acest spaţiu miraculos poposeşte, în mirabila toamnă de aur 2009, pictoriţa Aurora Speranţa. A venit cu tolba plină de tablouri în ulei pe pânză, de o valoare excepţională şi realizate exclusiv cu materiale de calitate excelentă, fabricate în Italia. De ce a ales Italia ? Deoarece  noi, românii - atenţie, singurul popor din lume în a cărui rădăcină se perpetuează esenţa neamului nostru: ROMANĂ ! -, am privit şi am iubit dintotdeauna limba latină ca pe limba noastră paternă (a românilor). Intrăm în consonanţă şi iubim cultura şi civilizaţia italiană ca pe cultura şi civilizaţia fraţilor/verilor noştri din Peninsula Italică.  

De ce Veneţia ? Întrucât visul oricărui cetăţean al României şi, cu atât mai mult al unui artist plastic, este acela de a trăi un crâmpei din visul veneţian, de a gusta, cu tot trupul şi cu tot sufletul, miresmele, parfumurile grele de istorie, dar cu atât mai ispititoare, cuceritoare, ale Veneţiei. Nicăieri în lume nu poţi fi mai inspirat încoronat cu arcul de lumină al fulgerului mistuitor de a te întâlni cu eternitatea decât iubind laguna albastră, trăind o poveste de iubire pe Grand Canale.  Nu ştiu dacă Aurora Speranţa a fost fascinată de genericul din acest an al Carnavalului de la Veneţia: SENSATION. Poate nici nu a auzit de el. Nu ştiu dacă a trăit, măcar în vis, magicul moment al deschiderii Carnavalului: ZBORUL ÎNGERULUI, perpetuând o tradiţie seculară, deasupra Pieţii San Marco.

 

Nu ştiu dacă Aurora Speranţa a cunoscut cum suna invitaţia oficială la ediţia din 13-14 februarie 2009 a Carnavalului de aici: Descoperă, vezi, simte, atinge, miroase, gustă Veneţia! Dar pot face pariu că remarcabila şi atât de preţuita Doamnă a şevaletului şi penelului românesc, Aurora Speranţa, a gândit, a visat, de cel puţin un deceniu şi jumătate, la vernisajul de acum şi de aici, din Veneţia. Fiecare dintre lucrările expuse pe simeze, ca şi expoziţia, în ansamblul său, constituie o temerară, nobilă şi surâzătoare Provocare pe care domnia sa o aruncă Veneţiei şi tentantului, inconfundabilului său carnaval anual. Mă veţi întreba pe ce se bazează afirmaţiile mele ? Răspunsul e foarte simplu. De ani de zile, ca şi când ar pregăti un răspuns plastic deosebit de expresiv, eclatant, vibrant, pentru iubitorii belle-artelor din Veneţia, Aurora Speranţa şi-a centrat creaţia pe câteva teme fundamentale, extrem de relevante pentru identitatea culturală, spirituală a Olteniei şi a României. Pentru această splendidă expoziţie a selectat doar câteva dintre aceste teme, aducând aici lucrări de mici dimensiuni, pentru a fi uşor de transportat. Masca, Inorogul, Pasărea, Pocalul – iată, numite sec, aceste teme, aceste topos-uri artistice.

 

 Este un act de cutezanţă asumată şi de conştiinţă a propriei valori, dar și a culturii tradiţionale a poporului tău acela de a veni chiar în Veneţia – aici, în bârlogul lupilor, al măştilor de carnaval cu nume insolite: moretta (negre, misterioase, destinate exclusiv doamnelor), bauta (albe, acoperind doar ochii şi nasul), gnaga (în al căror nume auzi ecourile mieunatului pisicilor de acum o jumătate de mileniu: gnao!) – cu măşti în al căror vârtej de culori se regăseşte tumultul spiritului preroman şi precreştin, aşa-zis păgân, din vremuri cu mult anterioare lui Decebal şi Traian. Vechi de mii de ani, pe pământurile Daciei şi ale Traciei, măştile pictate de Aurora Speranţa sunt un element primordial şi frapant dintr-un ritual cu virtuţi cosmogonice, reînviind mituri ancestrale, cu precădere în preajma solstiţiului de iarnă, când timpul şi spaţiul renasc. În cătunele străromâne şi în cele româneşti dintotdeauna, jocul măştilor asigura, pe de o parte, purificarea vetrei satului, a caselor, gospodăriilor şi a fântânilor, iar, pe de altă parte, garanta fertilitatea ogoarelor, în care grâul, semănat din toamnă, se bucura de ocrotitoarea plapumă/hlamidă de zăpadă, aşteptând clopoţelul ghiocelului, pentru a-şi ivi, sfios, fruntea din pământ.

 

Prin seria de tablouri care au ca protagonist Inorogul, Aurora Speranţa ne invită direct în Grădina Edenului. Primul om care a zărit acest fabulos animal, pe care l-a şi botezat inorog, a fost Adam. Din zarea Extremului Orient aflăm că, în urmă cu 5000 de ani, secretele scrierii i-au fost destăinuite împăratului chinez Fu His de unul dintre inorogii primordiali. Cu 551 de ani înainte de Hristos, mama lui Confucius, însărcinată, a dat nas în nas cu un inorog, care, după ce i-a dăruit o piatră de jad, şi-a găsit odihna culcându-se cu capul în poala ei. Semn divin, a gândit acea norocoasă femeie, înţelegând mesajul că va naşte un copil foarte înţelept.  În chineză, numele inorogului, Ki Lin, este pus pe acelaşi plan cu Yn Yang. Simbol al puterii, dar şi al purităţii, inorogul este un animal de bun augur - aidoma Pasării Phoenix, broaştei ţestoase, dragonului - şi, în egală măsură, justiţiar. Considerat panaceu universal, cornul inorogului (unicornului, licornei - din franceză) se bucura de mare preţuire în toată lumea, cu deosebire ca antidot contra otrăvurilor. Cornul său – răsucit ca o coloană maură, asemenea turlelor de la Biserica Mânăstirii Curtea de Argeş - are o mulţime de semnificaţii: sabia lui Dumnezeu, raza/flacăra solară, săgeata spirituală, invincibilitatea, Duhul Sfânt, revelaţia divină. Simbolizând calul celest asociat cu leul: inima cerului, inorogul se cuvine receptat ca o forţă generată de Constelaţia Leului, forţă ce se regăseşte, apoi, reflectată în Constelaţia Săgetătorului. Conform tradiţiilor, una dintre reîncarnările acestei forţe celeste a fost Jeanne d Arc. Cunoscându-i valoarea de talisman (acolo unde este apare inorogul, necuratul dispare), Nicolaus Olachus l-a înscris pe blazonul său.

 

Apreciat ca nemuritor, unicornul - spiritus vitae, întruchipare a nobleţei, înţelepciunii, blândeţei şi puterii - apare în aria culturală românească graţie romanului alegoric Istoria ieroglifică, în care personajul Inorogul îl reprezintă, încifrat, chiar pe autor, Dimitrie Cantemir. Alb ca neaua, scânteietor precum o ploaie de stele căzătoare, torsionat ca un arc gata să ţâşnească spre zenitul purităţii, Inorogul pictat, în multe şi semnificative ipostaze, de Aurora Speranţa ne invită, parcă, în pădurea lui scăldată în veşnică primăvară/vară, dăruindu-ne un strop din nemurirea sa. Bântuită de nostalgia purităţii originare, Aurora Speranţa se dovedeşte, în tablourile din această serie, un spirit neoromatic – curat, blând şi neliniştit.

 

Însetate de azur, de chemarea înălţimilor galactice, păsările-liră, păsările-inimă, păsările măiastre ale Aurorei Speranţa concentrează în ele, în expresii plastice revelatorii, tezaurul de semnificaţii ce-şi are geneza în basmele româneşti, urcat de Brâncuşi - prin seria celor douăzeci şi nouă de păsări, de la Măiastra până la Pasăre în spaţiu - în Panteonul simbolurilor identitare româneşti, dar cu indubitabile virtuţi europene şi universale. Fără a intra în detalii – deoarece am depăşit cu mult spaţiul de graţie al unei asemenea uverturi la un eveniment cultural memorabil, găzduit cu generozitate de Institutul Cultural Român din Veneţia -, precizăm că în pocalurile Aurorei Speranţa se aude sunetul cristalin al argintului botezului şi euharistiei creştineşti, dar şi tonul grav al sceptrului episcopal ori cascada de catifea a clopotelor mitropolitane, care cheamă în împărăţia cerurilor. Paradoxal ori nu, în unele dintre aceste pocale răsturnate se aude sunetul vinului curat, numai bun de împărtăşit.

 

Veniţi, Doamnelor, Domniţelor cu chip de rouă şi Domnilor, în tărâmul inefabil al picturilor semnate de românca Aurora Speranţa. Descoperiţi, priviţi cu atenţie, simţiţi cu inima şi cu ochii minţii, atingeţi curcubeul acestor fascinante culori deslănţuite, mirosiţi uleiul fragedelor tablouri în ulei, gustaţi, cu toată fiinţa Dumnevoastră, spiritul românesc veritabil, armonios, tolerant şi de o blândeţe pe care numai aceea a mielului pascal o întrece! Distinsa Doamnă Aurora Speranţa vă dăruieşte puritate absolută. Un regal de pictură şi românitate transparentă, limpede ca diamantul de 444 de carate.

 

Dan Lupescu

Director fondator al Revistei europene LAMURA

Preşedinte al Asociaţiei Culturale ProEuropa LAMURA - Craiova

Craiova, 20 octombrie 2009

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com